Jertfa-ntregului popor
Mi-am pus sufletul în palme
Și l-am presărat cu sare
Pentru vremurile calme
Unde dorm moții la soare.
Pe-un vechi petic de hârtie
I-am brodat cu inima
Și i-am pus în poezie
Ca stemă în țara mea.
Un stejar întrece timpul
Scrijelat în nord și sud,
În Carpați crește Olimpul
Unui mare început.
Nimeni nu va fi pe lume
Moț mai moț decât toți moții,
Sângele îmi face spume
Când sfinții botează hoții.
Sunt și ei românii noștri,
Nu-și pun sufletul în palme,
Ei deștepții, noi în drojdii
Îi stimăm și cu sudalme.
Ei ne mint, tot ei se cred,
Ei promit, noi îndurăm,
Din cer cade un profet,
Într-un punct îl proiectăm.
Punctul este în stejarul
Moților, în imnul lor,
Unde-au înălțat altarul
Jertfii-ntregului popor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stejari
- poezii despre țări
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre stemă
- poezii despre somn
- poezii despre sfinți
Citate similare
Când dintre ceruri
Când dintre ceruri și pământ hotarul
A fost stropit cu sânge și suspin
În inima Ți-am înălțat altarul
Și am venit la Tine să mă-nchin.
Când se-ntregeau tăcerile din șoapte,
Când adormise steaua la apus
Ți-am înălțat o candelă în noapte
Și sufletul în palme Ți l-am pus.
Când ruga Ta s-a împlinit în mine
De dorul Tău am tresărit din somn
Ți-am înălțat altarul din ruine
Și Te-am ales pentru vecie Domn.
Când trupul Tău s-a înălțat să moara
Făptura să mi-o spele de păcat
Am înviat și eu a doua oară,
Prin moartea Ta pe cruce-am înviat.
Pe-altarul ridicat cu suferință
Te-am pus, Isuse, să trăiești mereu
Și inima și-ntreaga mea ființă
Ți-am închinat-o Ție, Domnul meu!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre suferință, poezii despre stele sau poezii despre noapte
Suflet
Drumul vieții cu vorbe goale l-am pietruit și cu desculțe palme și-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nui fără de sfârșit
La captul unei zile am pus o dimineață fără nici un răsărit și-am pus
neliniști cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvășire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârșitul unui alt început și clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi
Am răsucit căderile unui timp și-am întors ceasul unei singure clipe, și-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârșit
Din colțul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărțirea
a fost neegală și totul s-a întors
Am întrebat o lume, și o alta, si o alta, care demult au tot trecut și ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini
poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit sau poezii despre inimă
Șerpii
Copil fiind, de șerpi eu m-am temut
Și de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creștet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toți i-am cunoscut.
Cu ei, eu am crescut și m-am jucat
La sân i-am pus și i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândețe și prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.
Încolăciți pe mine i-am ținut
I-am respectat și sângele le-am dat
Și haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în așternut!
Și-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci și-au arătat limbile-n furcă
Și colții cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...
Și n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Și-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar și asta a avut un rost...
Să crezi în om... în șarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre vin
- poezii despre vestimentație
- poezii despre miere
- poezii despre lactate
- poezii despre jocuri
- poezii despre frică
- poezii despre creștere
Metamorfoză
o râpă de singurătate s-a așternut între noi
când ai atins cu vorbele tale
timpul prezent
durerea mea s-a așezat să zacă pe caldarâmul tăcerii
iar eu neputincioasă o priveam ca pe o străină
i-am presărat în picurii de lacrimi
cunună de mărgăritare
iar veninul l-am așezat
în pocalul nestins
al Iubirii
un nor de ură se plimba peste sufletul meu
când ai plecat ca un fugar din
viața mea
nedumerirea mea s-a răstignit pe Crucea Învierii
iar eu împietrită o contemplam ca pe o Apocalipsă
i-am făcut corăbii
din suspinul meu
iar catargul l-am ridicat
pe puntea îngustă
a Speranței
un oftat repetat îmi derula amintirile
când tu ca un Don Quijote rătăceai
prin lume
iertarea mea se amăgea cu otrava minciunii
iar eu debusolată o țineam la piept ca pe o fiică
i-am făcut leagăn de orhidee
din durerea mea surdă
iar pe stative i-am împletit
în zale de rubine
rugă
de Împăcare și Armonie
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre prezent, poezii despre plimbare, poezii despre orhidee, poezii despre minciună sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Au talente toți românii
Au talente toți românii, vrem să știe marea lume
Că-n trecutul nost am fost mândri de al nostru nume,
Cei săraci au purtat durda împotriva celor răi,
Celor ce-au știut să fie chiar proprii lor Dumnezei.
Acum stăm cu junghiu-n coaste, la cheremul dureros,
Al partidelor mărețe ce ne rod până la os,
Tinerii-și plâng crunta soartă pe scena vieții lor,
Nu mai știu care li-i țara, care este-al lor popor.
