Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate uşile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut să arunc fotografiile, dar am reuşit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aştept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început să trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început să trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reuşit să o cunosc cu adevărat.

Andreea Blându în In Tempora
Adăugat de Andreea Blându
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă!

Am coborât la malul râului
Şi m-am aşezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Aşa c-am sărit cu gândul să mă-înec.

Dar am ţâşnit la suprafaţă – şi-am ţipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar era Rece în acea apa! Era rece!

Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălţime.
M-am gândit la copilul meu
Şi-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.

Am rămas acolo şi am ţipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul n–ar fi fost atât de înalt
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!

Acum, dacă tot sunt aici şi în viaţă,
Presupun că a trăi este firesc.
Aş fi putut muri din dragoste –
Dar am fost născut ca să trăiesc,

Aşa că-o să-mi mai auzi ţipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aş simţi însă bine, draga mea,
Să te ştiu tristă fiindcă-am reuşit s-o fac.

Viaţa-i frumoasă ca un vin spumos! Viaţa-i frumoasă!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ci

Dacă nu te-am mai putut scoate din inima mea,
Mi-am scos inima din piept, şi-acum trăiesc fără ea.
La fel am făcut cu mintea, din capul meu să te scot,
Şi-acum trăiesc fără minte, dar mă dor de nu mai pot,
Ochii. Să mi-i dau afară, chiar astăzi am început,
Însă ochii mi-au strigat că ei nu te-au mai văzut...
Ci mă dor
Numai de dor.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Vreau să plec, să fug cat mai departe!
Să uit, să uit că trăiesc într-o lume plina de...
Vreau atunci când sunt liber,
Roua dimineţii să îmi aducă linişte şi speranţă.
Şi afară când plouă, stropii să fie fericire;
Şi durere şi suferinţă să nu existe,
Vreau ca totul să fie o armonie;
Vreau iubirea şi pasiunea să fie fundamentul unui nou început,
Vreau soarele când apune, să simt că o zi minunată a luat sfârşit
Şi fără gânduri dureroase eu o nouă zi aştept.
Vreau să trăiesc, asta vreau!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (octombrie 2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filmul Braveheart, William Wallace spune: "Toţi oamenii mor. Dar nu toţi trăiesc." Şi eu m-am numărat multă vreme printre acei oameni care trăiesc din inerţie. Care se mulţumesc cu puţin din teama de a îndrăzni mai mult. Am ascultat toate vocile, mai puţin vocea mea interioară. Vocea sufletului meu. Pentru că fiecare om are un suflet. Într-o zi o să fac o colecţie de materiale şi cercetări care atestă în mod ştiinţific existenţa sufletului uman. Cuvântul "psyche" înseamnă "suflet" deci psihologia este ştiinţa despre suflet. Înţelepţii din antichitate au ştiut asta, amatorii de azi se bălăcesc în ignoranţa lor. Dar nu pentru multă vreme, pentru că adevărul nu poate fi ascuns. Asta e pasiunea mea. Psihologia. Potenţialul. Personalitatea. Toate se leagă între ele. Nu am aflat asta decât în clipa în care am reuşit să amuţesc toate vocile din afara mea. Vocea părinţilor, a profesorilor, a televizorului şi a radioului, a prietenilor şi chiar vocile din capul meu, din mintea mea raţională care a fost condiţionată şi educată să gândească într-un anume fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia aştept să vină vara!

Abia aştept să vină vara, să-mi cânte marea din vioară
Să mă cuprindă-n braţe strâns, cum a facut-o-ntâia oară.
Iar tu să îmi zâmbeşti duios din ochi albaştri de ciocoare
Şi să mă iei apoi de mână, să ne-azvârlim de-ndată-n mare,
Să îi sărut valul vulcanic cu mângâieri de alizeu
Să ancorez cu el odată, căci de ani buni aştept mereu.
Să mă scufund în a ei apă, chiar de se zbuciumă prea tare
Şi fericită eu să strig:,, Doamne, ce bine e la mare!"
Abia aştept să vină vara şi, zilnic, tu să îmi zâmbeşti,
Să ne-alintăm ca doi copii şi-acsă-apoi să mă–nsoţeşti
Şi-n starea de euforie să-mi uit tristeţea şi destinul,
Să spintecăm azurul mării şi în pahar să turnăm vinul.

sonet de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare...

