Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba crezi

Degeaba crezi că ai să poţi să faci
Din nepăsare, scut, întreaga viaţă,
Degeaba tu te-ascunzi şi taci
Dacă te pierzi în negură, în ceaţă.

Ai să ajungi cândva să cauţi farul
Spre care să te-ndrepţi cu bucurie
Şi vei găsi în loc de dragoste, amarul
Că viaţa-i trecătoare şi pustie.

Ai să trăieşti şi tu din amintiri,
Din vise ce-ar fi fost trăiri curate
Dacă în loc de triste amăgiri
Ai fi sădit iubire, realitate.

Regretele târzii nu vor putea
Să-nlocuiască dragostea pierdută,
Privind spre viitor vei constata
Că viaţa aceasta este foarte scurtă.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Ziua de azi pecetluieşte amintiri,
Minim – ieri
Maxim – mâine
Şi din nou răstălmăciri.

Ca să spulberi trebuie să iubeşti
Resemnarea scoicii devenită nisip,
Ca să reîntregeşti trebuie să crezi
În amfora devenită istorie;

Rămâi mai departe hohot
Foamea ce umple de nuanţe,
Treci mai departe din arc în săgeată,
Libertatea vindec-o de capricii,
Repaosul lasă-l zălog stâncii ;

Nici un toiag nu sprijină drumul,
Nici o treptă spre viaţă,
Nici una spre moarte.
E departe cine te cere,
Cine te caută...
E şi mai departe!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult te-aştept

Trece noaptea ca un an
Ce nu se mai sfârşeşte.
Lumina lunii bate-n geam,
Iar dorul mă orbeşte.

Şi nici acum nu pot să cred
În tot ce se petrece...
Când mereu parcă te văd
Aşa distant şi rece.

Te văd în fiecare zi
Cu gând în altă parte...
Şi cât de mult te-aştept... De-ai şti
Nu mi-ai mai fi departe.

De-ai şti cât plâng şi nu mă-mpac
Cu gând plin de durere,
Că-mi eşti şi-mi vei rămâne drag
Luceafăr dintre stele.

Ca înger coborît din rai
Zîmbeşti în zile pline.
De parcă seama nu îţi dai
Ce-nsemni tu pentru mine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă se plăteşte

În viaţa asta totul se plăteşte,
Te sui pe culmi şi te trezeşti în vale,
Păcatele nu crezi că-s ale tale
Ori dacă nenorocul te pândeşte.

A nu aluneca cumva pe Cale
Tot pasul tău de ierburi se fereşte,
Iar inima îţi pare prinsă-n cleşte
Când treci subtil târându-te agale.

Tu vezi mental cum aripa îţi creşte
Să poţi urca în zbor spre astrul Soare
Să-i pipăi raza care te-ncălzeşte
Şi-ţi vindecă o rană ce te doare,

Dar peste tine cade vremuirea
Şi spre lumină-ţi cauţi orb ieşirea...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti nădejdea...

Eşti nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit şi Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul ´nainte Ţi l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit şi m-ai iubit şi Tu,
Te-am iubit adânc în veşnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viaţa Ta e-n mine şi-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Faţa mi-am ascuns-o că mi-e frică
Şi de vezi c-am împietrit aşa
Vino, Doamne, Tu şi mă ridică.

Pune-Ţi mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ţine-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit şi cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aştept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Şi-am să-Ţi fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul şi luceafărul

Într-o noapte nebună
un sfânt se freca la ochi
şi privea atent cerul,

luceafărul de pe boltă
privea şi el în jos,
i-a făcut rece cu ochiul
luminos.

Ambii îşi făceau semne
şi se bucurau,
apoi fiecare a plecat pe drumul său
grăbit spre ziuă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Zâmbind, te-am scuturat ca pe-o ţigară,
în scrumiera gândurilor moarte,
fără a blestema ca să ai parte
de Vis să-ţi iei adio într-o gară.

Ieri te-am simţit mai trist ca niciodată,
când, bucuros că ai scăpat de mine,
te îndreptai aiurea, spre oricine,
cu inima aproape sfărâmată.

Azi plângi, c-ai vrea să te întorci la mine,
dar m-ai pierdut fără să prinzi de veste,
sperând c-o să trăieşti înc-o poveste.
Nu ai găsit! Să-mi spui, ţi-ar fi ruşine.

Nici mâine nu te-o duce mai departe
şi-n înţelesuri sfinte de IUBIRE,
vei reciti cu lacrimi de-amintire
povestea lipsă din a vieţii carte.

Rămâi în planul rătăcirii tale,
cu sufletul golit, fără-mplinirea
ce ţi-aşternea seninul, fericirea!...
M-am vindecat, îmi văd de a mea cale...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am înşelat?

Te-am înşelat, că nu te întâlnisem,
Te-am înşelat că nu te cunoşteam,
La tine niciodată nu venisem,
Şi nici nu mă ştiai, dacă veneam.