Cei bolnavi țin crucea-n mână gata s-o pună pe piept,
Cei bătrâni se-neacă-n lacrimi, pentru ei ce e corect?
Râd de noi parlamentarii, au bănet pe îndesate,
Vor să aibă luxul lumii, vacanțe pe săturate.
Au talente toți românii, un' li-i bine-i țara lor,
Totuși își doresc să fie liniște-n acest popor,
Salut gestul unui tânăr care-a spus o vorbă mică:
Creștem și, trebuie musai, de noi să le fie frică!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie, poezii despre râs, poezii despre plâns sau poezii despre partide
Tichia de zăpadă
A pus primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea ghioceilor, la mine în ogradă,
A pus masiv și celor din pădure
Unde viorelele abia mai pot să-ndure.
Buna Vestire vine cu peștișoru-n coadă,
Vântu-ajută iarna cea năroadă
Că pierdut-a calea în ornic de rugină
Pe unde primăvara încearcă să revină.
Mieii albi sunt slabi, se înnegresc pe bot,
Paștele-i așteaptă cu cozonac și tort,
Sub crucea sfântă, de dragul lui Iisus,
Mă-nchin creștinește cu sufletul supus.
A pus și pune primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea României, mândră ca o fată,
Unită-n sărbători din sângele de frați
Ce-nalță tricolorul de-un veac peste Carpați!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre sărbători, poezii despre sfințenie, poezii despre păduri sau poezii despre primăvară
Printre rânduri...
Ți-am pus inima în palme
Cu-ale florilor culori,
Din iubire au țâșnit
Mii de fluturi și cocori.
Fluturii-au luat-o razna,
S-au ascuns la tine-n sân
Iar cocorii-n zbor întins
Caută culcuș în fân.
Eu, ce caut? Mă întrebi,
Știi răspunde, dulce vis,
Tu ești lacrima din soare
Ce-n iubire m-a cuprins.
Nu mai pune întrebări,
Nu te încorda în gânduri,
Inima pusă în palme
Îți răspunde printre rânduri!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre încordare, poezii despre visare, poezii despre iubire, poezii despre gânduri, poezii despre fluturi, poezii despre flori sau poezii despre culori
Cred și sper...
Cred și sper, și sper, și cred,
Că sunt liricul aed
Ce-a pus sufletul în rime
Cu iubirea-i să te-anime,
Să te bage în ispită,
Să te facă fericită,
Fără să fie păcat
Fac din vers și stele pat!
Fac din flori, și stele, vise
Din adâncuri necuprinse,
Din nălțimi fac și inele
Ca să te cuprind cu ele,
Să te-ncing la cheutoare
Unde ești mai arzătoare,
Că sunt liricul aed
Cred și sper, și sper, și cred...
Ard în firbinte cuvinte,
Literele îmi sunt ținte
Și ochesc sub lună plină
Patul de crudă sulfină
Unde noi vom veșnici
Clipa-n care ne-om iubi -
Că-n iubire sunt aed
Cred și sper, și sper, și cred!...
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri sau poezii despre lună plină
Schimb de suflete - iubirea
Mi-am urmărit sufletul
Pe gaura cheii.
Mi-am pus la bătaie ochiul
Care se zbătea ca semn.
Camera goală!
Mi-am alipit urechea
Și nasul
Și limba
Și degetele
De gaura cheii:
Nimic.
Din interior mi-a vorbit o voce:
-Măi, sufletul tău nu există,
Iubește!
-Dar tu de unde știi, am întrebat?...
-Păi nici eu nu mai sunt
La locul meu;
Sufletul tău m-a înlocuit!
-Ca să vezi, i-am răspuns vocii
A cărei piele nu o mirosise niciodată
Limba mea!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre vorbire, poezii despre urechi, poezii despre schimbare, poezii despre ochi, poezii despre nas sau poezii despre existență
Suflet la tavă
Aseară, la un șpriț
Amicul meu și-a pus
Sufletul pe tavă.
Mă uitam, când la el,
Când la suflet...
Sufletul era mare
Dar... gol pe dinăuntru!
Se vedea cu ochiul liber
Interesul care se ascundea
După câteva fire de omenie.
M-am ridicat și-am plecat.
Ajuns acasă, mi-am pus și eu
Sufletul pe tavă.
Ca să vezi și-al meu era,
Tot gol!
L-am întors pe toate fețele,
Dar nimic!
Și mi-am pus întrebarea:
- Ce, Doamne iartă-mă,
Umblăm cu sufletele goale?!
poezie de Stefan Băiatu (17 septembrie 2008)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre libertate sau poezii despre acasă
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre sărut, poezii despre sat, poezii despre religie sau poezii despre patrie
Lecții de singurătate
Mi-am luat copiii de mână
Și i-am dus departe, departe...
Au simțit lumina cum se sfărâmă,
Cum viața devine-nceput de moarte!
I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinții ți-i duci...
I-am luat de mână și le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Și le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii și poteci!
