Oftat închis în auz
Mi-am turnat vorbele în palme, poftiți:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviți.
Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.
Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l gonește nici o rugăciune, nici o sudalmă
Preludiu confuz.
M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă
M-am înălțat
În numele de Mamă.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1983)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre mamă
- poezii despre lemn
- poezii despre foc
- poezii despre anotimpuri
Citate similare
Undeva, într-un colț de țară
Undeva, într-un colț de țară
am avut cândva o mamă.
Era sfânta mea icoană
și cea mai de preț comoară.
Când venea de la oraș
Doamne, cât mă bucuram.
În mintea mea de copilaș,
o zână o vedeam.
Când în brațe mă lua
și mă săruta zâmbind,
De bucurie lăcrima,
eu mă visam în Olimp.
De-aș primi din cer o palmă
n-aș uita de tine, mamă.
Nu l-aș uita nici pe tata
și nici unde-mi este vatra.
Când tata-mi dădea o palmă,
mă apărai scumpă mamă.
Când către tine greșeam,
singur palme îmi dădeam.
Cum aș putea oare să uit
copilăria ce-am avut?
De la voi primeam povață
cum să reușesc în viață.
La școală bună m-ați dat,
de la joacă nu m-ați luat.
Cu tot aurul din lume
n-aș putea să răsplătesc,
iubirea, vorbele bune,
cu un simplu mulțumesc.
De-aș avea înțelepciunea
câtă e sub soare,
Aș înzestra mamă lumea,
cu viață nepieritoare.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre școală
- poezii despre viață
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre superlative
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfaturi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Supraomul în oglindă
nici albul nici negrul nici culoarea
din altedăți de mine în afara-mi
din alte zări de ochiuri de speranțe
nici umbrele nici corpurile nici uitarea
numirile democratice de îngeri
voturile din rai și iad deopotrivă
cu măști ce se afundă în oglinde
nici umbrele nici corpurile nici uitarea
departe de a fi o nemurire
zvâcnirile galapolui de clipe
ori o armată de-nrobiri solare
nici umbrele nici corpurile nici uitarea
preling cleștarul prăfuit al ignoranței
al pasului etern spre infinituri
desprins din visele reificate
doar oameni doar ființe doar fiire
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre votare, poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre rai, poezii despre negru, poezii despre măști sau poezii despre infinit
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre apă sau poezii despre aer
Leonard: Ce faci?
Sheldon: În fiecare sâmbătă, de când locuiesc în apartamentul ăsta, m-am trezit la 6:15, mi-am turnat un castron cu cereale, am adăugat un sfert de ceașcă de lapte cu 2% grăsimi, am stat la capătul acesta al canapelei, am dat pe BBC America și m-am uitat la Doctor Who.
Leonard: Penny doarme încă.
Sheldon: În fiecare sâmbătă, de când locuiesc în apartamentul ăsta, m-am trezit la 6:15, mi-am turnat un castron cu cereale...
Leonard: Ai televizor în camera ta, de ce nu iei micul dejun în pat?
Sheldon: Pentru că nu sunt nici invalid, nici o femeie care sărbătorește Ziua Mamei.
replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre televiziune, citate despre sărbători, citate despre somn, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre mamă, citate despre lactate, citate despre handicap sau citate despre femei
M-ai alintat doar cu o palmă...
Plimbată încoace și încolo
De numai vorbele-ți bogate...
M-am rezumat la chip de Apolo,
Uitând de strategii versate.
Și te-am dorit așa cum ești,
Precum și creanga-și poartă rodul...
N-aș fi crezut să împietrești
Cum mintea-ți proiectează golul.
Te-aș fi văzut bogat în suflet,
De-ai fi știut să strălucești!...
Însă, n-am auzit vreun sunet
Din inima ce n-o muncești!
M-ai alintat doar cu o palmă,
Ce ai trântit-o din senin...
Deși, tabloul nostru prins în ramă
Spunea sfârșitul de venin.
Nu spun nici DA, nu spun nici NU,
La ce mi-arăți c-o să mai fie...
Dar ce-mi dai tu, nu e acum,
Și-atunci... mă-nchid în colivie...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre sunet, poezii despre sfârșit, poezii despre plimbare, poezii despre muncă, poezii despre inimă sau poezii despre dorințe
Aveți grijă de voi!
Având grijă de toți, am tot uitat de mine
și m-am trezit străină-n adânc de oglindă.
M-am pierdut la răscruce,-n iarnă, la colindă,
în viscol, ce isca doar neiubiri de Sine.
Mă-mpleticeam de geru-ncrederii pierdute
și umerii-mi de-Atlas crăpau de grea povară,
ce mi-o dăduse-n dar o neagră zi de vară,
și m-am ascuns de toți, în locuri neștiute.
