Un gând de iarnă

Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,
Atunci să cânţi peste al vieţii zaţ,
Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.

Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Şi, cu puterea disperării dulci,
Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.

Se vor aşterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumosă, să apari
La marile instanţe ale iernii.

Şi-apoi să ningă mult ca-n fraţii Grimm,
Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de iarnă

Când iernii or să-i meargă fulgii,
Va fi mai greu de cei ce n-au căciuli,
Să-i tângui pe slujbaşii la moguli,
Dar strânge, prudent, baierele pungii.

E plină lumea de mumii de gheaţă,
Jeratic numai din furnale poţi lua,
Atâta timp cât nu se vor privatiza,
Şi-o curge oţelul din vatra măreaţă.

Şi între noi, pustiuri de zăpadă,
La clopote sunt ţurţuri ori sunt limbi?
Caii la troică, tremurând, îi schimbi,
Iar Luna, bulgăre, aştepţi să cadă.

Şi-apoi să ningă tandru ca-n fraţii Petreuş
Să ne iubim bezmetic în scârţâit de uşi.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Adrian Păunescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet devine esenţial atunci când atacă marile teme ale omenirii şi scrie versuri care pot rezona oricând cu sentimentele celor care le citesc, chiar şi atunci când bruma mileniilor se va aşterne peste contemporaneitate. Ridicându-se deasupra propriei vieţi prin forţa lăuntrică creatoare, poetul devine un far luminos care cheamă vasele rătăcite din marea dezavuare înspre portul liniştii sufleteşti.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi

- Iarnă creaţă şi-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neştiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească gheţurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăzneşte
Şi în ochi i se citeşte
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Şi atunci voi fi-ngheţată,
Vieţi la rând cu morţi confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbeşte şi când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Şi trecând peste prefaţă
Mă-ncălzeşte, mă dezgheaţă,
Ochii mi-i călătoreşte
Printre stele şi zâmbeşte
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârşită
Ştiu că tu ai fost sortită,
Să-mi porţi dorurile toate,
Peste munţi şi peste sate
Pân' la floarea gheţurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Paşii trec peste tăciune
Şi prin neaua ce-şi aşterne
Jurămintele eterne.

Numai ea ştie să-şi culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Şi troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, poveşti uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nfloreşte dragostea
Şi pe ger şi pe ninsoare,
Când în inimă porţi soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porţi iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheaţă
Şi prin norii deşi de ceaţă
Află calea mai uşoară
Curgând către primăvară.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada Sfântului Andrei

Vă scriu în noaptea Sfântului Andrei
Când primele ninsori au prins să cadă,
V-aduc un rai cu soare şi crâmpei
V-aduc o rugăciune pe zăpadă.

Eu vă colind în nopţile cu stele,
Eu vă colind de viaţă şi de stea,
Mă dor toate credinţele rebele
V-aduc dorinţa de a mai visa...

E iarnă peste brazi şi peste viaţă
E iarnă peste sufletul meu gol,
E iarnă peste satele din ceaţă
E-o simfonie întrun si bemol.

Eu vă aduc un dor de libertate
Eu vă doresc s-aveţi colind frumos.
Se-aud din nou colindele în sate
Şi ultimul colind etern, duios...

Întro seară magică în care ninge atat de liniştit
încât se aud şi stelele crescând

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când facem compromisuri, sacrificii, renunţăm la noi înşine şi la fericirea noastră personală, nu ne iubim, ci din contră. Un om care se respectă şi se iubeşte pe sine însuşi ştie să îşi traseze limite şi graniţe sănătoase de interacţiune cu ceilalţi. Dăm dovada de iubire de sine atunci când ne punem pe noi înşine în prim planul vieţii noastre şi căutăm să ne bucurăm de viaţă. Iar atunci când noi suntem împliniţi şi fericiţi putem să îi iubim cu adevărat şi pe cei din jur, ca pe noi înşine. Un om care nu se iubeşte pe sine nu poate iubi pe altcineva pentru că nu ştie cu adevărat ce este iubirea - o confundă cu ataşament, dependenţă, nevoie şi aşa mai departe.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei de-atunci

Pe vremuri, când eram mai jucăuşi,
Iar inimile noastre n-aveau uşi,
Când "a iubi" părea un joc uşor
Şi sufletele ne-mpleteam din zbor;

Atunci, un zâmbet ar fi fost de-ajuns:
Mi-l dăruiai, eu mă opream din plâns,
În Eden, nu ne mai creştea pelin
Şi cerul devenea din nou senin.

