Sfarsit de toamna

Ceaţa coboară, ca un voal de mireasă,
Păsările ţipă undeva pe creastă,
Luna goală-n ceruri, trece ca o mânză,
Printre nori ţesându-şi subţiratec pânză,
Drumul prin hăţişuri, tremură uitat,
Plopii se cutremur, cerul e brumat,
În grădina goală, a căzut o stea,
Albă de miresme, mirosind a nea.

poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Ziua îşi sfârşeşte drumul în amurgul cenuşiu,
Nopţii îi deschide poarta lăsând voalul plumburiu,
Nori răzleţi se plimbă-n voie prin văzduhul liniştit,
Vălul negru se coboară peste satul adormit.

Plopii, negre siluete, rupţi dintr-o lume de basme,
Înşiraţi ca nişte umbre umple noaptea de fantasme,
Printre nori strecoară luna blânde raze de lumină,
O admiră-n drumul ei crizantema din grădină.

Mărul doarme liniştit, mulţumit de-a lui povară
Şi în visul lui adânc înfloreşte-a doua oară,
O broscuţă n-are somn, într-o ultimă strigare
Răguşită nu renunţă la a dragostei chemare.

Greierele-aruncă fracul, îmbracă de zor paltonul,
Vioara e pusă-n cui, a luat sfârşit sezonul,
Chefuind noapte de noapte vara-ntreagă-a tot cântat,
N-a strâns nimic în cămară, acum doarme nemâncat.

Pâlpâie o stea pe boltă în lumină purpurie,
Ţipăt de cocor se-aude, a plecat în pribegie,
Mi-a luat cu el şi anii ce se duc şi nu se-ntorc,
Norii au uitat să plângă, nicio lacrimă nu-şi storc.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece timpul...

Am deschis fereastra şi privesc în noapte
Luna s-a ascuns sub un voal de nori
Două siluete se-nţeleg prin şoapte
Şi se îmbrăţişează pe sub cingători

Noaptea îşi întinde pânze întunecate
Ţârâit de greieri inundă văzduhul
Peste satu-ntreg unde fermecate
Ne trimite Domnul pogorându-şi Duhul...

Liniştea-i profundă, undeva departe
Un lătrat de câine o despică-n două,
Din copaci cad fluturi... roi de frunze moarte
Semn că vine toamna şi că iar ne plouă....

Semn că trece timpul ca pe cer un fulger
Şi mă-ntreb sfioasă ce-am lăsat în urmă
-,, Ai lăsat iubire''.... îmi răspunde-un înger
Şi un zbor de aripi gândurile-mi curmă...

Pasăre de noapte, înger să fi fost?!
Am închis fereastra şi am tras perdeaua
... Iar îmi depăn viaţa să îi dau de rost
Şi fac noapte albă,.... albă cum e neaua....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă "plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi,
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă"plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Cosmeşti

Ploi de argint cad peste sat,
Vântul nebun ciufuleşte copacii,
Frigul şi ceaţa încet s-au lăsat,
În holda de aur s-au topit macii.

Din hornuri se înalţă caere albe,
Spre bolta rece cu norii de plumb,
În vie ciorchinii se pârguie-n salbe,
Cristale de brumă cad pe porumb.

Pământul arat, ca un reavăn covor,
Renaşte sub brazda argintie de plug,
Fructele coapte într-un amplu decor,
Stau în paner, mirosind a belşug.

Trece trenul pe pod, parcă tunând,
Peste Siretul şerpuit şi învolburat,
Lângă Zăvoiul, înfipţi pe un prund,
Înfriguraţi, tremură plopii pe înserat.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

**

Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
Stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de martie

Trece un vânt peste lume,
Şi nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde şi coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur şi viaţă, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Şi-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeţi în forţa braţelor voastre!
Ascult şi privesc printre crengile goale
Spaţiile-adânci şi vaste.

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmopolis

De miresme aerul e greu
în mai
Precum uleiul sfânt
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.

Treci gând printre culorile ce ţipă
O dată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin
Prin flora tropicală de afişe
În grădina fântânilor
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.

