Un singur ton nu poate să devină muzică. Dimensiunile activităţii în extensie care se îndreaptă, împotriva inerţiei atotcuprinzătoare şi a tendinţei atotcuprinzătoare, spre dispariţie, se materializează doar prin manifestarea următorului ton. În diviziunea fenomenului de bază, în desluşirea familiei sale, există deja ceva ce nu poate fi interpretat.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al doilea ton este egal celui dintâi – în contrastul dintre două tonuri egale se materializează cele mai elementare structuri de sunet (care iau în calcul timpul şi care sunt ipoteza potrivită) pentru ca metamorfoza tuturor datelor de ton, în muzică, să fie desăvârşită.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună ziua ton ton

Cum îi mai merge dragului ton ton? Ce faci tu ce faci tu? ce faci tu dragă ton ton? ce faci tu?
Ce faci tu? Ton Ton Ton Ton ton Ton Ton ton ton ton
Titi Titi Titi Riti ti ti
Ton Ton s-a ridicat din pat Ton Ton Ton Ton Ton
Ton ton şi e cu totul aiurit
Ri ti ti ti ni ti ti
ton ton ton Ton ton ton

poezie celebră de Constantin Brâncuşi din O scrisoare către Marthe Lebherz (25 septembrie 1926)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă al doilea ton este fizic egal cu primul avem de-a face cu o situaţie cu totul nouă. Al doilea ton nu este perceput la fel cu primul, pentru că primul ton pe mine m-a marcat cu ceva (altfel nici nu pot şti cum cel de-al doilea este al doilea). Aceasta este o impresie oarecare, chiar şi numai în mintea mea sau chiar numai în această sensibilitate umană, care este incredibil de deschisă. Acest ton, însă, nu mai are acest avantaj incredibil de a cădea pe teren neprelucrat, ci cade pe un câmp prelucrat de primul ton. În muzică un există nicio repetiţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primului ton îi urmează ceva diferit... Cu primul ton am constat că acesta nu este numai o apariţie spaţială, ci are şi o dimensiune temporală. Familia sa se iveşte după el. De aceea, pentru prima oară în acest spaţiu îngust, avem de-a face cu un fenomen care va rămâne de însemnătate, de esenţă, pentru tot ce se va ivi mai târziu.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai profund gând. Şi totuşi este real... Este foarte greu de pus în compatibilitate cu filosofia care, de la Brentano încoace a spus că orice conştiinţă e conştiinţă de ceva. Uite, există o conştiinţă? conştiinţa yoga? o conştiinţă activă, nu pasivă, fără să fie conştiinţă de ceva. Un gol în care poate intra tot.

Sergiu Celibidache în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica nu este "ceva" ce se lasă cuprins, prin simboluri şi convenţii de limbaj, într-o definiţie. Ea nu corespunde niciunei forme de existenţă palpabilă. Muzica nu este "ceva". Ceva poate deveni, însă, muzică – în condiţii restrânse, unice.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Barone: Ţelina e cea care face salata de ton să fie salată de ton. Ce mi-ai dat tu, este o zeamă lungă de ton.

replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţa reunită a sunetului de bază şi a familiei sale, născută involuntar din om, nu există în lumea pe care el o denumeşte naiv "natură". Omul creează condiţii astfel încât acestea să apară. Împrumută, fură cosmosului această singură manifestare, care, fără el, nici nu există. Însă nu pentru mult timp. Până şi sunetului unic îi va fi reamintită originea sa şi îi va fi rechemată neîntârziat. Până şi acesta dispare. Şi el trebuie să ia loc în masa materiei inerte din care a fost smuls. Efectele secundare, pe care el le-a dezvăluit, nu sunt altceva decât puncte diferite, de oprire, clar delimitate, pe calea dispariţiei sale finale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţia fizică a unui ton nu poate să creeze contrastul care lasă să se formeze expansiunea, păşirea mai departe în spaţiu şi timp, în ciuda devenirii structurilor muzicale de început. Fiecare articulare muzicală reprezintă un proces de expansiune şi compresie. Dreptul la durată, dreptul de a continua să existe – prezent în trăire în dimensiunea spaţio-temporală – depinde nemijlocit de contrarietăţi. Expansiunea se poate dilata până când nu se poate lărgi mai mult. Acest punct crucial al fiecărei desfăşurări expansive se numeşte "punct culminant".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul

