De multe ori, când am luat anumite decizii, când am fost mândră sau când m-am ruşinat de vreo faptă de-a mea, dar mai ales când aş fi avut nevoie de un sfat, m-am întrebat în gând: "Oare tata ce-ar spune acum?" Şi am încercat să îmi imaginez părerea lui, sfatul lui, aprobarea sau dezaprobarea lui...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar putea vorbi, cred că tata mi-ar cere să nu mă mai condamn pentru eşecuri şi să mă iert pentru slăbiciunile mele... Şi vreau să cred că mi-ar spune că totuşi am făcut destul... pentru el şi pentru oamenii din viaţa mea. Că n-am trăit degeaba, că fiecare a "luat" ceva bun de la mine... că sunt cea mai frumoasă întâmplare din viaţa lui... şi că nu mă va părăsi niciodată... promiţându-mi că atunci când voi avea nevoie de el, mă va ţine de mână...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întrebat ...

M-am întrebat ades dom' senator
Dac-ai uitat, plecând dintre popor,
Stând la tribuna plenului, băţos,
De votul meu e unul de prisos.
Ades m-am întrebat dom'le ministru,
De om eşti, sau un orator sinistru,
Trecând abil prin multele guverne,
Stând mândru, plin de ifose, pe perne.
M-am întrebat ades dom' deputat
Dacă ai fost sau eşti bărbat de stat,
Neruşinat, când dormi în parlament,
Nevrând sau nefiind preopinent.
M-am întrebat d-le guvernator,
De ce în buzunare n-am un chior,
În timp ce grangurii din parlament,
Învârt la miliarde cu talent.
Ades m-am întrebat dom' preşedinte:
Încremenit-ai între jurăminte?!
Nu mai mă-ntreb deloc, că văd eu bine,
Politica de stat nu-i pentru mine.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezindu-mă din beţie într-o zi de primăvară

În lumea asta viaţa-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din faţa uşii mele.
Când m-am trezit, am deschis ochii spre iarba din grădină;
O pasăre singuratică ciripea printre flori, m-am întrebat,
O fi fost o zi mohorâtă sau o zi frumoasă?
Vântul de primăvară-i spunea poveşti grangurului de mango.
Tulburat de cântecul lui, am scăpat un suspin –
Şi, cum vinul era la îndemână, mi-am umplut paharul.
Am aşteptat, cântând din toată inima, să răsară luna;
Când cântecul a luat sfârşit, lumea era alta.

Afundat în gânduri, n-am simţit amurgul –
Căzând de pe ramuri înflorite, petalele-mi umpluseră cutele hainelor.
Ameţit, m-am ridicat îndreptându-mă către pârâul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puţini.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întrebat

M-am întrebat
Când sunt prea liric...
Ce sunt Satir,
Sau sunt satiric?

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta şi m-am plimbat prin tot oraşul, în zigzag, în cerc, în sus şi-n jos. Când am obosit şi am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am aşezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar şi liniştitor că nu era necesar să-l aduc în viaţa mea, nici să intru eu în viaţa lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea fiinţelor noastre. Dar şi câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt istoric

Atunci când eram copil
tata îmi spunea poveşti
despre floarea cea mai mândră
a Oştirii româneşti.

Am avut un rege-odată
care a fost şi la Nisa,
iar ţara lui se întindea
de la Nistru pân' la Tisa.

Nu am fost barbari nicicând,
avem un popor creştin,
în zadar încearcă unii
să schimbe al lui destin.

Am făcut chiar şi hotare
la mulţi regi şi împăraţi,
pe duşmani i-am ocrotit
şi încă le spunem fraţi.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Şi-a dăruit necontenit priinţa,
smerit, în faţa Celui-Mai-De-Sus,
considerând mereu că suferinţa
e-o grea-ncercare dată de Iisus...

A fost onest, adânc, sentimental
şi a murit cu dorul de-a muri,
într-un amurg solar, transcedental,
când ochiu-i plâns, subit, înmărmuri!

Ca tată, a privit intens lumina
şi-n ochii lui lumina eram noi,
la suflet era alb, precum hermina,
când umblă prin omătul de... apoi.

Deşi strălumina chiar în tristeţe,
precum un zeu venit din altă sferă,
îşi purta rostul cu acurateţe,
ca pe un trandafir la butonieră.

Acum e umbră blîndă, aromată,
care-mi adie visul întru gând,
o umbră sacră, care îmi arată,
c-a fost odată tata... oare când?

Acum îl văd, când ochiu-mi scapăt,
neprihănit şi... Iov până la capăt!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iuda Rosenthal: Îmi amintesc cum îmi spunea tata că ochii lui Dumnezeu te privesc tot timpul. Ochii lui Dumnezeu! Ce cuvinte către un tânăr băiat! Oare cum erau ochii lui Dumnezeu? Inimaginabil de scrutători, de o intensitate incredibilă, presupun. Mă întreb dacă a fost o simplă coincidenţă faptul că m-am făcut oftalmolog.

replică din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie părintească...

Mi-e atât de dor, de tata!
Şi de adepţii lui cei geniali...
Când sfaturi îmi dădeau pe îndelete,
Să-mi creioneze viitorul ideal.

