Euridice
Aerul se mai emoționa încă
în jurul tău,
tulburând vederea orelor acele,
când înnoptarea venea alunecând
pe roata inimii mele.
Și glasul ți se rupea sub sărutul
pe care ți-l da ne-nceput începutul.
Facle și torțe și flăcări și focuri
ți se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse
de norul feții mele, plumburiu și greu
trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse.
Îți mai țineam brațul încă
viața ta de viața mea lipită,
risipa dragostei nerisipită,
secunda înnodată de clipită.
Pași, râsete, povești silabice, istorii,
destăinuiri, speranțe - voi
erați într-adevăr adevărate
în jurul celor doi din iarna când
un aer scânteind, pe lângă tine
va fi trecut. Va fi trecând...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Blestemat, ah, ochi de piatră
Vai vieții mele, încă de la naștere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
și sfâșie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să înghețe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheață
bloc lucios și transparent de gheață,
gheață tare, gheață solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec și prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheț ca să te țin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă țin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Mai treci din când în când prin viața mea...
Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viața mea.
Dacă mai poți privi aceeași stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viața mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...
De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viața mea...
poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de dor
tu ești visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
știu tot ce nu știi despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
și-mi caut în viață un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mișc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
și mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
și mă-mpresoară ca niște alge marine.
apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiți de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
și tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!
cu ochii orbi și albaștri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îți mângâi vertebrele și ți le număr
și stau rezemată de propriu-ți umăr,
te strig disperată prin codri și vreme
și nu-mi răspunde nimeni
și nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torțele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici și cum mai ardeau
și eu le stingeam cu lacrime ninse
și tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită și verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ți simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea așa de repede, tristă, uitarea.
a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet și-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristețe, furtună.
fug prin vreme de timpul târziu
și-aș vrea ca odată să te nasc încă viu
și să-ți simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo șapte inele,
să-ți aud glasul atârnat de stelele nopții
cum mă strigă duios printre zăbrelele porții...
când stau singură la margine de timp
și cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
A început, timid, sa îmi rasara,
Un ghiocel, în iarna de afara,
E fraged, mititel și zâmbăreț,
Dar va veni asupra lui îngheț.
E încă iarna, el veni grabitul,
Să prindă intre frunze răsăritul,
Nu știe ca e timpul sa mai șada,
Sub plapuma călduță de zăpadă.
Eu am sa sap în jurul lui pământul,
Când soarele alunga norii, vantul
Și am să-i fac culcus intr-un pahar,
Ca pe-un trofeu, sa ți-l ofer în dar.
Este frumos, gingaș și subțirel,
îți canta, draga mea, din clopoțel,
Iubirea, dorul, le-am pus în petale
Și toate, sunt cu toate ale tale.
Primeste-l și îl pune la fereastra,
Să lumineze primăvara noastră
Și cat mai este încă zvon de iarna,
Mai lasă-l lângă tine sa mai doarmă.
poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Deodată aerul a împietrit în jurul meu
și se izbesc de el cuvintele zvârlite
și se-nroșesc, și-așa rămân mereu,
din ce în ce mai lungi și mai rărite.
Și simt cum gravitația se mută
în mine însumi, din afară
și brusc pe globul inimii îmi cade
lumea, când trupul încă-mi zboară.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Oul și sfera (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Secunda vieții mele
Secunda vieții mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morți și opt răniți
văzui pe șosea.
Secunda vieții mele
în cer este în plisc la vultur
patru morți și opt răniți
am văzut pe șosea.
Secunda vieții mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morți și opt răniți
sunt pe șosea.
Secunda vieții mele
a devenit raze
patru morți și opt răniți
cât sânge, Doamne, pe șosea!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Ce vremuri...
Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Și exista respect și maniere frumoase!
Pe-atunci și primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase!
Uitați-vă și voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parșivi,
Tânjim după-acea vreme, când îți vedeai de drum,
Eram mai fericiți, chiar dacă mai naivi,
Pe vremea când bărbații încă purtau costum!
rondel de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi uibind, femeie gingașă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri, fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Și se auzi trosnind încă o dată, și apoi iar o dată... Iar feciorul de împărat din nou crezu că trosnește caleașca și că-i gata să se rupă. Dar nu caleașca se rupea, ci cele două cercuri de fier care se desprindeau din jurul inimii lui Heinrich cel credincios, care nu mai putea de bucurie că stăpânul său scăpase de sub urgia blestemului și că era acum fericit cu aleasa inimii lui.