Ávem fel şi fel de ton:
Tonul de la telefon,
Tonul zis şi muzical,
Şi-apoi tonul cel vocal
(Ton scăzut şi ton strident,
Cum e tonul vehement),
Ton ‒ nuanţă de culoare,
De exemplu, la o floare,
Şi avem apoi, fireşte,
Tonul care este peşte.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul liber aude cum libertatea este dobândită prin echilibrul contrastelor. Numai libertatea poate înţelege libertatea. Libertate, a fi liber, a se elibera pe sine – sunt unul şi acelaşi lucru. Sunt unul şi acelaşi lucru pentru fiecare dualitate de acţiuni eliminatoare ale spiritului liber, atunci când sunetului îi reuşeşte să devină muzică.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se mişcă? Materia crudă substanţială: o coardă, o masă de aer sau de metal. Ştim că totul este mişcare. Dacă sunetul este mişcare, atunci ce diferenţiază sunetul, care poate deveni muzică, de celelalte mişcări? Structura sa specifică este de neînlocuit, care îi stă la bază: vibraţiile egale şi constante. Pentru o anumită unitate de timp, acelaşi număr de vibraţii: aceasta este esenţa tonului muzical.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească. Deci, mata, vrei să fixezi ceea ce te-a impresionat cândva, în loc să păstrezi în matale posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispoziţie elementele cu care iar intri în stadiul de euforie, care încă nu-i muzică.... transcenderea stadiului de euforie poate duce la ceea ce numim noi, câţiva dintre noi, muzică.

Sergiu Celibidache în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un şir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naştere, vibrează şi ele laolaltă şi se întrunesc într-o multitudine complet nouă şi rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariţii adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spaţiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparţin sferei familiei sunetului de bază. Aşadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoţit de familia sa, care îi aparţine şi îi este aproape. Şi foşnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcţia de întemeiere a conştiinţei mele, pentru că sunt nediferenţiate.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul se naşte din iniţiativa omului şi aparţine, totodată, universului. Melodia zămislită de om aparţine şi cosmosului pentru că este re-câştigată. Fundamental este ca în acel ton, care este şi o întruchipare spaţială, să poată fi desluşită şi dimensiunea ocultă a timpului. Aceasta marchează miezul relaţiei cu omul.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele Suprem, prin existenţa sa de natura beatitudinii atotcuprinzătoare, nu admite diferenţe între Cunoscător, Cunoaştere şi obiectele cunoaşterii. El singur străluceşte deasupra acestora şi în fiecare din ele.

citat din Shankaracharya
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

intuiţie

Intuiţia este nemijlocire, şi nu poate fi niciodată nici pură şi nici atotcuprinzătoare.

definiţie clasică de Petre Ţuţea
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a creat tonul care vibrează constant, l-a înălţat din adâncul inert al lumii sale înconjurătoare de materie crudă la lumina conştiinţei sale sau, poate, l-a coborât din sfera divină. În orice caz: l-a creat. El lasă să vibreze o lungime elastică între două puncte fixe, suflă printr-un tub de bambus sau printr-un os tibian golit, înzestrat cu găuri, şi întemeiază, astfel, fără a avea vreo idee în această privinţă, ipotezele sub care poate să depăşească condiţiile sale "întru acum".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce fiecare ton în parte este un sistem solar, între el şi apariţiile adiacente există relaţii strânse, nearbitrare şi neinterpretabile. Aceste relaţii se formează nu numai în spaţiu, ci şi în timp. Ceea ce muzicologia ignoră cu desăvârşire este structura temporală a apariţiei epifenomenelor şi efectul lor, reflectat în universul afectiv al oamenilor. Esenţa muzicii se află în relaţia ton-om şi în căutarea corespondentelor dintre această structură a sunetului şi structura universului afectiv uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!