Oraş cu paratrăsnete în stea
Şi-aprins de gală în bezne ca o navă,
Dăruie-ţi scările, mansardele, terasele,
barăcile ce se răsfaţă-n slavă
Şi spulberă-mi în ritmul tău făcut
Şi în şoaptele şi în tufele cu rozii
Pe urma îngerilor tăi de ceară
Şi a hohotului tău pierdut

Dans îndârjit al vremii care moare.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele

Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul om

Palidă umbră, tu, un biet om,
Mormântul gândurilor Tale
S-a închis odată cu tine....
Doar visele zboară lenes
În universul mirosind a smirnă şi tămâie
Şi fumul lumânării duce în înălţimi
Taina sufletului tău ca pe un voal de mireasă virgină. Adormi acum..., printre raze cu ochi de lumină ne priveşti
Dar te ascunzi ne-ncetat, în noapte

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Pe frunte iveşte doldor de broboane
Iar vântul vuieşte în cer şi obloane
Şi ploaia se zbate şi cade-n vârtej
Din norul năprasnic ce-i galben şi bej

La drum a purces pe un cal arămiu
Văiuga-i în spate şi drumul e viu
Se zbate gemând sub copitele aspre
Şi urlă şi ţipă în focuri năprasne

Ajunge-va oare la ţelul propus?
Acum ceru-i jos şi drumul e sus
Se vântură pleava prin norul de colb
Nimic nu mai trece pe cerul cel orb

Prin frunze cum trece tăindu-le-omida
Sfârşit este timpul şi-i spartă clepsidra...

sonet de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am pierdut

Te-am pierdut la
Malurile mării,
Printre valuri pustiite de dor.
Te-am pierdut
Printre visele toate
Bătute de vânturi,
Găsite printre stânci
Dezgolite-n vâltori.
Te-aştept de-atunci,
Aştept trecerea verii
Să-mi răcoresc
Tot cerul de iubire,
Chiar dacă tu şi valul
V-albăstriţi speranţele
Ce ţipă dinspre ceruri.
E noapte iar
În gânduri adormite,
E luna răsărită din nisipuri.
Un pescăruş
Trezeşte-n mine teama,
Că te-am pierdut de tot
Şi lumea-i de aramă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă primăverii promise

Oh, ce mire de lumină se iveşte în oglindă!
Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii...
Şoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă.
Se aprind către apusuri, iarăşi, roze viorii.
Râu de păsări şi de floare în lăptoase diademe...
Astăzi iar se primeneşte lutul, gândul şi menirea.
În oglindă, cerul, luna, ne trimite-atâtea semne,
Caută în scrumul vieţii să găsească fericirea.

Oh, ce mire de lumină se iveşte în oglindă,
Curge lapte de mătasă peste lumea renăscând,
Se desface dintr-o dată un cocon de crisalidă
Şi luciri de jad se-nalţă, către ceruri săgetând.
Ceru-i tulbure deodată, versuri moi foşnesc în cale,
Parcă plouă cu miresme, bat la geam ramuri de vis,
Peste câmpul de lumină, albe pete de ninsoare,
În petale de apusuri, printre ramuri, s-a deschis.

Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii,
Sub umbrele de lumină care s-au deschis deodat,
Câmpu-i miere şi izbândă, viers şi puf de păpădii,
Nunta păsărilor trece peste chiu-bujorat.
Totu-i naştere şi clopot. Deşteptarea-n valuri reci,
Trece-n vânturi, trece-n goană, trece peste lumea toată,
Peste munţi şi peste ape, pe alei şi pe poteci,
Peste frunzele-ncolţite – o copilă vinovată.

Şoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă,
Trec armatele de îngeri, setea să şi-o potolească,
Luna-n lac îşi vede faţa mai frumoasă ca-n oglindă...
Poposesc flăcăi şi fete,-n porţi, la casa părintească.
Mângâieri şi griji, ori poate fericirea trecătoare,
În panerul nopţii, iată, printre stele se desfată.
Dorm cu gândurile duse alte tinere fecioare,
Poate cel ales să fie va veni să bată-n poartă.

