Omul acela

Omul acela devenise turbat,
Deşi semăna cu un iepure cast,
Domnula spus, şi un iepure chiar
Poate să crească mai sus de-un măgar,
Poate să crească mai sus de-un mamut,
Pirus şi virus ce multe-au făcut?
Iar un balaur lovit de amor,
Va înceta a fi carnivor.
Uitaţi de concluzii şi de ocluzii,
Chiar şi un vierme are iluzii.
Unii se fură pe alţii, apoi
Vor circula sub asfalt, pe sub noi.
**********************************
Mergeam pe cărare, uşor tropăind,
Iese în cale-un broscoi de argint,
Ce faci matale, mă-ntreabă direct,
Eu îl ştiam pe broscoi mai decent,
Timid i-am răspuns, maiestate, credeam
Că nu mai avem brosvoi de metal
şi încă de-argint, ai poate supuşi?
Oho, ce-ţi închipui, e joc de păpuşi?
Nici vorbă, tu nu ştii că-n cosmos trăiesc
Brotaci şi broscuţe de neam boieresc,
Aşteaptă semnalul, o ploaie, seism.
Ei vor aduce un nou brotăcism.
Cu toţi veţi vorbimai oac şi bivuac,
Oceanul dispare, doar lac lîngă lac,
Pe-ntinsul planetei întinde-se-va
Imperiul dreptăţii lui Mac Mucava.
Iar noi ce vom face, stăpâne bălos?
Voi veţi munci cu partea de jos.
Creierul vostru va fi transplantat
şefilor noştri, până sus, la-mpărat.
Ei, asta-i soluţia, spus-am în gând
De se va face mocirla Pământ.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum voi bea mastică. Poate Ile...

Acum voi bea mastică. Poate Ile,
Când o să crească, mă va face: BOU!
Azi îi aduc un melc de zece kile
De şocolată şi i-l torn cadou.

Oh! sufletul meu pur din nou vernil e
Ca chiloţeii pe un roz popou.
Acum voi bea mastică. Poate Ile,
Când o să crească, mă va face: BOU!

Marina o să-i dea atunci pastile
Ca să slăbească. Eu, timid erou,
O să mă lupt cu fluturi şi cu bile
Şi-o să dansez cel mai viclean tangou,

Bând încă o mastică. Poate Ile...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum voi bea mastică. Poate Ile...

Acum voi bea mastică. Poate Ile,
Când o să crească, mă va face: BOU!
Azi îi aduc un melc de zece kile
De şocolată şi i-l torn cadou.

Oh! sufletul meu pur din nou vernil e
Ca chiloţeii pe un roz popou.
Acum voi bea mastică. Poate Ile,
Când o să crească, mă va face: BOU!

Marina o să-i dea atunci pastile
Ca să slăbească. Eu, timid erou,
O să mă lupt cu fluturi şi cu bile
Şi-o să dansez cel mai viclean tangou,

Bând încă o mastică. Poate Ile...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ca un câine

Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai şi trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafaţa pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În faţa cui să-ngenunchiez, poate în faţa mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăieşti
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Aşa, să-i rupem dinţii, coarnele, să-l dezvăţăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte şi lumină, un idol se ridică şi-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Bine, Luci, poţi verifica; şi să nu te gândeşti să faci economii, doar nu voi veţi plăti, din buzunarul vostru.
Lucian: Acum am avea cu ce...
Traian: Ah, să ştii că toate sumele primite de voi acum, adunate laolaltă, nu v-ar ajunge nici pentru a acoperi cheltuielile acestui an.
Alex: Deci, nu suntem chiar aşa de bogaţi.
Traian: Nu, dar la întoarcere veţi fi. Aveţi vreo nelămurire în legătură cu banii ce vă vor fi livraţi în conturile deschise pe numele vostru, începând din ianuarie 2086?
Alex: Nu chiar; dar dacă nu vom reuşi să-i cheltuim pe aceştia primiţi acum, i-am putea depune noi în bancă, înainte de plecare?
Traian: Desigur, faceţi ce vreţi cu ei, doar sunt ai voştri, iar pentru misiune, repet, nu veţi cheltui nimic din aceşti bani.
Nistor: Mamăăă, ce de dulciuri o să-mi cumpăr din banii ăştia!
Traian: Măi, nu te-aş sfătui să-ţi foloseşti toţi banii primiţi doar în acest scop!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii negri

