Sentinta

Un arbor când puternic spre domele-nstelate
Înalţă-ale lui ramuri de frunze încărcate,
Făcând la ceilalţi arbori o umbră-omorâtoare,
Pe când, prin rădăcine mereu cuceritoare,
Păstrează-n stăpânire tot locul apucat,
Aşa încât lăstarii de-abia găsesc la soare
Un loc să-şi mai înfigă plăpândele picioare,
A meritat securea şi trebuie tăiat!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stuful de liliac

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce neturburată de-ai patimelor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mereu învineţite
Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsată peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem noi.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze

Grădina este plină de taina fericirii
Şi nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit;
E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii
Fior nedesluşit.

Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată,
Garoafa râde-n soare cu roşul ei mănunchi,
Iar viţa se ridică pe măr, amorezată
De verdele său trunchi.
...

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipitoarea

Am urmărit o lipitoare
De când s-a născut.
Părea plăpândă, nevinovată
Dar o data crescută
A început să-şi arate
Zâmbetul pe gura ventuză
Şi să se aşeze asemenea unei căpuşe
Se lipeşte, se unduieşte şi suge sânge
Dar nu se satură niciodată.
Se unduieşte prin apă, prin aer
Cuceritoare mare până se lipeşte
De o pulpă dulce care îşi aduce
Hrana destul pentru o lipitoare
Dar ea este mereu flămândă.
Îi vinde pe toţi pentru o gură de sânge,
Se umflă şi nu cade
Aşa cum face orice lipitoare
Atunci când este sătulă: cade
Şi atacă doar când flămânzeşte.
Lipitoarea cu zâmbet de cuceritoare
Nu cade şi suge la sânge până se îndoaie.
E lacomă, laşă şi trădătoare
Aşa cum nu trebuie să fie o femeie!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor

Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Şi cugetul ca zvonul unui flaut,

Dar când departe paşii tăi îmi sunt
Şi sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naşte alte frunze cu mult mai multe gene
Şi roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând şi adevărul: "Frunzele sunt perene.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Macabronski cinic, când a scris infamanta epigramă despre Eminescu; un Macedonski intuitiv când l-a descoperit pe Bacovia. Acest Alexandru, când sanda, când Sandu...

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ţiganilor

Ţiganii merg fără-ncetare-
Nu ştiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinşi de-o vecinică chemare.

Cu galbeni ochi pierduţi în zare,-
De când se ştiu s-au pomenit-
Ţiganii merg fără-ncetare:
Nu ştiu nici ei când au pornit.

Mereu ţigani, cu mic, cu mare,
Au tot născut şi-au tot murit -
Şi tot spre visul ne-mplinit,
Răpiţi de-aceeaşi aiurare,
Ţiganii merg fără-ncetare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Dr. Voiculescu

Sub ceru-n veci întunecat
Trăişi o viaţă-nfloritoare...
Răsari ca soare întârziat
Însă apui tot soare.

epigramă de Alexandru Macedonski din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Poezie! Tu, atuncea, şi când umblu, şi când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau...

distih de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, crudă pădure

Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Şi-n frunze pete de mister.

În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine şerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.

Prin tine trec săgeţi în fugă
Chemându-şi puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguţele coapte în soare.

În tine înnoptează şoapte,
Săruturi dulci, îmbrăţişări
Şi stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.

Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hermeneutica versului

Când ea mi-a spus că respir prin doi plămâni
aşezaţi simetric în piept
i-am ţinut respiraţia unui copac
până şi-a scuturat în locul lor
două frunze
călcate în picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Decojit si maltratat
Când securea l-a tăiat
Este un butuc tăcut
Lângă un vlăstar de nuc
Rău imi pare, ce să zic?
Imi era un bun amic!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi (evită răspunsul): Arta ei e sublimă... Vine când o chemi, apoi se duce... (Oftează. Muzica trece în surdină.) Arta mea trebuie să stea mereu în picioare...
Alex: (notează):... mereu în picioare...
Brâncuşi: Când o aud, mă apucă un dor de ţară... De amărâţii mei de olteni... De apa tânguitoare a Jaleşului...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că există un echilibru între cei buni de gură, de mâini, sau de picioare, în aşa fel încât cu toţii să-şi câştige existenţa lucrând pentru ceilalţi.

citat din Beatrice Vaisman (4 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului dr. Voiculescu

Sub ceru-n veci întunecat
Trăişi o viaţă întristătoare...
Răsari ca soare întârziat,
Însă răsari tot soare.

epigramă de Alexandru Macedonski (1914)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aduci aminte, vară?

Ţi-aduci aminte, vară,
Când ne plimbam la ţară
Prin iarba fragedă şi udă
A blândei dimineţi?

Eram copil pe - atunci,
Rebel, naiv, isteţ,
Şi ne jucam cu ramuri,
Cu frunze şi ţărână,
Cum ne ţineam cu toţi de mână,
Nebuni copii neştiutori de frică!

Iar tu măicuţa noastră
Gazdă primitoare,
Ne alintai mereu sub soare
Sub roua dimineţii care pică!
Îţi mai aduci aminte, oare?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!