Romanţă în stil vechi

Se stinge amurgul cu roşii văpăi,
Şi noaptea de vară
Coboară-n tăcere pe munţi şi pe văi,
Înaltă şi clară.

La marginea apei să-şi caute vad
O turmă s-abate.
Răsare şi luna din codri de brad,
În singurătate.

Măicuţele-n umbra părerii de rău
Se duc să se culce;
Din vale s-aude un glas de pârău
Sălbatic şi dulce.

Odihna s-aşterne pe sfântul lăcaş
Din vremea străbună.
Şi numai o fată cu dor pătimaş
Mai cântă sub lună.

Iubitul şi-aşteaptă s-o prindă în braţ
La poală de munte,
Şi lung s-o sărute cu dulce nesaţ,
Pe ochi şi pe frunte.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Somn dulce, pune-mi mâinile-ţi uşoare
Pe ochi, pe frunte,
Şi-mi cântă cântecele tale aromitoare,
Duioase daruri din comoara-ţi de minuni mărunte...

Somn, spune-mi iar poveştile acele
Ce-ndeamnă ostenitul suflet să se culce
Şi dau odihnă gândurilor grele.
Tu singur ştii să povesteşti atât de dulce.

Adu-mi vederi din ţări străine
Pe care-n veghe nu le-ajungem niciodată.
Şi pân'ce stelele mai palide s-arată,
Lasă-mi fruntea pe-al tău umăr să se-ncline...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un sărut

trandafir geană de rouă
înflorit sub lună nouă
dulce boarea ta să vină
la un vad de lună plină
cu fiorul primei şoapte
să mă vindece de noapte
şi să-mi dea durerea dulce
pe mireasmă să mă culce
şi la vad de lună seacă
gândul roşu să mă treacă

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă
La păşunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Aşa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaş la stână
Şi cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimaşă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jeleşte,
Că dor de ciobănaş duce,
Când primăvara soseşte
Şi ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de câmp

Toate florile din câmp, de pe văi, din poieniţă,
Le-aş culege-ntr-un mănunchi şi-aş face o coroniţă
S-o aşez pe fruntea-ţi dragă, să-ţi mângâi părul bălai,
Braţe moi să mă cuprindă, un sărut dulce să-mi dai.

Să ascult culcat în poală lin cum susură izvorul,
Pe-a lui undă străvezie să ne curgă-n vale dorul,
Păsări ciripind iubirea, frunza-n ramuri să foşnească,
Cu-adierile-i uşoare vântul să ne răcorească.

Soarele a obosit de a drumului povară,
În miresme dulci de tei seara peste noi coboară,
Sus pe boltă-ncet răsare steaua noastră călăuză,
Versu-mi saltă în iubire încântat de a mea muză.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.

Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.

Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.

Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.

El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!

A asteptat în nopti senine
Stralucitoare dimineata,
Când din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata

Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rid în soare
Si noaptea tremura subt luna.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

poezie de Ion Horea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craiasa Noptii

Intr-o noapte neagra cu cer inorat
Nu pot adormi,ma ridic din pat
Ma duc la fereastra si prinvind in sus
Vad cum luna alba intre nori s-ascuns

Apoi iar apare,o zaresc departe
Si lumina-i calda dispare in noapte
Dar tot de departe,printr-o ceatza groasa
Vad printre gene o dulce craiasa

Are haine albe si chipui senin
Iar pe crestet poarta o cununa de crini
Pluteste spre mine,are-n mana o floare
Si pare ca-mi da o imbratisare

Ma uit lung la ea,la chipu-i ceresc
Si fara sa-mi dau seama ma indragostesc
Vreau s-o imbratisez,ai aintind mana
Apoi im dau seama,craiasa era LUNA.

poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism...

Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi, printre suspine, tu cântă.

Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.

Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.

Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.

poezie de Mihai Leonte (26 decembrie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

O, ştiu bine că-n zadar
Dragostea mă mână
Să-l aştept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Nu mai vine să-i şoptesc
Dorurile toate
Şi la sân să-i încălzesc
Mâinile-ngheţate!

