Din iubire de viata

Asculţi cum sunetul citeşte întâmplarea-ntre rânduri?
Asculţi cum pulsul gâlgâie hemoragie internă?
În mine explodează sângele cu prea puternic sunet de moarte,
În mine pulsul se zbate a muri
Cu ochi, cu mâini, cu jderi umbriţi păgân de zid!

Asculţi?
Sunt eu la celălalt colţ de vară, sunt eu…
Sunt eu
Clipind lichori de moarte naturală
Din funingine de phoenix!

Eu sunt vrăjitoarea ce bate
Până degetele-mi lasă urme de sânge
În rana cea mai vindecată!

Asculţi cum sângele gâlgâie a hemoragie internă
În palma cu care te mângâi pe fiecare coastă
Fără să te pot resuscita?

Atunci doar lumea nu ştie să moară!

Las` că te prind eu, moarte neastâmpărată!
Te prind şi nu te mai las să-mi scapi şi-a doua oară!
Te prind în crize de epilepsie,
În lacrimi, în idei uitate,
În orice crezi tu că poţi scăpa!
Dar eu te prind şi-nvăţ lumea să moară!

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcana ochilor din carti

Din cărţi am învăţat că ochii
Sunt scumpul dar de a vedea
Cum lucrurile stau să cadă
Sub cerul trist de catifea.

Cuvântul îi făcea să pară
Lipsiţi de farmec şi naivi
Şi duri când poate o să moară
Striviţi de lumea asta rea.

Dar cartea m-a-nvăţat de toate
Şi nu m-a învăţat nimic,
Căci i-am văzut şi mi se pare
Că sunt cum nu îi poţi vedea.

De-atunci las cărţile pe rafturi
Şi-ncerc să-i prind în mreaja mea.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai dificilă artă este aceasta:
să creezi (trasezi) un cerc mare, mare
să te aşezi pe margine
şi să-l pui pe celălalt în centru.
Să-i faci loc şi să-i dai spaţiu.
Şi să asculţi, să asculţi tot ceea ce spune,
şi să-l asculţi chiar şi atunci când tace...

citat din Fabrizio Caramagna
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două căi sigure spre dezastru:
să asculţi de toată lumea şi să nu asculţi de nimeni.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două căi sigure spre dezastru: să asculţi de toată lumea şi să nu asculţi de nimeni.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt acel marinar

dacă
şi numai dacă
ar fi să îmi închipui
niciodată nu am să pot să te prind
nu am navigat pe corăbii nu sunt acel pirat
fără un ochi
şi nu târâi după mine vreun picior de lemn

în sfârşit, asta e o altă chestie
problema e că
nu este de ajuns să pui totul în ordine
aşa cum nu este de ajuns să alergi câteva ore bune
în speranţa că te vei regăsi

mă trezesc dimineaţa
şi îmi dau seama că este destul de târziu
soarele răsare la fix patru treizeci
da. acum este timpul, nu mâine

din vamă până în neptun
sunt peste douăzeci de km de plajă
cu toate astea doar un pumn de nisip m-ar putea face fericit
zorba ar şti ce să spună
pentru mine
însă
şi doar pentru mine
o clipă de linişte mi-ar fi de ajuns

nu vreau kilometri de asfalt
nu vreau poveşti de adormit copii
un pescar îmi poate spune oricâte, şi cu câte furtuni
şi cu câţi peşti neverosimil de mari

şi dacă mă prinde noaptea dormind pe nisip şi dacă este să mă redefinesc
tot nu ar fi
pentru că una este să mângâi cu palmele răsăritul
şi alta să asculţi o poveste despre pescari
despre luptele nebune cu valurile
şi nici atunci nu ai cum
dar acum e trei dimineaţa
marea îmi pupă picioarele, şi eu strâng în pumni apă sărată
şi parcă tocmai de acolo ţâşneşte viaţa
un ghem roşiatic de suliţi ce se înfig într-un cer
pe care noi încă nu-l ştim

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prescrisa

Sunt prescrisă pentru viaţa cu lacrimi şi zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.