Soarele-l culegeam din ochii tăi,
Mi-ascultai ale inimii bătăi
Şi, ca prin farmec, orice supărare,
Se topea în a ta îmbrăţişare!

Suntem aceiaşi, totuşi diferiţi,
Mai laşi, mai reci, un pic mai ipocriţi;
Azi mă cuprinzi, dar parcă iar m-arunci...
Ce s-a ales de noi, cei de atunci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

Valul dezgoleşte coaste aurii în soare
ciuta se mândreşte cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, făţiş flirtând cu vântul
şi negru e ca noaptea, şi greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroşi, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă

dar când pieri-vor toate şi simţi că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ţi fiu
să-ţi luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheaţă presate între geamuri
şi atunci îţi vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu

peste ani, peste oameni şi peste destin
peste îmbrăţisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase şi dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
muşcat si-azvârlit într-o ladă de zestre

peste coamele brune ale superbelor iepe
gonind prin inima întinselor stepe

peste lumina opacă, de ceară topită
aprinsă-n băltoace de felinare de sticlă...

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incursiune în suflu poetic

e poezie atunci când doi îndrăgostiţi
umplu universul cu săruturi tandre
e poezie atunci când fluturi fericiţi
dansează cu florile în sublime cadre.

e poezie când marea îmbrăţişează ţărmul
când arborii se fericesc sub ploaia deasă
când copii învaţă să păstreze ritmul
armoniilor vieţii ce-n suflete se lasă.

e poezie între munţi şi susur de izvoare
care se strecoară vesel prin propria matcă
e poezie când roua scaldă petale de floare
şi ademeneşte vântul timpul să-l petreacă.

e poezie curată de la lumini stelare
când luna veghetoare peste pământ se-apleacă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Atunci cand esti departe
Si ratacesti prin lume,
Eu iti mai scriu o carte
Si ma visez cu tine.

Atunci cand ai tristeti
Si lacrima iti curge,
Iubirea mea chiar maine,
La tine va ajunge.

Atunci cand ai fericiri
Si viata ti-e frumoasa,
La poarta cu o floare,
Te-astept sa vii acasa.

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci...

Atunci cand esti departe
Si ratacesti prin lume
Eu iti mai scriu o carte
Si ma visez cu tine.

Atunci cand ai tristeti
Si lacrima iti curge
Iubirea mea chiar maine,
La tine va ajunge.

Atunci cand ai fericiri
Si viata ti-e frumoasa,
La poarta cu o floare
Te-astept sa vii acasa.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim pământul

Să iubim pământul care ne mai ţine
Că este sfânt
Şi bucăţica cea de pâine,
Lucrată cu trudă de către ţărani pe câmp.

Să iubim valul de mare
Şi soarele care ne încălzeşte,
Să iubim şi firul de iarbă
Care sub picioare creşte.

Să iubim fiinţa dragă de lângă noi,
S-o iubim cu adevărat,
Căci atunci când eşti în doi,
Durerea sau necazul este mai uşor de suportat.

Să iubim binele ce ne înconjoară
Şi să nu iubim răul, care să naşte în noi,
Să ascultăm cum cântă o vioară,
Ca să uităm de greutăţi şi nevoi.

Să iubim, oameni buni, pământul
Şi viaţa care o trăim,
Căci este cu adevărat frumoasă
Numai atunci când o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne trezim, iar soarele se bate cu noaptea, ca să urce pe cer, atunci când ciripitul păsării la drum ne însoţeşte, atunci când zâmbetul ne umple faţa în urma trudei depuse, când culegem roadele la sfârşit de zi, de an sau spre toamna vieţii, să nu uităm că am vrut, dorit, ca prin noi şi cei în jurul nostru, Dumnezeu să arate că există.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă se mai întâmplă să ai parte şi de oameni care să îţi muşte mâna pe care le-ai întins-o ca să-i ridici de jos, cu care le-ai oferit din hrana ta, cu care i-ai mângâiat atunci când erau trişti şi cu care le-ai alinat durerile... Sau oameni care te vor lovi peste obrazul pe care altă dată te-au pupat şi pe care atunci când nu mai au nevoie de tine ţi-l vor inunda cu lacrimi...

citat din Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!