Cu pantofii negri se merge mai uşor sub pământ,
Unii vor spune că este o glumă proastă,
Dar eu făcut acest experiment, într-o noapte
Am intrat în cimitir cu costum şi pantofi negri,
Am coborât într-un cavou şi am început plimbarea,
cineva m-a cam beştelit, aşa e lumea,
altul a vrut să mă ia la bătaie, poţi să dai într-un mort?
La colţul unei alei se discuta despre a treia cale,
Era unul mustăcios, semăna cu Stalin şi explica
Molcom cu este cu fericirea poporului,
A apărut Hitler, l-a tras de mânecă,
aveau ceva de pus la punct, să nu audă
bătrânul Winston care deja pufăia nemulţumit,
democraţia este ceva inevitabil, zicea,
noroc că morţii nu prea simt foamea,
nici case nu cer, cu salariile au răbdare,
de pensie nici nu poate fi vorba,
iar dictatura e bună că adună mulţi morţi laolaltă,
se poate face un miting, un război, acolo, ca lumea,
nu ştiu de ce, m-a cam plictisit discuţia,
am ieşit, mi-am scos pantofii negri
şi am ajuns acasă pe ploaie. Am tras
o duşcă de whisky, ai dracului politicieni,
nici sub pământ nu te lasă în pace.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

când mă veţi diseca, îmi veţi găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranţă. să o scoateţi cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică şi încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească şi el mare. iar inima, să o lăsaţi întâi să-şi recite ultima poezie. aţi putea chiar să aplaudaţi, să păreţi emoţionaţi până la lacrimi. apoi să-i daţi să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneţi la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prosteşte în faţa morţii.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiţi iertaţi...

Ştiam că mă urâţi, dar, chiar de moarte,
n-am avut habar!

C-aveţi atâta ură, e trist...
Nu ştiţi şi nici măcar nu bănuiţi că
Viaţa unui om nevinovat
A atârnat şi mai atârnă de-un fir de păr!

Oare pe omul ce-l iubiţi atât de mult
L-aţi întrebat ce a făcut?

De-acela pentru care m-aţi sacrificat
Deloc nu vă-ndoiţi?

De cuget, de păcat e sigur, nu vă pasă
Dar nu uitaţi:
Pe Dumnezeu, nu veţi putea să-l înşelaţi!

Şi totuşi, am să mă rog la Dumnezeul meu
Să fiţi iertaţi!

poezie de Iulia Mirancea (27 decembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii poartă-n sân scrisori,
Alţii doruri şi suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alţii... în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii,
Alţii doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ţi dăruiesc petunii,
Alţii... fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,
Alţii că iubeşti nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alţii... gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate,
Alţii abia-nspre zori plecară,
Unii ştiu că se mai poate,
Alţii... tremură pe afară.

Unii vor a face valuri,
Alţii-n şoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alţii... iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună,
Alţii strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alţii... se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe,
Alţii nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, ştiu s-asculte,
Alţii... trist îmbătrânesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura îi îngăduie fiecărui copac să crească oricât de înalt poate creşte. Şi, ştii ceva? Copacul chiar asta şi face. Nu există nicăieri, nici nu poate exista vreunul care să se oprească din creştere numai fiindcă nu are dreptul să aleagă - dacă nu intervine vreo oprelişte exterioară, copacul va continua să se înalţe atât cât va putea.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Orice poet care se respectă are critici,
unii mai buni, alţii mai graşi,
cine nu are critici să şi-i cumpere,
nu mă revolt că zboară muza,
fumez trabuc, mă simt ca-n sânul lui Avram,
Avram fumează şi el trabuc,
Trabucul se bucură, diavolii ţopăie,
La femei mă uit cu plăcere, le fumez şi pe ele,
De sus până jos, na, că am dat-o în bară,
Nu mă tem de moarte, ea se teme de mine,
De multe ori i-am făcut figura,
Câinii fumează trabuc, păsările ţigări mai subţiri,
Scriu prostii, dar mă simt bine, e unu mai muncitoresc,
Nu am nimic de făcut, o lene sfântă mă cuprinde,
Sfinţii sunt leneşi, îmi sunt tovarăşi,
Cine nu face nimic nici rău nu face,
E mare lucru să nu faci nimic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare! Ideea că tu eşti Sinele este sinonimă cu ideea că eu sunt bunicul broscoi.) Nici pe tine nu te face să fii Sinele nici pe mine bunicul broscoi!) Poţi să mă crezi un nesuferit când nu-ţi confirm fanteziile, dar este mult mai bine pentru tine decât să te iei drept ceea ce nu eşti şi să ieşi la dans cu iluzia şi sora ei ignoranţa! Tu eşti Sinele, dar asta nu e o idee sau trăire în minte. Este realitatea indestructibilă şi eternă care eşti, nu naivitate şi fantezie! În Acela orice cuvânt despre Acela este o minciună! Doar Jnaninul este Acela indiferent dacă vorbeşte sau păstrează tăcerea şi asta pentru că jnaninul nu vorbeşte niciodată! A gândi sau a crede că eşti Sinele este începutul "călătoriei", nu destinaţia! Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oaspete poate fi chiar Învăţătorul.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aşteptarea-i lungă...

Poate gândiţi, atunci când aşteptarea-i lungă,
Că duşmanul poate veni să vă străpungă
Dar nu uitaţi că planul divin se împlineşte
Că-n ceasul hărăzit ajutorul potrivit soseşte.

