În inima nopţii

Îngerul te conduce în inima nopţii
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poţi ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu şi
Prin acceptare, te laşi purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veşnic, dintre om şi Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopţii spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulţi sunt
Chemaţi, dar puţini aleşi, se lasă-ntimidaţi,
Renunţă, se rătăcesc şi cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Şi acuză pe Dumnezeu de mizantropie.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crede că Dumnezeu are o minte şi mai ales una atotştiutoare înseamnă a-L schilodi, a-L reduce la un gând limitat. Iată de ce nu-l poţi găsi/recunoaşte pe Dumnezeu, crezi că e un gând şi îl cauţi în gândire: "Mă, care dintre voi sunteţi Dumnezeu, ia ieşi la interval? Că mintea mea mai măreaţă decât tine vrea să te controleze niţel!" Nu realizezi că orice gând, imagine, experienţă care o ai despre "Dumnezeu" e doar CHIP CIOPLIT! Iată de ce nu-L recunoşti pe Dumnezeu, pentru că Îl cauţi chiar cu mintea care te desparte de EL! Scufundă-te în Tăcere şi renunţă la gând, caută-l astfel pe Dumnezeu cu inima! Doar lasă mintea să se dizolve în tăcere, în vidul preaplin de viaţă veşnică al inimii, al Prezenţei şi atunci vei recunoaşte că tu eşti Dumnezeu, doar Dumnezeu este Real, iar mintea a lipit peste tine eticheta separatistă şi neputincioasă de om. Culmea e că doar îţi imaginezi, delirezi, halucinezi că eşti om. Tu nu eşti nici o clipă o atare orătanie! Tu nu ai fost născut vreodată, doar visezi asta. Visezi că tu, totul din întreg te-ai limitat la un corp efemer!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi face o cale, practică până la Dumnezeu numai dacă laşi gândul să te orbească şi nu vezi că Dumnezeu este deja veşnic Aici. Dumnezeu nu e rătăcit prin spaţiu ca să îl cauţi tu şi nu e mâine sau în următoarea viaţă ca să ajungi la el prin timp sau prin credinţă. Spaţiul şi timpul răsar şi se sting în EL. Renunţă la orice gând şi mai ales la gândul "eu" şi Dumnezeu rămâne!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice gând despre Dumnezeu indiferent cât de evlavios ar suna, doar hrăneşte separarea de Dumnezeu! Iată de ce pustnicul, călugărul, etc., continuă să se simtă un veşnic păcătos, pentru că el se i-a în continuare gândul Efemer care doar îl desparte de Dumnezeu! Adevărata smerenie, adevărata evlavie apare doar atunci când tu dispari topit in inima lui Dumnezeu, dar într-un astfel de caz tu nu mai poţi vorbi despre "tine" nici ca păcătos, nici ca virtuos, nici ca om, nici ca Dumnezeu, înţelegi?
Noi nu suntem născuţi, doar gândul din zi visează că e corpul care face, şi de aici iluzia păcatului sau a virtuţii, care nu-i nimic altceva decât deşertăciune.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea - Dumnezeu

În tăcerea şi în pacea serii,
Gândul şi inima mi se îndreaptă ades
Spre un tărâm feeric, luminat....
Spre acel tărâm unde izvoarele şoptesc,
În răsărit şi în asfinţit, povestea lor de dragoste,
Unde privighetoarea înalţă un cânt sublim,
Iar iarba, vântul şi ploaia,
Fluturii în zbor,
Pasărea ce se'nalţă spre ceruri,
Floarea ce împrăştie candoare şi mireasmă pretutindeni,
Porumbelul ce proclamă pace tuturor,
Chiar şi micul greieraş,
Cu toţii îşi laudă preabunul Creator!
Şi fericirea lor pluteşte peste tot în natură...

Dar gândul mi se îndreaptă iar spre-un alt orizont,
Spre un alt tărâm necunoscut
În care fericirea nu o pot explica,
Nici nu o pot înţelege...
Şi-ades mă întreb:
' Dar ce este fericirea?
Unde pot găsi mireasma fericirii?
Cum să îi fac loc în inima mea?
Fericirea....
Ce este fericirea?'
Şi în liniştea serii un glas blând îmi şopteşte:

Fericirea nu se măsoară în numărul prietenilor,
Fericirea nu constă în cea mai mare avere,
Fericirea înseamnă Recunoştinţă,
Bunătate,
Afecţiune,
Dăruire...
Izvorul iubirii curs la Golgota este fericire!
Fericirea înseamnă Dragoste,
Dragoste este Dumnezeu!
Iată adevărata fericire!

