În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei..

Andreea Palasescu (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curgea molcom în pofida şoaptelor nerostite. Mă priveai şi simţeam cum zâmbetul tău muşca cu sete dintr-o dorinţă veche. Sufletul imi era aruncat in temniţa dorinţelor interzise. Negreşit, tu cunoşteai drumul spre o inimă straină de raţiuni ipocrite, într-un amalgam de gânduri târzii. Câteodată, o furie stranie cuprinde veşmintele iubirii. Ştiu, trebuie să plec. Totuşi, in lumina proaspătă şi rece a zorilor, tu păşeşti mândru în inima mea...

Andreea Palasescu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multă vreme îţi umblă paşii viselor prin gândurile nopţilor blânde. Timpul apune în zâmbetul tău cald şi dimineaţa culeg în palme roua parfumată a dorului firav. Eşti hrana unui suflet flămând şi lumina care mângâie întunericul nemuririi. Eşti lumea în care se odihneşte sufletul meu...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău ascundea frumuseţea ispitelor desenate pe gânduri nerostite. O singură clipă să-mi fi atins buzele rosii cu tăcerea privirilor mistuitoare, pline de păcat şi dorinţe... Tu erai noaptea mea cu aromă de libertate şi nisipul ud ascuns în palmele albe. Erai furtuna din gândurile pustii şi liniştea care străbate ecoul şoaptelor pline de poveşti...

Andreea Palasescu (4 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut rece

Apropie-ţi buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca şi-o lumânare,
Lasă-ţi iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îţi moare.

Aproape de toamnă rămâne tristeţea
Aproape de parcul cu frunze şi ploi,
Într-o statuie îţi plâng frumuseţea
Şi o invoc să te-aducă înapoi.

Apropie-ţi buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetişor,
Buzele mele sunt şi ele îngheţate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.

Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nţeles…
Rătăceşti în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.

Uriaşe simboluri mă chemă strident,
Sunt ce au fost…doar gânduri reci;
Înflăcărând dorinţe din spirit ardent
Dezlănţui sărutul prin care-ai să seci.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

N-am să fug de amurg
atâta timp cât chipul tău mi-e întipărit pe suflet
ca un poem de iubire pură.
N-am să plâng după răsărit
cât timp ochii tăi îmi vor lumina inima.

Nu voi căuta alte drumuri
cât timp paşii tăi îmi vor fi calea spre cer
şi n-am să-mi caut alinare în alt loc,
cât timp şoapta ta răsună
în tăcerea gândurilor mele.

Şi când iubirea va cuprinde timpul,
iar amintirea mea se va pierde în stele,
te voi îmbrăţişa
cu fiecare adiere de vânt,
mângâindu-ţi visele.

poezie de Emilia Mariam (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spaţii restrânse de întuneric fragil? Şi câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de şoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ţi joci scena vieţii, în ropot de priviri agile şi-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimţit. Eu să-ţi fiu rol, umbră şi spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălţa tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens şi dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete şi am început să trăiesc cu adevărat.

Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine încă apunea soarele verilor târzii. Priveam amândoi într-un adânc infinit de gânduri în care se oglindea tainic surâsul amintirilor. Te-am închis într-un suflet flămând. Ascultam liniştea timpului şi glasul tău picura veninul uirării într-o şoaptă de dor. Parcă plecasei de veacuri din povestea noastră...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre împrăştiate pe ai noştri pereţi

îţi sângerează sufletul şi tălpile
de atâta mers
şi umbrele îţi sunt tocite
de tenişi fioroşi
pe mine mă doare ploaia
şi plânsul tău fără rost

timpul desfoaie
petalele florilor
în somn
apoi părul tău cum pluteşte haotic
Doamne,
cât de frumoasă îmi eşti
şi câtă dorinţă ai strâns
la piept
bezna ne dezmiardă
ne mângâie tandru
buzele noastre arse de ploi
se caută
ca într-un dans ritualic
ne tot înălţăm pe rând
la cer
până obosim şi se face frig

îţi spun că vine iarna
şi că te părăsesc

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări în umbră

dacă aş fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deşert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aş fi lumina tandră a Lunii
şi tu te-ai teme de faţa mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.

dacă aş fi curcubeul însuşi peste
abisul dintre muntele tău
şi al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aş vrea să fiu ploaia nebună care îţi smulge copacii
sădiţi în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.

ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în şoaptă.
aş fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ţi în somn
penele aripilor.

ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aş fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aş fi doar muzica unui pian
uitat la ţărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.

spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aş fi o apă repede, curgătoare?
aş vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
aşteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.

răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă tandru şi soarbe uşor de pe buzele mele ropotul şoaptelor care alunecă molcom până în adâncul nepătruns al sufletului. Muşcă din visele nestinse de dor şi savurează neoprit de glasul raţiunii dominatoare, gustul ispitelor. Îmi curgi prin vene, picurându-mi gânduri nespuse, ca un zâmbet al ploii care îmbracă deşertul cu mantia sa.

Andreea Palasescu (22 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!