Poeta

Sentimentul timpului
Îi sfărma încet tâmplele
Ca o menghină ireversibila.

Trăirile de până atunci
Comprimate pe rând în dosul frunţii,
N-o faceau neaparat mai frumoasă
Dar părea împlinită.

Copiii erau mari,
Pilaful aproape gata...
Ce-ar fi să-şi ia un pic dicţionarul cu rime?

poezie de Iuliana Acatrinei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe o pictură

În această primăvară frumoasă, în această zi, de asemenea frumoasă,
Mă plimb, întâmplător, sub bambuşi împreună cu copiii.
Sentimentul de primăvară este în ultimul timp mult mai puternic –
Abia-înfrunziţi copiii mei cresc mari alături de o piatră.

poezie de Guan Daosheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o femeie

frumoasă în cartier
iar salcâmii tineri erau
curioşi a cunoaşte
un trup de femeie frumoasă frumoasă frumoasă
în cartier
părea că va naşte
o femeie un trunchi trunchiat
de copac înţepat –
ce frumoasă
a fost şi va fi
viaţa timpului infectat
cu iluzii!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pic, pic!

Pic, pic! Uite-o picătură mică!
Pic, pic! Picătura, uite-o, pică!
Pic, pic! Ploaia repede a venit,
Pic, pic! Primăvara a sosit.

Pic, pic! Picătura-i pe tavan,
Pic, pic! Alta cade în cazan;
Pic, pic! Ploaia pică tot mereu,
Pic, pic! Ce m-aş mai juca şi eu!

Pic, pic! Copiii s-au supărat
Pic, pic! Şi în casă au intrat.
Pic, pic! Afară ei nu mai iasă,
Pic, pic! Acuma ei stau în casă.

Pic, pic! De ce staţi, măi, supăraţi?
Pic, pic! Veniţi jos să vă jucaţi!
Pic, pic! În casă voi staţi frumos,
Pic, pic! Dar mai bine veniţi jos!

Pic, pic! Vântul norii a gonit,
Pic, pic! Soarele iar s-a ivit.
Pic, pic! Aerul s-a încălzit,
Pic, pic! Picătura s-a topit!

Pic, pic! Picătura nu-i pe tavan,
Pic, pic! Nu mai cade în cazan!
Pic, pic! Ploaia nu pică mereu,
Pic, pic! Acum m-oi juca şi eu!

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamaţie împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucăţele; sau şi mai bine, să n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o şi depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult faţă de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar şti el! Dar cum să ştie el ceva ce nici măcar ea nu ştia prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era şi ea direct implicată? Bineînţeles, cu nimic. Mama ei avu de aşteptat aproape până la 08.00 ca ea să fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu paşi mărunţi de mama ei, mai ales că acum era şi domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o să-i mai spună? Ar prefera ca dânsul să n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau nişte pomi înalţi, stufoşi şi bine potriviţi de părea că erau scrişi, şi aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta şi în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îţi plăcea să-i priveşti. Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulgata

Aproape că-mi părea dulce bătrâneţea
mâinii mele drepte
îngropate-n hârtii
până la osul frunţii.
Simţeam pe suflet
gustul înţelepţiei şi al duratei
când uriaşul idol de lut
mi-a umplut cu barba lui
ferestrele
spunându-mi în
vulgata
zeilor:
Stau numai o clipă,
să nu te sperii,
stau numai până
te naşti!

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păsările dispărute

Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ţi nimerească mersul
Atât de lin?

Unele erau ciudate,
Aveau penele cine ştie cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.

Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Şi le ştergea timpul
Cu dosul palmei.

Hai pe câmp
Să vedem ciocârlia
Arzând,
Ca o lumânare
Pentru păsările dispărute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o mişcare pe uliţi, câteva zile până a ţinut gerul cel mare. Satul părea pustiu, aruncat şi încremenit în groaza asta de o putere peste fire. Apoi frigul se slobozi binişor şi oamenii, scoţându-şi săniile de sub adăpostul şoproanelor, începură să le încarce cu gunoi. Aproape în fiecare curte, înaintea grajdurilor, erau grămezi mai mari sau mai mici de gunoi, după câte vite avea fiecare plugar.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trebuie singur să-şi modeleze trăirile şi apoi trăirile îl vor modela pe el.