O, acum înţeleg:
Fericirea mea este Dumnezeu!
DA, sunt fericit căci
Am un Dumnezeu aşa de minunat!

poezie de Flaviana Ciupercă (6 februarie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşterea lui Dumnezeu ca iubire e bună şi binefăcătoare fiindcă, recunoscându-L ca iubire, comunicarea cu EL, pe care nu poţi să n-o doreşti, vai fi doar iubire de oameni. Avantajul acestei comunicări cu Dumnezeu faţă de orice alt fel de comunicare e că prin această comunicare simţi că el există şi îţi răspunde ţie şi sufletului tău, răspunde prin faptul că, pe măsură ce te dăruieşti iubrii de oameni, El îţi umple inima de pace şi bucurie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii au dreptate: Mândria a fost cauza principală a nenorocirilor din orice naţiune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori să-i aducă pe oameni laolaltă: poţi găsi prietenie şi glume între beţivi şi stricaţi. Dar mândria înseamnă întotdeauna duşmînie- ea este duşmănie, şi nu numai duşmănie între oameni, ci duşmănie faţă de Dumnezeu. În Dumnezeu găseşti ceve ce îţi este infinit superior în toate privinţele. Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu în felul acesta – şi dacă, prin urmare, nu şti că eşti neînsemnat în comparaţie cu El – tu nu-L cunoşti deloc pe Dumnezeu. Câtă vreme eşti mândru, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Omul mândru priveşte totdeauna de sus la lucruri şi la oameni şi, bineînţeles, câtă vreme priveşti în jos, nu poţi vedea ceva ce este deasupra ta.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul

Poate dorm.
Aerul încins din mansardă, mi-a înăbuşit orice putinţă,
Fereastra larg deschisă, ar trebui să-mi aducă răcoarea,
E de prisos: vântul a încetat orice mişcare,
Canicula a oprit orice umblet, orice călcătură,
Nu se mai aude nici-un zgomot...
Capul mi-a picat din nori pe masă, pe hârtiile care aşteaptă,
Pana a alunecat dintre degete.
Scrisesem un singur cuvânt, cu gândul la tine,
Am vrut să încep o nouă scrisoare: Iubită...
Poate visez.
Pe stelajul prăfuit, s-a aşezat un papagal, din vecini venit;
Pe fereastra larg deschisă, a intrat val-vârtej,
Răsturnând totul în cale-i,
Îmi împrăştie foile peste tot...
Poate aievea.
Sunt neputincios, nu mă pot apăra, de a striga,
Papagalul uriaş îmi ocupă tot câmpul vizual,
Îl percep, dar nu-l pot gândi, nu-l pot accepta,
E absurd, o vietate absurdă, taciturnă...
Nu face nici un freamăt, dar prin mişcarea agitată,
Fâlfâiri de aripi de pasăre flaubertiană,
Mă răcoreşte, ca şi un evantai, sunt mulţumit.
Pluraritatea de culori este atât de fascinantă,
Încât conturul păsării dispare, rămân doar impresiile,
Culorile, multiculorile, care îmi inspiră o enormă tristeţe,
Ca şi cum m-aş afla involuntar în stare de doliu,
Plâng, plâng sufletul papagalului, până la metamorfoză:
Culorile au dispărut...
Iubită,
Totul s-a transformat, culorile s-au însumat, într-un alb orbitor,
Văd bătăi de aripi de pasăre dumnezeiască, pură,
Nu mai pot privi, dar sunt supus a ţine ochii deschişi
Acestei străluciri...
Apoi nimic, negru opac nemărginit, pictat de aripile
Unui corb vestitor de nenorociri.
Ridic capul, încă bezmetic,
Între timp s-a făcut noapte,
Foile de hârtie sunt peste tot, pe podea...
Călimara s-a răsturnat...
Sunt în viaţă, tu eşti departe, eu sunt absurd...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi oameni, Ţară,
Că mulţi dintre noi
Ţi-au plecat afară
Ca după război!

La mulţi oameni, Mamă,
Că mulţi dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!

La mulţi oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulţi te schimbă,
Vorbindu-te prost!

La mulţi oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!

