Suavă clipire

insinuată în carcasa incoloră susţinută de oase
începe să crească în ceţoase întoarceri
şi creşte şi creşte
ca un aluat dospit
peste albia de lapte
ce împrumută pielea de prunc nesăţios
mirosului dulceag al visării
în nevăzutele margini
crispate de nepriceperi
luate la strâns şi frământate
cu zâmbet
într-o suavă clipire
speranţa
cât de adevărată pare
surâzătoare
între degetele derutatei lumi sugrumate de indiferenţă
de parcă ar vrea să trezească
îndulcit
în amorţite priviri
pe orice s-ar întâmpla şi nimic mai mult
mai departe altceva nu se ştie
doar visarea
înaintea aceluiaşi vis
doar visarea croieşte sub ploile repezi
rochie lungă la poale
cu fluturi-coconi
brodaţi cu fir roşu-gălbui
contaminaţi de primăvara din acest azi
aiuriţi de dansatoare
păpădii
învăluite în secetoase rochii de bal

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un semn

într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru

n-am nimic de ascuns

pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie

dovadă că am trecut pe aici

celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte

şi creşte...

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre confetti

ştie să iubească cât lacurile mările şi oceanele
toate acestea încap în stropitoarea
cu care udă o inimă
în zile aride în care
conturul cu roşu desenat pe tot peretele
s-ar usca într-atât că ar începe să se cojească

nu-ţi va spune niciodată despre plânsul său
gândeşte fără să ştie la începuturi
într-un vis dulce
cu îmbrăţişări în aceeaşi respiraţie
stropeşte cu apă toate desenele
ca să se asigure că inima-ţi va creşte printre confetti

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub priviri exorcizate

cu blândeţe îşi tremură aripile
banalele mori de vânt nu mai obiectează
de atâta rotire
se prefac în enigme roşii albe galbene mov
în tictacuri târzii
când nu-i privită o creangă
se despovărează brusc
zăpada fuge în spatele casei
trist cugetul tace parcă nimeni fiind
toţi se grăbesc
pe ferestre lunecă faruri
lipiţi de geam zori
intimidaţi întârzie dorinţele de ieri
strânse cu bucurie avară în iarnă
de visători cu mâinile învelite în
fâşii de lumină
într-o beţie de calde atingeri
curgătoare de pe acum ca un preludiu
sub priviri exorcizate şi orice s-ar întâmpla

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclul toamnei

cutie de rezonanţă a paşilor/ pe străzi de nicăieri/
acest anotimp
cu ochi de albină ce multiplică efectele
în tufănele
nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă a unui balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray
o dezvăluire prima oară în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
ce profită de soclul toamnei
cultivând mai departe aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară la cincizeci de ani

Primăvara asta mă găseşte iară,
Cu privirea-n flori culegând parfum,
Sufletul umplându-mi a cincizecea oară
De splendoarea vieţii presărată-n drum.

Primăvara asta mă îmbrăţişează,
Tot cu braţe pline de înduioşare.
Îmi pătrunde-n suflet a iubirii rază
Şi mă tot dezmiardă, dulce legănare.

Primăvara asta, daruri iar îmi face,
Cercei de cireşe, inimi de căpşuni.
Vişina amară, în palme mi-o coace
Doar învăluind-o cu ochii ei buni.

Din verdeaţa clipei îmi croieşte iară
Rochie aleasă pentru balul ei.
Păpădii în poale razele-mi brodară.
Primăvara asta poţi să-mi ceri ce vrei!

Sunt aşa bogată, fără să am bani
Doar cu masa plină de alese fructe
Şi-s aşa frumoasă, la cincizeci de ani
Cu obraji-bujori şi cu vise multe!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia orizontului

adevărata poezie este când roşul devine
maci înfloriţi şi căldura soarelui se preface în grâu copt
amestec de lumini să bucure ciocârliile
ce mă privesc
ca şi cum m-ar înţelege

geloasă este linia orizontului ce se îndepărtează
mă linguşeşte mă desmiardă
apoi fuge mai departe
cât de aproape era altădată
se întâmpla în miezul zilei
doar întindeam braţul şi gata
eram pregătită s-o ajung

acum leg un vis plăcut
de amprenta ei
incendiată de o nouă şi adevărată lumină
ce nu mă lasă singură
în irespirabilul zilei ţesut din vise şi himere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mâine...

El îşi frânge degetele pe canapeaua ei mov,
aşteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
şi nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospeşte într-o tăcere stranie
iar oraşul pare că ameţit doarme.

Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colţul gurii
şi se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a şters de cuvintele din poeme,
îşi gândea ziua de fericire cu voce suavă,

aşeza gândurile fiecare la locul potrivit
şi dintr-o dată a ieşi şi i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...