Frământat e sufletul – se vede pe faţă
Iar înaintea voastră vedeţi numai ceaţă
Dar ştiţi ce urmează după ploaia cea densă:
Un soare ce-aduce o strălucire imensă.

Încrederea din voi n-o lăsaţi să se stingă
Atunci când întristarea vine să vă atingă
Răspuns favorabil, bine-nţeles, veţi primi
Puteţi liniştiţi umbla, puteţi liniştiţi dormi.

Nu daţi ocazie celui rău să celebreze,
Să vadă că nădejdea-n voi poate să-nceteze
Priviţi chiar acum la experienţe din trecut
Când dorul vostru-aprins a fost satisfăcut.

V-a dezamăgit Stăpânul vostru vreodată
Când problema a fost minoră sau complicată?
Aţi văzut intervenţia Lui miraculoasă
Şi-aţi constatat că El, niciodată, nu vă lasă.

Uneori aşteptarea pare că-i întârziere
Sau gândiţi că Cerul vrea să păstreze tăcere
O, înlăturaţi ezitarea din inima voastră
Căci veţi gusta minunea şi rezolvarea măiastră.

Când taina răbdării dispare şi nu mai e pace,
Cânt tot ce-aţi realizat parcă se desface
Vedea-veţi lumina ce la orizont apare
Şi-atunci veţi înţelege ce-nseamnă aşteptare.

Poate vă-ntrebaţi de ce nu răspunde Dumnezeu
Când aveţi atâta nevoie de El pe traseu
Dar El, chiar acum, lucrează să fie-mplinire
Să nu vă-ndoiţi, nicicând, de sfânta-i iubire.

Nu-n zadar înălţaţi mâini curate spre Paradis,
Nu-n zadar parcurgeţi, în Carte, tot ce e scris
Toate stările doar spre încredinţare converg:
Că binecuvântări de sus, nicicând, nu se şterg.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul deocamdată

Timpul vieţii ni-i scurt
Hai să-l facem curat
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat,
Sunt săraci şi bogaţi,
Lovesc laşii pe bravi:
Voi, ce-n lună zburaţi
Pân' la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi sclavi.
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
Bune, rele,
Şi-nchisori şi libertate
Şi-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele.
Voi ce-n lună zburaţi
Cu-ale noastre izbânzi
Nu uitaţi c-aveţi fraţi
Pe planetă flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe pământ.
Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi:
Fiindcă naşteti copii
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.
Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi
Nu e loc de vreun steag,
E o groapă de paşi.
Între ei sunt sudaţi
Cu un strâmb ideal,
Cum sunt bine legaţi
Condamnatul de lat
Şi biciuşca de cal.
Fii ai muncii aveţi
Năduşala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac,
Unii dorm, alţii sunt,
Între înger şi drac
Trage omul sărac,
Înhămat la pământ.
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele,
Bune, rele,
Şi-nchisori şi libertate
Şi-a putea şi nu se poate
Şi ruină şi cetate
Genii mari şi frunţi tembele,
Vânt ce stă şi vânt ce bate
Şi martiri, dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Şi-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atât cât bate puşca voastră

Chiar credeţi că voi, de mii de ani
sclavii sărăciei, bogăţiei
şi mândriei de necuprins,
puteţi sfărâma spiritul născut
liber pe-acest pământ
nou şi întins?

Când veţi fi alungat ultimii fermieri
şi, pentru scurt timp,
va conteni a războiului năpastă
veţi stăpâni pământul –
da, veţi stăpâni pământul –
dar atât pământ cât bate puşca voastră.

Până când aurul vostru va fi netezit
toate lanţurile de munţi
unde oamenii răniţi se pot ascunde,
până când aurul vostru va lumina
în nopţi fără lună câmpiile
pe care călăresc rebelii înspre oriunde;

Până când viitorul va fi confirmat
şi trecutul, prin fiii morţilor acestui ţinut,
mituit, din coastă-n coastă,
veţi putea stăpâni pământul –
veţi putea stăpâni pământul,
dar numai atât cât bate puşca voastră.

* Poemul pare a se referi la Al Doilea Război al Burilor, 1899 – 1902, numit şi Războiul Murdar (Dirty War), desfăşurat între Imperiul Britanic şi burii din republicile South African Republic şi Orange Free State.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât vă veţi aduce aminte de mine, nu veţi fi nici voi uitaţi.

Thomas Mann în Doctor Faustus
Adăugat de Mihaela Tarabas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multiple

când voi avea ce spune -am să tac
când n-oi avea ce spune- am să spun
şi chiar de mă veţi socoti nebun
eu pe sicriul vostru am să bat capac

şi când mă va durea eu am să râd
când fericit voi fi eu am să plâng
şi chiar de mă veţi socoţi nătîng
am să respect surâsul vostru hâd

iar dacă se va întâmpla să nu mai pot
nici plânge nici zâmbi şi nici oftă
să nu mai imputaţi şi altceva
nătîngului nebun nebun de tot...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!