* * *

S-a-ntors Vintilă din război,
nu mai era unul, erau doi,
când scriau se făceau trei,
probă pentru Berkeley,
mierea de un kil creştea
la o tonă şi juma,
dar ce suflet mai avea
poetul Draculala,
mântulescu scriu istorii,
ce se uită cum cocorii,
nici romane, nici tu schiţe,
pseudo-dada- lătrăiţe,
generalul fără sculă-i
ca poetul zis şi Bulă,
toată lumea bea vin Blau,
vineri curge Donner-Mau,
într-un bloc un câine ţine
locul unei Kapuzine,
cezarian, augustitnian,
s-a născut un dalmaţian
cu copite de argint
şlefuit de-un Wunderkind.
Viitorul aparţine
cel cu scroturi foarte pline,
nimeni n-a greşit aici,
un govern de priculici,
Puck primeşte delegaţii
din vecine constelaţii,
răul nu devine bun,
ci din ce mai ce tutun.
Asta-i ţara, ista-i omul,
a strigat, dar un" paltonul?
************************************
din imperiul iubirii apoase,
cu lacrimi sărate, cu gemete slabe,
găseşte o cheie, iubito, un lacăt,
să facem memoria să se reclădească.
Auzi porumbeii, auzi şi gorila,
sunt multe iubiri din Arhanghelsc în Cuba,
priviţi balerine pe gheţuri de nichel,
să nu mai uităm copiii şi tumba.

Ce tristă-i Traviatta, Parisul nu râde,
nu crede în lacrimi nici Moskva-ncercată,
când simţi că nu-i nimeni să te mai iubească,
întoarce oglinda în suflet, încearcă.
Ridicoli actori într-o piesă uitată,
genunchii se-ndoaie şi fluturi batista,
nu laudă şi nu blestema propria-ţi soartă,
întâia iubire persistă, există.
Întinse zăpezi şi pulberi de oase
în tot universul cutreieră simţul,
citindu-l, privindu-l, destinul e-n toate,
măreţ e-mpăratul, nebun este prinţul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nu este ghidul nefericiţilor

prin hăţişurile iubirii
nu întinde mâna
nici orbilor
nici surzilor
fără suflet
însetaţi de asprimea cuvintelor

poetul macină absolutul
şi fiecare particulă incandescentă
se aşază pe degetele lui înfrigurate
de aici
exact din punctul acesta sublim
viaţa se scrie fără regret
şi moartea la fel
pumnalul înfipt
pentru a nu ştiu câta oară
devine
clar
o necesitate

poetul nu este ghidul nefericiţilor
prin toate încrengăturile iubirii
şi nici pansament ocazional
poetul are suflet
dacă nu ştiaţi
un suflet care şi-a pierdut demnitatea
în faţa unei singure iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alţi ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braţ, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au aşezat.
Părintele meu, eşti de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris şi în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu ştiu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălţare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greşit, greşit-am şi eu,
Dar mă înalţ la Dumnezeu,
Vin generaţii, mă-ngroapă încet,
Ei vor greşi, cum şi eu mai greşesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cerşetorul (Ce mi-a spus Luna)

Vino, gustă din pâinea trândăviei,
Aşează-te lângă izvorul cu unde cristaline:
Câteva flori vor fi străjerii tăi,
Câteva păsări vor cânta pentru tine.

Vino, mănâncă pâinea de care nimeni
n-a mai avut parte de ani mulţi, cincizeci:
Oamenii se grăbesc, n-au niciun dor
Şi n-au nici lacrimi pe obraji, ochii lor sunt reci:

Ei se grăbesc, aşa că n-au nicio iubire:
Nu pot blestema, nici râde stând la lafuri –
Le mor inimile de când sunt tineri
Făr-a avea morminte sau epitafuri.

Pâinea mea i-ar scuti de multe griji,
N-ar mai trebui-n ore timpul să exprime–
Pleoapele le-ar fi zbor somnoros de fluturi,
Iar fanteziile pline de melodii şi rime:

Fiecare suflet e-un trandafir misterios
Sau un pom emanând arome de şerbet.

Vino, gustă din pâinea trândăviei
Mi-a spus Luna, toată numai zâmbet.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul se transformă în bine

Omul, fără pauză
îşi schimbă viaţa mereu.
Nu ştiu din ce cauză,
din miel blând, devine leu.

