spirale violet-aurii

aşa de tare şi
cu o viteză uimitoare saltă
fulgere subţiri, subţiri
teiubescuri zvelte…
tu nici nu ştii
tot atâtea scenarii
«drobi de sare», fericiri trec prin
ochii mei
Ultima oară secunda abia zbătândă
mi te închipuia la moartea mea
şi plângeam de cât amar
ţi-am provocat cu acest banal prilej
nu pentru mine, ci de plânsul tău
am plâns
îţi căutam – mort fiind – fruntea
să-ţi spun în culori că
te aştept într-o viaţă viitoare
mai bun
mai puţin susceptibil… şi la fel de
iubibile vieţile tale să le slujesc, tu nu,
tu aruncai batiste în urmă
jurai să nu te mai naşti dacă
tot trebuie să mor atâta…

Secunda în care scriu aici
te întoarce
în secunda care va veni şi tot aşa!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moroşanu a pierdut în secunda 14

Drumul în Olanda fiind obositor,
"Moartea din Carpaţi" n-a rezistat,
A confundat arena cu un dormitor,
Şi în secunda paişpe s-a culcat.

epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţuieşte secunda, trăieşte viaţa!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Mai mult decât orice pe pământ!
Căci mâine, tu nu vei şti de vei mai fi,
Preţuieşte secunda, şi vei trăi!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
De ziua de mâine se leagă speranţa!
Dar astăzi este ziua ta,
Trăieşte-ţi clipa, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi alege azi, moartea ori nemurirea ta!
Căci ziua de mâine nu este a ta,
Trăieşte-ţi secunda, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Iar astăzi dacă auzi cuvântul,
Vino! La Isus şi fă legământul!
Şi fericirea o vei avea!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi laudă pe Dumnezeu!
Căci viaţa de la El o ai,
Şi pace, tot de la El primesti!

Preţuieşte-ţi aproapele, cât timp este în viaţă,
Şi fi fericit, alături de el!
Căci voia Domnului, este în aceasta,
Şi atunci împlinit, tu vei fi mereu!

poezie de Ovidiu Kerekes (20 mai 2006)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteapta-ma toamna

şi mă mai uit pe geam să mai treacă timpul
cerul sfâşiat de atâtea ciocuri stă să cadă-n zdrenţe
secunda trecută s-au terminat şi păsările de atâta numărat
mâinile mele dirijează vântul rostogolit printre petice
secunda asta pe stradă trece toamna
toamnă toamnă stai puţin stai aşteaptă-mă şi pe mine
măcar vom merge împreună mai departe
hm! îi zâmbesc cât de portocaliu îţi foşneşti paşii
o privesc în ochii gri şi-n suflet îmi cade atât de grea
ai grijă ce-mi naşti în privire ai grijă mi-e frig şi mi-e frică

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sarut greu si amar

să-ţi presar pe ochi clişee, umblet de apropiere,
al iubitului descântec, decupat de pe cornee,
o lumină decriptată, într-un pixel rezolut,
un sărut suav pe apa buzelor de alăut,
umbra mea ca nişte moaşte îngropată lin, adânc,
într-o inimă străină, într-un ochi târziu, cărunt,
o tresar şi-o pun alături, pentru somnul tău fugar
te invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
care impresoară lumea viselor ce le visezi
albă fruntea adormindă, tu mă cauţi prin livezi
să-ţi presar pe ochi icoane, umblet de apropiere,
pe un pom cu multe poame şarpele în priveghere,
nuferi albi, cautătura, şoaptele ce le şopteşti,
tresărind tomnatic frunze, fără ele mă priveşti
ne invăluie secunda, noaptea ca un felinar,
şi mă muşti târziu şi tainic, un sărut greu şi amar....

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda

Secunda e un punct în viaţă,
Se topeste repede ca gheata.
Cu gandul la tine totu-i diferit
Parca trece-un veac pana aud tic.
Tac si tacerea sa-mi fie pedeapsa
Langa mine daca ai fi n-as regreta.
Cum te-am vazut, parca m-am schimbat
Nu e chimie, poate nici magie, e altceva.
Fiinte simple cu viata complicata.
Ceva mort in mine ai trezit,
Din piatra, aur ca un alchimist.
As vrea ca eu si cu tine sa fim,
Actori indragostiti intr-un film.

poezie de Alexandru Theodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda amintirilor rotunde...