Vindecat de Esculap
şi la trup, dar şi la cap,
m-am trezit în barca vieţii
să sorb... roua dimineţii.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieţii să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul şi mic şi mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă şi mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
sugerând că aşa-i viaţa,
nicicând să nu-mi pierd speranţa,
cum îmi aştern, aşa dorm,
să-mi fiu mie singur Domn,
să mă bazez doar pe mine,
fiecare-i pentru sine,
ai mâncare, băutură,
vine altul şi ţi-o fură,
te lasă sărac lipit,
fără ce-ai agonisit,
arar mai găsesc o oază
pe care-o privesc cu groază,
am pierdut-o prin uitare,
tu aievea-a mea visare!
Totuşi, ca învăţăminte,
Domnul mi-a dat har şi minte,
de ştiu să le folosesc
fără "ajutor" trăiesc!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă vacanƫă

Începe întotdeauna vara,
de ziua ta.
Am vrut să schimb anotimpul,
dar vara începe în continuare,
de ziua ta.

Ai vrut să mutăm vacanta,
anul acesta, de ziua mea,
dar vara n-a ştiut şi-a început
de ziua ta.

E cu sau fără voia ta,
un fel de simbioză vara
între o fiinƫă cum eşti tu
şi anotimpul cu acest atu.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Şi trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colţ de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aş vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care trăiesc pe dinăuntru

sunt oameni ca şi mine
care trăiesc pe dinăuntru
ca într-un schit săpat în carnea lor
de întrebări fără răspuns

în care Dumnezeu
încă din primordialele infinituri
prin sensibilitate
şi-a lăsat amprenta

oameni oglindă
în a căror privire
se reflectă toate suferinţele

care preferă să vocifereze prin artă
şi dacă ar prinde cu adevărat glas
agonia lor interioară
lumea întreagă
ar asurzi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mai mi-aduc aminte...

am început să nu te chem, am început să mă împac cu sine,
am început să te alung, am început să fug, pe orişiunde

am început să te privesc, ca pe o floare, orişicare,
am început să fug de gând, acolo înfloreai dureri amare

am început să te gonesc, din nopţile care mai stau de veghe,
care topite, vin, se duc, în zorii zilei reculese

am început să mai zăresc, iar cerul plin cu picături de ploaie,
aşteaptă să se scurgă lin, să spele limpede atâtea zoaie

am început să le aşez, cuvintele cu rime, fără rime,
în ordinea firească ieri, erau durerile din mine

am început cu soarele stingher, o nouă zi, o nouă dimineaţă,
încerc să râd şi nu aştept, sa-mi faci cafeaua, dulce, caldă

am început să-mi pun pe chip, momente singulare, fără tine,
de-acum voi merge să ascult, foşnitul pomilor prin lume

am început şi nu ştiu cum, voi fi de-acum spre înainte,
îmi las ţigarea fumegând, să-şi scuture cu scrum dorinţe

am început nou început, amar sau dulce, cine ştie,
cu mâinile în buzunar, pe drum, de tine mai mi-aduc aminte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpănă

Uită frate
ce a mai rămas
din visul acela de la început.
Vis ce-am sperat să ating,
dar nu am putut.
Trăiesc umbrită de durerea
unei întrebări şi a unui gând:
unde a fost punctul,
sau clipa, în care m-am frânt?

poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi voi aminti

Îmi voi aminti apartamentul tău
şi canapeaua ta, şi toate filmele
care au fost martore săruturilor noastre.
Îmi voi aminti drumul
pe care m-am pierdut mereu
venind să te întâlnesc;
dar, din clipa când te-am văzut,
nu m-am mai regăsit niciodată.
Toate detaliile care te privesc
şi ceea ce noi aproape devenisem
trăiesc în oasele mele.

poezie de Stephanie Bennet-Henry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!