Şi când iubesc în mai multe finaluri reuşesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roşu.
Ca să cad doar între cer şi Pământ.

De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greşeşte,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubeşte fără să fii iubit,
Cum se iubeşte şi să fii iubit
Cum se regăseşte iubirea renunţând la reţeta colorată a sinelui.

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da!!! Şi mie Dumnezeu mi-a spus la fel! Aşa că cum îl prindem pe Hristos să îl crucificăm a doua oară sau să îi luăm beregata – "sângele". Aşadar, eşti sigur că "Dumnezeu te-a luminat"? Sau frica minţii de Dumnezeu Te-a furat în primitivismul religios? "Sângele lui Hristos, hai?" Creştinii de acest gen sunt primii care îi vor lua sângele lui Hristos crucificându-l a doua oară, pentru că EL E Viaţă, E Viu, iar voi căraţi în cap doar frici şi cuvinte primitive moarte.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora

Dacă tu vei pleca, eu cui rămân?
Dacă tu te stingi, călătorind prin praf de stele,
Eu cui voi mai vorbi?
Dacă fiecare noapte va deveni zi, cum voi mai fi eu steaua ta? Plouă adesea în suflete, prin necuvinte ne vom întâlni,
În prag de dimineaţă sau în fiecare zi,
Nu mă las infectată de replici lipsite de sens,
Sunt la margine de drum, mă prind în horă
Mă las pierdută-n stele sau destin,
Sunt tot mai mult... înmiresmată.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă consider un mare poet

Motto:
"Nenorocitule, tu crezi că poţi să-mi smulgi din umăr braţul drept?
E mama mea care m-a condamnat la moarte!"

Încet îşi întinge degetele de fildeş
Bătrânul schivnic, în floarea de colţ...
Din ea se înalţă albastru fum de tămâie
Şi cade o ploaie cernită prin bolţi.
Nu, nu sunt eu, dar cine cântă
Cu glasul zdrobit peste zodia de-argint?
Cu glas ventriloc, cu voce de sfântă,
Cu-n pic de mercur peste măsura de-absint?
Dar cine-ar spune oare-nfiorat
Că nu las eu tot ce-i mai bun în mine?
Se va prelinge neutrinul curentat
Către mai bune continente, ori caline.
Şi de va fi să-not sincron,
Cu pulberea neliniştii aură,
Şi fuga iepurelui e doar oximoron,
Căci sângele din rana lui se scurge-n gură.
Şi iar mereu, mereu îndeamnă
Căci nici măcar nu curge paşnic
Ca totul tot să fie luat în seamă
Şi într-un fel să sune straşnic.
Aşa e, doar v-am păcălit
Nu, nu-s poet, sunt cel mai mare,
Sunt cel mai mare exhibiţionist!

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pictez

în ulei ai ieşit cel mai bine
împrăştii miros de flori de tei
mirosul de havană vine de la mine
am făcut din tine o zeiţă
cu trupul brun şi suplu
ochii sunt elixirul ne
mărginirii
buzele o vrajă ce te-nnebunesc
sunt un faust cu penel măiastru
cucerit de poftele care pornesc din tine
mă rog demonului să-mi trimită
flăcări mai do
moale e pielea când te mângâi cu sărut
zorii mă prind în contemplare
sunt un pictor care şi-a păstrat ochii de copil

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să asculţi de părinţi decât să asculţi pe la uşi.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum a înţelege pe cineva presupune să îi asculţi cu răbdare povestea, tot aşa, pentru a descoperi un interpret presupune să îi asculţi muzica.

citat clasic din Mădălina Manole
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte fără armură

Nu se mai storc lacrimi înşelătoare
ce lasă urme pe pomeţii obrajilor
mai subţiri decât apa de ploaie,

se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
şi se deschid cu arome pe limbă.

Grădina muşcă din faguri lumină
şi nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.

Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veşminte de fildeş,
elefanţii prind spaimă de moarte
şi de rup totul în cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!