Fata între rânduri

Dactilografă, danţ silnic al mînilor
pe flori albe de metal -
oraşul huruie din o mie de străzi
o - fără sfîrşit.
Casele stau oarbe cu o mie de ochi.
Danţ fără de cîntec, mîna ta scrie
cifre din împărăţia maşinilor,
în sînge purtai odată grădini -
o - cum le-ai uitat.

Cînd te ridici, priveliştea
nu răspunde nădejdii,
cînd pleci - te scuturi
ca de-o cenuşă -
peste oraş
paserea Phoenix nu mai zboară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu o mie de ţări

Ţii minte oraşul cu o mie de ţări?
Ne spuneau că există în vis
în el nu visează nimeni.
Am călătorit pe acel meleag
am visat
o mie de ţări fiecare avea
ziduri cu o mie de sori.
Dar malul cu o mie de râuri?
Dar vârful cu o mie de munţi?
Şi mă gândesc cum arătam
Cu degetul spre pântec a mirare
Când mă năşteam
Fără să ştiu că e a mia oară.

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în templul cuvintelor (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopţii
pocalele de vin ca nişte ochi de fiară,
cu un surîs ameţitor tu-mi răscoleşti
tot furnicarul de porniri,
cari nu-şi mai afli' apoi odihna.

Sub ocrotirea limpede a zării
biruitoare mă priveşti
şi-n ochii mei te oglindeşti
strălucitoare, mîndră şi păgînă.

Iar eu încet, nespus de încet
pleoapele-mi închid,
îmbrăţişînd cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surîsul tău, iubirea şi lumina ta -
pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopţii
pocalele de vin ca nişte ochi de fiară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gîndurile unui mort

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mini trăise acele nevoi materiale ale impresiei, fără să-şi dea seamă de ele decît atunci cînd se închegaseră într-una prea evidentă; cînd, la dejun, îmbrăţişase cu două mîini avide paharul, în care abia se turnase băutura proaspătă şi acest gen spontan şi neprotocolar atrăsese privirea ironică a lui Nory, care îi azvîrlise din ochi un: ce faci?

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul lumii

Îngerul, paznicul, cînd va pleca
din lumea aceasta a mea,
îngerul ce va lua?

tristih de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavară, de ce pleci?!

Vezi?
În pomii din livezi,
Umpli ramurile verzi,
Cu flori albe le-nsăilezi.
Faci
Din împletiri, stângaci,
Cuiburi pentru pitpalaci.
Primavară, de ce taci?!
Speri
Ca-n scurtele şederi,
Să ai timp de repilieri
Şi te lupţi din răsputeri?!
Laşi
Sub urmele-ţi de paşi
Pe unde cutreieraşi,
Iz suav de toporaşi?!
Treci
Pe-ngustele poteci,
Scuturi flori de lilieci.
Primavară, de ce pleci?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-o-ncet, n-o spune tare

Spune-o încet, n-o spune tare:
Iată aceştia suntem noi.
Cînd e singur fiecare,
Sufletele nu-s în noi.

Stăm alături, eu şi tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
Cînd suntem doi.
Altfel nu!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşbuc s-a oprit în loc s-asculte. Ei au trecut pe lîngă el fără să-l bage în seamă - femeia depănîndu-şi cetania ei de mustrări, bărbatul însemnîndu-i clipele de odihnă cu veşnica încheiere:
N-avem pămînt!

Şi pe cînd ei se adînceau în zare, din vechile lor suferinţi un cîntec nou se urzea în marele suflet al poetului

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Peste-aceleaşi arătări şi-aceleaşi case
clopot de sear-aud. Şi stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?

Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface - care poartă?
Se deschide - care uşă?
Ies vârstele şi-mi pun pe cap
aureolă de cenuşă.

Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul - care prieten?
Îmi taie pasul - ce vrăjmaş?
Ah, pasărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraş.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Tristă este azi pădurea
A rămas fără veşminte,
Eu sunt astăzi ca şi dânsa
Răvăşită de cuvinte.

Ea - rănită de furtună
Şi de friguri, şi de ploi,
Eu cuprinsă de răceala
Ce se lasă peste noi.

Păsări zgribulite zboară
Peste toţi copacii goi,
Noi ne zbatem să dispară
Focul dragostei din noi.

Unde eşti tu primavară
Să aduci frunza căzută?
Iară mie - bucuria
Şi iubirea renăscută!

Să alerg în nopţi cu rouă
Fericită şi desculţă,
Ea, să-şi capete frunzişul
Cucul să-i cânte de nuntă!

Să o-mbraci ca o mireasă
Cu veşmânt de albe flori;
Sufletul meu cu lumina
Răsăritului din noi.

poezie de Angelina Nădejde (18 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Am trecut, aseară, obosit un pic,
Pe la cârciumioară, arşiţa să-mi stingă
Două-trei pahare, c-altceva... nimic
N-ar putea, din suflet, oful să-mi învingă,
Cât ar fi de mic.

Da' să vezi minune! După un rachiu,
A venit un altul şi-a venit la halbă
Din mânuţă caldă. Cum să mă abţiu
Când necazu-i negru, fericirea-i albă,
Eu... privind saşiu.

Doamne, ce mândreţe! Doamne, ce minuni
Tresăreau spre mine din a dânsei ie!
Ochii ei sălbatici, cînd mai verzi, când bruni,
Scânteiau prin crâşmă cum îmi place mie,
Mie, oameni buni!

Paşii ei... plutire! Şi ce gură-avea!
Rumenă visare! Şi melancolie!
Straşnică făptură! Cred că, de-ar putea
M-ar trezi din visul care-mi place mie...
Mort... în crâşma sa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-ţi spun cum să te ridici

Când viaţa îţi dă
o mie de motive să cazi,
te ridici,
Când zilele par întunecate
şi nu ai nici o cale de ieşire,
speri,
Când dezamăgirile
ţipă mai tare decât visele,
tu construieşti.
Când ridurile
se încrucişează cu faţa ta,
zâmbeşti,
Când eşti singur,
vino să mă găseşti.
O să-ţi spun cum să te ridici,
dar îmi spui şi mie la fel.

poezie de Eugenia Calancea (22 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cais

pe boltă
se întindea amurgul
aşteptam...
o clipă, o zi sau un veac
uneori priveam cum fumega timpul
între două cuvinte inegale
noaptea mă plimbam...
mă plimbam pe haotice străzi
căutam mereu
de multe ori fără habar, în zadar
anii ce pleacau aiurea, haihui
nu am rămas aici, nici dincolo
nici nu aveam de ce
poate, odată, voi trece
peste o mie de drumuri
atunci se vor scutura florile de cais

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pentru cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veleităţi. Găina se zvârcoleşte făcând baie într-o grămadă de cenuşă. A auzit probabil vorbindu-se ceva despre pasărea Phoenix.

aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei (1977)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraş, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câştig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieşi din casă şi-n al doilea rând, te poţi plimba chiar şi până diseară cu maşina directorului.
Iulian: Ah, cu maşina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui aşa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulţumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac şi...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecaţi.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînţeles, fără.
Iulian: Deci, aţi rezolvat şi cu chestia asta; bun – sunteţi foarte eficienţi. Şi într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieşire prin oraş; dacă-i cu maşina directorului, cu atât mai bine. Ştii, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, eşti sigur că prietenul tău ar fi de acord să-şi lase maşina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie maşina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ţi-a lăsat-o ţie, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!