Binecuvântat fie... PRAGUL

Mi-am pus de azi un prag la cât, la cât să fur...
Ceva la 10 milioane, d-"euroi" "bien sur",
Că aşa se poartă acuma, tare de cap, dur
Şi-n judecată, n-ajung... Ţara are "une Cour"!

Am lăsat pragul jos de tot la nesimţire,
Că toţi, ce-i am deasupra, îs toţi o oglindire
Până la cât să-şi bată joc ei, fără oprire,
De-o întreagă ţară... politicieni, stat, o oştire...

Mai am şi pragul, depăşit oricum cu şcoli,
Dar mă fac prost de-acum şi năpădit de "boli",
Iresponsabil, chiar cu vină plin d-idoli
Pe la tele, înconjur cu proaste... la proşti, soli.

Cu crimă, stau mai rău, cum stau şi cu viol,
Că parcă-i prea de tot, dar nu, îmi învăţ rol,
C-acum penalii-s protejaţi şi de Europol
Şi victime se cumpără pe şest... c-un pol.

Am scăpat până şi de pragul de vreo casă,
Că pot s-o iau pe franci elveţieni, mă lasă
De ies pe străzi să strig, la "şto", c-am luat "o plasă..."
C-aşa se poartă, astăzi poartă, pielea groasă

Şi să mă însor la infinit pot să o fac,
Că-i plin de fufe prag să treacă pentru "fuck",
Toate buzate, TV dive, vor "capac"
Şi-s preoţi roi, de cununii... găsesc vreun drac.

"Good bless" românul că-i păzit de-atâtea praguri,
Că pungăşii azi sunt la modă... drage, drag-uri
Fură de rup, se rup în fiţe, nu-s moravuri
Şi, din pârnăi ies iute "scribi"... "full" lei şi gaguri.

Om trece PRAG, să scăpăm ţara de năravuri
Cu porci, vulpoi, catâri, măgari... în cuşti cu garduri???
Căci ea, penala C(ur, t)e Ce Re furtişaguri...
Din OU, G(ăina) 13, iar ne cloceşte... PRAGURI!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultativii

La facultatea în Stat, a minţilor pierdute,
Nu poţi intra, sunt foarte mulţi pe-un loc,
Nefiind vreun studiu necesar, e ad-hoc...
Cel mai pierdut, e pus pe neînvăţat... pe rupte.

Şi dă-i şi dă-i, că-i greu să stai degeaba,
Gura s-o caşti pân' la refuz, cu mâna-n nas
Doar te holbând la ce fac alţii, că-i pe ras
De oricine-i c-o idee... cum s-ar face treaba.

Şi profesorii îs fruntea, cei mai goi,
Se întrecând unii pe alţii în nulitate,
Că-i cea mai tare, azi, "in"facultate...
Ce nu pe individ îl face... grupuri, minim doi.

Cursuri sunt râuri de scăldat mizerii,
Iar ore sunt Guiness de cleveteală,
Cu premieri în banderole de beteală
Pe umeri, de umflaţi făloşi... Să te tot sperii!

Sfârşesc în hoarde nesfârşite, anuale,
C-aşa se asigură şi pentru mâine "schimbe",
De alţii şi alţii noi, tot dornici să se plimbe...
Nul să cultive, în flecărerile lor... goale.

Într-un final, însă, cu toţi vor trece bacul,
Că nu ştiu pod, să treacă apa, un pârleaz,
Dar cum sunt mulţi, ei dorm pe rând şi stau de treaz,
C-altfel s-ar duce parlament, guvern... Săracul!

E grabă-n sat şi oraşu-i dornic să-i aleagă,
Că Goii, aşa chiar mulţi, sunt raritate
Şi ţara vrea să fie întreagă, o nulitate...
Că poate aşa ia locu-ntâi... De cea mai bleagă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplex

Mă întreb degeaba, din reflex,
De ce omoru-i de doi bani;
Se pedepsind vreo şapte ani
În ţara mea... pământ perplex?

Că-n timp ce hoţii-s în conex
La vârf de neam; prin dregători
Se leagă la dosar cu sfori!!!...
Nu cu cătuşe! Nu-i perplex?

De arăt cu degetul convex
Eu "hoţ", scârbit de judecată;
Că ou, ce am pe-un an, nu-i vacă...
Şi-a mea-i găina! Nu-i perplex?

Dar totu-i bine, în scris Codex,
Că toţi ce "pot" sunt imuabili,
De neclintit; ba conţi contabili,
Ba romi, rege, împărat perplex?...

