Covorul magic de cărţi

dedicat Melaniei Cuc

poetul îşi puse cărţile
scrise, chiar de el, la picioare;
împreună formau un covor
pregătit, prin lume, să zboare.

apoi le spuse şi celorlalţi:
-veniţi, e un covor fermecat,
dacă ştiţi pe de rost un poem,
va va duce spre locul visat.

ceilalţi au venit, dar tăceau,
privind spre covor cu regrete,
nu ştiau nici măcar un cuvânt
chiar de-aveau mobil şi... tablete.

iar câţiva, de frustrare-au călcat
pe covor, ştergându-şi pantofii;
nu aveau nevoie de pilde,
urau versul şi filozofii.

aşa, covorul magic de cărţi
nu putea deloc să mai zboare,
a rămas un covor ordinar,
călcat de netoţi în picioare.

poezie de Ionuţ Caragea (10 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

covor de flori

Un covor de flori este un poem în culori pe care-l scrie pământul.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când baţi un covor, bătăile nu sunt pentru covor. Sunt pentru praful din el.

citat din Rumi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemate sărbători

Zice un purcel: - Vă spun,
Cel mai rău e la Crăciun!
Mielul îi răspunde: - Zău
Că la Paşti e cel mai rău!

Intră-n vorbă un covor,
Atârnat de bătător:

- Ştiu că drama voastră e,
Cunoscută la U. E.,
Şi că este stipulat,
Să muriţi civilizat,

Dar şi eu şi neamul meu,
Sunt uitat de Dumnezeu,

Şi aşa-i al meu destin,
Viaţa-mi să îmi fie chin,
Căci de când m-am deşteptat,
În picioare sunt călcat...

Dar mă umplu de fiori,
Blestemate sărbători,

Când bătut sunt mai dihai,
Decât zece hoţi de cai,
Şi când, an de an, plătesc,
După ritul strămoşesc,

Un păcat covârşitor:
Că sunt stirpe de covor...

Imi plâng trupul schilodit,
Şi mă-ntreb: Cine-a minţit,
Vre-un creştin c-ar fi mai bun,
Pe la Paşti, pe la Crăciun...?

fabulă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Preşul" de Ion Băieşu

De departe, sub decor:
Nu e preş, ci e covor.
Te apropii de cortină:
Nu-i covor, ci rogojină!

epigramă de Vasile Tacu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt pijamaua ta roşie
de care te lepezi fugitiv
la fiecare 7 pe covor

îmi scrii pe frigider
adio
mă suni că nu mai
ai nopţi

eu
cu parfumul tău
prin suflet
adun firimiturile
de sărut
număr furtunile
prin care treci
şi aştept
cuminte

poate
mă îmbraci din nou
sau poate am să mor
pijama pe covor

mai vii?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşcăriaşii de lux: miniştri, senatori, deputaţi etc

N-are-acasă nevoiaşul,
Ce-are azi puşcăriaşul,
Cărţi, birou, mobil, covor,
Internet, televizor...

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (30 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenă pansea

din stele care au căzut
eu cu cerneală am făcut
covor de flori albastru pur
tivit cu verde imprejur.

si dacă in cerneala mea
a picurat si lacrima
eu din covor aleg un vers
ca pe o floare-l dăruiesc

cerneala mi s-a terminat
povestea eu am incheiat.
din cer va mai cădea o stea
si steaua-i galbenă pansea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte bine scrisă este asemeni unui covor fermecat care te poartă într-o lume în care nu ai putea avea acces în alt fel.

citat din Caroline Gordon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

imaginaţie

Adevăratul covor fermecat este imaginaţia.

definiţie de Norman Vincent Peale
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Untul e minunat în gură, dar nu e bun deloc pe covor.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (17 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt destul de bătrân ca să ştiu că până şi covorul roşu este doar un covor.

citat din Al Gore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

O, ţi-aş aşterne la picioare
Covor de vise, alb ca norul,
De nu te-aş şti, iubito,-n stare
Să pui pe el aspiratorul.

epigramă de Constantin Sachelaride din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneia cu picioare lungi

Cum poate, Doamne, ea umbla
Pe un asemenea picior?
Când eu, cuprins ca de dambla,
I-aş face inima covor?

epigramă de Florian Saioc din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul cuvintelor

Plec şi mă întorc.
Urc şi cobor.

Iluzii şi umbre pe un covor.

Zbor şi cădere.
Cer şi pământ.

În mine, totul este cuvânt.

Ştiut, neştiut.
Etern, trecător.

Paşii sunt umbre pe un covor.

Cal, călăreţ... pe un podeţ.
Podeţ peste apă, asteapta să treacă.
Aştept să vină şi calul.

Voi trece prin ger.
Eu sunt călăreţul... cu cal, fără cal.
În mine se-aude jelind un caval.

Aştept dimineaţa.

Plâng când ea vine.
Mă întreb de ce oare, sunt azi lângă tine

poezie de Iulia Giuşcă din Jocul cuvintelor Editura Emma Cluj Napoca 2016 (2016)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de iarnă

S-a-ntristat deodată toamna. Şuiera vântul prin crengi
Spulberând la întâmplare toate frunzele slăbite.
S-a ascuns deodată prinţul după nori şi a lăsat-o,
Vântului, s-o ameţească în tristeţi învârtejite.

S-a zvonit că mâine-n zori, sora-şi cheamă-n ajutor,
Ca să-şi cearnă fulguirea în covor după covor.
Simt că peste-acestea toate, vară, toamnă, primăvară,
Soarele, din raza-i sfântă, doar dreptate va împarte,

Dându-i iernii cât doreşte, primăverii ce-a visat,
Verii, dragostea lui toată, toamnei, rodul cel bogat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

păşind pe vârfuri

cu pantofii în mână –

covor de frunze

cum am început iarăşi

să vorbesc cu Dumnezeu

tanka de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

covor destrămat –
câte o pală de vânt
duce din frunze

haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor de frunze ruginite

Sfios, călcam pe frunze ruginite,
Ce este-al toamnei nesfârşit covor,
Trăiam în melancolicul decor,
Un timp ascuns în gânduri regăsite.

Se scurge vremea încet, pe nesimţite,
Iar clipele dansează-ameţitor,
Că noi simţim al toamnei drag fior
În inimile noastre răscolite.

Ca doi copii ne ţinem azi de mână
La fel cum am făcut şi-n alte dăţi,
Eşti vraja reîntâlnirii şi stăpână

Ce-alungi nelinişti şi singurătăţi.
Un murmur de izvor dintr-o fântână,
Cu setea de dorinţe, când mi te-arăţi!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!