Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde până la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pământ roditor. Când încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curând că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adâncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate speranţele se risipeau în sufletul său ca mărgelele când se rupe aţa pe care au fost înşirate.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Vicky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său. Raiul unuia poate fi iadul altuia.

citat celebru din romanul Ion, Sfârşitul de Liviu Rebreanu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericit

Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniţă; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, şi care nu şi-a salvat nu numai sufletul, ci şi viaţa.

definiţie celebră de G.K. Chesterton
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lex Luthor: Am citit odată despre un bărbat bogat care a supravieţuit unui incendiu la hotelul la care stătea. A stat agăţat de marginea geamului timp de o oră până când pompierii l-au salvat. Apoi a cumpărat hotelul... şi a stat mereu în aceeaşi cameră. Când a fost întrebat care e motivul, a răspuns că soarta nu-l poate găsi de două ori în acelaşi loc.

replică din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura Liţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura românească de abia azi îşi dibuieşte formele şi cărările. Pretutindeni, sufletul nostru e în fierbere. Pipăim, încercăm, ne zbuciumăm. Puterea noastră de viaţă o simţim imensă şi căutăm doar mijloacele spre a o turna în opere noi, româneşti. Nerăbdarea ne roade. Am vrea să facem dintr-odată ceea ce alţii au făcut în sforţări de secole. Egoismul colectiv al generaţiei se zbârleşte numai la gândul că s-ar putea să nu fim noi cei sortiţi să realizăm fizionomia adevărată a culturii româneşti. Ni-e ruşine de goliciunea nostră.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

As vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

România eternă

De două mii de ani
cărăm în sufletele noastre
pietre,
pentru a înălţa templele
din visele dacilor;
nu pentru a-i întrece
pe babilonieni,
ci pentru a oferi
un adăpost gândului nostru
şi pentru ca rostirea străbunilor
să n-o împrăştie vântul.
Pentru că nu aveam
armele la îndemână,
trebuia să aruncăm
uneori
cu ele în cei ce voiau
să ne răpună.
Pentru ca să învingem
risipirile
ne zideam în piatră
iubirile.
De două mii de ani
apele curg
surpându-ne pietrele
implantate ca vetre,
dar abia de curând
ele se-adună,
se-ncheagă,
se-nalţă,
după culoarea gândului nostru
şi după visul de suferinţă al străbunilor.

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger, îngeraşul nostru

Adorm încercând să-mi sincronizez respiraţia cu a ta,

adorm privindu-te cum îţi străluceşte pielea

sub proiecţii de reclame tv,

fasciculi fosfor jucându-se în barba ta înfricoşătoare.

În colţul camerei,

planta uriaşă,

care n-a înflorit niciodată,

e înger îngeraşul nostru.

Mă rog la ea,

cu toată naivitatea şi ironia,

să ia dezamăgirea de azi,

să o transforme-n orice altceva.

Poate-n nişte

fluturi albi, lovindu-se-ntre ei

în slow-mo, rotindu-se halucinant

sub lumina halogenă de pe-un coridor

unde cineva

n-a înţeles niciodată de ce a fost abandonat,

poate-n razele materne, călduţe până la adicţie,

mângâind o rană veche

dând spre o lume care încă te chema.

Între timp,

de pe strada îngustă, cu felinare pâlpâind

tripate sub ceaţa de cimitir

care cândva m-a salvat,

ochii cuiva

fixând fereastra cuibuşorului nostru

şi ura lui

care ar vrea să-i fie

super-putere.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ştim de asemenea că sufletul nostru este unit cu un corp? Trebuie să conchidem de asemenea că un anumit corp este mai strâns unit cu sufletul nostru decât toate celelalte care sunt în lume, pentru că ne dăm seama în mod clar că durerea şi multe alte sentimente ne vin fără să le fi prevăzut, şi că sufletul nostru, printr-o cunoaştere care-i este firească, socoate că aceste sentimente nu purced din el singur, întrucât el este unit cu un lucru întins, care se mişcă datorită dispoziţiei organelor sale şi care se numeşte în mod propriu corpul unui om.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceia ne sunt prieteni care au ajuns în sufletul nostru, iar noi am pătruns în sufletul lor.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut
În favoarea celei mai bune şi mai fără de prihană dintre femei?.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi oamenii

când vremea testamentului
va alunga minutarul de pe cadran
noi, oamenii, vom fi încă aici
respirând greu şi aproape fără suflare
versuri mai albe ca aburul locomotivei.

cândva poştaşul bătea de două ori
iar sârma ghimpată mai despărţea
gardul vecinilor de câmpul cu maci.

problema întotdeauna este o ecuaţie
cu o necunoscută sau două,
viaţa,
Iisus răstignit pe troiţă
plânge cu lacrimi de sânge
satul ce-a rămas în copilărie
parcă nu mai este nici măcar
în pietre de hotar
la marginea lumii.

testamentul se scrie în noi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În măsura în care oamenii sunt stăpâniţi de pasiuni, în aceeaşi măsură nu se poate spune că se potrivesc prin natura lor. Lucrurile care se potrivesc numai prin negaţie, nu se potrivesc în realitate prin nimic.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

– Dreptatea trebuie să triumfe!
— Se poate, dar până atunci noi vom pieri. De sute de ani aşteptăm dreptatea, domnule, şi nu mai vine. Poate că în realitate nici nu există. O fi numai un basm pentru oamenii necăjiţi.

Liviu Rebreanu în Răscoala
Adăugat de jojonick12
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa morţii de-abia omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înţelege pe pământ: începutul şi sfârşitul între care se înşiră cele şapte vieţi ale sufletului.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!