Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,
El stă cu buzele umflate.
Dacă-l opreşti cumva la masă,
Zice că supa e prea grasă
Şi, încă de la început,
Bucatele nu i-au plăcut.
Îi dai ţigare şi-l surprinzi
C-aşteaptă să i-o şi aprinzi.
Te-ntreabă cît cîştigi din meserie
Şi cît plăteşti semestrul de chirie.
Se pare că ar fi avut
Şi gîndul la un împrumut.
La urma urmei, dacă n-ai peşin,
S-ar mulţumi cu mai puţin.
Zici “dumneata”, el zice „tu”,
Zici „ba”,
El zice „da”.
Nevastă-ta îi pare pricepută,
Dar, după faţă, cam trecută.
Nu ştie ce-ai că ai albit
Şi te găseşte mai slăbit.
Cum te-nţelegi cu socrii şi cu fata?
De unde-ai cumpărat cravata?
De mult nu se mai poartă cu dungi şi picăţele:
-“De-i trece pe la mine, ţi-arăt pe ale mele.”
-„Mai scrii la vre o carte?”
-„Ce te-ai mutat aşa departe?”
De-ai sta-n oraş, ai fi-nţeles
Că ar veni la masa ta mai des.
Ce te gîndeşti să faci la vară,
Vă el şi-o va petrece tot la ţară.
Te uiţi la ceas, că s-a făcut tîrziu.
Ce să-i mai dai să scapi? Vre un rachiu?
Dar vizita se prea lungeşte.
Să-i spui ceva răstit, mai româneşte?
S-a-ntunecat, se face unsprezece,
Şi prietenul tău tot nu vrea să plece.
Nu prea se simte bine:
La noapte poate c-ar dormi la tine.
Te scoli, te strîmbi, el stă, puţin îi pasă.
N-are măcar cei şapte ani de-acasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Arată-mi ultima fotografie!
Lucian: Nu cred că ai vrea s-o vezi...
Lia: Dă-mi-o! Ah, da... Poţi s-o păstrezi pe aceasta. Mie nu-mi trebuie.
Lucian: Ţi-am spus că n-o să-ţi placă.
Lia: Nu contează... Spune mersi că n-am rupt-o! Dar nu cumva s-o arăţi colegilor noştri, să te lauzi cu ea.
Lucian: De ce-aş face aşa ceva?! Sincer, nu-mi stă în caracter... Din nou mă surprinzi, într-un mod neplăcut; cât de puţin mă cunoşti, Lia... Ce zici, mai stăm sau coborâm?
Lia: Mai stăm! Nu coborâm încă.
Lucian: Bine. Dacă zici tu, atunci să stăm. Dar nu prea mult. Aproape s-a înserat.
Lia: Nu-i nici o problemă, doar suntem pe Proxima.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai puţin decât puţin mai mult

Nu mai am niciun gând,
Niciun vers nu mai scriu,
În uitare, curând
O să mor, o să fiu.

Într-un pumn o să strâng
Tot ce am din ce nu-i
Şi-o să-i râd şi-o să-i plâng
Orişicui, nimănui.

Lasă-mă să te las,
Plec puţin şi revin,
Că-s plecat şi-am rămas
Prea demult, prea puţin!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai gândit îndeajuns şi te-ai hotărât să faci ceva? Din acest moment nu-ţi mai pasă nici de lume şi nici de ce crede or zice ea. Căci dacă vezi că porneşti strâmb, de ce nu te opreşti de la început? Dar dacă te ştii pe calea dreaptă, cine te mai poate împiedica?