La mulţi oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulţi oameni buni!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infectat cu iubire

un om, alţi oameni
şi umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanţele
ce ne separă
desăvârşind absenţa

o durere, alte dureri
şi piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se caţără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morţi
şi toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie şi una
de măşti părăsite
de speranţe şi vise

o floare, alte flori
şi amintirile cu petale de foc
sperând să mai fie
măcar o dată privite
prin ferestrele
oarbe ale cărnii
pentru a resuscita
poezia din noi

o lume, alte lumi
şi stelele lor căzătoare
făcându-ne cu ochiul
înainte de dispariţia lor
în spitalul obscurităţii
universale

o pâine, alte pâini
şi trupurile aburinde
cu care întâmpinăm
îngerul foamei
fără de sfârşit

o tăcere, alte tăceri
şi umbra care continuă
să-mi fie alături
ca un câine care
nu-şi trădează stăpânul
îndemnându-mă
să scriu, să scriu...

un cuvânt, alte cuvinte
şi pixul meu care lasă
urme albastre pe hârtie
de parcă cerul ar păşi
pe zăpada uitării

o zi, alte zile
şi poemul acesta
limpede ca o lacrimă
prin care mă priveşte
moartea cu masca pe faţă
neîndrăznind să mă atingă

fiindcă
sunt infectat
cu iubire

poezie de Ionuţ Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui să umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Ştiu că suferi, văd asta în fiecare zi. Eşti sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt şi alte posibilităţi, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înţeleg ce spui şi ar părea chiar înţelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privinţă? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să laşi acea teamă să distrugă şi puţinele speranţe pe care le mai avem... chiar nu îţi dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te fereşti? Nu sunt un hoţ.
Frodo: Nu eşti tu însuţi.
Boromir: Ce şanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îţi vei implora moartea înainte ca totul să ia sfârşit.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur cuvânt

Am obosit de aşteptări
trădându-mi timpul
tăcerile,
sunt tot mai multe
şi primăveri fără număr
au trecut
aştern cuvinte
pe hârtie,
dorul tău îl prind în vers
e iarnă iar,
cad fulgi de stele
sub cerul mereu
albastru
nu pot desface
drumurile tale,
mai cred în clipa din noi
eşti acolo...
la capătul de cer
din inima mea.
Te închid într-un
singur cuvânt
format din două jumătăţi.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce anume ţi-e frică azi? Că nu vei avea ce să mănânci dacă îţi pierzi job-ul sau că o să ajungi într-un şanţ dacă rişti să îţi urmezi pasiunea din toată inima? Că nu vei avea un job dacă nu mergi la şcoală? Că te înşală iubitul sau iubita şi pierzi sursa ta de iubire, stimă de sine şi satisfacere a nevoilor? Că nu te va suna nimeni în weekend să te cheme la vreun party/club/ieşire? Gândeşte-te bine de ce ţi-e cel mai frică şi vei vedea mai clar închisoarea în care eşti prizonier. Aşa cum nu cunoşti pe nimeni care să fi murit de foame, nu vei muri nici tu. Aşa cum există foarte mulţi oameni de succes care au refuzat prostirea unui sistem educaţional, poţi să devii şi tu unul din ei. Aşa cum foarte mulţi oameni au fost părăsiţi/trădaţi/înşelaţi doar pentru ca în viaţa lor să apară ceva mai bun, la fel ţi se poate întâmpla şi ţie. Dacă odată depindeai de alţii ca să îţi dai voie să fii fericit şi să te distrezi într-un grup de cunoscuţi, acum poţi să fii perfect fericit singur cu tabieturile tale sau poţi să fii tu persoana care conduce grupul şi iniţiază distracţia şi buna dispoziţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre El sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi şti asta, E, pentru că înaintea oricărei forme de cunoaştere trebuie să existe un cunoscător căreia să-i apară: Cunoaşterea. Sau "eu ştiu" este extrem de limitat şi tot ceea ce poţi cunoaşte, ştii este limitare. Limitarea dintre subiect şi obiect. Adică, tu infinitul eşti apriori cunoaşterii, tocmai de aceea tot ceea ce poţi cunoaşte e doar FRICĂ ÎNVĂŢATĂ DE LA GÂND DESPRE TINE. Şi iată de ce spun asta: "Dar sunt încă într-un trup, limitat de o minte ("cu care lucrez") aceasta este FRICA. Adică în loc să vorbească inima ta, libertatea infinită a Conştiinţei, prin tine încă vorbeşte frica, ok? De fapt care este Adevărul? Pentru că mintea sau frica va spune: "Maharaj, dar eu sunt încă o picătură aflată în ocean, cum aş putea eu să fiu infinită, dar lucrez să devin oceanul!" Şi gogoaşa asta apretată cu "spiritualitate" o spun atât de mulţi oameni pentru a rămâne pe mai departe sclavii corpului-minte şi ai suferinţei. Aşadar, ce e în neregulă la această afirmaţie?
Ceva scârţâie, e o minciună, dar de ce?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!