Dintr-o coaja de lamaie
Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agățată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini și umbre,
șerpi încolăciți în simțuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veșnicie
pare- acum secunda albă
când aștept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănțuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar pășesc și mai departe.
Din măruntele cuvinte
așternute n lanț de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
și aș vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foșnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre șerpi
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre simțuri
- poezii despre secunde
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Uneori curcubeu...
Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
și-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări și raze de gânduri curate.
Cresc și cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
își poartă veșmântul de lacrimi reci
dar blând așternute,
hrănind flori
și ramuri uscate de doruri...
Simplu om,
neputință sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primește și sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
și privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naște și crește
în arcuri imense...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre creștere, poezii despre tăcere, poezii despre sculptură, poezii despre păsări sau poezii despre poduri
Sună iubire, sună!
sună, iubire, sună!
pământeană așternere de note zâmbește sufletului ars
de culorile unei toamne nesfârșite
sună, iubire, sună!
clopoțeii șarpelui ridicându-și capul,
din sacul de fum al promisiunilor răsună dulce... amar...
sună, iubire, sună!
doar când tu suni,
cuvintele cresc rădăcini în inima altarului minciunilor...
perfect adevărate, stilate,
pe tronul din lemn de inimă dintr-un tei,
răvășit într-o chemare unică dar atât de inutilă...
sună, iubire... și taci!
tăcerea ta îmi lasă răsuflarea întreagă,
cât un ecou amorțit între nimic și nimic.
mai încalecă odată pe armăsarul din povestea cu merele de aur.
parcă erau trei?
pe al treilea mușcă-l cu sete și aruncă-l departe...
o pasăre cu inima de stâncă îl va cuprinde în cioc,
uitând minciunii groaza de a redeveni adevăr...
poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre minciună, poezii despre inimă, poezii despre adevăr, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre zâmbet, poezii despre toamnă sau poezii despre tei
Inelele inchid in cerc iubirea
De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
și iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng
Iar visul tău se pierde-n amoțire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau șoaptă?
Nu vrei să simți iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenușii?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre ritm sau poezii despre ploaie
Un pumn... de tăcere
Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.
Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.
Îți mîngîi privirea cu mica-mi speranță,
Sub patimă iubirii mă simt încleștat.
Tu... ești o himeră, o vagă dorință
Ce azi nu vrea să fie adevărat.
Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.
E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aștept.
Privesc către cer, departe în zare,
Și știu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.
poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frânare, poezii despre durere, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre promisiuni sau poezii despre prezent
Iubire de catifea
Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor
Când lacrima din vise mă face ca să mor
Pe cerul luminat și ochii mei de foc
Ești o iubire amară, ești cel mai simplu joc.
M-ascund în visul meu ca să trăiesc în doi
În amintirea vie să fim doar printre ploi
Cocorii să plutească în ale noastre sfere
Să contopim cu drag duioase atmosfere.
Pe cerul meu albastru și plin de bucurie
Gingașe gânduri zboară spre zarea aurie
Și umbre din trecut să le lăsăm de vrei
Pe crestele abrupte din munți înalți și grei.
Să ne îmbrățișăm, să fim două speranțe
Pe buzele de stele, himere rezonanțe
Cu brațul te cuprind, ești ca un nor vremelnic
Hoinar ajung acum, cu pasul șovăielnic.
Căci nu mai știu cum e iubirea cea suavă
Risipa mea de-o viață o simt ca o otravă
Am încetat să cred în mica noastră lume
Și n-am mai dat acum iubirii niciun nume.
În suflete noastre veșnic îndrăgostite
Sunt adevăruri mute ce nu pot fi rostite
Te voi porta mereu în suflet ca pe-o stea
Să strălucești etern pe-un cer de catifea.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre înălțime, poezii despre trecut sau poezii despre superlative
Te simt și te am...
Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniștea copacilor, ce stau triști pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Și în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.
