Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pojghiţă de iarnă

Filmul de alb s-a aşternut imagini ca să şteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveştile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo desluşire
Ca şi cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgoleşte neştiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se înteţind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, îşi înroşind în umed caldul fals.

Se opreşte apoi, cum a început, cernitul de floral
Şi calc parcă cu grijă pe petalele îngheţate în ţiplă,
Ce sparge, scârţâind să toarne urmă şi, de rană ţipă...
Parcă să zbor aş vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi furtunoasă

Sfârşit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind şi gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.

E scalpul tot într-o sudoare
Şi ape curg pe braţe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.

E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbuşă şi-un simplu gest...
Şi soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.

Şi mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Şi-n troleibuz, ieşit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.

Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gândesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfântu' Ilie?!?...
Nici sfinţi n-avem? Rău am ajuns!..."

... Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Şi cer devine încet spre gri
Şi parcă scade-un pic lumină
Şi-i şi mai cald... Nori vineţii!

Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Şi păsări brusc 's aduse-n voltă...
Şi-un vuiet sumbru scurmă-naltul.

... Nu-i timp nici de-adăpost de hulă
Ce-n răget rupe crengi, loveşte,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere... Pământ trosneşte!

Un râu se scurge în şiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatră...
Un zarzăr plin deodat' se-ndoaie
Şi crapă tot, cracă cu cracă...

E-un urlet surd dezlănţuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Şi stau în mijloc pironit...
De-abia respir, sânge nu-mi curge.

Mă chinui frânt spre-un adăpost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleşteu,
C-un ultim gând; ce mic am rost,
La Curtea Lumii!... E, Dumnezeu!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un copil. Viitorul este scara pe care se urcă şi mai este un etaj şi iar un etaj şi mereu un etaj şi, apoi, apare acoperişul, se coboară scara, etaj după etaj, până în pivniţă, şi tu numeşti asta viitor.

Gunter Grass în Creşterea apelor (1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în dimineţi de rouă

În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte
Şi mii de doruri mă încearcă,
Dinspre tăceri, înspre cuvinte.

Vrea timpul, iar să se întoarcă
Şi visele... mi-le tot minte
În dimineţi de rouă... parcă,
Te regăsesc vibrând fierbinte.

Destinul, cu poveri se-ncarcă
Vâslind mereu spre înainte
Cu-a dragostei eternă barcă,
Când vin luceferi să te-alinte

În dimineţi de rouă... parcă.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mahmur

E mintea parcă în nevralgie,
Aproape în static apăsat,
Pierzându-şi fir fără să ştie,
Ca-n încâlceala de-un drogat.

Din înăuntru răscoleşte
Emetical propriul de sine,
Iar văzul parcă se albeşte
Şi glas nu se mai leagă bine.

E corpu-ntr-un cutremur fin,
Epuizant, imperceptibil,
Iar moscu' e-un miros de vin
Şi auzul face rău, pestibil.

E-un fizic ca de paralitic
Tot aşteptând înviorare...
Cum adevăr de la politic,
Ce poate fi... o întâmplare...

De vreun mahmur... dintr-o scăpare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul frig

Cutremur simt în mintea-mi
Cu trupul prins în tremur
De frica de neantul ce-aşteaptă sus pe boltă
Cu străluciri de gheaţă, un meteor din lumea-mi
Din care gângurind mă petrec înspre murmur
Ce se va stinge-n lin, final... parcurs cu voltă.

Sau mă îngheţ în sumbrul din fundul de abis
Printre fantome albe ce şi-au pierdut respirul
În mâlul de ocean cu leduri de meduze...
Acolo unde greu-mi comprimă ultim vis
Sub miile de tone de picuri ce-mi dau girul
C-odată o să revin... să mă reînviu în frunze.

Şi-n aşteptare încă, eu fericit de viaţă,
Mă recutremur zilnic la gândul că părinţi,
Poate iubite, dascăli, prieteni, cunoscuţi,
Sunt îngheţaţi de timpul ce nu-l mai au în faţă,
Ce e-n beton, sau humă, neştiind de rugăminţi...
Sub semn de două linii... să-i ştim unde-s căzuţi.

