Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

Pe valuri de iubire născut-am un serai,
Atingeri…of atingeri, de pace şi candoare…
Minunea nevăzută, deşi o stăpâneai…
Nu şi-a lăsat misterul decât într-o mirare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A învăţa să mori...

Tristeţe lină, cum te cobori din mine...!
Aşa să fiu, ca luna în mister...
Plânge cu zâmbete saline,
Dragostea la care tot mai sper...

Durere dulce, ce te reverşi în soare,
De m-ai atinge, când nu am să mai fiu...
Să-mi las toate frustrările să zboare,
Ce mult suspin în cuget rubiniu!...

Şi ce aş vrea acum să-ţi fiu aproape!...
Dar, m-ai îndepărtat... deşi iubeşti...
Credinţa mea celestă să îngroape,
Orgoliul la care mult cerşeşti!...

Lumină neagră, în ziua cea albastră!...
M-ai contopit, rănind sufletul meu...
Viaţă nici pământeană, nici sihastră,
Am existat, înaintând mereu...

Mâhnire bipolară ce mă taie...
Aşa doream să mă primeşti la tine...!
În inima-ţi subţire ca o foaie,
Să fi iubit şi chiar ce nu-ţi convine!

Tristeţe lină, cum te cobori din mine...!
Am început încet să te ador...
Să văd şi strălucire în ruine,
Chiar dacă simt în fiecare zi că mor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indulgenţă divină

Mă mint să văd în mine ce nu-i adevărat...
Mamona nu stă-n casă cinând cu Dumnezeu...
Mă mint c-aş fi aleasă pe drumul cel curat,
Dar adevăr, e numai orgoliu-n apogeu.

Sunt mult prea multe taine ce eu am cunoscut...
Aşa multe mistere pătruns-au prea adânc...
De la-nceput mi-a dat multe de avut...
Cărând neîncetat din timpul meu de prunc...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitasem...

Mă cheamă nebunia unei poveşti candide
Şi-am vrut cu tot al meu să-i dau crezare,
Îndrăgostită tot mai mult de-a sa culoare
Uitasem convenţionalul gândirilor rigide.

Pluteam parcă pe ape şi pe vânt...
Eram o pasăre zburând spre măreţii,
Uitasem despre păsări – fiinţe-n pribegii –
Uitasem despre Carte şi al său Cuvânt.

Mă arunca în valuri o mare de iubire,
Ce mult mă amăgise că pot şi eu zbura!
O dragoste intensă mi-a lăsat arsura
În rana nevăzută, săpând-o în simţire.

Fost joc cumplit jucat fără rezervă,
Aşa se cheamă când eşti îndrăgostită...
Uitasem a-mi lua masca în chip de nesimţită
Şi m-am lansat în zbor cu prea multă vervă.

Minute astăzi vin aşa uşor pe mine
Şi mă încântă cu dansul lor de-alin!...
Valul mă trezise din zborul meu marin,
Iar dragostea uitasem... să-nveţe să suspine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne împotrivim (soartă rebelă)

Când te gândeşti la mine, te simt... şi încet vibrez...
Eşti jumătatea care mă întregeşte;
Să fii cu mine, mult prea mult visez...
Însă, iubirea mult mai amăgeşte...

Şi suntem două jumătăţi rebele...
Parte din întregul zbuciumat...
Amândoi, cu destine bune, dar şi rele,
Am ajuns acum la rezumat.

Şi cum luna apare şi străluce...
Aşa şi eu gândesc la tine.
Dragostea ce-o vreau de mi-ar aduce,
Să faci din nou parte din mine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt...

Nu aflasem că de-atunci cuprinsă fost-am de lăuntrice mistere,
În petale de noapte m-ascundeam, ca zorile să-mi dea ce le pot cere;
Într-o scoică de mare, târziu, acum să cad în visare, să fiu…
Când mă udau valuri dulci-amare, strângeam în pumni nisipul fin
Secrete din adâncuri necuvântătoare şi-au vărsat focul de venin.
O chemare, deşi târziu primisem, scrisă pe o pană a unui vânt,
Deşi fugeam de ea, o găzduisem…şi doar aşa am aflat ce sunt…

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flămândă în dragostea prea plină

Mă-ntrepătrund cu tine-n gând la mine,
Mă contopesc cu fiece fior
Al epidermei celulelor saline
Pe care le dezmierzi cu al tău dor.

