Iubită dulce, o, mă lasă...

Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
Ah, braţul tău rotund e alb ­ se lasă
Cu graţie pe umerii-mi ­ privesc
În ochii tăi, în faţa ta ­ în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună!

Nebună, că nu are şir şi minte,
Ci graţie ş-amor copilăros,
La gura ta, care zâmbind îmi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu ­ când da ochiu-ţi fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos ­
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în fiinţa-ţi luminoasă!

Surâsul tău o rază e de soare,
Şi ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Şi sânul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta,
Când tremurând priveşti şi zâmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea ­
Şi sărutarea ta ­ oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune!

De n-ai fi tu, ce-ar folosi viaţa,
Speranţele-i, şi binele-i, şi tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceaţa,
Un chin ar fi ­ ce l-aş sfârşi să pot;
Pe când astfel o noapte e măreaţă,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna ­
O gură dă-mi, iubito ­ şi-ncă una!

Spre sărutare gura-ţi se încreaţă
Şi ochii tăi privesc întunecat
Şi visători. ­ Iubito, tu, glumeaţă,
Nu ştii c-a săruta e un păcat
Şi că-n întunecata lor dulceaţă
Nu s-uită ochii de copii vodat' ­
Fără să plângă-n urmă-a lor langoare
Şi voluptoasa lor întunecare!

Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aş uita toate... tu mă înţelegi ­
E drept că ţie-o vorbă-ţi trebui numa
Ca toată firea mea în lanţ s-o legi ­
Dar vorba aceea serie-ori de glumă,
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? ­ O, taci - o, taci, n-o spune ­
Ai spus-o? -S mânios, tu, -nţelepciune!

În van vorba ta blând povăţuieşte ­
La seriozitatea ta surâd;
Spre sărutare gura-ţi se-ncreţeşte;
Spre sărutare ochii tăi se-nchid;
Şireată eşti! sub geana ce umbreşte
Ochii-ţi sclipesc, şi-mi pare că ei râd;
Cu braţul ţi-i acoperi?... Supărată?
Ce te prefaci, iubita mea şireată?

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă şi jună

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în- ochi-ţi cereşti
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură - aşa!

Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi
­O ştii şi te faci că nu o înţelegi!

Şireată şi dulce - copil vinovat ­
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi,
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi

Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i - oh, dă-mi-o - mi-ai dat-o - aşa!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Ţi-aş spune cât de dragă-mi eşti,
Că-n ochii tăi fiinţa mea se pierde,
Te-aş şi-ntreba – de ce roşeşti,
Când vorba-mi caută să te dezmierde?

Parcă nu pot, dar de-ndrăznesc
Cuvântu-mi vreau să-ţi cadă omeneşte!
C-aşa frumoasă te găsesc,
Cu sfiiciunea ce te oglindeşte!

Să pot, aş vrea, a-ţi spune cum
Din ochi îţi curge-a soarelui lumină,
Şi cum splendoarea lor acum
Destinul meu aş vrea să îmi devină.

Ţi-aş spune cum că glasul tău
Îmi pare-un cântec ce înduioşează.
Când te ascult îmi pare, zău –
Un înger parcă cerul intonează.

Şi vreau să pot şi îndrăznesc,
Vorbindu-ţi cald de dragoste şi vervă,
De glasul tău cel îngeresc
Şi ochii tăi de-o dragoste acerbă.

Şi-aş vrea acum să-ţi mulţumesc
Că eşti ceea ce eşti întru vederea-mi,
Faptură-n ce mă regăsesc –
Un înger ce mi-a înţeles durerea-mi.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (11 martie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună-n ochii tăi

E atâta lună în ochii tăi
Şi luminează sângerândă,
Din când în când o rază crudă
Sticleşte în ochi cu vâlvătăi.

Din când în când clipeşti din pleoape
Cu genele spre frunte-ntoarse,
Priveşti spre stelele colţoase
Şoptind încet: "stai pe aproape".

Ce raze blânde vin din noapte
Şi cum ne mângâie, şi-s hoaţe,
Aş vrea să te cuprind în braţe,
Ai vrea şi tu, dar stăm deoparte.

E toată luna în ochii tăi
Şi pare că nu vrea să plece
Şi între noi e-atât de rece
Cu un parfum plin de văpăi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftând în ochiul meu de fericire

Ochii florilor privesc ochii mei
Răsăriţi în piept de porumbei,
Ochii tăi în oase de mister
Citesc zborul rostuit în cer.

În hohote luminile s-ascund
În zăpada prundului de fund,
Unde rubine roase de altare
Îneacă scoicile în val de mare.

La urechi sunt drumuri de inele
Unde vorbele agaţă stele,
M-aşez la umbra lor să îmi sărut
În plecare ultimul cuvânt.

Încărunţit de vraja înecării
Luminii în petala încercării,
Pun foamea doar în sânul tău
Trecând-o pe-o buză de leu.

