Somn

Nu port vre-un gând prin nesfârşit,
Nu sap morminte goale;
Mă-drept uşor spre infinit
Şi-acopăr lumea-n poale.

Mă lupt uşor cu viciul greu
Şi simt că-l dovedesc,
Iar viciul ce a fost al meu
Acum e-un drum ceresc.

Pe dreapta disperării cânt
Mai fals ca niciodată,
Repet paloarea unui gând
La crucea neuitată.

N-aud păgâni neadormiţi
Ori cântece uitate,
Nu văd picturile cuminţi
Sau pline de păcate.

Dar simt că mă străpunge-totuşi-
Un gând uşor nedefinit,
Prea evaziv, dar viciul însăşi
Mă poartă des spre infinit.

poezie de Gabriel Andone
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viciul

Nu mă pricep să-l definesc
Dar ştiu cât de mult îmi plac
Şi vinul cu buchet regesc
Şi fetele cu ochi de drac.

epigramă de Laurian Ionică din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum sufletul pleacă de la virtute pentru a se înălţa spre frumos şi spre bine, la fel el porneşte de la viciu pentru a coborî la răul absolut. Contemplarea care aparţine sufletului ce contemplă viciul este a răului absolut, iar participarea la acest rău îi revine sufletului, care devine vicios, căci el se va afla în întregime pe "tărâmul neasemănării" când scufundându-se în sine, va cădea într-o mlaştină întunecată. Când sufletul se află în întregime în viciul absolut, el nu mai deţine viciul, ci îşi transformă natura într-una rea. Sufletul care se îndreaptă spre intelect se îndepărtează de materie şi nu se apropie de lipsă de măsură, rămânând pur.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orb la gând

o naştere-n vecie-i într-o moarte
lichefiind un diamant minciunii
licoarea asta-i stih în toţi străbunii,
un strai ce-n trup de infinit să-l poarte.

ci pe pământ se-mbracă-n clipă unii
a oglindi eternu-n ochi ce-s foarte
adânci, ce suie, ţin a slăvii toarte
dar cad în urmă-n viciul raţiunii.

în dimineaţa nefiinţei cheamă
un orb la gând visări şi-n calea sa
mai curge încă fir mărunt de teamă.

ci adevăruri urcă-n duh, în şa
pe lutul ce biserica-şi destramă
pe Domn din rugă a-L descătuşa...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul inimii

Prin faţă, un gând jucăuş
Îmi trece şi pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În braţe făcute căuş.

Îl prind cu o plasă de dor
În braţele-ntinse uşor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n braţe-mi pulsa.

Eşti tu, ori e gândul ghiduş
Ce ştie neliniştea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aş putea
Să-i simt mângâierea pluş?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxa pe viciul de a trăi

Vorbeau doi guvernanţi isteţi:
Românii au vreo şapte vieţi,
Dar au şi un defect – pe ei,
Nu au la fel de multe piei.

epigramă de Florin Rotaru (2009)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciupercile otrăvite se văd mai uşor, sunt mai spectaculoase decât cele utile. Tot astfel, viciul e mai atrăgător decât virtutea. Prezenţa viciului e orgolioasă, a virtuţii - smerită.

Andrei Pleşu în Jurnalul de la Tescani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am maşină, dar merg destul de des cu taxiul. Asta e viciul meu, sunt taxicoman.

citat din Radu Cosaşu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste in vreme de Co-vid

Dragoste in vreme de CO-vid

Hanoracul meu a tine miroase!
Si perna.. Încă iti tine forma buclelor frumoase!
.. ba câte un fir de par, ba câte un miros
Ba mai mult de un gând şi sentiment zdrenţuros!
Incă-mi esti vie şi purtătoare de emoţie,
iar tot ce se întâmplă acum parcă-i a sufletului comoţie!
Poate nu am reuşit corect să comunicăm
Si uşor să ne notificăm...
ce ne doare.. supăra şi deranjează,
iar astea prea uşor, acum ne partajează.
Dar mai mult de aceea haină
sunt eu îmbibat de tine, în taină!
Sunt multe de vorbit, trăit şi explorat
Si emoţii.. Dorinţe... iubiri de arătat!
Nu eşti tu perfectă şi nici eu prea frumos,
Dar te găsesc fluidă şi pe mine ambiţios;
Ne-am simţit mulabili şi buni de iubit
Si sigur împreună într-o curte plina... de albit!