citat celebru din Epictet
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soţul ei, dar să ştii că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf şi îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu aşa te cunosc eu.
Lucian: Ştiu. Şi n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toţi, rău de tot, serios! Până şi Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci aşa ceva, niciodată!
Nistor: Ia nu vă mai luaţi de şeful meu! N-a vrut... Nu-i aşa, şefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greşit, şefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, eşti doar un om...
Stela: Şi vorbi Nis, înţeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat şi ştie foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că aşa aş vrea eu, ci pentru că aşa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Şi să vă fie clar, atât vouă, cât şi lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înţeles?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezvoltarea personală înseamnă pur şi simplu să înveţi lucruri noi ca să te descurci mai bine în viaţă. Să citeşti o carte, să înveţi o limbă străină, să faci un curs de perfecţionare pentru carieră. Cum ar fi să faci nişte sport din când în când? Ce-ar zice cei din jurul tău dacă i-ai suna uneori doar să vezi ce fac? Ce-ar zice soţul sau soţia dacă i-ai propune să faceţi ceva plăcut, doar voi doi pentru a vă scoate relaţia din monotonie? Dezvoltarea personală înseamnă să accepţi că viaţa nu stă după tine, şi că dacă tu eşti mai bun, viaţa ta va fi mai bună!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Se pare că stai foarte bine cu sănătatea.
Lucian: Da, nu mă pot plânge. N-am avut probleme la acest capitol. Cel puţin până acum.
Stela: Asta-i foarte bine pentru tine. Şi sper, spre binele tău, că nu vei avea nici în continuare astfel de probleme, pentru a nu fi nevoit să ai de-a face cu doctorii, cei aşa, ca mine.
Lucian: Din nefericire, nu toţi doctorii sunt aşa, ca tine. Dacă ar fi fost astfel, ar fi fost foarte plăcut. Tu eşti minunată!
Stela: Nu face astfel de afirmaţii. Încă nu mă cunoşti prea bine. Întreabă-l pe Alex, el ştie; a avut deja de-a face cu mine...
Lucian: Încă mai are probleme? Credeam că s-a rezolvat.
Stela: Nu definitiv. Deci, nu mai are probleme, nu serioase, dar nu strică dacă-l mai ţin un timp sub observaţie. Un scurt control medical nu strică niciodată.
Lucian: Asta, da, e adevărat. Ascultă, scuză-mi indiscreţia, dar între voi doi e ceva, sau numai mi se pare mie? Adică... Am impresia că în ultima vreme sunteţi cam apopiaţi, ca să mă exprim aşa; şi nu pare a fi o relaţie ca între medic şi pacient.
Stela: Ah, Luci, chiar eşti indiscret, dar cred că ţie-ţi pot spune. Deci, da, ai dreptate, nu te-ai înşelat. Între noi doi s-a înfiripat o relaţie, ceva mai mult decât doar amicală, sau colegială şi nu e deloc una "medicală". Am descoperit că avem multe în comun, deci, ne potrivim, ca să mă exprim aşa...
Lucian: Şi era nevoie ca Alex să aibă probleme cu sănătatea, să devină pacientul tău, pentru a vă da seama de acest lucru?
Stela: Da, ca să vezi, ce ironie... A trebuit ca Alex să aibă nevoie de ajutorul meu, de intervenţia mea, pentru ca să ne dăm amândoi seama că ne potrivim cât de cât unul cu celălalt.
Lucian: Şi aveţi intenţii serioase în legătură cu relaţia voastră?
Stela: Încă nu ştiu nimic sigur, Luci, dar te asigur că dacă vom avea de gând ceva, vă vom anunţa pe toţi, nu-ţi face griji; în special pe tine, comandante, în calitate de cel mai bun prieten al lui Alex.
Lucian: Da? Bine. Încă o dată, scuză-mi indiscreţia!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele nouă raiuri

Fiecărui pas al tău
I se cade o caleaşcă.
N-a căzut de mult o pleaşcă
aşa grea pe capul meu!
Colţul străzii dacă-l dai,
ai şi nimerit în rai.
Îngeraşi cu buci grăsune,
stau la poartă să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
şi hodină pentru mine...
- Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios şi rău!
Şi numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiu-al doilea, şi el
mai departe e, niţel,
cum dai colţul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet ; în schimb
să-i dai drumul poţi, c-un nimb,
şi-o să curgă doar caimac
şi lună de vârcolac)
'nuntru, îngerimea snobă,
poartă numai roţi de sobă
Iar la şold, ca sabie,
Numai câte-o vrabie!
- Ceru-al treilea, fireşte,
nici nu se deosebeşte
de-al doilea-decât
că-i mai mic şi mai urât.
Sfântul Pavel dacă tu-l
zăvorăşti cu lacătul,
treci de-adevăratulea
în raiul al patrulea.,
unde prietenul Francois
te pofteşte pe-o saltea
tot de scânduri rihttuite,
pe sub tine năduşite,
ca să te-nveţe-aşa
raiul cel de-al cincilea!
- Fiindcă-ţi place-acest popas
şi n-am vreme, eu te las
şi plec singur, mai departe,
prin raiul şase şi şapte,
unde voi întârzia...
(Singur, fără dumneata)
Aşteptând, junghiat de jind,
babele să ouă-
raiurile opt şi nouă
în construcţie fiind!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (Cântece la drumul mare) (1992)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descendenţă

Cât încă îţi mai iei din timp să priveşti mersul de furnică,
să te gândeşti că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaş, să te parcurgă ca pe-un pod
şi să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-şi pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut aşa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să ştii că n-ai pierdut din tine, din tot ce ţi-au transmis strămoşi,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare şi se îmbrăcau în alb, frumoşi,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
şi ţi-au lăsat şi ochi şi gene şi inimă, să fii sensibil
şi trup, să te faci scut de ţară şi minte, din aceea pură,
să ştii salut, să dai bineţe şi la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...

