Rugăciune

Cum să nu umblu trist prin grădini?...
Din coastele tatei cresc rădăcini.
Din inima lui ierburi multe-au crescut,
S-au înălţat, străvezii, şi-au căzut...

Printre amurguri cânt şi cosesc.
Sub care iarbă o să-l găsesc?
Mai multă rouă... Doamne, te-ndură,
Să-i înflorească trifoiul pe gură...

Toate aceste minuni împlineşte-le,
Că el te-ar lăuda pentru toate:
Dar gura lui s-o deschidă nu poate,
Nici pumnul, nici toporul, nici cleştele.

Butuci. Ierburi umede. Crini.
Cerşetori cu împăraţii vecini.
Fructe în pârg. Rădăcini.
Cine n-are părinţi prin grădini?

rugăciune de Eusebiu Camilar
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre pomi

La noi în ţară, prin grădini,
Cu pomii plini de rămurele,
Mai toţi se ţin prin rădăcini
Dar nu poţi trece de proptele.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel autumnal

Plânge toamna în grădini,
Varsă lacrimi pe cărări;
Norii grei şi opalini
Împresoară patru zări.

Nu mai e miros de crini
Şi în crâng nu sunt cântări;
Plânge toamna în grădini,
Varsă lacrimi pe cărări.

Trista roză fără spini
Umedă de lăcrimări
Tremură din rădăcini,
Dată veşnicei uitări...

Plânge toamna în grădini.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul restituirii (fragment)

Când legendele sunt puse pe drumuri truda lor se
cheamă devenire.
Si în zadar bat vorbele pe la porţile oamenilor că tot
nu-şi vor afla adăpostire peste noapte.
Nici purtătorii noroadelor hoinărite pe întinsul lumii
nu vor avea altă soartă.
Nici unde sunt şi nici de unde vin, nu sunt bine ştiuţi.
Cu tot ceea ce ţine de stăruinţa lor în a începe să-şi
asume o altă soartă decât cea dăruită lor din netrebuinţă.
Dragostea scapă vederii ca frigul prin trenţele visului.
Înainte se sapă pe rînd capcane ipotetice.
În urmă pândesc imbolduri flămânde.
Ori unde întorci privirea aceiaşi neîncredere rânjeşte
din colţii trebuinţelor.
Pasul minte poteca pentru a putea să-i afle încrederea.
Urmele lăsate dor.
Închină amurgul o cupă în amitirea zilei trecute.
Bate din palme ideea de mâine.
La răscrucea ostenelii se abat răufăcătorii noii minuni
începute invers.
Numele celor care te urmează sunt ca stelele: răsar în
amintire oriunde sunt respectate.
Spre care schilodire a visului se trec învoielile?
Ce duci tu în cârca poverilor gândite irevocabil?
Dincolo de cotitura nădejdilor, cine dă cu pietre în
cerşetori sufletului?
De ce o face cu atâta îndărădnicie?
Cresc ierburi de câmp în palmele cerşaniei?
Se dau bătute păsările încrederii?
Zboară potrivind din aripi o altă întrebare?
Pândesc apele străvezii ale sufletului în care se
zbenguie neştiutoare dorurile toate?

poezie clasică de Vasile Gavrilescu din Timpul trecerii tale, partea III - Timpul restituirii (1976)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biograful

Trist biograf de vieţi măreţe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinereţe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,

Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor împodobind subtil,
În cartea lui, ca un păianjen ţese
Capcane pentru timpul volatil.

Şi ca vampirii, extrăgându-şi sânge
Din vieţi străine ce nicicând trăise,
El însuşi adormind se vede-un rege-n vise,
Precum în cartea-n care destinele răsfrânge.

Ce-i viaţa lui? O coajă goală,
Îţi pare că nici n-a trăit,
Ar umple nici măcar o coală
Trecutul lui zadarnic irosit.

Şi cine-ar vrea povestea să-i rescrie,
Cum arta biografilor o cere,
Ar întâlni în ea o lungă agonie
De-absenţe vii şi treceri sub tăcere.

Căci iată-l cum, căzut pe coate,
Din cronici vechi tot buchisind mâhnit,
Cu viaţa-i nu s-a mulţumit,
El le-a voit trăi pe toate.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Trist, trist – slăbit de boala îndelungată;
Monotone, monotone – zile şi nopţi care vin şi se tot duc.

Copacii s-au înveşmântat în mantii de umbră;
Ultimele orhidee adăpostesc stropi reci de rouă.

Ouăle depuse-n cuiburi pe vremea când am căzut la pat
S-au transformat în păsărele care şi-au luat demult zborul.

Viermele, care zăcea nu demult ascuns în gaura lui,
S-a transformat în greiere cântând pe creanga unui copac.