Atât de multă foame de iubire,
Aşa de mult ai tace, să-nsetez...
Mă vrei să mă arat cum sunt din fire
Mă vrei în clar de lună să-ţi dansez.

Tăcerea ta mă domină în toate,
Am ocolit să vreau să o urmez...
Te-am evitat chiar şi pe tine, poate...
Deşi, în fiecare noapte te visez.

Mi-ai dat o lună într-o noapte cu lumină,
Şi m-ai iubit neîngrădit până la cer...
Predarea mea n-a fost decât divină,
Fierbinte mi te-ai dat pe timp de ger.

Şi te-am iubit pe loc, cum n-are vină
O floare ce răsare printre stânci...
Eu ştiu că dragostea ce-mi dai este alpină,
Numai de sus, de-acolo mi-o aduci.

Acoperă-ţi privirea ce mă doare,
Când nu îmi eşti, să-ncep să te ador...
Să-mi dăruieşti iar noaptea mea cu soare,
Iubindu-mă, până mă simţi că mor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ajuţi oamenii... este o afacere riscantă. Fii pregătit să-ţi încasezi "răsplata" aproape imediat după ce investeşti dăruire, efort, timp şi dragoste; le deschizi o uşă a cunoaşterii prin care multe resurse preţioase pot intra în vieţile lor îmbogăţindu-le, unor oameni care se mulţumesc doar cu privitul, rămânând în pragul ei şi atât; unii te pot "recompensa" chiar şi cu pietre, pe când alţii aleg să fugă rupând pământul. Prea puţini sunt cei care au curajul să intre pe uşă... Lucrurile mari sunt întotdeauna înfricoşătoare pentru acei care nu le cunosc... aşa cum sunt şi cele din lumea nevăzută pentru cei care încă dorm...

citat din Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin şi din căi greşite;
Asta învăţat-am în viaţă pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptăţite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea...

pentru Clari

Te-am regăsit când nu aveam speranţă,
Că ai să vii, s-apari din nou la mine...
Şi cu iubire ai topit frica de gheaţă,
Şi m-ai iubit... cum te iubeşti pe sine.

Pe coridoare de nepătruns, înspre oglindă
Se presăra un praf de stele translucid,
Şi-o zână luneca să prindă
Acele suflete rătăcind avid.

Menirea-i fură somnul şi iubirea,
S-a dăruit să dea iubire celor mulţi...
Jertfindu-şi chiar şi fericirea
Salvând pe cei trăind ca morţi.

S-a ferecat într-un castel fără ferestre
Deşi, lumina îi e prezentă peste tot...
Cuvintele-i nu sunt decât măiestre
Şi se reduce pe sine ca pivot.

Oriunde o priveşti, iese un soare...
Oriunde o găseşti, îţi cântă blând
Iubirea sa, în vocea-i ca de floare,
Care rămâne în inimă şi gând.

Mult prea puţini care nu ştiu, dar înţeleg...
Nu mulţi sunt care pot iubi ce n-au văzut...
Cei care-au dăruit puţin, atât culeg!
Cei care m-au citit, m-au cunoscut!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum valea iubeşte râul

Eu te iubesc aşa cum valea
Iubeşte râul ce-o străbate
Şi-aşa cum nota muzicală
Iubeşte-acordurile toate.
Şi te doresc aşa cum luna
Aşteaptă a soarelui lumină
Sau ca un suflet care speră
C-a sa credinţă-o să-l susţină
Fiindcă tu eşti parte din mine
Cum pajiştile-s pe Pământ
Cum cântecul răsună-n suflet,
Iar sufletul devine sfânt.
Eu te iubesc aşa cum şoimul
Iubeşte vântul ce-l susţine
Şi cum un val sărută ţărmul...
Dar tu, tu mă iubeşti pe mine?

