
Dragostea include automat tandreţea... de la cele mai mici gesturi, până la cele esenţiale şi importante. Când iubeşti cu adevărat... efectiv nu poţi păstra asta doar pentru tine! Tot ce nu are la bază note de trandreţe... pot fi jocuri, interese, combinaţii, obligaţii... Dar, să nu uităm... că şi dragostea are culorile ei...
Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Dragostea şi ataşamentul se confundă prea des. Dragostea este iraţională, n-o poţi controla şi de regulă nu are nevoie de motive solide să existe... pe când ataşamentul, deşi implică note de iubire... este raţional, are de obicei la bază interese sau scopuri bine definite, nevoi sau dorinţe. A nu se confunda... deşi aparent se aseamănă destul de mult.
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Dragostea nu are absolut nicio valoare atunci când ea nu este materializată de la mici gesturi, până la fapte măreţe... Vorba? E şi ea o minciună frumoasă care încântă pe moment... dar fapta rămâne veşnic!
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Doi oameni pot fi uniţi nu numai de dragoste, ci şi de interese şi scopuri comune, similarităţi sau contraste; însă numai dragostea adevărată este cea care îi ţine uniţi până la sfârşit.
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Niciodată n-ai să poţi să schimbi un om care nu te iubeşte. Numai dragostea transformă!
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dragostea egal înălţare spirituală. Cu alte cuvinte, dacă nu evoluezi spiritual, nu se poate numi că experimentezi dragostea adevărată, ci o pseudo-dragoste din care ai doar lecţii de învăţat şi atât, ceea ce înseamnă că acea experienţă te pregăteşte pentru dragostea desăvârşită, care poate fi trăită numai prin înălţare spirituală.
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme (2013)
Adăugat de Corina
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dragostea – blestem divin
Dragostea-i un foc nebun,
Nu poţi să-l stingi atunci când vrei...
Măr, gutuie sau vreun prun,
Rodul nu poţi să i-l iei.
Dragostea e zbor riscant,
Duce şi la prăbuşire...
Nici scriitor şi nici savant
Nu i-a găsit vreo desluşire.
Dragostea îţi dă curaj,
Te-mbogăţeşte sau te fură...
Din lipsa ei, intri-n sevraj,
Şi poate să îţi dăruiască ură.
Dragostea urcă şi coboară,
Pe scara vieţii, printre trepte...
Şi te renaşte şi te-omoară,
Unde cărările nu-s drepte.
Şi tot am scrie despre ea,
De dragoste, flămânzi suntem...
Cel neavut o tot dorea,
Iar cel ce-o are... e blestem!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Bunătatea este măsurată nu prin ceea ce facem, cât mai ales prin ceea ce acceptăm în jurul nostru, prin ce putem tolera şi include în vieţile noastre. Iar dacă reuşeşti să înţelegi şi să aplici asta cu consecvenţă, nu te numeşti a fi doar o persoană bună, ci mai ales dovedeşti că poţi ierta şi iubi adevărat... (aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul în zilele Lui pe pământ, dorindu-şi să-I urmăm exemplul... în final, pentru propria noastră salvare!).
Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Devii un om puternic atunci când poţi să spui "Adio" cui iubeşti şi să rămâi totuşi fericit...
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Prietenia adevărată nu înseamnă că trebuie să-l schimbi pe cel de lângă tine. Dacă ţii la el, îl placi aşa cum e, având răbdare; deci să încercăm să-l vedem şi să-l înţelegem ca pe omul care ne completează, nu neaparat ca pe cel care face totul numai după cum vrem noi. Dar, pentru a ajunge la o astfel de percepţie, trebuie înţelepciune, care mereu are la bază... cea mai mare virtute: RĂBDAREA (care întotdeauna e determinată de DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ). Numai cine iubeşte adevărat poate avea răbdare.
Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dragostea faţă de animale, va spune întotdeauna poveşti despre inima ta, caracterul şi sufletul tău... şi asta pentru că în cea mai mare parte, este vorba despre o dragoste necondiţionată (pe care o oferi).