Te simt pe cerul de dor, fericit că ești bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... și te am, căci de-acum suntem doi.
poezie de Lusiana Drăgușin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre plâns sau poezii despre fericire
Azi nu aud
Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.
Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea să fii cu mine-acum din nou.
Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre noapte, poezii despre gânduri, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare
Mi-ai lăsat visul drept iubire
trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
și vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine
lacrimi picurate-n deșertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopți de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut și poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie
dar prin cețuri de praf și de pulberi și-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
și-n alb de zări înveșmântată cu triste-ntise brațe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veșmânt de iubire
nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
și lacrimile de nisip fierbinți lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat și-mi lași, cel puțin visul, drept iubire
poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre alb sau poezii despre imagine
Ninge
Ninge și trebuie să scriu,
Că sunt poet din inerție,
Nu c-aș mai fi-ntr-atât de viu
Să nasc normal vreo poezie.
Mă simt însărcinat in vitro
Și nasc doar prin cezariană,
Trăiesc și mă hrănesc doar dintr-o
Iubire nord-siberiană.
Ce se răcește-ncet, în sine,
Privind pe cerul boreal;
Și nevăzându-se cu mine
Albește septentrional.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre naștere sau poezii despre ninsoare
Valuri de mare
Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
și cerul să simtă și cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea și să n-o pierd în eter,
să pot descoperii pașii spre al ei ungher.
Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
și tulburată se-agață c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimțire.
Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
și stâncile se plâng devenind luptătoare
și pașii mei străbat faleza fară soare
și ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.
Încă mă simt și simt durerile alpine
și parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.
Nu mai sper ceva și speranța mi-e pe moarte
și aș vrea să merg fără tine mai departe,
aș vrea să zbor lângă pescărușul din zare
și lângă el să-mi găsesc liniștea din mare.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre picioare sau poezii despre moarte
Asta simt
Dezbraci ploile de lacrimi
și mi-aduci senin din soare,
sufletul mi se deschide
ca o floare...
Dacă nu te văd prin preajmă,
îmi pierd rostul și puterea!
Mă simt vie doar când îți simt
mângâierea.
Din căușul mâinii tale,
savurez nectarul vieții,
când mă mângâi, în secunda
dimineții.
Porți în tine frumusețe,
cât și ceru-n curcubeie...
Cheamă-mă! Și-oi fi, pe veci,
a ta femeie!
Ne așternem fericirea,
dăruită dinspre stele,
pe un pat de ghiocei și
viorele.
Și ne plouă cu IUBIRE
și arome de verbine...
Ești izvor de bucurie,
stai cu mine!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre ghiocei sau poezii despre frumusețe
Vorbesc cu cerul... (întru toate)
Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Și mă trezesc că-ți desenez
Profilul tău... ca pe un mire.
Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reușesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viața doar fiind.
Atunci când nu mai știu de tine...
Vorbesc cu cerul și îl rog,
Să-mi dea curând veștile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.
Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când ești cu mine... sunt întru toate.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre nuntă, poezii despre desen sau poezii despre apă
* * *
Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca și cum m-aș,, dezbrăca,, de...
De toate dorințele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viață,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ și cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopți efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!
Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt și de pustiul din gând!
Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine și de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinși,
Pictez cuvinte și dorințe pierdute,
Valul și țărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre început sau poezii despre trup și suflet
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învățare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate și eu aștept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
și acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre amintiri, poezii despre învățătură, poezii despre galben sau poezii despre cărți
Așteaptă-mă o clipă
Din cerul plumbuit, a început să cearnă,
Stropi mici, prea umiliți, de astă primăvară,
Încerc să mă grăbesc, să nu mă pierd pe sine,
Iubitul mea din vis, din noaptea mea subțire.
Pe părul meu puțin, cad picături de ploaie,
Le simt cum se preling pe șira-mi călătoare,
Am bluza mult udată, arăt, cam cum o fi,
Tot trupul îmi e apă, din mine, focuri vii.