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli aşa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Şi n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simţământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Şi mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire şi-un cuvânt...!
Deşi, banal privit de-afară,
Aşa puţin, multe au frânt.

Şi cum să pot să îţi exprim,
Cât mă aprinde al tău zâmbet?...
Te simt şi ştiu, la fel simţim...
Negând acut trăiri în suflet.

Oare te vezi când mă priveşti
Şi trăsăturile-ţi vibrează?...
O clipă-n timp parcă opreşti
Să-mi dăruieşti rază cu rază.

Nu ţi-am vorbit şi n-am lăsat
A se citi în mine valul,
Ce lacom s-a însămânţat
Din zâmbetul robindu-mi graiul.

Un zâmbet dulce şi-o pornire
Din ochii tăi ce-au tresărit,
Când m-ai zărit prin parc, iubire,
Zâmbindu-mi fără de sfârşit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te inimă!

m-aş fi lăsat să plutesc pe norii de iubire,
pe unde calătoare să vibrez uşor...
dar a pluti, înseamnă rătăcire
şi m-am trezit, alungând din dor.

m-aş fi lăsat purtată de iubire,
dar unde e iubire... nu poţi şti.
mai mult eu mi-am dorit o regăsire
a sinelui de-a exista şi de a fi.

şi luptă aprigă în mine...
te-aş fi iubit până la stele...!
tu te-ai iubit mai mult pe tine,
iar eu, rămasă-n firi rebele.

ce trist când cineva iubeste
şi numai el e în poveste!...
şi inima se-mbolnăveşte
şi raţiunea te orbeşte!

m-aş fi lăsat să plutesc pe norii de iubire,
pe straturi de visări şi cărări noi...
dar, am ales în schimb o despărţire,
decât s-ajung cumva-n noroi!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritor...

Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător şi dătător de comori
Dau din mâini ca nişte mori
Tată, când ai să te cobori. Îţi sunt dator

Să te ascult până am să mor
Nu voi să mor şi să mă cobor
În focul arzător
Vreau să păşesc pe al tău covor

Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu eşti marele Judecător
Rănile mă dor...

De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător şi descoperitor
Pe scena vieţii ca decor
Un regizor şi făuritor

Al vieţii mele eu sunt un actor
Un factor decisiv şi exclusiv
Este iubirea de cele se îmi dau motiv
Să devin aşa cum tu mi ai zis, când pe pământ m ai trimis

Se prea poate să mai fi omis
De Tine când rele am comis
Sper şi privesc spre cer
Sincer, doar un lucru cer

Eu sunt iubitor... şi de multe iertător
Unor situaţii eu le adaug umor
Să depăşesc greul îmi e uşor
Căci sunt zâmbitor, îmi sunt dator

Ştiu să fiu mulţumitor
Ştiu prea bine să fiu şi luptător
Când către mine vine situaţii ce nu mi convine
Nu mă pot abţine, şi atunci mă umplu de vine

Văd şi simt foarte bine
Culori şi sunete sublime
Mă înconjor de simţiri divine
De oameni cu care îmi convine

Pe duşmani îi ocolesc
Cum pot eu mai omenesc
Ei în mine lovesc
Dar nu obosesc, când la Tine mă gândesc

Mă hrănesc cu cele ce îmi trebuiesc
Muncesc şi ocrotesc pe cei mai slabi că mine
Nu visez la diamante din mine
Şi tot ce am in mine le ofer cu omenie

Nu sunt sărac... de nu am material
Cii pe plan sentimental sunt din neam de om
Când plecăm cu noi nimic nu luăm
Trupul este muritor

Ce amar e să vezi toate la ceas târziu
Ce pustiu e trupul fără suflet
Iubesc al meu suflet
Sufletul... este... cel... NEMURITOR...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern, pe pânză, splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei, din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi în armonie;

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine,
Ci, chiar şi Everestul, eu, l-aş modela
Cu statornica-mi iubire pentru tine.

În dorul după tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Îmi simt inima ca o călimară-n piept;
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!