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Este ideal să ai capacitatea de a experimenta atât dragostea cât şi ura până în adâncimile lor şi să ştii să le gestionezi... decât să experimentezi INDIFERENŢA... care duce la o inimă împietrită.
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Blestem
Iubirea mea să te atingă,
În clipele când te doresc...
Şi amintiri să nu se stingă,
Până când clipele nu se-mplinesc!
Iubirea mea să te doboare,
Să nu mai ştii ce e cu tine...
Să îmi revii jos, la picioare,
Să fii al meu, doar pentru mine!
Iubirea mea să nu-ţi dea pace,
În nopţile când îmi lipseşti...
Să-mi faci bogate din sărace,
Clipele-n care fericeşti!
Iubirea mea să te consume,
Să poţi cunoaşte ce simt eu...
S-aduni momente în albume,
Cu noi doi şi cu Dumnezeu!
Iubirea mea să te înveţe,
Să poţi şi tu ca să iubeşti...
Să-ţi dea imbolduri şi poveţe,
Să ştii ce-ţi sunt, să-ţi aminteşti!
Iubirea mea sa te lovească,
În inima ta împietrită...
Şi dragoste ea să primească,
Cum soarta-i scrisă şi menită!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Unde e dragostea?...
Dedicată tuturor celor care caută iubirea...
Şi rătăcea un vânt nebun,
Ce peste noi se învârtea...
Ca să-ţi arăt, sau poate spun...
Povestea despre El şi Ea.
Şi n-a fost vreme de răbdare,
Să se adune laolalt,
Mici sentimente temătoare...
Ce simţeau unul, celălalt...
O primăvară îngheţase,
Mult prea devreme şi banal...
Când dragostea nu încetase,
Zbătându-se ca şi un val.
Şi am privit nedumerită,
Cum frunze verzi pălesc uşor...
Când dragostea nu e primită,
Să-şi facă cuib... în dormitor.
Priveam un film de cinema
Despre-o iubire temătoare...
Şi chiar de inima-i chema...
Orgolii stat-au în picioare.
Iar la final, doream misterul
Să-l desluşească şi cei doi...
Cum eu înţelesesem gerul
Unei iubiri ce-ardea în ploi.
Nimic adevărat nu este,
Decât ce simţi în tine mut...
Dar fila din a lor poveste...
Se scrie doar de s-au avut.
Şi s-au avut prin anotimpuri,
Ce curs-au peste ei subtil...
Cu întreruperi între ritmuri...
Ce-au fost privite infantil...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Czika Levente
Comentează! | Votează! | Copiază!



Nu poţi...!
Nu te-am lăsat să ştii de mine...
Ştiam că nu poţi înţelege!
Schimbările îmi sunt alpine,
Şi nu fac parte dintr-o lege!
Nu ai putut să mă cunoşti...
Nici când eu ţi-am întins o mână,
Pe care acuma o împroşti,
Ca semnele să tot rămână!
Sunt ce nu poţi cuprinde-n tine!
Sunt paradox multicolor...
Veleitaţile-mi divine,
M-au renăscut, trăiesc şi mor...
Să fie numai lângă mine,
Aceia care pot simţi...
Dragostea dusă la ruine,
Şi renăscută a trăi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Au trecut anii ăia în care bărbatul încerca să îi facă curte, era etapa în care îi duceai flori, îţi tremura sufletul. Acum e doar servită, pe stradă, la mine sau la tine, în club. E rău că oamenii trec peste nişte faze frumoase ale iubirii, fazele cele mai romantice şi cele mai importante. Dragostea era mult mai curată, oamenii gândeau mult mai profund. Fetele nu aveau relaţii sexuale până la 18-20 de ani, nu făceau sex până în noaptea nunţii, bărbaţii respectau asta şi pasiunea era mai mare.
citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


La tine, mamă, vin
La tine vin când mă topesc
În multe lacrimi şi dureri,
La tine mamă poposesc
Să mă înveţi cum e să speri.
