Pădurea-şi numără copacii

S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-şi numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...

Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micşorează
Şi cântăreţii, trişti, îi pier.

Când cerul lacrima îşi varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ştearsă,
Copacii prind a lăcrima.

Pădurea-şi numără copacii
Făcându-şi loc în umbra lor,
Iar cântăreţilor, buimacii,
Le dă mult spaţiu pentru zbor.

Ne mor copacii sub securea
Inconştienţilor avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poţi să cari

Din bogăţia lumii, verde,
Şi-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, şi noi, nu vezi?

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vezi, îi răspunse omul, m-am gândit să nu-mi mai pierd timpul smulgând copacii unul câte unul, că nu sunt buruieni ori d-alde cânepă: îi leg unii de alţii şi iau pădurea întreagă şi-o duc acasă. Zmeul se sperie acum şi mai rău, şi iar unul una, altul alta, până ce se învoiră ca să mai dea zmeul o găleată de galbeni, iar în schimb să poată duce el copacii în spinare şi pădurea să rămâie la locul ei, cum o lăsaseră tatul şi bunicul lui.

Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au spus că nu văd pădurea din cauza copacilor. Apoi au tăiat şi copacii. Dar pădurea tot nu se vede.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea în agonie

Fâşii de nori aduc învolburarea
Pe cerul de cobalt al primăverii,
Se face loc mai repede-nserării...
Dece-i aşa? Se pune întrebarea.

Deoarece, pe tot cuprinsul ţării
Ades îşi fac stihiile cărarea
Trecând să scoată dintre ţărmuri marea
S-o poarte-n infinitul depărtării.

La noi, aproape c-a murit pădurea,
Copacii falnici urlă de durere,
Străini casapi zdrobitu-le-au spinarea,
De-nverşunare plini şi de putere.

Blestem asupra lor să se reverse,
Să răzbunăm pornirile perverse!

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar o-ntorci?- parodie după I. Brad - "Când te-ntorci?"

Iar te întorci, în fine, ostenito.
Pe câţi ai amăgit, cicălitoare?
Vii să îmi zmulgi şi clipa ce-ai râvnit-o
Să-nvârţi cuţitu-n rana ce mai doare

Să fiu credulul veşnic, mai tânjeşti,
Ce-ar confunda copacii cu pădurea
Că tu tot faci bezele şi rânjeşti
Spre rătăciţi ce stau cu capu-aiurea,

Le murmuri vorbe dulci, promiţătoare,
Doar să le-aţâţi scânteia de lumină,
Tot şchiopătând spre ei provocatoare
Doar eu mai zic, stupid, "ai fost divină?"

parodie de Sever Purcia, după I. Brad
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea codrului

Am adus topoare să tăiem pădurea
mut bătrânul codru, mut şi vântul sur
sună-a gol pământul, cad copacii, dur
nu se mai toceşte de tăiat securea.

Noi tăiasem codrul încă din amurg
dimineaţa, însă, sub arginţi de rouă
ne privim, tăiate, mâinile-amândouă
şi din munte aşchii dureros se scurg.

poezie de Corneliu Vasile din revista "România literară" (14 decembrie 1972)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou ...

Pădurea vuieşte de jalnic ecou,
Copacii se vaită, nimic nu e nou...
Scriu jalbe cu toţii că sunt prigoniţi,
Sub drujbele grele spre moarte grăbiţi.
Se-adună în grabă, dar totu-i incert,
Vorbesc de osândă, strigând în deşert.
Se-aude ecoul, loveşte în stânci
Răspunsu-l primeşte, şoptit, până-n lunci...
Întreaga natură se află-n impas
Oftează pădurea la iconostas.
Se-aude un răgnet pe-aripi de ecou.
Copaci cad în valuri ca la dominou,
În toiul pustiei zbierând din rărunchi
Cu slaba nădejde să cruţe vreun trunchi.
Se duce ecoul, se-ntoarce tunând,
În vremi de năpastă vesteşte mormânt.
Copacii în grabă făcut-au sobor,
Loviţi par cu leuca, sau de-un meteor.
Nu pot să priceapă aşa trai amar
Aprins-au în noapte un foc din amnar.
Stau strânşi iar la sfaturi copacii bătrâni,-
Le-o fi sunat ceasul, chemaţi de străbuni?!
Rostesc mai cu forţă, în noapte târziu,
Copacii mai tineri, dar strigă-n pustiu.
Doar câte-o mlădiţă cu gândul necopt
Se leagănă-n noapte, n-a priceput tot...
Aleargă ecoul, grăbit mesager
Întreg universul îl ia ca reper.
Se fac parastase, auzi glas de popi.
Copacii-s pe giulgiu, poţi chiar să-i îngropi.
Ecoul tot ţipă: nimic nu e sfânt!
El are-o menire, să poarte cuvânt;
Să ştie o lume mânată de zor-
Copacul e şi el un biet muritor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns fudul doamnei Nuţa Crăciun

Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Şi zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemişcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaşte...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Îşi varsă lacrima şi dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Şi dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Şi dacă toamnă după toamnă
Trec lent... şi noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieţii îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La uşa sfântului altar,
Sărbătorim în nemişcare
Aceeaşi toamnă, iar şi iar...

Îmbătrânim tăcut şi cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alţii doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... şi-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalţă-n rugi creştine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvaţi copacii!".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma paşilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârşit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-şi crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu paşi care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă ştiu că eşti pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ţi-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub paşii tăi pustii

frunzele din pomi iar cad
din copacii din pădure
şi în sine toate ard
căci e vremea să le fure

tot veşmântu lor cel verde
care azi s-a transformat
pădurea o vai îl pierde
căci altfel e colorat

nu mai sunt frunzele verzi
ci roşcate-- ruginii
galbene-- ca să le pierzi
pe sub paşii tăi pustii

şi ne cântă toamna-- frigul
iar la geam fără pereche
c-a sosit în palmă timpul
să ne prindă de ureche

a sosit răceala iar
chiar ţi frigul uneori
să ne pună pe-un cântar
prin ai timpului fiori

toamnă toamnă iar şi iar
frumuseţea ţi-o arăţi
şi ne pui în buzunar
din recolte bunătăţi

totul este rânduit
şi astăzi de Creator
vine frigul la cerşit
din palmele tuturor

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând pădurea

Alerg prin pădure
la întrecere cu vântul,
ascult chemarea
câmpii nesfârşite,
copacii stau muţi
şi le-nţeleg tăcerea,
zarea mă pierde
cerul se răstoarnă
şi fericit visez.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii eclipsează pădurea.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!