Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deșert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim și mergem, eu, tu și eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufnițe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt și muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi și buni?.
Nu am regrete șinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

3.

Dă-i omului pâine, îți cere carne,
Dă-i carne, îți cere haine,
Dă-i haine, îți cere trupul,
Dă-i trupul, îți cere sufletul,
Ei, aici este o problemă.
De nu cunoști drumul, caută o scuză.
Primim exact ceea ce dăm.
Educația este tot ce păstrăm.
Șoimul lovit de o săgeată,
pană de șoim reajustată.

4.

Eu am iubit o gâză mică,
visa frumos ca o furnică,
dar ea era, Ioanelor,
Din neamul scorpioanelor,
Au fugărit-o pentru desfrâu
La malul celui vestit râu
Ce-i zice Baby-Babilon,
Dar, fraților, nu-i de bonton
Să facem glume, e Afrodita,
Fermecătoare precum Perdita,
E eroină și are o splină
De care nimeni nu are vină.
Vorbește-n zece limbi odată,
Savanții lumii o tot caută,
Dar ea acum este ascunsă
În mănăstire, este tunsă,
Se roagă, Doamne, fie-ți milă,
A fost cândva și ea copilă.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Iisus Hristos: Celui ce te lovește peste obraz, întoarce-i și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa; oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.

replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:29-30 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă vine dușmanul și-ți cere pământ, dă puțin de la tine, numai să iasă. Și dacă mai vrea, mai dă-i puțin;dar dacă vrea s-ți ia tot șiîți ia și familia, atunci îți iese sabia creștină din teacă.

citat din
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Uităm

Întotdeauna asa a fost
Tot omul este muritor
În viața asta trecatoare
Uităm de noi, nu are rost

Sufletul rămâne, nu moare
Alungă tot cei rău si trist
Dă-i inimii credință tot ce-ti cere
Rămâi in timpul când ai copilărit

O viață avem, frumoasă
Si este una, scurtă de trăit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Burdușel

Rugăciune

Dă-i Doamne românului
Dă-i și apă vie
Din tăria cerului
Dă-i Doamne tărie.

epigramă de
Adăugat de Gheorghe BurdușelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Când o limbă îți dă: obârșia, tăria de-a rezista și putința de-a uni și face o națiune, iar în actual îți dă deschiderea către unele limbi de seamă ale lumii, deschiderea către cultura îmblânzitoare a furor-ului științific și chiar deschiderea către o logică a cugetului gânditor, nu numai a celui operator, atunci limba aceea nu este o piesă de arhivă. Arhivari sunt cei care o țin sub obroc.
Ea, în schimb, îți arată drumul, și apoi îțidrumul, te eliberează până și de ea însăși, către isprăvile pe care veacul îți cere să le faci!
Dar tot ea îți spune, pe orice căi a-i apuca-o: "Vita sine cultura quasi imago mortis est

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.
Vasile Maricel Grosu

Dacă inima îți cere, dă-i doar cât poate duce!

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Neale Donald Walsch

Ceea ce Iluminarea îți cere să faci este să știi ceva ce n-ai trăit ca experiență și, astfel, să o trăiești. Cunoașterea deschide ușa experienței, dar tu îți închipui că lucrurile se întâmplă exact invers.

în Conversații cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Conversations with God Book 4: Awaken the Species Hardcover" de Neale Donald Walsch este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 87.99 lei.
J. Edgar Hoover

Dă-i copilului tot ce cere atunci când vrea el, așa vei face din el un om care aproape sigur nu va respecta legea când va fi mare.

citat din
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum

Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!

Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Burnar

Dumnezeu îți cere un pahar cu apă. Diavolul îți cere o tequila, după care te invită la el.


Adăugat de Teodor BurnarSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Statul bedereagă

de la un timp s-au turcit toți,
levantul s-a umplut de hoti
îți dă cu mâna lui beteagă
și-ți ia cu două bedereagă.
s-au pus impozite cu carul
încât l-a prins pe om amarul.
înjura si el birjerește
guvernul care-l oblojește.
funcționari cu mâna goală
o bagă pân-la fund în oală
și ei mereu se tot înjură
ca sunt cinstiți șinu fură.
te duci la doctor, dă-i și dă-i,
că, dacă nu, ai năbădăi,
și n-ai ce căuta la el
dacă nu-i dai halca de miel.
și statul ăsta bedereagă,
își cere partea lui întreagă,
pe fum, pe aer, pe mașină,
pe casă, pe pământ, pe tină,
pe banii de înmormântare
și de nu-i dai, stai la-nchisoare.
acum cu criza asta mută,
mai dai si douăș'cinci la sută
și mai rămâi cu mai nimic,
sărac lipit ca un limbric.
de-acum a mai venit o modă,
să-i dăm ceva si lui nea vodă,
cel ce ne apără de fel
tocmai acolo la Bruxelles
și uite-așa veni beleaua
să strângă bietul om cureaua...

poezie de (5 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
n-am putut să fiu mereu -
Același cântăreț cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Și-n viață n-am cântat decât
Romanța Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Și-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am și uitat -
Un titlu de volum nescris...