Cele patru anotimpuri revin întotdeauna:

În natură nimic n-are odihnă,
Nici măcar pentru o clipă.

Numai în adâncul inimii unui om bătrân
Durerile-s mai tinere decât erau pe vremuri.

poezie de Bai Juyi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dow Kritt

Samuel vorbeşte mereu de ulmul lui –
Dar nu trebuia să mor pentru a învăţa despre rădăcini:
Eu, care sap toate gropile din Spoon River.
Priviţi ulmul meu!
Provenind dintr-o sămânţa bună,
Plantat la timpul potrivit,
Moare începând de la vârf:
Nu din lipsa de viaţa, nici de fungus,
Nici distrus de insecte, cum crede clopotarul.
Uite-te, Samuel, unde rădăcinile au ajuns la piatră
Nu pot pătrunde mai departe.
Şi asta în timp ce vârful copacului
Se istoveşte şi moare – Încercând să crească.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări V

Etica, morala, adică starea de conştiinţă a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură şi hrană. Această departare cosmică la om dintre gură şi hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează şi-l individualizează, îi creeaza bunul simţ şi acceptarea de către el a lui însuşi, ca atare.(...)

Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcaţie între gura şi hrană. Ea manâncă fiindu-şi sieşi de mâncare.

În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărţită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanţa dintre gura şi hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreţie, de forţa, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.

Distanţa între gură şi hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete şi abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanţa enorma la om între gură şi hrană constituie febleţea sa, delicateţea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violenţă este resimţită această distanţă într-un mi

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi o vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iubito, iarba din Thailanda
Aduce, verde, cu acasă
Şi cum e ea, aşa
Mai deasă,
Are-un cusur: n-are piranda
Cu fusta creaţă, paraşută
S-o tăvălească, să mă...
Şi n-are Mahala Rai Banda
Nici leruiler, nici vin de masă
Doar certitudinea
Aţoasă
A ursuleţului tip panda
Că nu îs vină şi regrete
Prin iarba lui.
C-ar fi cu pete...

poezie de Mihai Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – şi apoi prin toate inimile omeneşti... Şi chiar şi înlăuntrul inimilor copleşite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Şi chiar şi în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat... un colţişor de rău.

citat clasic din Aleksandr Soljeniţîn
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici una din toate aceste împrejurimi nu înfăţişează acele grădini zâmbitoare, acele pavilioane pitoreşti şi lămpi vesele, care fac pe cei ce se plimbă să le placă împrejurimile Vienei, atrăgând mulţimea naivă a târgoveţilor; aici totul e sălbatic, câmpenesc şi incult.

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Ţi-am aşternut un pat de flori
Petale lungi de orhidee
Şi toate au câte culori
Poate îţi vine vreo idee

Te-aştept acum să vii să-l vezi,
Să te-ameţească cu miresme
Să nu mai pleci, pe el să şezi
Şi-a mea iubire să te cheme

Cercul lui, covor de ierburi
Ierburi înalte pân* la poale
Nu ne vadă, poate, cerbii
Cu ochii lor, roşii migdale

Ţi-am aşternut un pat de flori
Şi-o pătura de păpădie,
Acoperiţi sub ea în zori
Să stăm sub ea ca-n colivie

Când vine roua fredonând
Să nu ne ude dimineaţa
Să ascultăm un cor din crâng
Bătăi de fluturi... scurta-i viaţă

Pe Dragobete să-l chemăm
Doar lui să-i spunem taina noastră
O ştie sigur şi pe-a lor
A noastră însă-i mai albastră

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea,-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te găsesc în lucrurile toate

Eu te găsesc în lucrurile toate,
cărora li-s bun şi frate-mi eşti;
Ca o sămânţă, te aprinzi şi poate
în cele mari, mare te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţei cea adevărate,
trece slujind prin lucrurile toate:
crescând în rădăcini, în trunchiuri piere
şi-n vârfuri, pare-o înviere.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (24 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu momo cată

Motto: Inscripţia "TU MOMO CATĂ", pe o tăbliţă
găsită la Tărtăria se descifrează: "Tu caută femeia"...

"Cherchez la femme" din Tărtăria vine
din adâncimi de vreme tracă
ce slove Doamne, simple şi divine
"TU MOMO CATĂ"...

tot caut s-o găsesc dar nu mai este
nici suflet şi nici seminţie dacă
sublim mai sună Doamne, ca-n poveste
"TU MOMO CATĂ"...

dar poate că prin alte Universuri
voi da de ea, de zgâtia de fată
-să-mi pui pe limbă Doamne alte versuri
"NU MOMO CATĂ"...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bani de ierburi

Pe la case facem schimburi
Şi nu găsim nici în scorburi
Banii puşi în negre romburi,
Pentru diversele ierburi.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!