Frații Grimm în Prințul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cele mai frumoase povesti de fratii Grimm" de Frații Grimm este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar Sete
Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.
Mă vor bea cândva, zeii
și vor simți în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete și de rău.
Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân înghețat
... suavă meninge
și somn tulburat.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Sete
Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.
Mă vor bea cândva, zeii
și vor simți în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete și de rău.
Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân înghețat
...suavă meninge
și somn tulburat.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
În rochie albă de mireasă
În rochie albă de mireasă
Te-am visat, iubita mea,
Ești a inimii mele aleasă,
Ești o floare de nu-mă-uita.
Privirea ta fermecătoare,
Glasul tău melodios
Sunt ca o rază de soare
Care încălzește sufletul meu prea-păcătos.
Pe altarul iubirii am jurat în doi să fim
Și sub steaua fericirii
Toată viața cu dragoste să trăim.
Dar m-am trezit din a mea visare
Și întuneric în jurul meu era,
Inima îmi batea tot mai tare,
Pentru tine iubrea mea.
Căci tu dormeai lângă mine
Somn dulce și ușor
Și eu, parcă să nu audă nimeni,
Ți-am șoptit, iubito: te ador.
poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
catren de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Visul vieții mele este să fiu cina la care stă vorbirea țării mele când îi este sete de un vin și de un viu.
Nichita Stănescu în Respirări
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Chiar nu mai pot să aștept sosirea verii
într-adevăr nu-i frumos
că-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine iarna
când te dezbrac
când te privesc în aerul înghețat
brațele tale încrucișate în jurul trupului tremurând
când îți văd lacrimile curgând pe obraji
draga mea
ești atât de frumoasă
trebuie să-mi ierți grosolonia și impertinența
am vrut doar să văd cum arăți numai cu fusta pe tine
chiar nu mai pot să aștept sosirea verii
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasul dulce
Singuratatea mi-e întotdeauna
Și pretutindeni bună-nsoțitoare,
Asemuindu-mi sufletul cu luna
Care înghiață viața cum răsare.
Mișcarea-n jurul meu încetinează.
Se micșorează uliți și cetate,
Și oamenii trecând pe la amiază
Au gânduri și cuvinte depărtate.
Cui să-i vorbesc de nu știu ce mă doare?
Cine s-asculte sufletul e-nstare
Cu degetul trecut în cingătoare,
Fără să-mi ceară să-i vorbesc mai tare?
Tu pricepeai din gest. Într-o privire
Păstrai comoara ce-mi lipsea
Și cunoșteai și din închipuire
Ce bolți de cer vegheau deasupra mea.
Dar când venea s-asculte îndoiala
La ușa-ntredeschisă către vis,
Îmi auzeam pantoful și podeaua...
Și-atunci știam că ușa s-a-nchis.
poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Pasul dulce
Singuratatea mi-e întotdeauna
Și pretutindeni bună-nsoțitoare,
Asemuindu-mi sufletul cu luna
Care înghiață viața cum răsare.
Mișcarea-n jurul meu încetinează.
Se micșorează uliți și cetate,
Și oamenii trecând pe la amiază
Au gânduri și cuvinte depărtate.
Cui să-i vorbesc de nu știu ce mă doare?
Cine s-asculte sufletul e-nstare
Cu degetul trecut în cingătoare,
Fără să-mi ceară să-i vorbesc mai tare?
Tu pricepeai din gest. Într-o privire
Păstrai comoara ce-mi lipsea
Și cunoșteai și din închipuire
Ce bolți de cer vegheau deasupra mea.
Dar când venea s-asculte îndoiala
La ușa-ntredeschisă către vis,
Îmi auzeam pantoful și podeaua...
Și-atunci știam că ușa s-a-nchis.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pecetea
Pecetea de pe brațul tău,
E chipul meu când ațipeam,
Sărutul, când te sărutam
Și de neșters va fi mereu.
Poate că o să-ți pară rău
De clipele când te iubeam,
Pecetea de pe brațul tău
E chipul meu, când ațipeam.
În gândul tău, ce mai e nou
Totul e vechi, precum știam?
Sărutu-și caută ecou.
A fost o vreme când eram
Pecetea de pe brațul tău.
rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar toamnă
Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veșnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!
Cu pași plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viața, am înteles!
În tine, sunt toate nopțile de dragoste promise.
Te scuturi de speranțe și le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniștea și puritatea ce-o trăiești,
Aduci în jurul tău doar iubire!
Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!
poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!