citat din Arthur Miller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna, frumoasă, galbenă şi strălucitoare pe cerul nocturn al Terrei. Acum, atât de aproape, îşi arăta suprafaţa cicatrizată, plină de urmele lăsate de loviturile primite de-a lungul existenţei sale. Înconjurând-o, puteau vedea clar şi faţa nevăzută a Lunii de pe Pământ; desigur, era de mult cunoscută, nu mai avea secrete, fusese studiată amănunţit... Şi totuşi, celor şapte tineri li se părea deosebită; nu ei o studiaseră până în acel moment. Tot ce ştiau despre ea, ştiau din cărţi, programe pe computer, emisiuni de televiziune (documentare ştiinţifice) şi alte materiale de specialitate. O văzuseră şi cu luneta, cu telescopul, cu alte aparate astronomice, dar acum o vedeau cu ochiul liber şi erau atât de aproape de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

Fără grabă, fără teama
Că secundele dispar,
Îşi dăduse omul seama
Şi vorbea încet şi rar

Încerca să le arate,
Celor care ascultau,
Că şi stând găseşti de toate,
Însă nu înţelegeau

Cum să stea? Atâta treabă!
Treceau repede grăbiţi
Şi aşa, viaţa întreagă,
O pierdeau... prea obosiţi

Moromete, înţeleptul,
Părea prost, dar nu era,
Doar se prefăcea, deşteptul,
El vedea... el exista

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am conştiinţa...

Am conştiinţa vorbelor nerostite şi a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa drumurilor şi căutărilor,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa trăirilor neţărmurite,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa dorinţelor nestinse,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aştern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.

Am conştiinţa unei lumi mai bune,
În care să crească copiii de azi şi de mâine,
O lume cu speranţe, cu zile vioaie,
O lume minunată, fără războaie!

poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vorbe mari nu fierbi pilaful, îţi trebuie unt şi orez.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultatea de teatru am făcut-o după ce începusem să joc deja de doi ani. Am vrut să învăţ, să devin o actriţă profesionistă, deşi acest lucru nu contează neaparat. Poţi să fii actor şi fără facultate. Dacă ai datele necesare, le ai, punct!

citat din Iuliana Călinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dicţionar matern

fiecare pasăre cerne bucăţi de cenuşă
o punem între foi de dicţionar la uscat
în dreptul cuvântului mamă
dicţionarul aleargă până în noptieră
aşteaptă până când îmi iau pastilele antidepresive
apoi iese şi mă mângâie pe creştet
ţese un sentiment matern să mă învelească
dar ce nu ştie el e că nu mi-e frig
ci dor
dor
dor
apoi îmi spune noapte bună
şi se duce fericit înapoi
să se sinucidă
cea mai frumoasă pasăre este însuşi dicţionarul
el poate învia din cenuşa altora
din definiţii
irelevante
aşteptând să se verse peste frunzele ce în curând
vor acoperi cel mai greu sicriu peste care
va sta scris
"dreptul de a-mi abandona copilul
nu mi-l însuşesc, mă
defineşte

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blazonul turmei

Iarba udă de ploaie părea o bibliotecă de sezon
cu jilţuri foarte comode
mai departe pătulele de vite păreau nişte palate scufundate
şi vitele mugeau încet
mugea încet pământul
fire de fân prin aer

ce mari păianjeni grei
ţeseau această plasă în care să ne prindă
familia întreagă şi cănile cu mied
ce mari păianjeni grei de umezeală
pe care-i seceram la repezeală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citesc şi cărţi, multe cărţi: dar de la ele învăţ mai puţin decât de la viaţă. O singură carte m-a învăţat mult: dicţionarul. O, dicţionarul, îl ador. Dar ador şi strada, un dicţionar chiar mai minunat.

citat din Ettore Petrolini
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape straniu

Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunţă nicio schimbare.

Lunile înverşunate trec,
încă nu baţi la usă,
în streaşină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau şi-ţi aştept paşii.

Sub o lună gotică
şi fiecare clipire de stea,
prin pădurea de şoapte,
uşor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.

Încerc să nu mă gândesc
la distanţa şi spaţiul dintre noi,
dar există momente
când eşti atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme şi brize de umbre dense.

Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniştea din mine,
îmbrăţişaţi la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârşirea.

Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi uşoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!