Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!

în Biblia, Eclesiastul
Adăugat de Florin Mercas
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă trece, alta vine

.. Viaţa în ziua de azi, aici şi acum,
mi-am creat-o, ca de obicei prost,
când plin de ardoae creatoare,
mi-am aşezat pe nas ochelarii de cal,
şi-am început s-o experimentez...

Off,... o prostie a prostiilor,
oftez eu, o prostie şi totul este deşertăciune,
totul este deşertăciune în creeaţia mea...
... Ce folos am eu din toată truda,
cu care mi-am trăit toată viaţa?...

... O viaţă trece, alta vine,
şi pământul este veşnic în mişcare,
viaţa mi se naşte, îmbătrânesc,
şi alearg spre locul de unde n-am scăpare...

... Nimic nou, după câte conştientizez,
cică pe la bătrâneţe o să fiu cam melancolic.
Nu ştiu motivul,
dar o să continui să iubesc viaţa,
din locul unde-am rămas făr de viaţă...

... Ce a fost nu va mai fi,
şi ce s-a facut nu se va mai face,
nu este nimic vechi sub soare,
toul merge spre înainte...

... Pagina din această viaţă mă informează
despre tratativele mele zadarnice cu moartea,
în legătură cu pretenţia ei absurdă
de-a-mi încheia viaţa... de-a muri,
deşi este plină de greşeli nepermise...

... Uitând eu cu bună ştiinţă
că fiecare dintre noi suntem datori
c-o moarte... moarte unde-ţii boldul!...
... Doamne scapă-mă de ea... ajută-mă!...
... Nimic nou... sub soare...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ani

Se schimbă anul, lăuntric
Simţi cumpăna cum trece
Şi frunza uscată care cade din pomul de-argint.
O, neaua mai stă să se topească, sclipind
În roşii culori de armonie
Trece anul stafie
Şi vine altul îmbrăcat în mărgean,
Tu suflete, neam!

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce trudeşte pământul simte mai gustoasă pâinea decât cel care numai o consumă. Trudeşte şi tu, ca să simţi gustul pâinii adevărate.

Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine anul, trece anul

Vine anul, trece anul
Toată viaţa vânez banul
dacă reuşesc. Şi mâine
Mai cumpăr o pâine

Iedera din Valea Lungă
îmi trăgea pe cer o dungă

La capătul podului ciclopii
plecaseră la vânătoare de dropii

de la început până la sfârşit,
am albit, am chelit

Tobe la momentul fast
meniscul lui Metafrast

Urletele de hienă
ne sosesc printr-o antenă
necerută, nechemată
dar pentru care suntem puşi la plată!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea înclinată

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudeşte nava.

Osul nasului ei cenuşiu ca ceaţa,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.

Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudeşte – aprigă ca marea, cenuşie ca ceaţa.

Ea este luminiţa verzuie din noaptea cenuşie.
Ea vine şi se se duce prin ceaţa mării.
Ea trudeşte deasupra orizontului înclinat.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trece viaţa

După soare vine ploaie,
După ploaie vine vânt.
Dar de veacuri oamenii,
Beau, râd şi plâng.

După lacrimi de iubire
Vin şi lacrimi de durere.
După ce gustăm din fagure de miere,
Bem şi puţină fiere.

După ce ne naştem în pace,
Facem un război răzbunător.
După ce vedem o rază de lumină
Ne adâncim într-un întuneric necruţător.

Şi aşa trece viaţa
Şi cu bune şi cu rele.
După ploaie vine soare
Şi pe cer răsar mii de stele!

poezie de Vladimir Potlog (18 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi.

Camelia Opriţa în Mă rog soarelui să-mi deschidă porţile lumii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanatismul religios vine din obscurantism, nu din credinţă. Deşi Pământul îşi urmează conştiincios mişcarea de rotaţie, o parte a lui rămâne mereu în întuneric.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este al pământului: pământul îl hrăneşte cu toată străruinţa lui până ce omul se reîntoarce în pământ, se întemeiază unul pe celălalt. Fără pământ, omul nu e el însuşi spunea tatăl meu.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Ioan Ioam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul Pământului

Timpul nu trece.
Trec limbile ceasurilor,
De la un semn la altul,
De la o cifră la alta;
Trec oamenii,
De la unul la altul,
De la una la alta.
Timpul: spaţiul fix în care se mişcă totul.

Soarele nu răsare,
Nu ştie să răsară.
Pământul ştie să răsară
Florile, pădurea, grâul.
Pământul: timpul potrivit al încolţirii universului.