... Și tu, soție scumpă, ține-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viața mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!
... Și tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum lași viața mea atât de stranie și-amară
Când nu mai știu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAȚA, scumpă comoară?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre soție, poezii despre prăpăstii, poezii despre muzică sau lecții de engleză
Numele ei în limba maternă, mama
ascultând cum îi bate inima
azi am sărutat-o
pe obraz
locuia într-un timp în care
am locuit și eu pentru o vreme
înainte de a mă reîntoarce
la mine însumi
am strigat-o
în limba maternă
mama mama mama...
m-a privit apoi a ales tăcerea
mi-am pus inima în palme
și i-am dăruit-o ca
pe un mugure de lumină
La mulți ani, mama!
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre muguri sau poezii despre limba maternă
Mă iartă
Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viață nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt sau poezii despre trădare
Mă iartă...
Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viață, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hoții
Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Și am trimis-o la țară
La un bunic.
La urmă am scris alta
Și i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.
Am mai scris după aceea vreo câteva
Și, cu strângere de inimă, le-am încredintat rudelor
Care și-au dat cuvântul că or să aibă grijă de ele.
Și tot așa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit câte un om care să mi-o primească,
Pentru fiecare prieten al meu
Are, la rândul său. un prieten,
Atât de bun, încât să-i încredințeze taina.
Așa că nici eu nu mai știu acum
Unde mi se află cutare vers
Și, în caz că mă calcă hoții,
Oricât de mult m-ar schingiui,
Tot n-o să le pot spune mai mult, decât
Că ele sunt la loc sigur,
În țara asta.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rude sau poezii despre poduri
Ghinda și stejarul
Cu bunicul în pădure,
Am plecat să caut mure,
Prin hățișurile de rugi
Am găsit un fel de nuci,
Fără striuri, maronii
Și c-un pic de pălării,
Sunt ghindele din stejar
Din care vor crește iar
Alți copaci și mai vânjoși,
Arătoși, mult mai frumoși...
Bunicule, știi ceva,
Eu cred că sunt ghinda, ta!
Așa este dragul meu,
Cerul este Dumnezeu,
Mama îți este pământul,
Viața ta este cuvântul,
În pădurea asta mare
Orice pâine are sare,
De-i amară, sub stejar
Curge vântul cel hoinar...
Numai rădăcina mea
Ține-n frâu cumpăna grea,
Scoate-n zare apă pură,
Îți pune în gură-o mură,
O frăguță foarte dulce,
Te sfințește sub o cruce
Și-ți arată că în zare
Păsări mii zboară sub soare
Într-o țară cum nu este
Alta-n ce se povestește,
Este România sfântă,
Domnul o binecuvântă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări
* * *
am 54 de ani
adunați cu oarecare migală
dar niciodată
nu știu pe unde îi pun
când am nevoie de ei
răscolesc sertarele minții
cu ochelarii pe nas
și bombăn morocănos
dacă sunt norocos
uneori găsesc câte 20, 25
dar niciodată mai mulți
și tu
iubito mă minți
din gentilețe
că nu i-ai văzut nicăieri
că poate i-am dus la remat
am totuși 50 de ani
dar habar n-am
la ce i-aș putea folosi
poate să-i pun într-un cont
pentru că ăștia de la bănci
îți dau mai puțin decât pui...
am 54 de ani
știu sigur că îi am
dar pe unde i-am pus?
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochelari sau poezii despre noroc
Povestea noastră fi-va pomenită
Mi-am pus tinerețea pe aripi de fluturi,
Fluturii i˗am pus între petale de flori,
Florile au fost stropite din ciuturi
Cu apă sfințită din ghiers de viori.
Viorile ajuns˗au la tine în brațe,
Brațele s-au făcut ram de poveste și dor,
Povestea și dorul au început să ne-nalțe
În propria casă cu soare˗n pridvor.
Timpul a mușcat hoțește din noi,
A marcat fluturii în culori argintii,
Cineva i-a prins cu zâmbet vioi,
Acel cineva sunt proprii copii.
Acum tinerețea e în alte petale,
Noi o privim bând apă sfințită,
Vioara se avântă într˗o nouă cale
Unde povestea noatră fi-va pomenită!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre dor, poezii despre zâmbet sau poezii despre crengi
Cel puțin odată în viață, cu toții am crezut că o anumită poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr și emoție. Așa creionul mi-a devenit prieten și terapeut. Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuințele unui scriitor, dar am luat un creion în mână și nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum își arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului. Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propozițiile care izvorăsc din inconștient prin asocieri mentale spontane și asta il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, pot scrie puțin, și trebuie să o fac. Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obții un cuvânt mare pe care să-ți pui amprenta artistică. Este minunat să trăiești într-o lume în care unii dintre noi scriu povești, alții le trăiesc; eu le respir.
Camelia Oprița în Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre scriitori, citate despre devenire, citate despre cuvinte, citate despre suflet, citate despre prietenie, citate despre poezie, citate despre foc sau citate despre artă