Te-am înşelat că nu ştiam de tine,
Te-am înşelat că nici nu existai,
Dacă nu m-ai fi întâlnit pe mine,
Te-am înşelat cât încă nu erai

Îndrăgostită doar de cel ce are
Numai o vină: că te-a-nsufleţit,
După a milioana încercare
De-a te găsi, din care te-a găsit.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul cu tine

Ma intorceam.
Spre locul cel uitat,
parca tu reveneai...
dintre umbre,
firav,
gandul meu se-afundase-n trecut...
l-am lasat
sa mi te umble iar
printre tample...
pare-se... ca erai...
ori te-am stiut...
si ne pierdusem
iar in nopti de veghe,
auzul mi-l plecasem...
spre trecut...
simteam cum ma chemai
sa-ti fiu din nou pereche...
si iar purtat-a-m-am atunci
spre locul re-stiut numai de mine,
te-am rechemat aici,
mereu uitat
si-n sufletu-mi s-a-nchis
preaplin mormant
si iar mi te-am pierdut
ca-n si-alte dati
prin lume...
dara de-acum
oi sti und' te gasesc
si nu te-oi duce,
poate niciodata...
in locu'n care-mi pururi tu traiesti
o'ncolti'n vremi
o lacrima-mpacata...

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete îndepărtate

Dacă îţi va fi vreodată dor de mine
Coboară în inima ta uşor,
Şi ai să vezi cum plânge după mine
Sătulă îi este să îi mai fie dor.

Să asculţi atunci şoaptele vântului
Cum îţi aduc spre tine dorul meu,
Cu durere pe aripile gândului
Cum te-am chemat spre mine tot mereu.

Şi de-am rămas în suflet amintire
Măcar mă vei povesti frumos,
Ce îi vei spune inimi de mine
Eu ştiu că dragoste mi-ai fost.

Azi de-am rămas doar doi străini
Păcat că n-am ştiut să ne vorbim,
Şi am presărat în suflet numai spini
Şi am ajuns doar amintiri să fim

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

În zorii de atunci era tristeţe,
şi-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o îngheţe
în frigul ce părea că m-a răpus.

Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
şi-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.

În jur, bucăţi de viaţă, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aş vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,

s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
şi să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.

Te-aştept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată şi albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,

în braţe vom lua iubirea noastră
şi o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc şi... împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Romeo şi Julieta

În orice loc te văd, iubite,
În colţul lunii de argint,
În vise neasemuite,
În clipe tandre de alint.
Tu eşti Luceafăr între stele,
Quasar pierdut în univers,
Plâns în a vieţii călimară...
De-aceea astăzi te-am cules.

În orice loc te văd, iubite,
Doar tu eşti simfonia mea,
Tu eşti oceanul de cuvinte,
Iar eu sunt val de ctifea.
Trec lauri peste coama sură...
Sunt cânt de lacrimi peste ape...
Sub a tăcerii covertură,
Noi suntem infinite şoapte.

În colţul lunii de argint,
Te văd în fiecare seară
Chiar dacă-n ere ai fugit,
Chiar dacă-au început să doară
Azi amintirile de noi
Şi doliul flutură în poartă...
Te văd iubite peste tot
Şi nimeni n-o să ne despartă.

În vise neasemuite
Apari, tu, înger de lumini.
Eu te privesc cu luare-aminte
Şi-mi cresc în suflet rădăcini.
Şi clipa-n mine se dilată
Şi-n univers călătorim
Doi îngeri blestemaţi de soartă
Să ne iubim... să ne iubim...

În clipe tandre de alint,
Înger de foc, te zbaţi... şi treci
Dureri, vulcani şi în zenit
Te întrupezi. De-ar fii să pleci,
Furtuni în noapte s-ar isca,
Vulcani ar creşte-n tălpi de sticlă,
Dar ştii că voi rămâne-a ta...
Spre cer iubirea mă ridică.

Tu eşti Luceafăr între stele...
Mă chemi în uiversul tău
Şi zbor cu zbor pierim în noapte
Mereu, mereu, mereu, mereu.
Repetitiv şi anacronic
Acelaşi timp mereu trăim,
Oprim minutele-n ceasornic
Şi cast şi simplu ne iubim.

Qusar pierdut în univers,
Universal poem, în seară,
Din trupul tău eu am cules
Nectar de lacrimă amară.
Pe drumul morţii nesfârşit
Tu-mi eşti amnar şi reverie,
Nu pot uita cât te-am iubit,
Îţi aparţin cu totul, ţie.

Plâns în a vieţii călimară
Când inima în loc va sta
Şi mâna mea nu va mai scrie,
Când cânt spre ceruri voi zbura...
Îmi las cuvintele ofrandă
În tocul gol de suferinţi.
Ploi de cuvinte vreau să cadă
În toamna lacrimii fierbinţi.

De-aceea astăzi te-am cules
Quasar din visele oculte...
Nu te iubesc din interes,
Iubiri precum a mea nu-s multe.
Vezi?! Mână-n mână rătăcim...
Veghem întoarcerea acasă
Şi ne ubim... şi ne iubim...
Iubirea-n cer să înflorească!

De-aceea astăzi te-am cules
Plâns în a vieţii călimară,
Quasar pierdut în univers,
Tu eşti Luceafăr între stele.
În clipe tandre de alint,
În vise neasemuite,
În colţul lunii de argint,
În orice loc te văd, iubite!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!