Dragostea mea,
Nu trebuie să mergem pe soare
Pentru a privi răsăritul pământului.
Hai să ne culcăm aici, pe creştetul său,
Şi-n zori
Să răsărim împreună,
Sub ochii tăi însărcinaţi de vise!

Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 septembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi ca Viaţa, liberă de orice folos, este cel mai mare folos. Doar frica gândului caută să îţi dea nevoia unui "folos", deoarece doar aşa îi poţi rămâne lui pe mai departe în sclavie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a mai stins o stea (Lui Grigore Vieru)

Motto:

Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă si prin carte!

(Grigore Vieru)

Cum vine omul, numai, numai zâmbet!
Cum pleacă omul, numai, numai plânset!
Mai bună, lumea, cu un gram o lasă.
Tribut plăteste pentru el, o viaţă!

Cum vine omul, numai, numai soare,
Şi-i noapte grea a lui plecare.
Un nume bun, un nume drag ne lasă
Şi-o întristare pentru-o-ntreagă viaţă!

Cum vine omul, numai, numai miere
Cum pleacă omul, inimă-n durere:
Câte-o fărâmă pentru fiecare,
Cât are omul, inima, de mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamna. Deja o simţim că vine
în vântul de august,
în ploile de septembrie,
torenţiale şi plângătoare,
şi un fior străbătu pământul
care acum, gol şi trist,
salută un soare rătăcit.
Vremea trece şi apune,
în această toamnă care avansează
cu lentoare nespusă,
cel mai bun timp din viaţa noastră
şi îndelungat, ne spune adio.

poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrebări fără răspuns

Un crin galben, altul alb, or fi fraţi sau intâmplare
Răsăriţi intr-o grădină inundată cu mult soare?

Un om alb si altul negru despărţiţi printr-o culoare
Semn divin pune amprenta.... de ce oare?

Suflet bun si suflet rău, nici nu sti in care zace
Gând malefic se imbracă si-n petale si in ace?

După noapte vine zi.... după ploaie vine soare,
După viaţă ce-o mai fi.... si rămân cu o-ntrebare?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii lui Dumnezeu

Undeva, pe o planeta
Chiar a treia de la soare
Îşi trăiesc viaţa mizeră
O mulţime de-animale.

Printre multe orătănii
Chiar în vârful existenţei
Se află omul, fiinţa
Ce-a spus da independenţei.

Dependent însă de zeul
Care le-a făcut pe toate
Ce spune că e stăpânul
Şi oricând are dreptate

Omul îşi trăieşte viaţa
De sclav al divinităţii
Hranindu-se cu speranţa
Pentru ziua libertăţii.

Însă Dumnezeu e mare
Are putere în toate
Iar omul n-are salvare
De-a trăi în libertate.

Mai ales ca-ntreg pământul
E păzit chiar de Satana
Care are legământul
De a cerceta greşeala.

Aşa ca umilul om
Rămâne un sclav etern
Al puternicului Domn
Si-al Satanei din Infern...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi marea

Îmbrăcat în salopetă
Că e vremea friguroasă,
Omul pune-n cap caschetă
Şi pleacă în zori de-acasă.

Munca lui pe şantier
E mai grea decât s-ar crede,
Gândul lui e un mister:
Cât trudeşte nu se vede.

N-are mare avuţie,
Câştigul nu prea-l împunge,
Dar marea lui bogăţie
Este-n suflet şi-i ajunge.

Sufletu-i e blând şi cald,
Vorba calmă şi sfătoasă,
Ochii lui ca de smarald,
Pentru cei rămaşi acasă.

Marea din spatele lui,
Agitată-i ca şi viaţa,
Iar lumina cerului
Îi îndulceşte speranţa.

Întoarce spatele mării,
Briza-i mângâie obrazul,
Aer umed, gustul sării
Îl fac să-i simtă talazul.

Toată ziua cât munceşte
Gândul lui e încruntat,
Seara când se odihneşte
Şade tolănit în pat.

Tot încearcă să-nţeleagă
Tristeţea şi bucuria,
Cum de soarta e beteagă,
Nu-şi găseşte fălnicia.

Licăreşte o speranţă,
N-o va pierde, că-i promite,
Dar e prea mare distanţă
Şi e sigur că nu-l minte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine valul

neanunţat şi ne duce cu el
în ţările calde cu nisipul auriu
şi rechini la mal în apa mică
trece pe sub noi sau peste noi
perie pământul boţit ca o gură
de babă ştirbă sau de moşneag
care se ţine băţos de toiag
vine valul şi toată lumea aşteaptă
în genunchi să treacă apa în şuviţe
de fuior groase cât degetele
copiilor care bat toba de tinichea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!