Şi alergau transpiraţi paparazzii cu mărgele de apă şiroind pe frunţile încreţite după fata noastră în văpaia verii cât era ziua de lungă şi drumul de prăfuit. Zâmbetul ei ingenuu, de porumbiţă îi fascina. Erau învăluiţi de miresmele îmbătătoare ale trandafirilor din părul său lung, mătăsos, dar ea nu îi privea, căci visa la Prinţul Fermecător pe care destinul i-l făgăduise. Rămăsese cu ochii aţintiţi spre turcoazul cerului la dâra albă ca vata de zahăr lăsată de un avion. Îl aştepta de pe alte meleaguri să sosească... Revistele cu chipul ei de prinţesă medievală pe copertă aveau să se vândă ca pâinea proaspăt scoasă din cuptor.

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara e fata dulce ca vata de zahăr din mâinile gingaşe ale unor prichindei cu ochişorii bleu-ciel, de pătrunjel şi caramel ce se joacă într-un carusel învăluit în parfum de zambilă şi ghiocel.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet-pereche: pentru el, ea era o prinţesă de zahăr pudră... dulce, delicată şi imaculată. Îi înnobila viaţa şi îi înmiresma inima cu florile credinţei.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul de cozonaci l-am descoperit după ce am venit în Bucureşti. Casa noastră mirosea, de sărbători, doar a pâine abia scoasă din cuptor. Cu toate acestea, nu pot să mă gândesc la sărbătorile din Lisa altfel decât ca la o poveste. Ele erau altceva decât sunt sărbătorile la oraş. Erau "o stare".

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Piraţii de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Piraţii de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deşi nu erau toţi de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau trei butoaie cu rom.
Piraţii de apă sălcie
Ziceau: "O să bem până vom
Vorbi un ciudat idiom".
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau cel mai straşnic tutun.
Piraţii de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau şi-o femeie cu ei.
Piraţii de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre samurai aveau pieptare de oţel, dar cei mai mulţi purtau chimonouri simple, cum se chemau halatele lor, şi cele două săbii. Toţi aveau părul pieptănat la fel: creştetul capului ras, iar părul de la spate şi din părţi strâns într-o coadă dată cu ulei, adusă spre creştet şi legată cu grijă. Numai samurailor le era îngăduit să se pieptene aşa, şi pentru ei era obligatoriu. Doar samuraii puteau să poarte cele două săbii – sabia cea lungă, de două mâini, pentru luptă, şi cea scurtă, ca un pumnal – şi pentru ei săbiile erau obligatorii.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simţea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcţia celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mişcări bruşte... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înţelegem? Încerc să fiu amabil... Oare să zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer să fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenţia să-l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcţia ei, nici în altă parte; o aştepta doar, să sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e ca o fecioară cu părul despletit, lung, de culoarea alunelor de pădure şi cu ochii mari de ciocolată care aşteaptă îmbujorată venirea Prinţului Şarmant cu părul blond ca spicele de grâu şi ochii scânteietori de safir pe nume Deutschland.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie înalt

Era un noiembrie-nsorit ca niciodată
şi-un cer orbitor de albastru
pe el cu o dungă lungă
pufoasă şi albă de avion înalt
ca soarele

- Tu avion cu motor, mă mai iei cu tine-n zbor?
- Nu te mai iau, răspunse pilotul dintre stele
necontenind din zbor,
nu te mai iau, căci s-a făcut toamnă târzie
şi m-am asprit,
sunt obosit şi nedormit şi întristat de semeni
şi fără de patrie sub picioare
ca şi tine.
Nu te mai iau, zise pilotul mic cât avionul
dintre stelele pe care cu ochii nu le puteam vedea
din pricina orbitorului albastru,
căci nu am unde te duce
căci tu eşti dus demult dar nu ştii
şi vremea ca să ştii nu e venită încă.

Şi-atunci cadânele cu zâmbet dinţos
ireal
nevăzute din pricina albastrului cu pântece
gol şi sâni ca fluturii
începură să-şi zgâlţâie şoldurile
pe jumătate dezgolite
şi perlele din păr şi din pleoape...

- Şi nici nu am unde te duce
pe cerul ăsta adormit şi al nimănuia
ca un Lacăt...
mai zise pilotul din coada lui lungă
de zăpadă...

Eu nu te am pe tine, duce,
mi s-a mai părut că aud
urzicându-mi-se.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada, buzele şi obrajii roşii ca sângele, iar părul ei era negru ca abanosul. I se spunea Albă ca zăpada.

