tablou cu: ducea râul rufele…!

zeilor
li se iartă crimele sau
un transfer de culpă
împovărând
muritorii – născuţi vinovaţi
şi ce
li s-ar putea pune capriciile
în comparaţie cu ale noastre, nu!
Poate că aici
este puntea de legătură între zei
şi oameni!

Personal nu ştiu niciun zeu
semizeu, sfert măcar
şi nepăsarea lor
ar putea fi una dintre crimele
perdonabile

la o adică… nici
nu-mi pasă, uite aşa
îmi văd de muririle mele
mă duc liniştit, gârbovit la
râu
şi mă arunc…
în titlu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte sfere

dacă-i o singură naştere
multiplicarea morţii este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spaţii înalte şi mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar aşa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naştere?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria oamenilor mari provine un sfert din îndrăzneala lor, două sferturi din norocul lor şi un ultim sfert din crimele lor.

Ugo Foscolo în Ultimele scrisori ale lui Jacopo Ortis (1802)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mult nu mai ştiu ce se petrece în lume, nici în Rusia, nici aici. Uite, am străbătut Dresda şi nu-mi amintesc cum arată Dresda. Ştii şi dumneata ce mă absoarbe. Întrucât n-am nici o speranţă şi în ochii dumitale sunt un zero, ţi-o spun deschis: pretutindeni nu te văd decât pe dumneata, de rest nu-mi pasă. De ce şi cum te iubesc, nu ştiu.

Dostoievski în Jucătorul (1867)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

The winner takes it all

unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea
vom opta eu pentru aleea cu magnolii
tu pentru alte culturi pragmatice
în perindările mele estetico-idealiste
voi creşte în continuare pepiniere de vise
în care desigur nu vei mai fi tu

te vei întoarce în trecut
în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă
nu vei găsi nici măcar minimul argument
vei persista în irealitate

îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze
necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi
nimeni nu se va amesteca în planurile tale:
în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii!
vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul
într-o lume în care statutul masculinităţii alpha
se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat
mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil
printr-o banală apăsare de taste
vei exclude din start Control save-ul din destinul meu
la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate
voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale
ridicate pe rămăşiţele enunţului meu
cândva dezvoltat şi integru

te vei întoarce în trecut... nu al meu
te va durea
îmi vei duce lipsa
mă vei urî:
nu vei regreta!

dar ştii...

serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile
o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva
eu o minune / tu o abdicare!

şi atunci

întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun
niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare
nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă
şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic
foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit
între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator
devenit profesionist de intrigi hiperromantice

nu... nu mă doare!
nu... nu te urăsc!
nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă!

în fapt

unicul perdant
eşti tu

pentru că eu

eu nu te-am avut niciodată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booth: Avem de-a face cu o persoană care desconsideră o întregă cultură: terorizează oamenii folosindu-se de Dumnezeu pentru a justifica crimele în masă.
Brennan: Nu o lua personal. Nu ne e de niciun folos.
Booth: Dar este personal, Oase. În astfel de cazuri, ceva se năruie în noi toţi.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să-mi găsesc originile în neamul lui Iuda sau al Regelui David, nu aş câştiga nimic în statură. S-ar putea ca mulţi evrei est-europeni să fie descendenţii kazarilor, iar eu aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?

citat clasic din Isaac Asimov
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oedipe: Eu sunt nevinovat! Voinţa mea n-a fost nicicând în crimele mele! Biruit-am pe zei!

replica de final din libretul Oedipe, IV de Edmond Fleg (13 martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea să-mi găsesc originile la Judas Maccabaeus sau Regele David, nu ar adăuga nimic staturii mele. Aş putea, la fel ca mulţi evrei est-europeni, care sunt descendenţii kazarilor, aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?

citat din Isaac Asimov
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neliniştea ta m-a fascinat mereu

nu te aud
nu te văd
dar te ştiu luptând
cu nebunia ce ne leagă
aici e emoţia
de care ţi-am zis
între ce a fost
şi ce va fi
o linie subţire
ce uneşte inimile noastre

neliniştea ta mă pune pe gânduri
ţi-aş şopti
uneori
că timpul nu opreşte visele
nu şterge îndoielile
şi nu ne învaţă uitarea
nu te aud
nu te văd
dar foşnetul degetelor tale
îmi e atât de cunoscut
că ţi-aş putea spune
exact
când îţi atingi buzele
ce carne anume
simţi între unghii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Mulţumesc pentru ajutor, Luci.
Lucian: N-ai pentru ce, Maria. Am spus numai adevărul şi n-ar trebui să deranjeze pe nimeni. Cât despre tine, n-ai decât să faci cum crezi că e mai bine pentru tine. Nu trebuie să ne amestecăm, nici unul dintre noi, nu avem dreptul să intervenim în viaţa ta. Mai bine să-şi vadă fiecare de problemele sale personale, să se descurce aşa cum ştie, cum poate.
Maria: Da, Luci, ai dreptate.
Lucian: Să ştii, dom' director mi-a dat de înţeles, foarte subtil, nu în mod direct, înainte de plecarea în această misiune, că s-ar putea să ne confruntăm cu asemenea cazuri, adică ar fi posibil ca unii dintre noi să se căsătorească, dar nu mi-a dat şi indicaţii clare, în legătură cu ce ar trebui sau ar fi mai potrivit să facem în aceste cazuri. În plus, nu mi-aş fi închipuit niciodată că tu ai putea fi prima dintre noi care va face acest important pas în viaţă şi nu ştiu ce ţi-aş putea spune; poate decât... Sincer, felicitări, din tot sufletul!
Maria: Mersi, Luci. Eşti, ca de obicei, un scump.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutter: Aş putea vorbi personal cu lordul Caldlow?
Owens: Mi-e teamă că nici nu se pune problema. Deşi, cred că dacă între timp, drumurile voastre se vor întâlni... atunci eu nu te voi putea împiedica să-i spui ce gândeşti.