Au dat în pârg cireşele de mai,
(A câta oară într-o veşnicie?)
A câta oară, am strigat: mai stai?
Şi ţi-ai închis răspunsu-n cochilie.

Pe ţărmul mării, valul şterge paşi,
(A câta oară, într-o vară oarbă?)
Puteai măcar o urmă să mai laşi,
Pe care fluxul mării să n-o soarbă.

Şi teii îşi aşteaptă strai de flori,
Precum miresele în noaptea nunţii;
Tu m-ai lăsat în prag de sărbători
Cu întrebări pe ridurile frunţii.

Au înflorit şi macii pe câmpii,
Însângeraţi de-atâta aşteptare;
Eu te aştept şi ştiu că n-ai să vii,
Dar te îmbrac în vară şi iertare.

Au dat în pârg cireşele de mai
Şi să le gust, mi-ar întregi amarul;
Că, ai uitat, nebun, cum mă strigai
Şi ce bogat ţi-era vocabularul!

Azi, doar tăcerea înfloreşte-n noi,
Ca o pedeapsă-a nopţilor flămânde
Şi-aş vrea doar o secundă înapoi,
Secunda amintirilor rotunde...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zaresc...

Nu mai zaresc si-as sta s-ascult
Poteca merge inca mult?

Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?

Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?

Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.

De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.

M-as odihni... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în secunda aceasta de lut,
pe care o numesc coincidenţă izolată,
trag de spaţiu
către cele patru colţuri ale lui.

înăuntru,
deşi sunt un cerc care tace,
îţi vorbesc
despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre
cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre
ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.

despre tine,
cel creat de idee,
nu vorbesc,
pentru că
nu am niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.

ţine-mi de spaţiu acolo, în stânga,
vezi?
învârt secunda
pe roata de olar
a dimensiunii tale izolate.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmare a unei secunde

M-am nascut dintr-o secunda
de neatentie a universului
fiindca am primit
trup si glas de om inchizand
o furtuna in suflet.
Am strans in acea secunda
toate iluziile si amintirile timpului
si le-am inchis in coconul de argint
ce avea sa se numeasca visare.
Si tot in acea secunda
am cules cuvinte si silabe
pe care le-am trecut stravezii
prin mijlocul inimii mele
Iar ceea ce a urmat
s-a numit cunoastere.
O secunda a fost de ajuns
ca sa scape toate grijile si deceptiile
dintre marginile anotimpurilor
astfel incat le-am trait pe toate
adanc in abisul din mine.
De atunci am semanat iubiri si tristeti
udandu-le cu lacrima acelei secunde
si rastignindu-mi sufletul
intre adevar si minciuna.
Am rascolit urmele acelei secunde
ca o pasare de prada prin noianul gandurilor
m-am strecurat asteptand sa ating
macar pentru o clipa fericirea.
Insa pana atunci am desenat
sunete pe nisip
si am convins ploaia
sa imi pastreze o secunda de iubire.

poezie de Monixa Danila
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

bilete de dragoste

scriu ca pentru prima oară
fiecare pagină în caietul cu poezii
şiruri de cuvinte care îmi trădează emoţiile
de parcă aş scrie iubitei
bilete de dragoste

scriu ca pentru ultima oară
fiecare literă creşte exagerat, îmi saltă dreapta
prea sus
mă ridică… sunt cât o virgulă
ce nu-şi găseşte locul!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda vieţii mele

Secunda vieţii mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morţi şi opt răniţi
văzui pe şosea.

Secunda vieţii mele
în cer este în plisc la vultur
patru morţi şi opt răniţi
am văzut pe şosea.

Secunda vieţii mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morţi şi opt răniţi
sunt pe şosea.

Secunda vieţii mele
a devenit raze
patru morţi şi opt răniţi
cât sânge, Doamne, pe şosea!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda din ceasul oprit

Mă taie cuţitul durerii, mult prea adânc
sub tâmplele albe ale mamei, visele tac,
doar cucuveaua cântă în voie, neînţeleasă de nimeni,
iar tu, în trifoiul cosit, îmi faci un iatac.

Sub cearcănul nopţii, doar paşi de îngeri
mă trec ca secunda fugită din ceasul oprit...
Spune-mi de colţul de viaţă păstrat pentru mine
şi pâinea, frumos dospită, mirosind a mărgărit.

