Suntem doi copii ai mării

Suntem doi copii ai mării
tu sirenă şi eu val,
Ne-întâlnim în faptul serii
lângă farul de pe mal.

Luna se-oglindeşte-n apă,
pescăruşi-au adormit,
Întunericul îmbracă
cuprinsul nemărginit.

Liniştea nopţii coboară,
ascultăm cum cântă marea,
Iubirea ne împresoară
până se aprinde zarea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca doi copii ai mării

Eşti un pescăruş de mare
ce-şi ia zborul de pe mal,
până-n depărtata zare,
înfruntând val după val.

Sau eşti sirenă de mare
ce-înoată până la mal,
ca să-şi găsească iubitul,
să-l ducă, cu ea pe val.

Şi ca doi copii ai mării,
legănându-se pe val,
se vor pierde-n largul zării,
depărtându-se de mal.

Fericiţi vor fi în mare
ca-într-un palat de cleştar,
în lumina de la soare
vor fi ca un chihlimbar.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe val

În valurile vieţii, adesea m-am scăldat.
Eram mereu deasupra, sub val nu am intrat.
Cât am fost pe val, ce mult m-am bucurat!
Când a căzut valul, nu m-am speriat.
Am luptat eroic să mă prind de mal,
Să ies iar deasupra, s-ajung la final.

Cum talazul mării, urcă şi coboară,
Izbeşte în maluri şi se-întoarce iară,
Nu mă dau bătut, nici nu fac scandal,
Mă ridic din apă şi iar sunt pe val.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei ciuturi goale

Sub luna plină
Iubirea mea –
Ciutura goală
De la fântână

La miezul nopţii
Luna se coboară pe Pământ
Şi vine la apă
Iar ciutura se coboară la apă
Şi vine la Lună.

Rămân amândouă
Pline şi ude
Până la ziuă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul reginei nopţii

Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-aţipite liniştea încet coboară,
S-a gătit regina nopţii în rochie sidefie
Şi răcoare-aduce vântu-n adierea lui de seară.

În mireasma ei divină, in a serii feerie,
O privighetoare-şi cântă dorul de la inimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie,
Peste florile-aţipite liniştea încet coboară.

Cupe albe îşi deschide zâna nopţilor de vară,
Singuratică în noapte veghează cu străşnicie,
Stelelor în dans feeric le compune-o simfonie,
Dintr-o cupă-nrourată i se scurge-o lăcrimioară,
Luna spune o poveste pe-o cărare argintie.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Când soarele scapă vederii,
Şi peste sat se lasă seara,
Vine vremea privegherii,
Rămâne mută şi moara.

Somnul nopţii lin coboară,
Pe cer luna se aprinde.
Nici o pasăre nu zboară.
E linişte, cât cuprinde.

poezie de Dumitru Delcă (31 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedem cum ne împresoară răul

Din străfundurile Terei vin blesteme peste noi.
Vulcanul aruncă lavă, marea aruncă noroi.
Când suntem bătuţi de soartă, orbiţi de griji, de nevoi,
Nu vedem cum ne-mpresoară răul, grămadă, şuvoi,
Nu vedem cum lava-ncinsă ne transformă în gunoi.
Atunci totul se termină, Tera noastră-ngheaţă sloi.

poezie de Dumitru Delcă (10 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne-întâlnim

Eu te iubesc, tu mă urăşti.
Eu te caut, tu te-ascunzi.
Când ne-întâlnim, nu mă cunoşti.
Eu te strig, tu nu m-auzi.
Când te-ating, tu te sfieşti.
Obrajii-n lacrimi mi-i uzi.
Din ochi mă dispreţuieşti,
Când te-întreb, tu nu-mi răspunzi.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii stelelor

Seara
luna coboară pe ape
în propria-i oglindire
să-şi aline singurătatea.
Buzele nopţii
sărută ascuţişul glasului de sirenă
sângele galben
pluteşte peste liniştea gândului.
Muzele fug
din poeme închipuite
până la ţărm, să adape metafora
cu urmele paşilor lăsate de valuri...

Nu mai căuta visele efemere
le-am adunat în cearcăne
sub ochi de stele.
De-acum, poţi dormi liniştită...

poezie de Ovidiu Sinov (23 iulie 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Sunt singur pe plaja pustie,
Ascult croncănit de cormorani,
Privesc valul argintiu al mării,
Iar zarea îmi pare aproape,
Unde cerul coboară pe pământ.
Te vreau lângă mine, iubito!
Să ne plimbăm pe ţărm...
Din loc în loc să ne oprim,
Să ne prindem în braţe
Şi să ne sărutăm.
Pescăruşul zboară peste valuri,
Apoi loveşte-n mal,
Briza mării mă cuprinde,
Iar gândurile mele se răspândesc.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine seara, întunericul coboară ca să culce somnul.

citat din Dumitru Delcă (7 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt val pe apă

Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.

Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc şi mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.

Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăşi stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Şi la iubire nu ajunge.

Sunt val pe apă şi-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund şi iarăşi ies,
Astăzi de mare mă feresc...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai Uitat?

În liniştea serii
Vorbeşte malul mării
Aud până şi norii
Spun că m-ai dat uitării

Eu chem o stea pe nume
Şi-ntreb numai de tine
De rătăceşti prin lume
De te gândeşti la mine

Dar steaua-n zări dispare
Zâmbeşte cu mirare
Eu nu-nţeleg ce are
Că mi-a lăsat o floare

În liniştea serii
Te chem in mreaja mării
Aş vrea să zbor cu norii
Oare m-ai dat uitării?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tăcerea nopţii pleacă,
lumina îi ia locul.
Soarele îmbracă
în aur bobocul.

catren de Dumitru Delcă (2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada celui care pleacă

La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfinţit.
***
S-aude în depărtare
ţipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână uşor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescăruşii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănaţi de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiţi cu rost şi fără rost.
***
Luna păleşte mai tare,
n-am înţeles de ce,
poate-am greşit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Şi marea îşi cântă tristeţea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viaţa,
pescăruşii – ani ce-au rămas.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

Soarele-i la asfinţit,
Cerul peste noi coboară.
Satu-întreg a adormit,
Nicio pasăre nu zboară.
Întunericul de smoală
stăpâneşte-întreg pământul.
Dintre munţi luna se scoală
şi ne luminează gândul.
Noaptea ca un sfetnic bun
mintea noastră linişteşte.
Nu mai e nimeni pe drum,
totul în sat odihneşte.
Zorii zilei se arată.
În curând se luminează.
Bolta nu mai e-înstelată,
toată lumea este trează.
Munca la câmp iar începe.
Curge sudoarea pe frunte.
Viaţa parcă e mai verde,
poţi să trăieşti cât un munte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!