replici din filmul artistic Prestigiul, după Christopher Priest
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chris Keller: Îţi spun eu că Allah cel Mare ştie că noi i-am ucis pe Shemin şi pe Brown şi că i-am pus lui crimele în cârcă.
Ryan O'Reily: Cum ar putea? Eu nu i-am spus, tu nici atât.
Chris Keller: Hei, poate şi-a dat şi singur seama. Amândoi fuseseră "fetiţele" lui Beecher.
Ryan O'Reily: Atunci poate crede că tu ai făcut-o, nu eu.
Chris Keller: Ce, ai de gând să mă bagi pe mine la înaintare, O'Reily?
Ryan O'Reily: Nu. Uite, poate o să trec pe la Allah, să văd ce ştie de fapt. Poţi să ai încredere în mine.
Chris Keller: Nu am de ales.

replici din filmul serial Oz – Închisoarea federală
Adăugat de Oana Romanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Pur şi simplu nu-i văd scopul. Adică, crezi că morţilor le pasă cine e la înmormântarea lor? Nici măcar nu ştiu că sunt înmormântaţi. Nu e ca şi cum ea stă în spate şi zice "Nu pot să cred că Jerry nu a venit".

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun critic nu este mai capabil decât mine însumi să sesizeze clar disproporţia dintre problemele şi soluţia pe care le-o dau şi, ca îndreptăţită pedeapsă ce o voi primi, nici una dintre regiunile psihice în care am pătruns, zone neexplorate de niciun muritor până la mine, nu-mi va purta numele sau se va supune legilor mele.

Sigmund Freud în scrisoare către Fliess (mai 1900)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar un zâmbet de dispreţ, fie el făţiş, ori ascuns, nu mai avea asupră-mi puterea de odinioară. Pe când stam între cele două verişoare ale mele, am fost uimită să văd cât de uşor înduram nesăvârşita nepăsare a uneia şi atenţia pe jumătate batjocoritoare a celeilalte. Eliza nu-mi putea răni inima şi Georgiana nu mă mai putea jigni. Realitatea era că alte lucruri mă preocupau. În ultimele câteva luni încercasem dureri şi bucurii cu mult mai vii şi mai puternice decât acelea pe care le-ar fi putut provoca sau dărui domnişoarele Reed, aşa încât am rămas cu totul nepăsătoare la ifosele lor.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Mai aveţi nelămuriri?
Maria: Da, ar mai fi ceva.
Eugen: Spuneţi, domnişoară.
Maria: De fapt, aş vrea să ştiu dacă... Dacă ar fi posibil să... Să luăm animale la bordul navei, în misiune?!
Eugen: Animale?! Nu ştiu dacă s-ar putea... N-am discutat despre asta cu nimeni. Personal însă, nu v-aş sfătui.
Maria: De ce?
Eugen: Nu că v-ar încurca cu ceva; sunt tare drăgălaşe, dar mă gândeam la faptul că nu trăiesc prea mult, adică, durata vieţii animalelor de companie nu e foarte lungă, iar asta ar putea ridica probleme; ar fi de preferat să le evitaţi.
Maria: Dar plante?
Eugen: Plante?! Desigur, da... Cred că astea nu încurcă pe nimeni, cu nimic. În cazul lor, altfel stă treaba. Deci, plante cred că puteţi lua.
Maria: Şi... Dacă ar fi vorba de mai multicele, aş avea unde să le depozitez? Şi li s-ar asigura toate condiţiile necesare?
Eugen: Eu cred că da, dar aici mai bine îţi poate răspunde unul dintre cei trei elevi ai mei. Luci, lămureşte-o tu pe domnişoara, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

departele…

fiecare deznădejde cere să-i jertfim ceva
orice amar este amar doar
de-i gustat

mă simt un vierme cu stindard
mărşăluind prin mărul vremii – fără
niciun arc de triumf?!
…nu ştiu de voi trăi
până la sămânţă!

sunt iarăşi om şi nu am ce…
mă caut prin buzunare, sertare, ascunzători
ce-aş putea jertfi azi
tot teatrul acesta imaginar?!
…îmi ţiuie urechile

mă-ntorc în vierme, măru-i amar ori
am nimerit urma târâişului meu?!
caut să ies, mai demn să mă ia în cioc o vrabie
decât să putrezesc aici, să cad împreună cu mărul
în ierbi brumate

om – vai, nu-mi pot lepăda năravul, mă târâi
şi mi-e greu
să redeprind mers omenesc, îmi miroase sufletul
şi haina a măr verde, a pelin şi-a colb
ce de colb lasă minutarele în drumul lor!
mi-a răspuns doar duhul, piele şi os şi departele
unde doarme iubita şi un ceasornic
am găsit, gata, am găsit
acest «departe» îl voi pune pe rug, ardere de tot
deznădejdii de apoi
poate veni
iubită sau vrabie…
să lunece cortină albă peste ceas…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!