În tinereţe iubeşte
şi la rândui, e iubit.
Târziu, când îmbătrâneşte,
nu iubeşte, nu-i iubit.

Când ajung la bătrâneţe
uită că mult s-au iubit.
Iubirea din tinereţe
i-a-înrăit, nu i-a unit.

Nici averea şi nici casa,
nici măcar cei trei copii
Ce strălucesc ca mătasea,
nu le-au adus bucurii.

Se cunosc şi după umblet
că nu mai pot fi iubiţi.
Au răutate în suflet,
nu mai pot fi fericiţi.

Fiecare se gândeşte
la o altă fericire.
Nu ştie de-o mai găseşte
şi intră în rătăcire.

Când rătăcirea e lungă
binele în rău sfârşeşte.
Nu mai au nici bani în pungă,
nu mai trăiesc omeneşte.

Dacă rătăcirea-i scurtă
şi mintea în cap revine,
Este bucurie multă,
răul se transformă-n bine.

Există un nou început,
se reaprinde iubirea.
Poţi reface ce-ai pierdut.
îţi reclădeşti fericirea.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu mai bun

Şi păsările îi mâncau din palmă,
Iar el era nefericit,
Din slăvi se auzi o salvă,
Iubita lui l-apărăsit.
Ce ştiu despre iubiri colunii?
Nevinovaţi, tăcuţi, firavi,
Ei sunt exemplu pentru unii,
Nu-ntreabă, ei nu sunt prea gravi.
Firească-i şi nefericirea,
Firesc e şi poemul meu,
Trăieşti o clipă nemurirea,
ţi-o dăruieşte Dumnezeu.

PS. Moartea e singurul subiect de care se râde mai puţin.
Îngâmfarea nu aparţine numai autorului, uneori cititorul îl întrece.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uită-te în suflet!

E vremea veseliei cu muzică şi dansuri,
E vremea când tu vrei să fii om bun,
Când binecuvântam în scris orice fiinţă,
Pe foaie simte lumea, acuma, în Ajun.

Nu simţi în pieptu-ţi gândurile bune,
Nici pentru vecinul, nici pentru cei dragi,
Dar le trimiţi în scris multă iubire,
Uitând că la sfârşit pe toate-o să le tragi.

Mai uită-te în suflet, coboară pe Pământ,
Nimic din ce-i aici nu este veşnicie,
Adună nestemate pentru Domnul Sfânt,
Să fii om bun mereu, nu doar trei zile.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRĂIRI DE SUFLET...

Sufletul când aici, in lumea noastra apare
Dintr-un Suflet Mare, plin de iubire se naste
Şi, cândva, în Lumina Iubirii va si dispare
Când va auzi a Cerului chemare.

Pana atunci întrupat în Om trăieşte
Cu singurătatea convietuieste
Cu nenumărate încercări se întâlneşte
Pe unele le ocoleşte, pe altele
drept în piept El le primeşte

Intre nesiguranţă şi speranţă călătoreşte,
Vise împlinite şi fericire îşi doreşte,
Planuri multe - şi construieşte
Dar şi suferinţe şi regrete,
bucurii şi iar tristeţe
Deseori pe drum găseşte

Când sentimente pure în tenebre investeşte
Sau, pe cine n-ar trebui, iubeste
Lacrimi varsă şi tot plânge
Inima-i arde şi se frange
Dezamăgirile în amintiri amare şi le strânge

Dar, in dezamagiri se şi caleste
De sentimentele risipite se căieşte
Apoi, poate, iar greşeşte
Când adevărată Iubire o ocoleşte
Pentru ca în sinceritate nu mai crede....

Si atunci se mută într-o Păpădie,
Păpădia o leagana toata-n vise
Puful sau in lumea larga o trimite
Sa devina mii de aripi de Iubire
Iar Sufletul pribeag din nou să spere

Poate cineva Păpădia o va prinde
În inimă cu iubire o va tine,
Şi o va transforma într-un Suflet scăldat
În Lumină şi adâncă Fericire....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Never

Nu mai era sigur pe nimic,
numai creierul îi lucra febril.
Mai febril ca niciodată.
Îi trimitea ghirlande de metafore,
fragmente de marmură, diamant,
iar ea tăcea ca un sfinx.
"Un sfinx trebuie spart,
să vedem ce este înăuntru".
Se gândea el.
Dar distanţa ca şi timpul
ca şi indiferenţa ucid sentimentele
cum mor păsările în zborul lor spre sud,
prinse de un vânt rece.
A plecat, cu o carte de un învăţat chinez,
în munţii Tibetului, s-a ras în cap,
cum făcuse în primul an de facultate,
când şi-a pierdut prima iubire,
a dispărut.
Ea s-a prefăcut într-un corb negru
şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,
ca în celebrul poem al lui Poe.." Nevermore."