Se aprind către apusuri, iarăşi, roze viorii,
Ţes păienjenii povestea lumii noastre. Ceasul tace
Şi mă-ntorc prin ceaţa vremii... Bat la geam copilării
Şi bunica şi bunicul semn cu mâna iar îmi face.
Urc o treaptă către ceruri... Paşii tremură în vânt,
Tai cu braţele lumina şi mă pird ca un ecou.
Au căzut în călimară, azi, cuvânt lângă cuvânt
Şi-am rămas să-mi apăr visul şi iubirea, numai eu.

Râu de păsări şi de flori în lăptoase diademe,
Râu de miere, de lumină, râu de muguri, de dorinţi,
Au lăsat în primăvară, trecerii, alese semne,
Verde crud şi meri în floare şi alese biruinţi...
S-a-mbrăcat pământul, iată! Lacrima, pe cer, o stea.
Au ieşit să-mi vadă chipul tatăl meu... şi mama mea.
Un quasar din altă lume a ţâşnit spre-a mă avea
Literă în călimară şi poem, în lumea sa.

Astăzi iar se primeneşte lutul, gândul şi menirea
De-a fii om. În lumea toată omenia încolţeşte,
Iar e zvon de primăvară, bate-n geamuri fericirea,
Printre nouri, printre ramuri, blândul soare se iveşte.
Ca o dulce adiere e-un buchet de violete.
Ca un vis, ca o minune, miere iar curge din cer.
Vin, speranţele hrănindu-şi, tineri juni, la june fete.
Un izvor de libertate, de iubire şi mister...

În oglindă, cerul, luna, ne trimit atâtea semne,
Când, etern scormonitoare, câte-o ramură se-apleacă
Şi se tulbură privirea de imaginile terne...
Clocoteşte-n stânca vremii a redeşteptării apă.
Timpu-i un vulcan în floare, a erupt şi tace iar.
Liniştită-apare noaptea. Ca un înger se iveşte,
Aşternut, peste visare, pace-n catifea de jar,
Pentru cel care în taină plânge, suferă, iubeşte.

Caută în scrumul vieţii să găsească fericirea.
Pruncii, ca un pom în floare şi sălbatice plăceri...
Plâng bătrâni cu tâmpla ninsă, plâng, în ceaţă li-i privirea,
Căutând copilăria,-n zorii fiecărui ieri.
Bate-n clopote lumina, miere caldă, arămie,
Vălătucii de cuvinte stau înghesuiţi în toc
Şi se varsă-n râuri parcă, pe un petec de hârtie,
Primăvara să aducă, fericie, înc-un strop.

Caută în scrumul vieţii să găsească fericirea...
În oglindă, cerul, luna, ne trimite-atâtea semne.
Astăzi iar se primeneşte lutul, gândul şi menirea,
Râu de păsări şi de floare în lăptoase diademe.
Se aprind către apusuri, iarăşi, roze viorii,
Şoapte moi, mătăsuri fine, au înmugurit pe grindă...
Ce mireasă! Arde-n noapte printre falduri ruginii.
Oh! Ce mire de lumină se iveşte în oglindă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul sufletului meu

Domnul sufletului meu,
Minunea slăvii pe pământul tău,
O, nu-ţi întoarce răbdarea,
Coboară mila în grădina Ta.

Tu eşti cel ce-ai semănat,
Grădina ta cu oameni,
Păcatul de-i va asupri,
Iertarea Ta, mereu blândă va fi.

Tu eşti cel ce-ţi chemi pios,
Fii sus la ceruri,
Toţi pe sărite vom pieri,
Dar tu Doamne în veci de veci vei fi.

Doamne iartă-ţi fii răi,
Iar pe Cel Sfânt alintă,
Că Tu la ceruri l-ai urcat,
Să-l scapi de suferinţă.

De-a Lui dureri am râs mai toţi
Şi de-a lui Sfântă Învăţătură,
Mulţi au uitat că doar prin El,
Putem scăpa de ură.

Azi pentru Isus cântăm,
Toţi cu plecăciune,
Pentru liniştea Lui în cer
Şi-a noastră iertăciune.

cântec, versuri de Valeria Mahok (23 februarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!