Am palmele arse, rugăciuni înălţate
trecut-au prin ele, ca păsări prin ghemul de nori;
şi-n timp ce sărutul îmi reînvie buzele uscate,
aud o voce: " trăieşte, nu ţi-e îngăduit să mori!"

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te văd, priveşti la ceasul vechi agăţat pe perete,
scorojit de însingurare şi doruri ascunse...
Ai vrea să opreşti timpul
la o secunda perfectă...
în care să ţi se taie răsuflarea...
chiar de ultima secundă ar fi...
ultima clipa a vieţii ăsteia ruginite de umezeala lacrimilor...
La secunda aceea perfectă, să oprim toate ceasurile.
Rotim împotriva lumii de-o cheiţă năstruşnică...
ca să-l dăm înainte...
În speranţa că începe o altă clipă,
o clipă care ne înfăşoare pe-amândoi
într-o singură bătaie de inimă...
Clipă fără legi... în care timpul se măsoară doar în respiraţii furate lumii...
Dar e la fel... seacă şi şubrezită de timp şi de oameni grăbiţi...
Răsucim... răsucim... până ne ia foc pielea...
parca aşteptând viaţa viitoare...
Aş vrea să împart cu tine una din acele secunde... şi-atât...
Să... ni se taie răsuflarea într-un singur ticăit de ceas...
fără reguli şi legi...
Nu vreau să aştept până când
când toate ceasurile vor bate peste ochii închişi
şi mâinile reci...
iar timpul nostru, demult apus.
Dacă te temi de legile oamenilor, ale lumii...
Tu nu trebuie să faci nimic
le voi încălca eu pe toate...
Ce-mi pasă mie,
câtă vreme le încalc frumos?
Voi respecta doar legile iubirii...
Şi mă voi aşeza la poalele munţilor care plângeau între apus şi răsărit... împărţindu-ne...
Şi te voi aştepta,
Te voi aştepta cuminte...
cu ceasul inimii mele în mâini.
Şi vei veni... ştiu...
În acea secundă perfectă...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hologramă

M-ai trezit plângând un gând
din viitoarea mea nefericire
ca să-ţi alin fiind, durerea,
prin conştient inconştient.
Secunda primitivă s-a ascuns
într-o dimensiune pururi viitoare
punând distanţă între ape
acele trei globule surde, de pământ,
ce devenite roşii prea devreme
au relevat privirii tutelare
cum un hormon îşi naşte neuronul
prin însumare fără de consens.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

O lume de gheaţă
în secunda timpului
unde frigul respiră
prin porii necuvintelor
şi a luminii ascunse
în maluri pustii.
O lume în care zâmbetul
stă ghemuit
în colţuri de buze
Crăpate şi triste
ce au uitat să surâdă,
chinuite de întrebări
fără răspuns:
de ce eu... de ce noi?
O lume chinuită
unde se scriu istorii
în cărţi cu file murdare
de minciună,
cu pagini nescrise
de cei ce scriu
de obicei istorii.
O lume nefirească
prinsă în plasa
"peştilor piraña"
ce devorează
tot ce întâlnesc în cale,
adulmecând ca fiara prada.
O lume în care
secunda opreşte timpul,
în care nu se mai scriu istorii
şi nu se mai iubeşte.
LUMEA nu mai e o lume;
e doar... jungla în care trăim.

Dida Diana Cioponea.
Drepturi de autor rezervate.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să ştii

tu, nu-mi vei şti vreodată simţământul
şi nici de ce culori pictez in mintea ta
n-ai să-mi cunosti atingeri ce-s flamande
şi nici de cate ori te strig cand nu-s a ta.

tu, n-ai să-mi ştii vreodata gustul ce ma arde
neobosite soapte-n buzele tacand,
n-ai sa ma afli de strangi la pieptu-ti nuferi
si nu-mi vei recunoaste glasul meu razand.

n-ai sa ma poti culege din petale
plapande si ucise cand se duc
sfarmate de parfumul mintii mele
n-ai sa-mi cunosti vesmantul in care ma usuc.

tu, nu ma stii si ratacesti prin mine
imi bati atat de bland si ma tresalti
as vrea sa-ti spun, oprindu-te-n secunda
cand dusa-i vara cu pasii ce ma cauti.

n-ai să ma ştii de-n zbor te port cu mine
şi nici de-ti cant sau ochii de-ti sarut
ramai scultpat in vremea neimplinirii
şi n-ai sa stii nici chipul, cin' ti l-a facut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile

Iubesc la nebunie nopţile –
preludii albastre ce mă înfrunzesc până la refuz
cu gânduri ce mă condamnă să visez.
Mă preschimb în braconier şi
împreună cu licuricii
fur stelele de pe luciul apei,
cântecul ploii, golesc luna de lumină...