E mai bine să te afli printre persecutaţi,
decât printre persecutori,
dar şi mai bine este să nu te afli
nici aici, nici dincoace.

În cer nu există umor,
zice Mark Twain.
Bate-mă, dar lasă-mă să râd,
adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului.

Unde nu sunt duşmani,
nu este victorie, spunea Balzac,
dar nici unde nu sunt prieteni
nu este victorie, adăuga un om hâtru.

Când te sărută un ipocrit, numără-ţi dinţii.

Îngeri cu aripi strivite de sfere,
râuri care sunt înmormântate,
piatra lovită de copite,
o dragoste neterminată ne apasă,
uneori pământul este mai curat decât cerul.

Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede?

Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure.

Aşa am rămas după pierdutele iubiri.
Nemişcat. Pentru cât timp?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Birtaşul

Birtaşul nu mai avea camere de oferit nici beutură
În ce sat m-am rătăcit, o fi un castel pe aici?
Un telefon sări din suport şi strigă – anul nou.
Sunt prea timid să răspund.
Pe sobă zăcea un bătrân, nu se ştie cine deschisese.
De nu vă place, luăm altă sanie.
Unde sunt aparatele, astea sunt vechi.
Dacă eu sunt Josef, tu eşti Kio.
Barnabas apăru cu un jurnal vechi din 2050.
Frieda e logodnica mea, dar ţi-o pot împrumuta.
Bendemann aştepta scrisori din Rusia, nu-l interesa Frieda.
Pe un colţ de masă, Gregor scria versuri.
Din greşeală, Frieda îi reteză capul.
N-a observat nimeni, Gregor continua să scrie.
Oricum nu le citea nimeni. Frieda nu se mai scuză, era inutil.
Marea surpriză a serii abia sosise.
S-au repezit toţi să vadă, dar cum intra unul în cabina întunecată
Nu mai ieşea nimeni.
Nici autorul nu băgă de seamă.
Cifra 11 deveni 1, apoi fu anunţat Anul Nou.
Ce chestie, singur reporterul observă că nu este ceva în regulă,
Se gândea cum să relateze faptele.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu ştiu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică şi naivă,
răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

Dumnezeu îi ştie pe indivizi
şi ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
pentru ai chema la iertare.

De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cherie

Iubirea este cea mai proastă investiţie,
Pui la bătaie o inimă, primeşti o invitaţie la Primărie,
Pui un suflet, acolo, ai un bilet gratis,
Pierzi totul, casă, linişte, mal, te îneci,
Eşti un Titanic în miniatură,
Am visat într-o noapte
Că eram câine, te-adulmecam
Ca pe o pâine, erai proaspătă, caldă
şi primitoare, ce vrăji mi-ai făcut,
eşti vrăjitoare?
Te aud cum răspunzi cu o voce de prunc,
Am vrut cândva de pe bloc să m-arunc,
Nu era nimeni, nici nu visam,
Din Lună tu îmi zâmbeai. Eu lătram.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea s-a stins

(In memoriam, PETRICĂ MÎŢU STOIAN)

O stea s-a stins deodată cu tine,
Lumea, astăzi, e cu mult mai săracă;
Nu ştiu de-oi mai putea să cred în bine,
Îmi simt Inima pustie şi seacă!

Cerul e-acum mai gol, ţara mai tristă,
Din lacrimi se nasc întrebări amare:
Există viaţă? Sau moarte, există?
Ce-i omul? Asta-i marea întrebare!

La ce bun să înduri atâta zbucium,
Dacă nici dragostea nu te salvează,
Te-afunzi in derizoriu şi nu ştii cum
Să mai distingi un fleac, de ce contează!

Oricât aş vrea de optimist să fiu,
Legile vieţii nu le-oi intelege;
Cum poţi să mori, când eşti atât de viu?
Ce moartea strică, nimeni nu mai drege!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!