Rânjesc la ochii ce privesc
Din ochiul tău dumnezeiesc
Apoi intru oftând de fericire
În ochiul meu plin de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping -
Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri; pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea eşti tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roşu eu la sânu-ţi să pătrunz,
Să deschei corsetul ista... Tu roşind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!
Tu roşesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai şti ce caut eu...
Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe 1-aş căta-n delirul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi cuprind în braţe
Trupul dulce şi firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.

Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba şi smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.

Ochii tăi mă fură
Noaptea şi chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Şi steaua le zâmbeşte,
Eu îi cred.

Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată şi sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aş fi eu.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am indrăgostit

E zi de april astazi în calendar.
Singur merg pe drum şi te zăresc
Pasul tău încet, catifelat şi clar
Mă inundă în vis. M-opresc.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taina te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

Gingaş mă priveşti cu ochi de catifea
Şi păşeşti zburând cu dor nebun.
Mi-ai rămas în gând şi nu te pot uita.
Te iubesc, dar nu pot să-ţi spun.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taină te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de iubire

Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Eşti strălucire
Veusiană
Şi încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Faţa ta frumoasă.
IV
Ochii tăi frumoşi,
Şi profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu eşti visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoşi,
Privirea-ţi delicată
Şi măgulitoare,
Care-i cea mai frumosă
Şi nu mai puţin
Privirea şi zâmbetul tău.

P

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă!

Mai lasă-mă să cred în Iepuraş,
În zâne bune şi în feţi frumoşi,
În Moş Craciun, în Cupidon poznaş,
În ochii tăi cei mari şi luminoşi.
Mai lasă-mă să cred, încă,-n poveşti,
Că stelele se-aprind doar pentru mine,
Că florile prind glas când le şopteşti
Şi-ţi dau răspuns parfumul de suspine...
Să cred ca dimineaţa îmi zâmbeşte,
Că Luna mie-mi zice noapte bună,
Că-n ochii tăi speranţa înfloreşte
Şi dragostea nicicând n-o să apună.
Să cred că îngerii coboară pe pământ,
Că ochii lor nu mă privesc absent,
Mai lasă-mă să te cred pe cuvânt
Că-n viaţa mea ai să răspunzi prezent!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi...

În ochii tăi văd o lumină lină
Ce-n ochii mei, nu tinde să apară
Iar tu, cu paşii tăi porţi o povară
Ce pentru paşii mei, aproape că-i străină.

Aripa-ţi fără pene mă alină,
Roşesc la bunul plac, ori sunt de ceară
Mi-e iarna cald, îngheţ în plină vară
Şi în cer mă poartă mintea ta, senină.

Iubesc să te privesc, ştiind cât mă iubeşti
Ştiu că vom trece de mână, prin furtună
Că vom găsi iubirea aceea din poveşti
Şi lumea dragul meu, va deveni mai bună.

Mă iei apoi în braţe, cuvinte dulci şopteşti
Îmi place glasul tău, vorbind aşa, duios
Mă las cuprinsă de tot ce-mi dăruieşti
Şi trupul meu vibrează tăcut, şi armonios.

poezie de Elena Bulancea (29 martie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.

O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.

Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul ce i l-aş spune ei

O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti -- glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept;
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!

Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi âţi pleci ochii în jos
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amar şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!

O, atunci mi-ai cere seama
Ca să-ţi spun câte-am visat;
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ţi blond, curat;
Netezind cu mâna-ţi albă
Tâmpla ta - tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu jucându-mă cu salba
De pe sânii-ţi, aş vorbi.

Şi ţi-aş spune, a mea iubită,
Că de mult, eu te-am cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lângă cântul de izvoare,
Printre stâncele de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peşterii răcoare,
Într-a nopţilor mister.

Te vedeam cu a mea minte;
Şi acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc aminte
Cum că-n vremi de mai nainte
Te-am văzut şi te-am iubit
­Să-ţi spun unde... Într-o seară
Am visat un vis frumos...
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.

Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint şi strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schiţele de scară
Îngeri stau treptat.... treptat,
Cu chip blând şi luminat
Şi pe lire sunătoare,
Cântau dulce şi curat.

La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebăda pustiei,
Blând ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetând;
Şi-a luat aripa-i de aur
Şi trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul... luncile-i de laur
De-un blând: Ave Maria.

Acel înger!... Faţa pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut - o stea regală,
O lumină triumfală ­
Şi de-atunci îl iubesc, vai!...
L-am cătat în astă lume
Pân' ce viaţa-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu...
Ş-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost t. u.

Când ai lăsat cerul, dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai ştiut că viaţa-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai ştiut cine te-aşteaptă
Şi-ai venit să răsplăteşti
Lungi durerile-mi lumeşti,
Cu zâmbirea-i înţeleaptă
Şi cu ochii tăi cereşti.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!