Primarii îs primii la anex
De tot ce-n timpuri nu visau;
Că azi nu-i "Sfat", e un bau-bau
"Popular"... Democrat, perplex!

Tot dau în gropi, sau urc apex
Pe neaoşe căi ca-n savane;
Că şi bordura-i milioane...
Aici, cu asfalt căscat perplex!

Mă pierd de proşti fără complex
Parlamentând, mulţi, şase sute...
Şi alţi de-ai mei, de şcoli prea multe,
Stau toţi cruciş, tâmpiţi perplex!

Cu amenzi din neavut, latex
Mi se întinde pielea goală...
Şi hoţi din puşcării, ce-s şcoală,
Ies tot bogaţi! Că-i văd! Perplex!

Viaţa-i divertisment, doar sex
Cu trei de "X" mânjind ecrane;
Nuvele tele, nu romane,
La burta goală... Ce perplex!

De limbă nu mai zic, de "dex",
Că "alfa", bete" azi sunt rare;
Ceva grecesc, de prin fanare...
Deci scris şi vorbă îs prea... perplex!?!

Iar dacă încerc la ziar telex
-Să mă plâng lui de nedreptate-
N-aude nimeni; surditate
E laitmotiv, motiv perplex!

Nici scară nu-i după cortex,
Că nu sunt trepte de valori;
La vârf stând cei cu capu-n nori,
Întunecaţi pân' la perplex!

Mi-e mintea în două, un duplex;
C-o parte-i vis, primit minciună,
Cât ochii îi ţin închişi... Ca lună;
Ce-i văd doar nevăzut, perplex.

Oi fi eu singurul index
Cu ţară... neam, un individ,
Sau traşi în piept, toţi apatrid,
Ne-au dat-o gol? Un tun per... plex?!

Mi-e ţara toată un circum... flex,
Adică un fel de circ; c-o droaie
Ce fac orice, ce cap nu-i taie...
Tăind de la toţi, lor... Perplex!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpagă

Propun să se legalizeze şpagă;
Că-n buzunar mâini nu se bagă,
Salariu nu se mai pretinde...
Guvern îşi ia, doar lui... merinde!?
Primarii trec din poartă-n poartă
Şi dobitoace, îşi iau... la toartă.
Poliţia nu ne mai strânge
Şi nimeni n-are a se plânge;
Ne luăm permise pe... sprânceană...
Cu Mihaieli, preşi..., suntem Geoană?!
La doctori mergem ca la morgă
Pe căprării; recviem d-orgă,
Sau cu surori, ca la hotel,
Pe alese, în paturi de bordel.
La fisc plătim direct director
Şi facultatea drept... la rector.
De judecată nu-i nevoie;
Te duci cu plic, la Miţa, Zoe...
Timbrat, ca să nu te refuze
Şi ciripind, cât dai, din buze,
Iar procurorului îi procuri
Vreun porc, butoi cu murături.
La Stat, să te angajezi, să stai,
Dai examen, ce ştii... să dai.
De vine FMI, UE,
Le spui că legea se-n muié
Şi acum le-o dăm şi lor... direct,
Că puşcării nu-s, nici prefect...
Şi-n parlament stau toţi, s-o întindă,
Cu mâna... plină pân' la grindă,
Iar vot, se dă cu banii-n urnă...
Că tot ce alegi, e tot o... urmă,
Adică; urmează, să tot dai,
De vrei s-o ai, ca să nu n-ai...
Eu doar vă zic ce s-a propus
De-un dobitoc, ce voi l-aţi pus
"Premar", pe undeva prin ţară,
C-a dat el zvon, peste tot, sfoară...
Să-şi facă toţi, ce pot, mosor
Din tras sforile... De nu, mor
De oftică; că-i ca o fragă
Munca... pe brânci cu mâna şpagă?!?

Văleu, o ţara mea!... Măi, dragă!!!...

PS
Să fim toţi hoţi, de pungaşi luaţi,
Cu şapte ani de-acasă... daţi,
Se anunţă, în zori, zor de-amnistie,
Şi-n caracter... şi la prostie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea (pamflet inspirat după Ion Pribeagu: În ţara mea, 1915)

În ţara mea-s câmpii şi munţi,
Cum nu mai sunt pe lume,
Şi oameni tineri şi cărunţi,
Şi mulţi se ţin de glume.

E plin Guvernul de inculţi,
Ce nu fac vrun efort,
Iar proşti avem atât de mulţi
Că dăm şi la export.