poezie de Gabriel Anghel
Adăugat de acelasi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început şi viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întreţinut, l-ai alimentat, l-ai "rostogolit" şi acum te simţi strivit de el. Ei bine, eu mă minunez de forţa dumitale, dumneata ţi-ai construit acest viciu, eşti tatăl lui, este fiul dumitale şi este atât de zdravăn că nu mai reuşeşti să-l pui la pământ.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate şi ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsaţi-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideţi o fereastră către Soare
şi nu mai tindeţi către infinit,
spre stele şi spre tot ce v-a minţit
c-aveţi în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
şi vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleaşi, sunteţi? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu eşti decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor,
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor, sau gând, sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
şi cere-mi doar un gând să creionez.

Iar dorul, aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta maturizării

Negur-alburie pluteşte subtil
Peste lacul uşor tremurând,
Orizontul se topeşte umil
Şi curge în picuri de taină,
Iar eu biet suflet de copil
Îmbrac a toamnei haină.

De ce să port eu haina grea,
Sa-nec în mine dansul verii
Şi cantecul de pitpalac
Din liniştea din zori şi-a serii?
De ce să las eu ce-am mai sfânt
Spre coacere sub un veşmânt?

Şi-oftez adânc: se duce!
Tot ce-i mai pur în noi, uşor se duce...
Vai ce-aş dansa acum în ploaie,
Cu pletele în vânt bălaie,
Să simt mirosul florilor
De la venirea zorilor!

Dar timpul curge vrei-nu vrei
Şi mă iveşte-n faţa ei:
Eu pierd aroma florilor
De la venirea zorilor,
Dar simt parfumul ei.
Şi Cupidon din piept
Mi-a scos săgeata.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând rătăcit într-un nor

Agitaţia e atât de grea de suportat
că uneori e ca un val pictat,
când toţi vrem multă libertate
şi vrem ca toate să ne fie acordate.
Iubirea noastră e ca vântul
care adie uşor, oftând,
iar de ar fi să nu mai bată
aş mai avea un singur gând...
Să mă strecor încetişor,
cu gânduri bune şi mult dor,
să iau inima ta din piept, uşor
şi să-i recit cu duioşie un sobor.
Tu mi-ai dat aripi ca să zbor
ca un fulg de nea în nor,
să plutesc spre zări senine,
dar tu iubire zbori cu mine.
Sperăm că vom fi triumfători
în luptele cu buclele de nori
şi vom zâmbi mereu cu duioşie
unul altuia din nou să fie.

poezie de Eugenia Calancea (9 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor sau gând sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poţi cere doar un gând să creionez,

iar dorul aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

Mă rup de vis venind, uşor, spre tine,
Şi te cuprind. cu braţul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Şi, la fereastră, noi, statui eline,

Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Bineţe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.

Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua şi, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne aşezăm, în rucsac, demâncarea.

Nu peste mult, apare-o potecuţă
Pe care-o ştim - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduţă.

Ne poartă prin pădure, şerpuieşte
Şi se opreşte, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-aminteşte...

Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt uşor, mă simt precum un zeu
Şi-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis

Merg, vreau să mă calmez
Sufletul uşor mi-l golesc,
Spre abis uşor gonesc.
Simt ca mă topesc,
În suflet, în soare
În tot ce trăiesc,
Probleme se ivesc,
Mă omoara în tăcere-
Ochii îmi lăcrimează,
Cred că am sânge pe gene-
Dar eu fug spre abis
Şi n-o să mă opresc
Fericirea se arată,
E un nou univers.

poezie de Radu George Valentin
Adăugat de Radu George Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!