Și-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Așa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
fiu tot altul... Și să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de din Viața literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Gândește-te bine. Cine îți cere să fii altruist? Cei care au nevoie de ceva de la tine și vor să obțină ușor. Cine îți cere să fii umil șinu emiți pretenții mari de la viață? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îți cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ careîți poată spună cum sa fii. Fii cum vrei și culege roadele sau plătește prețul. Este drumul tău de autocunoaștere și orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească șiîți răpească lecțiile. Fii și umil și îndrăzneț, fii și egoist și altruist. Fii în toate felurile și trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei știi cum e bine să fii și ce e bine să faci în funcție de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simți. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simți de fiecare dată când ești aliniat și de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieții pentru tine. Fii atent la busola interioară și vei știi tot ce e nevoie să știi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde ai o nevoie, o suferință sau o dorință mai mare, este un semn că te cheamă vocația. Mergi cu încredere pe drumul semnalizat de nevoile, suferințele sau visurile tale și ești pe drumul cel bun. Acestea sunt vocea ta interioară care îți vorbește și îți cereîți îndeplinești misiunea față de tine, care este propria ta evoluție.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cel mai singur și nesigur

Cel mai singur și nesigur

Cel mai singur om este cel aflat
Înainte Porților Înalte, fie după ce le-a trecut,
Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai,
Restul este o hărmălaie de interese meschine,
Uneori dragostea își cere drepturile,
Precum greviștii din sistemul sanitar,
Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar,
Respir ușor, miros a trandafiri,
Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer,
Ferindu-mă de cleștele negru al Marei Insecte,
m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne șiu alte chestii solide,
o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze și ipoteze,
străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem,
lumina ne lovește peste ochi, peste coate, peste picioare,
ne sculăm ca Lazăr din Morții Mamei Sale,
iertată fiindu-mi expresia.
***********************
Foamea, Ioană,
Nu este o toană,
Nici un mușuroi
Într-un plin război,
Recreez Geneza,
Pionier, pioneza,
Sânge taciturn,
Un nebun în turn,
Cai murind pe brânci,
Duhule, strângi,
Sfânt e bălegarul
Adunat cu harul,
Zgomot și respect,
Sicriu cu defect,
Iese noaptea mortul,
Îl știe tot Corful,
Casa-i peste drum,
Vin, iubire, acum.
Monștri foarte buni
Se mâncau la huni,
Nu ucid, Ioană,
Hrană-mi ești, icoană.

BORIS M. MARIAN

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutății,
Deși toți se mișcau acolo cu tăria de a răbda răutăți ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.


Așa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Și a primi un bine e un bine... deși te sperie lipsa lui de umbră,
Deși te sperie frumuseția fără glamur și plină de liniște.


Ai gustat din zona ta și pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă și din zona de dincolo... și nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... și nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns și la ușa ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O metodă spirituală îți cere să devii observator. O alta îți cere să fii participant. Ambele metode funcționează, dar nu le poți practica pe amândouă în același timp.

în Liniștea inimii
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi. Un calendar spiritual" de Paul Ferrini este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.

Întrebările zebrei

Am întrebat zebra,
Ești neagră cu dungi albe
Sau albă cu dungi negre?
Iar zebra m-a întrebat la rândul ei,
Ești om bun cu obiceiuri rele
Sau om rău cu obiceiuri bune?
Ești gălăgios și din când în când tăcut
Sau tăcut și din când în când gălăgios?
Ești un om fericit cu unele zile triste
Sau trist cu unele zile vesele?
Ești dezordonat și uneori îngrijit
Sau îngrijit și uneori dezordonat?
Și tot așa, dă-i și dă-i, dă-i și dă-i,
Și dă-i, și dă-i.
N-o să mai întreb zebra
Niciodată ceva despre
Dungile ei.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Runny Babbit: A Billy Sook Hardcover" de Shel Silverstein este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -77.99- 51.27 lei.
Petru Daniel Văcăreanu

Se par venine

Ce e mai de valoare
Fila pe care vei scrie
Poete,.. sau versurile?
Tu, ce nu știi luturi
Tu, ce nu știi lacrimi
Tu, ce nu auzi inimi
Tu, ce e zbor de fluturi?
Fumului scrie-mi tu
Apa-mi sculpteaz-o tu
Zăpada dă-i pară tu
Ierbii dă-i aripă tu
Cu firul mic de nisip
Ce e mare că-mi țip
Asa de mare, mare
Cât o pădure, mare
Ce fila nu o are
De diamant ori soare
Punctului de început
Ce-l scrii născut în lut
Pe filele de carne
Despicate-mi Doamne
De sus, sus din Paradis
Un vis prea mult interzis
Când poetul din mine
Scrie versuri ronine
Pe miere de albine
Și lumii-i se par venine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bonsai

Sufletul meu în fața ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poți aprinde cu bricheta,
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarț,
se vadă până departe. Atât mai sunt din tot ce am fost,
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita,
Odinioară îl țineai pe fereastră și el îți lumina nopțile friguroase,
Cu ochii lui fosforescenți, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută și acum în cumplita depărtare,
Cu micul far te caută pe țărmul mării sau pe poteca de munte,
Unde ești, unde ești? Eram arborele tău și îți țineam de cald,
Îți povesteam amintiri din Țara-Soarelui-Răsare
Și îți scriam pe boabe de orez povestea mikado-ului,
Care-și lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita în cămara părăsită,
El e atât de mic și orice adiere de vânt îl pune în pericol,
Mai bine lasă-l moștenire fetei tale
Sau pur și simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ți rămână din mine. Apoi unge-te cu cenușa lui, amestecată cu lacrimi,
Bonsai, bonsai; sufletul meu plânge după tine.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook