Acela în a cărui casă nu se află o mamă sau o soţie care să-i vorbească cu iubire, să se ducă în pustietate; căci casa aceluia e ca un pustiu.

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata casă nu e casa, ci soţia; aşa se spune. Căci o casă fără soţie e mai rea decât o pustietate.

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jind...

În casă pustiu
Iar cerul e griu
Cu sufletul viu
În sărăcie...
În casă e ger,
Ferestrele sper
Deschise şi cer
O armonie...
Cerul detună,
Plânge o strună
Mai sus de lună
În regăsire...
Casa se-neacă,
Sufletu-apleacă
Rana să treacă
Printr-o iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

Copile, rândunica cât e de mică
Are şi ea casa ei.
E harnică ca o furnică,
A fost înzestrată cu mult har de către zei.

Ea vine din ţări îndepărtate,
Zburând peste pustiu fără ploaie,
Ca să vie la noi în ţară
Şi să facă casa ei din lut şi paie!

Cuibul ei e-o casă mare
Pentru puii ei micuţi.
Rândunica e o mamă iubitoare,
Copile, asta niciodată să nu uiţi!

poezie pentru copii de Vladimir Potlog (4 mai 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica este o adevărată comoară. Ea îl linişteşte pe omul îngrijorat, ţine companie aceluia a cărui iubită întârzie să vină, îl consolează pe cel care se află departe de iubită şi intensifică sentimentele când îndrăgostiţii se întâlnesc.

Sudraka în Căruţa de lemn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă m-ai plămădit

(Cameliei Rogojinaru)

Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ţi-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai ştiut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ţi dăruiesc, mamă.

În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viaţa eu să am noroc, mamă.
Ştiai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.

Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Şi-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.

În cântul meu ţi-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viaţă şi iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag şi dor,
Iar azi îţi sunt de ajutor, mamă.

Măicuţă, mâna îţi sărut, mamă,
Şi pentru tine îngenunchi la icoană.
Îţi dăruiesc inima mea,
Măicuţă bună, mama mea, mamă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunţiş,
Mi-e gândul la măritiş, mamă.

Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Şi le dai pe card la toţi,
Fată dragă, cât mai poţi, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă eşti fata lui tata, mamă.
Şi-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Naşa Carantina ştie, mamă,
De folos ce-are să-ţi fie, mamă.
Stai aici şi nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa străbună

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă! –
te-ai dus precum copilăria mea
şi mă priveşti acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânşi în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Au fost sădiţi de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viaţă bună!
Tu, mamă, l-aşteptai cu masa plină
şi îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
şi fraţii mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum şi mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântaţi... ca soţ şi soţie

Privind-o, simţi o căldură binefăcătoare,
Iar inima-i pompa dragoste şi candoare,
Era îndrăgostit...
Din cap până-n picioare.

Nu se putea înşela, nu!
Ea era aleasa lui,
Fiecare celulă îl împingea s-o cunoască,
S-o întrebe, să-i vorbească.

Faţa lui vorbea de la sine
Iar ea... ea îi citise gândul,
Îi simţise flacăra ochilor scânteind,
Îi simţise inima ce clocotea... a iubire.

Să fie el alesul?
Îşi întrebă inima
Dar ea, inima, fusese mai iute
Nu mai sta la locul ei... ca 'nainte.

Dorea să-i audă glasul,
Voia să-i simtă îmbrăţişarea fierbinte,
Dorea să-şi cunoască jumătatea
Nu mai putea să aştepte... cuminte.

Întâi, li s-au îmbrăţişat privirile,
Apoi, două inimi s-au făcut una
Iar gândurile au luat-o la fugă
Şi s-au contopit într-un cuget.

Iar azi, amândoi, răspund: Da!
În faţa Tatălui Sfânt,
Căci El, Dumnezeu,
Le cunoaşte inima cel mai bine.

El îi uneşte pe vecie,
Le dă hrană, armonie-n cămin,
El i-a ales să fie 'mpreună,
El este cel ce uneşte destine.

Amândoi au dorinţe,
Împreună îşi fac planuri, speranţe, chiar vise,
Dar azi, primesc un dar preţios:
Sunt binecuvântaţi... ca soţ şi soţie.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal.

citat din Florin Piersic
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care...

Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieţii
Poate intre în cetate.

Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numeşti Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.

Fericit, Doamne, de acela
Ce-şi pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârşeşte
Şi el face numai bine.

Fericit acel ce-n Tine
El îşi pune a sa soartă
Care zilnic poposeşte
În a Ta măreaţă poartă.

Cel ce pragul îl păzeşte
După el este flămând
Cel ce poartă a sa minte
Şi la Tine al său gând.

Fericit cine găseşte
În Domnul înţelepciune
Despre Domnul povesteşte
Şi la toată lumea spune.

Fericit de cel sărac
Că el se va îmbogăţi
Fiul Celui Preaînalt
La sfârşit se va numi.

Fericit de acela care
Îngrijeşte de sărac
Şi îi dă ca ajutor
A sa pungă, al său sac.

Domnul boala îi păzeşte
Durerea i-o uşurează
Îl păzeşte-n a sa viaţă
Şi de el Domnul veghează.

Fericit de acela blând
Că va moşteni pământul
De acela ce-i creştin
Şi el seamănă Cuvântul.

De cel împăciuitor
Căci el Fiu Ţi s-o numi
Fericit de acela care
El la nuntă-Ţi va veni.

Fericit de omul care
Umple tolba cu săgeţi
Şi a cărui curte Doamne
Este plină de băieţi.

Ferice de acea gură
În care minciună nu-i
Fericit este poporul
Care este a Domnului..

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelept nu e acela care ştie multe, ci acela ale cărui cunoştinţe sunt folositoare.

citat din Eschil
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i dăm celui ce scrie, Tribut de Cezar, dar să nu uităm că lumina închisă într-o carte nu-i numai truda ideii, ci şi-a aceluia care o pune-n pagină, a aceluia care aranjează rânduri şi coloane de cuvinte, a acelora care prin imagine şi ei scriu gânduri, apoi a acelora care le îmbracă în foi albe şi-n copertă, chiar multe corectând.

Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portia: Mă bucur să văd că această mână de pretendenţi sunt totuşi cumpătaţi, căci nu-i niciunul printre ei a cărui ducă să nu mă-ncânte.

replică din piesa de teatru Neguţătorul din Veneţia, Actul I, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1598), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mamă!

Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.

Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.

Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.

Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?

Vreau o mamă de vândut
N-aş plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aş da tribut
Şi-aş plăti-o-n anii mei!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga unei mame

Veniţi! Veniţi acasă cât încă mai trăiesc!
S-aude ruga mamei, la capătul de fir:
Atât cât pe pământ pot încă să păşesc
Şi, înainte de-a şti drumul spre Nadir,
O taină aş dori să vă împărtăşesc.

Veniţi mamă pe-acasă cât încă mai respir,
Cât ochiul prins sub cearcăn se poate bucura,
Degeaba mă veţi plânge la cruce-n cimitir,
Doar somnul veşnicinei puteţi a-mi tulbura
Şi-aprinde-o lumânare şi a stropi cu mir.

Veniţi acasă mamă cât n-o fi prea târziu,
Să vă arăt ce straie-s în cufărul de lemn!
Cănd fi-va despărţirea şi-n jur va fi pustiu
Iar dangătul de clopot va da şi el un semn,
Atunci, copiii mamei, să ştiţi că-i prea târziu!

Veniţi să mai vorbim de rost şi-orânduirea
Acelor creştineşti, să nu vorbească satul
Că n-aţi dat de pomană şi nu-mi e veşnicirea
În pace cu Hristos. Mi-ascultaţi, mamă, sfatul,
Puterile-mi slăbesc şi-aproape-i asfinţirea.

Şi nu v-am împărţit pământul şi nici casa,
(Ce-a mai rămas din ea, bătrână-i ca şi mine),
Copacii de la drum, cu-i va rămâne coasa...
Dar vreau să nu uitaţi, din pâinea de pe masă,
Celui sărac să-i daţi şi să creşteţi un câine!

poezie de Ionica Bandrabur din 101 paşi spre nemurire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
şi poate acum priveşti de undeva,
simţind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Mai şti?, de tata-s puşi, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl aşteptai cu masa pusă
şi îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
şi liniştea pe chipul său transpusă.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
Şi fraţii mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum şi mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!