De atunci canapelele mov îl indispun
şi fete ca ea n-a mai întâlnit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic altceva nu poate fi mai expresiv pe Pământ decât primăvara. Ea are întâietate cerească de a-şi alege formele, culorile şi miresme, preludiu dat de mugurul de iarbă.
Primăvara nu fuge de adevăr pentru că n-ar mai fi primăvară, n-ar mai fi agitaţia de fond a renaşterii: urmează doar firescul dat de divinitate într-o stare pură de lirică şi expansiune.
Cât de departe se vede omul de toate o poate spune numai în poezie; cât de aproape se vede omul de Dumnezeu, o poate spune doar în rugăciune.

Camelia Opriţa în Viaţa e un timp numit libertate (Fuga omului de adevăr este fuga de a nu mai fi om)wordpress.com (8 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piruetă

cutie de rezonanţă
a paşilor pe străzi de nicăieri
anotimpul cu ochi de albină
multiplică efectele
în tufănele nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă dintr-un balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray o dezvăluire prima oară
în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
profitoare de soclul toamnei
cultivând mai departe
aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

ştie să iubească atât de mult
cât lacurile mările şi oceanele
toate încap în stropitoarea ei
cu ele îţi udă inima
în toate zilele cele bune
şi în cele aride în care conturul cu roşu
desenat pe tot peretele
s-ar usca într-atât că ar începe să se cojească

stropeşte cu apă vie
toate desenele
inima ta de copil să-ţi crească printre confeti

nu-ţi va spune nimic despre plâns
gândeşte adesea la începuturi
la visul nedezlegat al misterioaselor îmbrăţişări
ascunse în adâncul pântecului ud de mamă
în aceeaşi respiraţie
în aceleaşi bătăi ale inimilor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din albia Nevei

Scrisoare din albia Nevei
Mi-e locul acesta mai cald
Barcazul şi-o lavră-adormită
Cu streşini răsfrânte în alb

Scrisoare trimisă în noapte
Bătută de vânt la răscruci
Din locul acela pe care
N-ai mai putea să-l ajungi

Beau ceaiuri cu palma la tâmplă
Tresar parcă-aş vrea să mă strâng
Dar ceasul din urmă îmi strigă
Aşează-te naibii la rând

Acolo-am ajuns primăvara
În franjuri şi fără rabat
Departe în albia Nevei
Acolo mi-e parcă mai cald

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Cât vezi
Cu ochii
E verde
Şi pe deasupra
Mult albastru
Şi viaţa
Renaşte
Din orice poziţie
Şi trece mai sus
De orice limită
Şi incită doruri
Pe axa absciselor
Şi creşte cu sârg
Pe ordonată
În spaţiu regăsirii.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ştiu cum să-ţi spun

De-ai şti ce mult aş vrea pe-o rază de lumină la cer să mă înalţ
Cu mâinile amândouă să prind speranţa ce-atâta mi-o doresc,
In valurile mării visarea mea de veacuri să facă-un singur salt
Ca să-mi înapoieze din alte mii de vieţi doar una, aceea...
pe care o iubesc!

Oare cum să-ţi spun cât îmi lipseşte fericirea de a fi in doi
Si nu ştiu cum să-mpart tristeţea ce porneşte adesea către tine.
Deşi a vrea să o alung să stea cât mai departe, să fugă de la noi
In noapte pâlpâind din aripi cohorte de cocori se frâng în mine.

Si nu ştiu cum să-ţi spun ce tristă-i iarăşi această primavară
Chiar daca am găsit un drum promis de mult şi-n valuri aruncat,
Nu cred să mai găsesc alt drum ca sa pornesc spre pe tine iară
Aşa cum am avut şi ne-am pierdut precum Adam şi Eva
în marele pacat!

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai facem diamante

Nu-s întoarceri, doar plecări,
Noi mormane de gunoaie,
Fete blonde prin parcări
Şi indicii despre ploaie.

Nu mai facem diamante,
Dispărută-i apa grea,
Lumea caută calmante,
Vremea care vine-i rea.

Ninge cu impertinenţă,
Proşti se visează zei,
Incoloră decadenţă
A-mpărţirilor la trei.

Unii râd, alţii înjură
Fără noimă, reticenţi,
Aroganţi peste măsură,
Dar frustraţi şi impotenţi.

Nu-s întoarceri, doar plecări,
Năluciri deloc charmante
Şi aceleaşi provocări,
Stranii şi halucinante.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra dorului

Ajung deodat' cu spatele la soare,
Iar umbra mea apare, şi-i doar ea,
Mă dau în stânga şi în dreapta, nu dispare,
S-a atasat de mine de parcă ştie ea ceva.

Pare că -i doar nuanţa ei predominantă,
Nimic să nu răsară de sub ea,
Eu stau şi plâng, şi nu se simte importantă,
De un' să ştie ea durerea mea?

O amintire mă sufocă, o amintire sumbră,
Tânjesc la ce-am iubit cândva în viaţa mea,
Şi parcă nu mai înţeleg nimic din umbră,
Când dorul se aşează peste ea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi bătrânii speră să supravieţuiască până în anul în care se preconizează că va creşte speranţa într-o viaţă mai lungă.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!