... poţi să te scoli de la pământ, poţi vieţii să mai dai o tură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ritualuri matinale la 60 de ani" de Valentin David

Orice dimineaţă-i o plăcere-
Este-adevărat, ce spui, bărbate.
C-am îmbătrânit, dar fără vrere
Şi că mi-o serveşti cam tare, frate.

Geaba o-ndoieşti cu apă plată,
Ai lungit-o şi e slabă tare.
Nu mai e cum mi-o dădeai odată
Şi o faci cu mare ezitare.

Las' că intru eu în acţiune
Şi-ţi arăt eu treaba cum se face.
Trebuie un pic de-afecţiune-
Zici că-i prea fierbine? Hai, dă-mi pace!

O răcesc acuma cu zăpadă,
Fierbinţeala imediat îţi trece.
(Du-te şi adună de pe stradă!)
Să nu-mi spui pe urmă, că-i prea rece!

Să ne lămurim cam cum stă treaba,
Vom chema vecina să ne spună.
E expertă, ne certăm degeaba,
Uite, zice că e foarte bună!

Morala

Până şi cafelei îi găseşti pricină,
Când o bei cu mine, şi nu c-o vecină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef

După-un chef de-o noapte plină,
Vin acasă-n zori de zi.
Soarele pe cer s-alină,
Din prag, soaţa îmi zâmbi.
Cum în casă am intrat
Ea în braţe m-a luat.
Nu-mi aşază de mâncare,
Nu-mi dă patul de culcare,
Franş, îmi zice, vrea să facă,
Să mă vândă ca pe vacă!
Ea de mână mă luă
Şi la târg se-avântă.
Bucuroasă c-a ajuns
La geambaş iute s-a dus.
Discutase, nu prea mult.
Cred c-a obţinut ce a vrut.
Iar geambaşu-n gura mare
Strigă fără încetare:
- Hai la bărbat de vânzare!
Lăudând cu vorbe mari,
Mai ceva ca pe măgari.
Ascultându-l eu aşa,
Mai că-mi vine a striga:
"E minciună tot ce spune,
Vrea s-adune multă lume!"
Deodată-n jur se adună
Lume multă, lume bună.
Doamne care mai de care
Vrea să dea un preţ mai mare.
Veni una cât un cal,
Ea credea că sunt măgar.
Mă privi, se socoti,
Cu geambaşu-un pic vorbi.
El răspunse bucuros:
- E-un bărbat încă frumos.
Şi e bun cum altul nu-i!
Dar ce pot eu să vă spui!?
Şi-n Bucureşti de-ai căuta
Nu găseşti aşa ceva.
Ea, analizând în grabă,
Auzii cum ea -l întreabă:
- Dar la pat, îi bun, îi bun?
El răspunse:
- Îi bun, îi bun!
Cum se culcă, doarme tun!
- De băut, se-mbată des?
- O... e lucru de-nţeles.
Orice bărbat, se ştie,
Trece pe la prăvălie.
Când primeşte el salarul,
E prieten cu paharul.
Bea o sută, poate două,
Cu prietenii, vreo nouă.
Dar când a ajuns acasă,
Restu-l pune tot pe masă.
Niciun ban el nu-şi opreşte,
Că doar dă, Doamne fereşte,
El familia-şi iubeşte.
Ce-nţelese doamna oare
De dă preţul aşa de mare!?
Geambaşul bucuros
Spre soţie s-a întors.
Întrebă de preţu-i place
Târgu' ea îl poate face.
Soaţa stă şi se gândi
Şi pieziş mă şi privi.
Eu cu ochii în pământ.
Strigă ea:
- Încă nu-l vând!
De ştiam că-i aşa bun,
Nu băteam atâta drum!

Dragi confraţi,
Tot ce faceţi gândiţi bine,
Ca să nu păţiţi ca mine!
Nu se ştie soaţa ta
Ce geambaş o mai avea.
Şi-o să te trezeşti deodată:
Eşti vândut ca pe o vacă.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!