Iubesc incurabil nopţile
când pot să mă rătăcesc în foşnetul gâmdurilor.
Adesea mă arunc în secunda speriată
a veacului încărcat de vacarm şi nelinişti,
secunda ce uneşte nu desparte cuvintele –
clepsidre ce închid în mii de înţelesuri
gândurile pe care le trimit
hoinare, fără mine în cetate
să întâlnească alte gânduri – gândurile voastre –
prelungiri ale timpului prezent şi viitor
care aleargă înaintea mea
cu cel puţin o lungime de viaţă.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albarstru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Te aştept permanent, fără niciun efort,
te aştept şi-ai să vii, chiar şi fără motiv.
Te închipui aici, mă săruţi ca pe-un mort -
înviez doar o clipă. Iarăşi mor emotiv.

Iubim - sau înnebuniţi mai curând
de foşnetul frunzelor ce lipsesc din păduri -
sau din vina minoră a celor ce vând
năluca iubirii pe-un sărut fără guri.

Nişte draci cu chirie, nişte nervi de-mprumut,
ne aruncă frecvent într-o clipă de dor -
ai vrut totul mereu şi ţi-am dat chiar mai mult
ţi-am dat tot şi să ştii, nu mi-a fost prea uşor...

şi să plâng, de se poate, pentru tine frumos,
totodată să fiu şi cumva mai atent,
cum o lacrim-aprinsă ne străpunge de jos
- plânsul meu poate fi uneori indecent.

Parc-am fi un adio suav şi-un adio barbar,
ne-ntâlnim pretutindeni, nicăieri, iar şi iar.
Să ne facem din asta cununiei altar? -
cum iubirea e oarbă, nu ne vede măcar!

Noi, în secunda boemă, sublimă, tardivă,
traficanţi de adii, speculanţi de noroc,
ne-nşelăm c-am avea de un dor maladivă
ciuta de inimă într-un ţarc fără loc...

Vremea asta, devreme, mai mult ca târzie,
ne îndeamnă să-nvingem orice orgolii,
să mă iei de bărbat, de te cer de soţie -
despărţirile-apoi... îmbrace-ne-n dolii.

C-ai să pleci iminent, nonşalant mă anunţi -
cel ce pleacă voi fi, de îmi ceri, poate eu...
între noi îşi fac jocul nişte demoni cărunţi,
ne-amăgesc că-n iubire, niciodată-i mereu.

Doi curenţi vagabonzi în dansul lasciv
te aştept, ne găsim, ne despart iarăşi geruri,
un dor este continuu, altul alternativ
n-avem viză dincolo, ne lipsesc 9 ceruri.

Ne trebuie poate mai multe hârtii,
aprobări, martori, vreun semn cumva biblic
să ne mâne ventricule ajunse fâşii -
orbi ca iubirea - facem dragoste-n public!

Te aştept permanent, fără niciun efort,
te aştept şi-ai să vii, chiar şi fără motiv.
Te închipui aici, mă săruţi ca pe-un mort -
înviez doar o clipă. Iarăşi mor... obsesiv.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din ce în ce mai limpede

toate
câte mi se întâmplă
nu sunt incidenţe, au trecut
mii de fulgere prin secunda mea
nu m-am ars
au trecut mii de vehicule la un pas
nu m-au strivit…

răstălmăcind cauze, efecte, receptori
căutând sensibilităţile mele cele mai profunde –
în afară de un strop
de iubire –
n-am găsit decât frici
multiplicându-se continuu,
sunt incubatorul lor preferat…

altfel, îmi pare din ce în ce mai limpede
că este cineva
aproape nevăzut care
mă duce de mână, mă trece strada
ca pe un copil

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!