De când mă ştiu am teama de-a pierde caldul soare
Când albul de azot mă poate sparge-n "frost"
Pe-un bolovan ce-aleargă pe-o pistă de raliu
Şi-o zi sau noapte, poate, să-şi ceară depanare;
Căci tot ce mişcă, roade, tot se sfărşeşte prost...
Rămân cu "bucuria"... că nu plec prea târziu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Aproape neînţeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din gheţarul arctic
Ce s-a-nălţat rece mister... îşi alegând timpul când pică.

Şi timpul întâlniri îşi dă c-o întâmplare,
Voinţă dintr-un gând de o sămânţă-n bob
Ce-şi înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-şi orice suflu de-aer în vid anaerob.

Şi creşte picur cumulând fiinţe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgaşuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.

E lanţul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleştar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început şi cu sfârşit în infinit.

E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulţime
Ce se întulbură, mâleşte, sparge împotrivire, stânci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheaţă, dă pe brânci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuţire!...

Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtând pepite sau plângând în lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir să spele patimi...
E ţuş pe-un pergament scris tot în Braille... Este destin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi

Cad zăpezi din adâncuri de zare
Şi se-aştern peste funze şi flori,
Stau la geam, răsfoind prin ziare,
Scuturat de aritmici fiori.

Crengi de brad, tot mai grele, se-nclină,
Fulgii vin tot mai ampli mereu,
Parcă cerne tot cerul făină,
Parcă cerne direct Dumnezeu!

O să fie dezastru pe stradă,
Va fi cod de troiene şi frig,
N-o să pot să străbat prin ogradă,
Am să stau la fereastră, covrig.

Am s-aştept, resemnat, să apară
Salvatorii, cu plugul cel greu,
Să împrăştie sare amară...
Pe zăpada din sufletul meu.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele

( O. B.)

zilele ploioase sunt cumva speciale

parcă-s mai duioase parcă-s mai a jale

parcă curg prin mine- parcă eu prin ele

parcă-s mai străine- parcă-s ale mele...

parcă-s alcaline, parcă vin din stele

parcă-s eu cu tine, parcă tu cu ele

parcă-s mai duoase, parcă-s mai a jale

zilele ploiase-zilele speciale...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal auriferă vârstă

Mă scol pe zi ce trece tot mai tânăr,
Că anii-mi scad şi-s parcă tot mai mic
Şi mintea zici că s-a culcat pe umăr,
Iar paşii-s ca la început, chitic, chitic!

Vorba adesea-i tot mai neînţeleasă
Şi echilibrul parcă-i tot mai greu;
Poate-ntr-o zi în gur-o-i primi masă
Şi la nevoi, voi face-ntr-un fileu?

La sărbători lumânări nu mai sting,
Că scuip doar bale şi-s pericol de incendiu
Şi singur de mă scol, destinul mi-l înving,
Iar din medicamente-s un întreg compendiu!

În anturaj sunt subiect de râs, de glume,
Că nu ştiu să răspund, doar râd un pic prosteşte
Şi-n joacă mă-nconjur de-o întreagă lume...
Să nu-i dau foc... chibrituri îmi păzeşte!

Privesc buimac tot ce mă înconjoară.
Votez tâmpiţi, că am dreptul la vot
Şi viaţă tuturor fac grea şi-a mea uşoară,
Iar la discuţii-s tare; mut ţipând... mai pot!

Parcă-s mai chel, am doar ceva tuleie,
Iar înăuntru-i tot mai mare golul;
C-aşa-i mai nou, doar câte o idee!...
De n-ai bătrân; să-ţi cumperi... drog, alcoolul!...

Sper Doamne, să n-am tot la fel, eu, rolul!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de naşteri planetare

Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniş uitat în colb de colţuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuţind să crape pelicule verzi, moţuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descreţesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguţele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el şi lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înţepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au aşternut
Să-şi ia treziri din somn albi ghiocei caşti, muze,
Ori toporaşi apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în şarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se aşază caldu-n puf din păr până la tarse
Şi bolta-i ateneu de triluri dezmorţite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Şi-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a ameţit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-şi schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieţii foame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!