De-ai vrea și de-ai să poți, așteaptă-mă o clipă,
Iar voi promite tot, de teamă și în pripă,
De teamă să nu pleci în mână doar c-o floare
E visul meu din nopți, pe visul meu cu soare.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre primăvară sau poezii despre frică
Galbenul e doar al meu
vei fi departe pe drum
într-un colț de stea
sau în zările de fum
vei învârti o roată dințată
și vei atrage mici fulgere
înveșmântat în soartă
sau în irizări de stele
te vei gândi în nopți cu stei
la femeia ce-ți smulge
din suflet imaginea ei
sau la mâhnirile din cuvânt
te vei gândi la mine
cu suflet strâns sau bun
de zeu trufaș sau
de îndrăgostit nebun?
cerul tot arde-n curcubeu
galbenul e doar al meu
tu ți l-ai smuls din soartă
e toamna în sufletul copacilor
în fața ta amăgit timpul ușor
îmi leagănă somnul
și visul de dor
nu sunt singură, iubire
în singurătate
aduc și restul lumii cu mine.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate
Lună plină
Ai mersul domol, ușor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastră
iubire, pasăre măiastră
Tu ești oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului
Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
În fața ta eu mă înclin
Doar un cuvânt: mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Și dăruită cerul din vest
Sfințit cu soare din est
Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiți de Luna străveche
Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu ești sărutul pe obraz
Iubirea în clipă de răgaz
Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te aștept iubire pe înserat
Când Luna plină s-a culcat
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Lună, poezii despre lună plină, poezii despre sărut, poezii despre suflete pereche sau poezii despre stele
Simplă credință
Azi noapte m-am gândit la noi, și cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt și cât de mult privesc spre ele
Și încă te aștept să vii pe o corabie cu pânze albe și curate.
De mult nu te-am văzut iubite și-un dor de tine mă omoară
Și-aș vrea între pământ și cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ți ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.
Simpla credință-ntr-o iubire ce nu se va sfârși vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aștept mereu, aici la margine de mal.
De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruși zburând în stoluri veniți acum din largul mării,
Și parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veșnicia depărtării.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre plată sau poezii despre ochi
Cum ma simt
Faramitat mi-e trupul, mi-e sufletul pustiu,
Ma simt impovarat, nu am puteri sa scriu,...
Un gust amar in gura. Ma simt lipsit de viata.
Tot ce-am cladit atarna doar de un fir de ata.
Chiar din copilarie stiam ce vreau sa fac
Si-am cautat tot timpul din drum sa nu m-abat.
Visam la o iubire cum n-a mai fost vreodata
Nascuta din credinta si dragoste curata.
Am pus atata suflet! La cate-am renuntat...!
Prin vitregia vietii ma chinui sa razbat,
Ma pierd pe-aleii tacute, ce pasi n-au cunoscut,
Mi-e dor de-o mangaiere. Traiesc doar din trecut!
poezie de Florin Dudău (22 mai 2002)
Adăugat de Florin Dudău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură
Tac acum!
Tac acum... deși aș vrea să te strig!
E greu ca în mine ce simt să ascund!
Doresc sa te văd... să te-aud... să te ating...
Ohh!... mă trezesc visând, suspinând...
Răvașe, scrisori... simțuri, fiori...
E haos, e murmur în tot ce sunt eu...
Simt nebunește-mi inima-n piept și...
Caut să-mi găsesc a mea liniște-n somn,
False speranțe!... Nu pot să dorm!
Leac pentru a-l meu zbucium, cum să găsesc?... când...
Oriunde aș fi, oriunde-aș privi, și oricât aș vrea să nu te doresc...
Rămâne în mine-o furtună de simțuri și-a mea neputință strigă și ea, căci...
În taină iubesc, în taină visez, în taină mai simt cum mă contopesc...
Nu vreau nici să dorm, nici trează să fiu!
Eu doar tânjesc parfumu-ți să simt... și trupul meu vrea... atingerea Ta! Tac acum... deși... tare-aș vrea...
poezie de Mihaela Plugariu (21 martie 2014)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?