începutul de la Albă ca zăpada de Fraţii Grimm (1812)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Volatilitate

era atât de frumoasă
păşea pe aer proaspăt
părea un nufăr ziua
părea o lebădă
noaptea

trupul ei era din lut mlădios
de amforă pierdută-n nisipuri
de vestală neprihănită în temple

ochii ei erau ca oceanul primordial
neatins de furtuni
de corăbiile aspre

glasul ei era de-argint înaripat
pielea de fluturi sălbatici
de mătase albă
era atât de frumoasă
încât i s-ar fi închinat
zeii străvechi
sihaştrii din peşteri
tiranii din cetăţi
şi castele

era frumoasă ca un tărâm
nepângărit de om
era atât de volatilă
ca un orizont

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că pentru un loc în inima femeii ce este inteligentă şi frumoasă, proaspăt scoasă din cutie, bărbatul plăteşte chirie.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarse fiul împăratului ochii în toate părţile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu şi muri; p-aci era să cază şi el, dară se ţinu. Tot mergând el, nu putu să ţie până să nu guste dintr-o rodie şi scoase cuţitaşul de tăie încă una; deodată, iese şi dintr-însa o fată ca o zână, şi moare ca şi cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăţia tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; şi merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaşte urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, şi se puse jos să se odihnească niţel. Gândul lui nu se lua de la rodii şi de la fetele cele frumoase ce muriseră; şi tot gândindu-se se aprinse în el dorinţa de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ţine, otărî să o taie şi pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca şi cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, şi acolo, la umbra unui copaci mare, tăie şi rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieşi o fată ca soarele de frumoasă, şi cu părul de aur. El îi dete de bău şi o stropi cu apă, şi aşa scăpă fata cu viaţă. Fiul împăratului îi da târcoale, şi se tot minuna de frumuseţea şi de gingăşia ei.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogrădeasa - Valea Târgului

Ochii tăcuţi
ai amiezii ne înveşmântau
în culoarea cerului
şi oile uşor
începură să cânte
cântarea ierbii
când aripa vântului
ne atinsese de-abia
era vară
în tufele de la Ogrădeasa
ce ne îmbiau la umbră
să ne răcorim privirea
în mirosul de fragi
şi apă de izvor
paşii
ne erau o cântare
aproape de oi
în culoarea zilei
când ochii ni-i scăldam
şi-n paşterea ierbii
apa de izvor
aproape
ni se scurgea pe mâini
pe degete
împletite cu privirea
până departe
pe Măgura Vadului
Ogrădeasa
e cântecul ierbii
e apa-n izvor
ce-ţi satură
şi ochii şi paşii
pierduţi în cântare
cu oile-n mers
acolo
sub stropi de priviri
stropii de apă
ţi se înşiră
ca fragii pe fir
în miresmele verii
izvorul şi umbra
când ţi-s aproape
şi turma-i
alături de tine
la Ogrădeasa
paşi-mi erau o cântare
pe strunele verii
când ceru-i aproape
şi norii şi vântul
pe palme te ţin
un licăr de ape
paşi-mi erau
un cântec pe strune
când oile pasc
şi suflul le simţi
şi paşii mărunţi
în iarba cea deasă
când ziua
era un surâs
pe urmele oilor
acolo
ni se pierdură
şi paşii şi ochii
pe strune de vis
nici fluierul
nici mersul
nici ochii
când nu-ţi mai lasă
nicio odihnă
cântarea ierbii
cântarea
oilor mele
răsuna pe aproape
melodie
din ape ţâşnită

mirosea a Bogata
mireasmă de vis
din Paradis
în anii
când eram copil
şi mă scăldam
la umbră
în ochii oilor
cumpănă-n vis
paşi-mi erau o cântare
şi frunze şi dor
pe la Halauă
când Cetăţuia Vadului
ne stăruia în priviri

de Valea Târgului
mi-aduc aminte
când primăvara timpurie
ne scălda paşii
în fruntea mieilor
atât de gingaşi
şi-a oilor
un breavăn
şi-un vis înflorit
Bogata de Jos ne era
pe urmele mieilor
bureţii de prun când creşteau
în iarba cea deasă
sub pruni
o mireasmă aparte
Valea Târgului era
până
spre Fundul Târgului
ori
spre Dealul Blaghii
mireasmă
de miei în Ardeal
de iarbă şi flori

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (23 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma...

Mână întinsă a unui cerşetor
spre mine
era ca o pasăre împuşcată,
aşa vedeau ochii mei
mâneca zdrenţuită
sub care degetele înnegrite
aşteptau nişte bănuţi...
Cu cât mă îndepărtăm,
cerul era ca o pâine ce se cocea frumos
şi zâmbetul meu
rămăsese în pieptul acelui străin...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului îşi luă ziua bună, plecă cu cutia la supţioară şi, întorcându-se pe la cuptor, căpătă o azimă caldă, şi trecând pe la puţ, bău apă rece de se răcori; iară când ajuse la grădină, mâncă poame coapte. Fata ajunse acasă şi găsi pe tată-său zdrobit la inimă de mâhnire; îi spuse tot ce a făcut şi deschise cutia. Dar ce să vază înăuntru? Mărgăritare, pietre nestemate, mărgele, ie numai cu fluturi de aur şi catrenţe de mătase. Baba şi fiică-sa pizmuia pe fata moşului; iară lui îi creştea inima de bucurie. Baba trimise şi ea pe fie-sa, să facă ce făcuse fata unchiaşului. Se duse, se duse şi fata babei...

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!