El, tata, scriitor voia să ajungă,
Ca să deştepte lumea în jurul lui
Şi ştiinţa lui cu toţi neştiutorii s-o împartă;
Dar soarta capricioasă altfel a ales,
Când gândurile lui strigau, Progres!
Poate era prea mic în univers...
Mare, sigur este, pentru a lui fată.

- Prea bun, prea prost şi prea cinstit
Sunt şi am fost, îmi spunea tata,
Cu cine nici nu trebuia luat în seamă,
S-a profitat de bunătatea mea,
Şi am răbdat ca Iov, în viaţa asta,
Cui am greşit? Naiv se întreba,
Căci am plătit dublu şi-ndesat orice nimic,
De aceea vreau pe alţii să-i deştept la timp,
Deşi totul în viaţă e relativ.

- Ştiu multe, draga mea copilă,
Dar, foarte puţine, în acelaşi ritm,
Să te învăţ o viaţă întreagă
Şi tot nimic eu nu te-am învăţat,
Căci viaţa este o ecuaţie divină.
Ce suntem noi oamenii cu adevărat?
Poate aflăm, dar sus în ceruri.

- Atâtea întrebări mi-am pus în viaţă,
Îmi spuse tata, gânditor ca Buddha,
Arătându-mi o tâmplă obosită,
Şi atâtea răspunsuri am încercat să-mi dau,
Cât marea frunzelor căzute toamna,
Şi din enigmele vieţii nimic nu am aflat,
- Ţie, ce să-ţi predau?
Decât ce am citit şi experimentat,
Căci vieţii încă nu-i cunoaştem taina.

Ce suntem noi oamenii în univers?
Furnici pe-un muşuroi balşoi,
,, A fi sau a nu fi"
Ne întrebăm, ca Hamlet,
Neputincioşi în faţa sorţii,
De ce venim, de ce plecăm?
De ce iubim, de ce visăm?
Ce guri hrănim, în cer divin?
Când vom avea habar ce suntem
Şi pentru ce ne înmulţim?

Enigme şi iarăşi enigme,
Zbateri aiurea, fără de rost,
Dar ştiu, îmi spuse tata foarte serios,
Că trebuie să fim mai buni,
decât am fost...
Ăsta e marele secret!
În rest, cum venim, aşa plecăm,
Tot goi, tot proşti.

,, Nimic nou sub soare"

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mică, tata mi-a spus că sufletul meu este un castel. Că indiferent de luptele care se dau înafara lui, eu trebuie să păstrez interiorul frumos şi curat. Să nu îl aglomerez cu lucruri inutile şi să nu primesc pe oricine înăuntru.

Irina Binder în Insomnii, 1
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viaţă,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineaţă.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculaţii zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinereţea lor se-mbată ai mei pori
şi propriu-mi sfârşit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat aşteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
şi să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele şi cânt un cântec nou mereu
şi simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topeşte blând şi vechi şi noi omături.

poezie de Anatol Covali
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hortense Robbins

Numele meu era prezent în toate ziarele –
Când cinam undeva
Sau când călătoream undeva,
Sau când închiriam o casă la Paris,
Unde eram parte a aristocraţiei.
Întotdeauna mâncam sau călătoream,
Sau mă tratam la băi, la Baden-Baden.
Acum sunt aici să onorez
Spoon River, aici lângă familia din care cândva am apărut.
Nimănui acum nu-i pasă unde am luat cina,
Sau am trăit, sau cu cine m-am conversat,
Sau cât de des mergem la Baden-Baden.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu Jiul mă aseamăn

E Jiul frate cu Oltul şi e geamăn
Cu care m-am legat de multă vreme,
Altfel de chip am eu, dar mă aseamăn
Şi ca şi el şi eu mai scriu poeme.

Privim aceleaşi locuri din bătrâni
Şi-n timpul scurs noi strângem amintiri,
Suntem şi-om fi de-a pururea români
Şi-avem în viaţă rosturi şi împliniri.

Ne bucurăm nespus când ne-ntâlnim,
Firească e a noastră îmbrăţişare,
Ne spunem câte toate din ce ştim,
De la început, de când am fost izvoare.

Ne încântăm de doine ciobăneşti,
De şoaptele ascunse-n fapt de seară,
De doruri ştim şi patimi omeneşti
Şi când tristeţea e şi ne înconjoară.

Ne hârjonim cu soarele-mpreună,
Când peste noi, cu raze scânteiază
Şi cochetăm în nopţile cu lună,
Când vraja peste noi, încet, se-aşează.

Iubirea lui din setea mea se-adapă,
De când purtăm şi visuri şi credinţi,
Eu sunt cel ce se scaldă-n a lui apă,
Sau el se scaldă-n ochii mei cuminţi?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui bunicu-meu

C-am aerul lui tata mare,
Aud spunându-mi-se-ades;
Dar despre partea moştenirii,
Cu aerul doar m-am ales...

epigramă de Radu D. Rosetti din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

De şeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măşti la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar şi eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.

Cu-acei ce au biroul lângă mine
Îşi pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.

O viaţă-am căutat şi eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost şi de frustrare!

M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o şură,
M-a luat la zor şi-atunci m-am potolit.

Te-nvârţi în lume şi-ţi încerci norocul
Cu măştile ce tu le zămisleşti
În funcţie de fire şi de locul
Pe care-l calci şi-aşa îmbătrâneşti!

Şi vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viaţă?
Şi-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiaţă.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!