Toţi boii-s azi în Parlament
Şi-s foarte aroganţi,
Pe mintea lor nu dau un cent,
Iar proştii sunt savanţi.

În ţara mea, toţi politrucii,
Deşi-i europeană,
Toţi guvernanţii şi năucii
"Iau lefuri de pomană".

În ţara mea se spun poveşti
Cu soarele şi luna,
Dar nu ai voie să gândeşti
Şi-i adevăr minciuna.

În ţara mea, paradoxal,
De mulţi, mulţi ani, neîntrerupţi,
Hoţia-i sport naţional
Şi legi ne fac ce-i ce-s corupţi.

În ţara mea te îngrozeşti
De câte-s în zadar,
Iar cinstea azi o mai găseşti
Doar în dicţionar.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc târziu

Am înţeles, de-o vreme, că greşesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înţeleg
să aflu cât au suferit în viaţă,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheaţă.

Aş vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot şi cât
şi, poate, să-şi găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo şansă de noroc
şi uită că-i târziu şi sunt la scapăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
şi lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marş, ca la paradă,
cu puţin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars şi altu-i... "Primus".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdant

Nu poate nod să facă din fire deslânate;
N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate!
Orice plecat e-ntors din drumul început
Şi nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut.

Şi banul, strâns cu greu, sfârşeşte prematur;
Se pierde-n dublu, doar la gândul; "Cum să fur?"...
Chiar dacă alţii, zilnic, o fac ca pe-un business,
La tine nu se leagă; noroc nu ţi-e acces!

Nici pe copii nu-i ai, că nu le dai când cer
Şi cer mereu c-aşa-i azi; nu se mai poartă "ofer"!
Nevastă ţi-a plecat cu cel ce-o ia "s-o ţie"
Şi bruma ce-ai avut, s-a pierdut în hoţie.

Şi diplome ţi-au luat; doar le-au pus poză nouă
Şi-afacerea ce-aveai, s-a dus, sunt alte două
În locu-i, c-ai crezut cinstiţi asociaţii...
Dar lumea s-a schimbat! Acum te-mpart, ca fraţii!

Din ultimul avut, ţi-ai cumpărat o casă
De la un turc urât, c-o româncă frumoasă...
Dar ai pierdut-o iute, erau din droguri banii;
"Tu trebuia să ştii!... Complice cu golanii!!!"

Ai vrut să schimbi din rău, ai părăsit şi ţară,
S-o iei de la-nceput pe muncă de ocară
Şi viaţa ţi-a trecut cum apa peste pietre...
Rămâi spălat, curat, uitat pe alte vetre.

Şi-a rămas suferinţa, pe care n-o poţi pierde;
Cum bradul plin de ace e pururi, mereu verde.
Lipseşte doar pădurea, de semeni să te-ascundă...
Un paria-n destin, un om ce-a fost... doar umbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reeditat CV

Cum naiba dintr-un fustangiu
Vânjos în braţe barcagiu,
Sunt brusc limfatic, un firav
Mai puţin vesel, pus pe grav?

Nu mai am gaşcă, nu mai beau,
Nu mai fumez, sex nu mai au
Nici fete, nici femei... sunt cast
Şi orice flirt e un nefast!

Nu mai ies des pe bulevard
Ce-a dispărut; e un bastard
De magazine-n şir clonate
Cu fete multe... exponate.

La telefon nu-s căutat
Decât la plăţi; ceva de luat
Şi chiar maşina de-o am sport
N-aspir nimic, e doar efort?!

Ştiu o mulţime, am experienţă
Dar ieftin e... incompetenţă
Ce ţine azi; liberalizare
Ce-i şi la preţ şi la tratare!

De întâlnesc vreun cunoscut
Ca dracu' parcă-i un făcut,
C-apare-o grasă pe vechi stil
Sau vreun căruţ cu vreun copil...?!?

La film am luat bilet degeabă;
Eram eu singur şi c-o babă
Ce adormise-n întuneric
Sub rame groase cu geam sferic...

Aşa c-având televizor
Stau să petrec ce-mi dau de vor
Şi schimb de vreau ce nu-mi convine;
Javre, dive, divin, jivine!?!...

Ăsta-s acum... şi o fi bine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce

... mă bate gândul să scriu proză
şi să-mi destăinui viaţă;
un parfum de nuanţe-n amintiri
fără vreun atribut de roză,
un mic platou unde-s încolăcit o aţă,
ce mă mişcă, unde-s o paiaţă
printre figurine, alte pripăşiri...
acum cât mai e timp, pân' la apoteoză,
cât încă pot să-mi deapăn dintre retrăiri!

