Lumini si umbre

Lumină dedesub, deasupra întuneric,
Doar umbrele se văd în pomii de sub cer.
Părăsesc orice speranţă, o fură dintre noi
Şi o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce.

Acum stă singură, pluteşte spre tărâm necunoscut;
Încearcă supravieţuirea cu o-ncercare grea.
Priveşte vuietul ce o-nsoţeşte de mii de mile,
Neîncetat din straja ce o duce.

Ajunsa pe un mal străin, aşteapta.
În jur e-nconjurată de stele si de nori.
Răsare atât de-ncet în suflet, doar simte...
Lumina e deasupra şi noapte dedesub.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminaţi, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu şi la noi.

Drum de stele şi becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine şi dulci, într-un misterios întuneric.

Şi copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitaţii tei şi părăsiţii mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată şi lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înţelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce linişte este într-o lume adormită,
Vântul mă loveşte tăios ca realitate,
Neştiutor şi firav la fel ca libertatea.

Şi crengi cu umbre dansează jucăuşe,
Stele şi luna ţin cerul sub cătuşe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu şi rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte şi doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eşec în spate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă trimise departe

Despărţiţi o mie de mile, la căderea toamnei
împărţim toate aceste deziluzii. Acum vânturile toamnei

devastează nestingherite copacii din grădină,
doar regretele despărţirii, copiii distanţei, rămân mereu cu noi.

Umbrele rândunicilor întind aripi pentru drumul spre casă.
Mireasma orhideelor, subţire, se mai simte deasupra desişurilor.

Aceste anotimpuri încântătoare şi parfumul anilor se scurg
în singurătatea depărtărilor – iar noi aici împărtăşim un vacuum.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dippold, opticianul

Ce vezi acum?
Globuri roşii, galbene, purpurii.
Un moment! Iar acum?
Pe tata, mama şi surorile.
Da! Şi-acum?
Cavaleri înarmaţi, femei frumoase, feţe binevoitoare.
Încearcă asta.
Un lan de grâu – un oraş.
Foarte bine! Şi-acum?
O femeie tânără şi nişte îngeri aplecaţi deasupra ei.
Lentile cu dioptrii mai mari! Şi-acum?
Multe femei cu ochi strălucitori şi buze răsfrânte.
Încearcă asta.
Doar un pocal pe o masă.

Am înţeles! Încearcă aceste lentile!
Un spaţiu deschis – nu văd nimic deosebit.
Well, acum!
Pini, un lac, un cer de vară.
Asta-i bine. Iar acum?
O carte.
Citeşte-mi o pagină.
Nu pot. Ochii mei au trecut dincolo de pagină.
Încearcă aceste lentile.
Vârtejuri de aer.

Excelent! Şi-acum?
Lumină, doar lumină, transformând sub ea orice în jucării.
Foarte bine, vom folosi pentru ochelari aceste lentile.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

Visând la locuri pline de speranţă
Cu jocul vieţii relaxat,
Mă-ndrept voios spre cutezanţa
Unui tărâm frumos, uitat.

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac

Străină-n suflet şi-n afara mea,
Mă-ntreb ce viaţa-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriţi să-mi bată-n poartă.

Mulţi vin şi fură, mulţi mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoţ venind să fure, eu.

Mă mint şi eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranţa zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...

Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Şi străluceşte ca un far în noapte.
Împart un colţ de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veşnicie.

Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credinţa-n Dumnezeu!
Săracă şi bogată-s totodată
Străinii vin la uşa mea să bată...

Şi eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viaţa mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, acelaşi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce drum!

Ce drum sub zări de peruzele!
Ce vis de ne'nţeles pribeag!
să mergi cu ochii catre stele,
privind cum una dintre ele
ti-arata calea spre Cel Drag!...
sa simti ca zbori printre planete
deasupra vailor pustii,
deasupra lumilor deserte
spre ingerestile concerte,
spre vesnicele simfonii!
sa vezi o stea sub bolti senine
venita din nemarginiri
ca sa te cheme chiar pe tine
din lumea asta de suspine
in tara vesnicei iubiri!
si-apoi sa te-nfiori deodata,
privind c-un simtamant suprem
cum steaua s-a oprit si, iata,
acum lumina ei ti-arata
un Prunc divin din Betleem!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ne oferă cel mai bun exemplu... că după fiecare furtună, soarele ne va mângâia din nou şi că, dincolo de nori, este lumină, este căldură, este speranţă. Toate grijile noastre, toate temerile şi toate dezamăgirile sunt doar niste nori trecători pe cerul nostru. Soarele, lumina şi căldura nu ni le poate lua nimeni.

citat din Irina Binder
Adăugat de L. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stingă,
Când valuri de isvor
N-au încetat să plângă,

Cum luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să fii deasupra mediei? Atunci încearcă să faci în aşa fel încât modul în care surâzi să fie deasupra mediei; interesul faţă de ceilalţi să fie deasupra mediei; intensitatea de a cuceri să fie deasupra mediei. Aceasta va schimba totul.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţia precară nu funcţionează. Duce doar la un neîncetat "Încearcă să mă ajuţi". Învaţă să apreciezi ceea ce ai, ceea ce eşti şi locul pe care în ocupi acolo.

citat din Wayne Dyer
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea este sinteza mitului, iar mitul este mai adevărat decât realitatea, întrucât realitatea este efemeră, concretă şi limitată, este carne şi sânge, în timp ce povestea este eternă, fiindcă deasupra ei pluteşte spiritul. Iar spiritul este cel care desparte lumina de întuneric, pământul de ape, apele sărate de cele curgătoare, cele de deasupra Pământului de cele de sub pământ.

citat din Petre Anghel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!