Trăind în amorțire de suflet sărăcit,
sub masca împăcării cu soarta fără gust,
m-am apărat de iarnă, cu straiul meu vetust
și când s-a spumuit, îndat' l-am peticit.
Of, iar îmi plâng de milă și vă împovărez,
dar, dacă scriu, mă vindec de zeci de apăsări
și pot să zâmbesc iară spre cele patru zări,
care-mi trimit un gând: că pot să înviez!
Să nu pățiți ca mine, vă rog acum și-aici:
numărătoarea-ncepeți cu "mine", nu cu "noi"!
Pe toți: iubit, iubită, copii, părinți, bunici,
îi veți putea iubi, de-aveți grijă de voi!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre zâmbet, poezii despre viscol, poezii despre plâns, poezii despre iarnă sau poezii despre gânduri
Făt-stingher
Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare
pe strada stoarsă
de mort și viu
la nici o casă
nu e târziu
pe strada ștearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme
din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viață moarte
îl sorbi
din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi și ape
pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori
pe strada răcită
de morți din morți
o casă rătăcită
strigă din porți:
grinzile mă dor
și temelia udă
fereastra fără flori
streașina hâdă
zidul se crapă
coperișul cade
gheață și apă
asud zi și noapte
strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume
pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara
pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele
pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.
poezie clasică de Horia Stamatu din Imperiul (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre gheață sau poezii despre dor
Poveste amară
m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -șuvoi așternut în sicriu
ziua albă cu rece lovește în zări
și se trece se trece pe cărări pe cărări
parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
și nici nu te mai ninge și nici nu e ce crezi
parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
și nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal
numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniștit
o poveste amară cu final neștiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...
poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre ninsoare, poezii despre moarte, poezii despre miezul zilei sau poezii despre iad
Poem rasist
nu i-am iubit niciodată pe negri
de-aceea m-am numărat printre albi
dar nici așa nu
e binele-ntruchipat (?!) printre albii din sud
m-am numărat eronat. nu
m-am iubit nici
pe mine apasă răspunderi
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre responsabilitate, poezii despre poezie sau poezii despre greșeli
Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac.
citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici (1874)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sat, citate de Ioan Slavici despre sat, citate despre lemn, citate despre prostie, citate despre fum, citate despre bătrânețe sau citate de Ioan Slavici despre bătrânețe
Rondel somnolent
Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic
Și simțirea-mi este calmă,
Totul mie-mi pare șic.
Chiar de-mi zice-ți vreo sudalmă,
Nici așa nu mă ridic...
Ochii mi-au căzut în palmă,
Mă cuprinde somn de pic.
Capul mi-e-nfășat în șalmă,
Că așa dormeam de mic,
Ca să nu aud nimic
Că era afară valmă.
Ochii mi-au cazut în palmă.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Mi-am închis ochii și am trecut în neființă. Nici un gând, nici un sunet, nici o percepție, nici un fel de senzație. Nu exista nici spațiu, nici timp.
Ioan Petru Culianu în Jocul de smarald (1987)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre timp, citate despre sunet, citate despre spațiu și timp, citate despre ochi, citate despre moarte, citate despre gânduri sau citate despre existență
Romanța lacrimilor mele
Omul, terminând cu vorba,
Nu știu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.
Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.
Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porți lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanță fredonau:
-In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să mă plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le ajungă.
De-atunci eu singură trăiesc,
Mereu pe căi străine
Și n-am pe cine să iubesc
Sunt tristă, vai de mine.
O... Doamne! Cu ce ți-am greșit
De nu-mi mai ierți păcatul,
Părinții mi-i-ai osândit,
Ai osândit tot satul.
Nu am puteri să mai răzbesc
Poveri și grozăvia,
Dă-mi forță ca să mai zâmbesc
Să zbor ca ciocârlia".
- Ascultând aceste versuri
Am deschis ușa la tindă
Și trecând printr-o odaie
Am ajuns lângă oglindă.
Mi-am privit ochii și fața,
Istovite de durere,
M-am spălat cu apă rece
Să-mi revin, să am putere.
Și, văzând lampa aprinsă
In odaia dinspre vale
Am intrat să-i spun cucoanei
Despre această zi de jale.
Ea știa de tragedia
De la Bălgrad și din țară
Și de tata cum murise
Chinuit în acea gară.
Nu mi-a spus crezând că timpul
Le va rezolva, odată,
Nici n-a vrut să-mi redeschidă
Rănile de altădată
.
Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre tragedie sau poezii despre tinerețe
Unde mă aflam eu în timpul luptelor? Nici pe baricade în mijlocul camarazilor și nici în vreun centru legionar de comandă al Capitalei. Umblam singur din loc în loc, din casă în casă, căutându-mi adăpost pe unde puteam.
Horia Sima în Era libertății
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăcare
N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăiește imponderală, undeva între libertate și căminul frunzelor,
fără întrebări și fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peșteri să își odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindește în ochii timpului.
Mă curta din secetă și iarnă, din setea și nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe așchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaș al naturii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre speologie sau poezii despre picioare
Dor de părinți
Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă și de tată,
Se furișase-n suflet plăpândă și curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca să crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.
De frații mei de-acasă îmi este-așa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Și-o așeza pe masă la toți să ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Sosise primăvara, pe-afară zburdau mieii,
Mergeam pe la pădure să adun ghioceii,
Ți-i dăruiam din suflet cu inima curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
În arșițele verii, la seceriș, pe luncă,
Strângeați recolta pâinii și istoviți de muncă
Vă răcoreați obrazul și fruntea transpirată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Într-un târziu de toamnă cu frunză arămie
Voi culegeați ciorchinii și strugurii din vie
Și-i mustuiați zdrobindu-i în cada din polată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
În iernile cumplite, cu viscol și ninsoare
Vă duceați pe la vite și le dădeați mâncare,
Vă întorceați în casă cu mâna înghețată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Și v-ați crescut nepoții în lunile de vară,
Iubindu-i și-ngrijindu-i în casa de la țară,
Vor ține mereu minte, nu uită niciodată,
Li-i dor de tine, mamă. li-i dor de tine tată.
V-ați dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,
V-a luminat în cale un muc de lumânare,
Așa e legea firii, nescrisă și nedreaptă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recoltă, poezii despre pâine, poezii despre creștere sau poezii despre toamnă
Ninsoarea asta...
Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeții cresc amenințător.
Nici nu mai știu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeți.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniți în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Și din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Și din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternității - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranței
Și steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină și puritate!
Suntem ninsoare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre sânge, poezii despre cuvinte, poezii despre viziune sau poezii despre verb
Mă simt mulțumit la bătrânețe. Mi-am păstrat buna dispoziție și nu m-am luat în serios nici pe mine, nici pe cel de lângă mine.
citat celebru din Albert Einstein (30 martie 1950)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire sau citate de Albert Einstein despre mulțumire
Dă-mi, Doamne!
Dă-mi, Doamne, un pic putere
să nu pot la nimeni cere
nici avere, nici demență,
nici ajutor, nici clemență,
lasă-mi capul să mă poarte
din aproape spre departe,
cugetele fie-mi grijă,
tânguire ori dirijă,
picioarele neclintite,
gândurile necăjite,
bine-nfipte și-ndreptate
către tot ce duc în spate,
că-mi este povara dulce,
ce-am construit să pot duce,
doar eu port vinovăția
că mi-am clădit măreția
doar pe puterile mele
cu muncă și temenele,
că munceam din zori în noapte
doar cu rezultat la fapte,
munceam azi ca fiind mâine
și pe-o felie de pâine,
munceam azi chiar pe un leu,
mă știa doar Dumnezeu,
sufeream epuizare
doar să-mi cresc venitul mare
pentru mine, pentru-o casă,
pentru ce-am lăsat acasă,
m-am căznit ca să tot strâng
să nu-i văd pe-ai mei plângând,
să nu le știu suferința,
parcă mi-am pierdut credința,
nu mai știu ce-i bucuria,
lacrimile-mi sting robia,
sunt lacrimi de fericire
că m-oi duce-n nemurire,
iar ai mei m-or pomeni:
rudele și semenii.
rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre suferință, poezii despre sclavie, poezii despre rude sau poezii despre prezent
Cheia
Era o cheie
și, deodată nu mai este.
Cum mai intrăm noi în casă?
Oare cineva găsește cheia pierdută,
Privește-l bine și -
ce-o fi având el după aceea?
Vine și-n palme ne-o aruncă
ca pe o bucată de fier vechi.
Cu dragostea ce am pentru tine,
Dac-același lucru s-ar fi petrecut,
nu numai la noi, ci Lumii întregi,
acea unică dragoste s-ar fi pierdut.
Pe mână străină întinsă
ea nu va deschide nici o casă,
va fi doar o formă, nimic altceva
și, fie, las' să ruginească pe ea
modelul cu rizuri
Nu din cărți,
nici din stele,
nici din țipătul Păunului
Așa un horoscop nu se stabilește.
poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre păuni, poezii despre fier sau poezii despre cărți