... curios lucru, îmi tot fac bagajul
de la un timp; nu ştiu de ce,
din ce tipar, ce litere de plumb
se tot înghesuie-n cuvinte, aşalandajul
m-apasă, tot se trece, trece?...
... cum c-ar fi timp, ce-l calculez la rece,
dându-mi stupide limite de un sucumb
stupid, aleatoriu de morbid; linşajul,
ce nu ştii când şi cine pregăteşte bumb?!...

... dar hotărârea am luat-o clar
din lungul şir de experienţe,
că devin sumbru când îmi caut rimă,
nu sunt ca-n viaţă un prozaic cocalar,
aşa cum sunt în fond, am fost mereu mănunchiul de valenţe...
aşa cum toţi avem mai multe existenţe...
deci sunt la fel, nevinovatul care-şi poartă vină;
tot eu postaş, expeditor, destinatar,
şi vreau să fiu capabil, să las vers, să văd de... albul mă exprimă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezist!

Se plimbă ciuma nouă peste ţară
noi, toţi, în lupta asta, împreună,
avem umor şi viaţa ni-i sprinţară,
ne întărim, văzând şi-o parte bună.
Mărturisind, prin lacrimi de speranţă,
c-o să uităm curând de izolare,
nu pot să nu afirm, cu siguranţă,
că are-o parte bună, prin urmare...

Tot timpul petrecut, de-o vreme-n casă,
mi-a dat răgaz să-mi văd iubitul drag,
în fiecare zi, la prânz, la masă,
e punctual şi nu-l aştept în prag!
Îţi mulţumim, trăim o viaţă nouă,
surprinzătoare chiar şi pentru el,
fi'ndcă-a aflat...,, că-n suflet nu-mi mai plouă",
atunci când mă jigneşte în vreun fel.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă fericirea,
uitasem, mai demult, s-o mai simţim,
aveam depresii, consumând iubirea,
mi-nchipuiam că nu ne potrivim!
Din cauze ‒ total necunoscute! ‒
noi am ajuns cândva la psiholog,
că-n cuplu, el se încurca... la tute,
iar eu... îl altoiam după-un prolog.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă toleranţa,
că soacrei, în căminul conjugal,
de-o vreme-i,, toacă şi mai tare clanţa",
însă,, Rezist!", că-i jale în spital!
Mă tot feresc să intru în dispute
şi cred că-ncet, încet, am progresat,
chiar ieri i-am spus... şi vrute, şi nevrute,
dar am dormit azi noapte... pe sub pat!

M-ai învăţat să fac şi pâine-n casă,
- nu am avut curajul să mai ies! -
am stat cuminte, cum au spus ‒... acasă!‒
şi frământatul m-a scăpat de stres.
Mănânc mai sănătos, de când se ştie
că tu tot bântui lumea şi ucizi,
mă rog şi mă feresc de pandemie,
când văd decizii luate de... candizi.

M-ai învăţat ce-nseamnă prietenia,
că nu mă sună nimeneni, niciodată,
chiar dacă-n casă răsuna chindia,
când eu eram o tipă căutată.
Mai sun doar eu, pe câte-o cunoştinţă,
sfioasă, ca să nu o deranjez
şi-n viitor voi şti şi am ştiinţă
pe cine, totuşi, pot să mai contez.

La ce se-ntâmplă peste tot în lume,
am marea mea dorinţă arzătoare:
(iar vorbele acestea nu sunt glume!)
Să piei, Satană, fără de picioare!
Cât bine ai făcut, se vede dară,
însă românul nostru-i optimist,
în gând mă culc cu ştirile din ţară,
iar, dimineaţa, când mă scol, REZIST!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbial

Mă scol cu noaptea-n cap
Şi rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.

Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Şi ştiu că nu-s pereche
De fiu în risipit.

La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...

Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Şi chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce ştiu!

Mă înec ades la mal,
Nu de ţigan sau apă;
De prea mult ideal
Cu ghinion ce sapă.

Rău altuia nu fac
Chiar rău de întâlnesc...
Prost, ştiu să mă prefac
Că sunt, mă povestesc!

Sub pomul lăudat
Vreau pară mălăiaţă
De la bătrâni cu sfat
Ce-ador, miros dulceaţă!

