Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eşecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când baţi cu pas elanu-n groapă
Şi-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranţă şchioapă
Şi iar şi iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalţă în caier şi se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate şi el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Şi, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Şi tot s-ar şterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neomenesc, sentimente

Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Şi marea oare ce-o simţi când nu mai poate atinge trupuri?
Oraşul cum de nu se plânge, când în vacanţe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?

Şi parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheaţă, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!

Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

E negrul pe alb,
E luciul pe mat...
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns...
Cum ciuda de sfat,
Cum clar... nepătruns.

E fată... băiat,
E soţ şi soţie...
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de îngheţ...
E rece ce arde!
Cum drag, în dispreţ,
Cum şişul în carne.

E materia "anti",
E spaţiul în timp,
Cum bietul, e "dandy"...
Cum iad şi Olimp.

E omul neom,
E mielul... un lup,
Cum vid, e atom,
Cum trântor e-n stup.

E luciu-n abis,
E plus în eşec...
Cum ce-ai şi e vis,
Cum vin... şi cum plec...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esenţe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale şi-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spăşit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-şi îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion îşi întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur uşor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În şold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseţi, barbaric
Au sfârşit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine şi alaltăieri e-un azi
Şi tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ţi sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proprietar de inexplicabil

Cum e izvor pe creastă în cuarţul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă şi nu ţine zăpadă
Şi, cum de nu-s din fier, pe-o scoarţă-s agăţat
De un magnet străfund... ce şi de ocean e radă?

Şi, soarele de înalţă şi floarea-i şi copaci,
Cum nu se pierd apoi în spaţiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naşte flux şi-ar cere oceanele... ce cresc?

Ciudat, cum de se poate să fie atâta apă
Ce acoperă uscat şi omul nu-i un peşte...
El, ce domină lume şi solu' încet 'l îngroapă,
Nu ştie că-n rotund, tot se... rostogoleşte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşaloanele extincţiei

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci şi cinci de ani,
adăugaţi la mult, de când mă ştiu pe mine
şi-un leat complet, de peste şase miliarde, o să dispară,
poate mai mulţi; şi ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conţinut "mai bine"...
şi nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâţi să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toţii de o zi cum puii de găină
crescându-şi puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-aşa e şi umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
şi dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o linişte lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmaşi,
că n-ar avea conştiinţa încă a amintirii
şi-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apaşi
cu zâne, regi, moşi, făt-frumoşii... sufletului, firii.

... mi-aş fi dat tot şi-aş da şi acum din ce-a rămas,
s-am restul împărţit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar şi iar să fiu,
cum câine credincios la neştiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce şi fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste şase miliarde... încă viu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pat pot vedea până şi Big Bangul

de altfel am un întreg univers pe tavan
mai ales atunci când răvăşesc oile albastre
ca pe un caier de galaxii
apoi mă tot întreb cum doamne-iartă-mă să le botez
că nu-mi ajung numerele
iar cu ridicatul la puterea zece la a zecea
mă cam doare spatele
aşa e când îmbătrânesc
uit cum s-ar rezolva în stilul smuls
toate aceste ridicări
doar prin scrierea de mii şi mii de nimicuri ovale
fără să-mi mai rup gândurile
iar prăpădidele acestea de lacrimi
mai că se cred stele
pe tavanul meu încăpător
de unde îmi tot cad meteoric
pe obraji

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitat de sine

Te beau cu fiecare picătură a zilelor vărsate,
Ce-o lume a adunat în calendar de oceane,
Din tot, ce lacrimi bucuriile au spălat idile de arcane
Încătuşând iubirile, jurate-n veşnicii de moarte.

Mă spăl cu timpu-ţi pur din pielea-ţi de fiori,
Ce-o atingi de mine, de al tău tremur sufăr,
Cum 'n liniştea sublimă a lacului tresaltă nufăr...
Când unda îngeri sparg, să te culeagă în flori.

Sunt tot un vis în nopţile ce-mi port osândă,
Când numai gând te simte gânduri, îs o nălucă
Ce nu-şi mai vrea trezire chiar de zorii apucă
Şi mă sfârşesc de dor, cu sufletul la pândă.

Îmi bate în voalul de timpan chip, ce-ai cum pulsul,
Ce loc şi-a luat în vinele ce-mi strâng întregul sunt;
Căci gol de inima, ce n-o mai am, e-n pas mărunt...
E-n umbra ta un buchet de roze... îţi aşteptând ajunsul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!