Ci doar vântul nopţii rece
Fruntea mi-o sărută,
Peste codri luna trece
Galbenă şi mută.

Lung suspină-n freamăt greu
Fagii de pe coaste...
Noapte dulce, dragul meu
A plecat în oaste.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina nopţii

Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.

Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!

Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.

Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trece amintirea pe sub ochi

îmi trece amintirea pe sub ochi
ca o amantă tristă, părăsită,
născută-i de din visul de deochi
şi-o cern precum făina printr-o sită.

era o toamnă... toamnă dulce,
plopii ce foşneau ca în poveste,
cocori treceau în şiruri să se culce,
şi toamna ne cam luase fără veste.

era o seara murgă şi senină,
plopii foşneau o rapsodie dulce,
noi ne plimbam agale prin grădină
când luna galeşă trece să culce.

deodată ne-a luat ochii şi cu mintea,
şi ne-am trezit aşa şi ne-am iubit
parc-am îmbrătişat o stea, iubito,
cu dorul meu nestins de infinit...

de-atunci, păcatul, iadul, chinul,
călcâiele ni s-au aprins,
parc-am băut din rai tot vinul
şi toate stelele s-au stins...

simţeam când ţi- atingeam genunchii
şi mă-nvăţai să-mbrăţişez
o dulce carne-n patru muchii,
făcându-te un sur la chez.

cădeam pe trupul tău de sfânt
ca o povară, dulce pită,
un fel de punere-n mormânt,
blestem de fată şi ispită...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă vremea după gându-ţi
Anotimpul şi l-ar cerne
Eu aş răsări făcându-ţi
Primăvară-n zile terne.

M-aş sădi şi rădăcina
Până-n talpă-ţi mi-aş întinde
Ca în ochii tăi lumina
Stelele să poată-aprinde.

Să îţi cresc puterea-n braţ
Să ai versul dulce fragă
Din iubirea-mi cu nesaţ
Să hrăneşti o lume-ntreagă!

Să-ţi mai ning-o primăvară
Cu flori mov de liliac
Anii grei să nu mai doară
Şi să-ţi fiu tristeţii leac.

Să-ţi vorbesc cu-al mierlei glas
Noaptea când pe vise zbori
Timpul să mai zică "pass"
Răsăritului din zori.

De-ar vrea vreme-a potrivi
Anotimpul cum gândeşti
Eu în tine m-aş zidi
Ca o carte de poveşti!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

În noaptea asta cu lună plină
Suntem din nou în doi.
Tu eşti frumoasă ca o zână,
Eu un bet soldat venit de la război.
Aş vrea să ne iubim în tăcere,
Ca să nu mai văd focuri de arme!
Şi să nu mai aud glasuri pline de durere
Venind din pieptul unor mame.
Vreau ca dulce să mă săruţi
Şi încet să-mi şopteşti,
Iubite, hai spune-mi cât de mult mă iubeşti.
În braţele tale vreau din nou să mă simt bărbat
Şi să regret ziua care am dorit să devin soldat.
În noaptea asta cu lună plină,
Aş vrea din nou să dorm ca un copil
Să visezi o lume mai bună, mai senină.
Frumoasă ca florile ce înfloresc în luna lui april.

poezie de Vladimir Potlog (19 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia trezit din somn în coliba lui prizărită la marginea din­spre răsărit a raiului, sfântul Sisoe făcătorul-de-minuni înălţă pe glasul al şaptelea, cu un ochi închis şi cu celălalt deschis numai pe jumătate, o cântare de laudă împăratului ceresc, stăpânul celor văzute şi celor nevăzute. Ieşi apoi în prag, să se spele pe ochi la soare cu apă rece dintr-o bărdacă de lemn mirositor, pufnind şi împroşcând în juru-i stropi de diamante.

începutul de la Minunile Sfântului Sisoe, I. În Rai de George Topîrceanu (1938)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!