Din codru îs eu, de lemn,
Dorita uscătură
Ce las în cruce semn
De-o minimă cultură.

Şi fund de sac oi fi
Fără de legătură,
Că mă vărs zi de zi
Pe-un drum în scurtătură.

În cap am calendar
Făcut de alţii; popi
Ce-njură în altar
Şi-adună bani din gropi...

... Căci ei de luat au mână
Şi nu de dat au rol
C-un cânt la săptămână
Pe bani, nu benevol!?!

Nici mâneca n-am clin
S-o-ntorc ca la magie
Să pot să fac din chin
La alţii... bucurie.

M-am certat la cuţite
Cu sufletu-mi de faur
Să-mi spun cele simţite;
Tăcerea e de aur!

Şi ochi mi s-au umplut
De multele gunoaie
Ce alţii le-au avut,
Da-n cârcă mi le-ndoaie.

Oi fi vreun gură cască
Ce uit de nu văd ochi;
Închin "chapeau" sau bască
La leac sau de deochi?!

Mă torn ca o găleată
Şi-am pus lupul la stână
Crezând că mâna dată
Nu-i tragere de mână?!...

Şi-aşa găsesc răspuns
La tot ce am meritat
Şi din avut ajuns
Mă chinui scăpătat...

Chiar de-am făcut brăţara
Din cult de meserie,
Nu au nevoie-n ţara
Ce-o vând la fierărie...

... Aşa c-aş da o sfoară
La ce-i bun de legat;
Un nod aşa-ntr-o doară
La prins cu mâţa-n sac...

... Sau poate e mai bine
Nu ninge, nu mă plouă?!?...
Mătuşi m-ar întreţine
Din căutat de ouă...

... Să stau cu bot pe labe
Cu balele-mi curgând
Şi nasul lung ce-mi cade
Pe ochi... nimic văzând!

Nu pot să dau cu sila
Nici vorbe, nici iubiri,
Şi singur îmi plâng mila
De-un crez în amăgiri.

Cu foc mă joc ardent
Şi car ades ulciorul
Să sting cu amor recent
Trădările şi dorul!

Moştenitor de suşă
De-o scoarţă-n cenuşiu
În cap mi-am pus cenuşă...
Dar plânsu-i prea târziu!

PS
Sunt înc-aşa de multe
Din vorbe vechi ce-aş da
În versuri să se-asculte...
Ce-aş mai continua!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plin sătucul... plin de dor

E plin sătucul de cărări,
De uliţe şi doar un drum
Pavat şi ăla de plecări
Că de venit, e gol oricum...

La câte-o curte stând comod
Mai cârâie vreo doua cloşti,
E plin sătucu-n pomi de rod
Dar să-i culeagă, stau de proşti...

Mai sunt pătuluri de ştiuleţi,
Ici colo gardu' ţine-un ţol,
Iar cioatele mai fac bureţi,
Sătucu-i plin, păcat că-i gol...

Sunt guri de lut ce-şi cată foc
Să-i fie-aprins de un vlăstar,
Şi bătături cu dor de joc,
Un dor de plin, un dor amar...

E plin sătucul de uitaţi
La grobişte pe deal în sus,
Iar cei ce-au mai rămas purtaţi
Te uiţi la ei că-n zori mai nu-s...

Cei de curând plecat-au toţi
În a streinilor priviri,
De unde alţii să mai scoţi?
E plin sătucul de-amintiri...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai

Am bătut deunăzi la porţile Raiului,
bang, bang...
şi n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ţinea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toţi participau la ce mi se organizase... Balul...

... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci aşa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârşit,
ce se apucase să-şi introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulţime de inşi, cât un popor,
tot, toţi roşii, din nefericire, îmbătaţi de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...
Când deodată se închide cortina şi ca un semn, sunt chemat la peţit...

... mi s-a cerut mâna
de către nefrumuseţea aleasă,
pe braţe s-o iau, s-o trec pragul
şi deci devenindu-i pereche,
să primim împreună cât mai mulţi din cei vii;
amărâţi, răbdători, milostivi, credincioşi... nu numai,
cât să se umple mai iute grădina...
ce sfinţii, cu apă de canale de Iordan, s-o ude se-ndeasă,
deci eu, de acum să fiu cel călăuză, să fiu magul
de-a nu mai fi, să fii...
Mi-am pus mâinile în cap şi-am scăpat pe regină din braţe şi eu-mi de Rai...
Doamne, lasă-mă încă prin iad... Nefericele... Vai!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!