La tine vin când obosită
Renunţ la vise şi comori…
Iar tu-mi şopteşti că sunt sortită
Şi cu nădejde mă-mpresori.
La tine mamă găsesc apă
Când sufletul mi-e însetat,
Şi-mi dai avânt de pe o rampă
Într-un destin aici lăsat.
La tine mama mea iubită
Gândul mă cheamă neîncetat…
Şi mă găsesc aşa-mplinită
Când dragostea iar ţi-am aflat.
La tine vin să mă alinţi,
Când clipe grele mă doboară…
O mamă, numai tu mă simţi
Şi-alungi furtuna-mi de afară.
O, mamă dragă – scump cuvânt –
Îţi mulţumesc c-ai fost şi eşti…
Nu este alt cuvânt mai sfânt,
Decât în mama ce-o iubeşti.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



NU există Dragoste Adevărată fără dor, ceva gelozie... perpeleală, fluturi în stomac, PASIUNE... sau FAPTE! Restul este VRĂJEALĂ şi atât! Din fericire... vrăjeala ţine o vreme... însă ce este curat, din inimă şi adevărat... NU are termen de expirare! Mai ales când ne referim la dragostea adevărată (neprefăcută)...!
aforism de Adina-Cristinela Ghinescu din Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Suspine negrăite
Am fost cândva ecoul pe care astăzi îl auzi
Pe file de poveste am şters o grea povară,
Era acolo rătăcit ceva al nimănui...
Şi m-a rugat să-i arăt calea nu ştiu a câta oară,
Dar calea lui era în ceaţă şi gustul amărui.
Nu ştie nimeni ce se-ascunde în omul ce renunţă,
La el şi a lui fericire... întru nălţare din păcat;
Din prea multă iubire mută, dorinţa sa mocnită
Cu puls năvalnic şi angelic cu totul şi-a predat
Altuia sau alteia... să fie fericită...
Dragostea corectă te-nvaţă cum să dăruieşti
Luând din tine câte-o parte când cad acide ploi,
Lăsându-te pe tine toată şi dăruind în tot
Ca şi o parte închegată unde sunteţi doi,
Şi să iubeşti şi-atunci când pierzi pe drum al sorţii vot.
Suspine negrăite, ştiu... nu le-nţelege orişicine;
Totul în viaţa ta - praf de întuneric până să ajung,
Să-ţi dau jos ochelarii şi să îţi fac lumină
Să-nveţi iubind vrând a renunţa mult şi îndelung
Deosebind dragostea bolnavă de dragostea divină.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Chiar de îl iubesc...
... şi pietre de mărgăritar ies din ochii mei,
şi foc şi jar... dintr-o iubire aprinsă...
şi mi-ai venit doar dragostea să-mi iei,
nicicând inima mea nu va fi stinsă!
... şi lucruri mici au dat cu pietre mari,
în sufletul ce te-a iubit fără condiţii...
am întâlnit la inimă oameni avari,
şi resemnaţi în negrele perdiţii.
... şi te iubesc aşa cum eşti... un şarpe!
am mult în mine ce să dăruiesc...
nicicând comoara n-o să mi-o îngroape,
unul ca tine... chiar de îl iubesc!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dragoste cu valori divine
lui M. C.
Rostită din adânc a fost iubirea mea,
Şi am cântat-o prin versuri de iubire...
Riposta ta, fost-a mult prea rea,
Şi-apoi m-am cufundat în amăgire.
Deschis ca pasărea ce zboară libertin
Aşa şi dragostea ce ţi-am purtat odinioară...
Şi mult am plâns la al meu destin,
Să îmi răspunzi cu gesturi ce-nfioară.
Nu ştiu de m-ai iubit precum mi-ai spus...
Nu ştiu de te-ai găsit prin mine;
Însă, ţi-am oferit şi ţi-am adus
Dragostea cu valori divine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

