Săracă fără tine

Orele par să fie eterne...
în spatele geamului închis,
tăcerea şi noaptea aşterne
visuri de-o zi pe ochiul închis.

Ceasul uitării în noapte aprinde
o candelă ce vrea să aştearnă
o umbră ce fruntea o cuprinde
în noaptea prea albă de iarnă.

Pe caldul mormânt răsar doar păianjeni
şi gol de iubiri cândva desfrânate
în culori de iris şi flori de stânjeni
ce te-au răpit în umbre uitate.

Boabe de rouă pe sâni se preling
spre adâncul alb de crinolină
şi mâinile-ntinse parcă ning
chemări spre tavanul de tină.

Săracă sunt în nopţi fără tine
şi parcă uitată de toate şi toţi,
ajung să cerşesc la porţile divine
iubirea ce tu, să mi-o dai nu mai poţi.

poezie de Dida Diana Cioponea (28 februarie 2017)
Adăugat de Dida Diana Cioponea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din noaptea albă

Eu sunt visul ce se-aşterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvenţe puse-n salbă;

Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.

Vin cu cele luminoase
şi le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte

În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre şoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăştiate-n noapte,

Şi îl fac să îşi revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.

Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineaţă,
şi iubirile murinde
vor avea o nouă viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă

Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine
Prin oraşul alb, doar vântul trece-ntărziat -
Ninge, parcă toti muriră, parcă toţi au înviat...

Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine.

Printre ziduri, peste turnuri depărtate,
Ninge cu nimic în noaptea vasta, ning bancnote -
Numai vântul singur plânge alte note...

Umbra mea se adânceste-n cartiere democrate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna mai

visează toţi iubiri nebune
de parcă n-ar fi pe pământ
decât Adam şi Eva goală
şi veşnic tainic jurământ

visează toţi iubiri nebune
în nopţile de mai fierbinţi
nici luna nu mai e întreagă
şi parcă şi-a ieşit din minţi

visează toţi iubiri nebune
pe pat de flori de iasomie
petale fragede şi albe
îmbracă pielea arămie

şi aşa învăluiţi de toate
în luna mai se cern iubiri
care durează doar o noapte
şi-aduc parfum în amintiri!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris

1 Mai 2004

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării.

Ochi măiastru al speranţei
Rază lin-a mângâierii ;
Cu luminile-ţi albastre
Ne transformi iară-n îngeri

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

Doamne! spune Tu acuma
De ce e rătăcită turma?!
Doamne! – dă-ne iar un semn,
Ca să ştim că n-ai plecat...

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

Potopiţi de griji, nevoi si învoieli
Toate ni se par înnegurate.
Doamne! spune Tu că nu-i aşa
Doamne! mai zâmbeşte uneori...

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roşii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aş vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

O lume de gheaţă
în secunda timpului
unde frigul respiră
prin porii necuvintelor
şi a luminii ascunse
în maluri pustii.
O lume în care zâmbetul
stă ghemuit
în colţuri de buze
Crăpate şi triste
ce au uitat să surâdă,
chinuite de întrebări
fără răspuns:
de ce eu... de ce noi?
O lume chinuită
unde se scriu istorii
în cărţi cu file murdare
de minciună,
cu pagini nescrise
de cei ce scriu
de obicei istorii.
O lume nefirească
prinsă în plasa
"peştilor piraña"
ce devorează
tot ce întâlnesc în cale,
adulmecând ca fiara prada.
O lume în care
secunda opreşte timpul,
în care nu se mai scriu istorii
şi nu se mai iubeşte.
LUMEA nu mai e o lume;
e doar... jungla în care trăim.

Dida Diana Cioponea.
Drepturi de autor rezervate.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri în penumbră

mă chinuie foamea unei iubiri neîmplinite
ce aşteaptă-n penumbră de lume ascunsă
apare uneori în ochii tăi
e o licărire verzuie mai aprinsă
o scânteie ce tălpile-mi aprinde
as vrea să fug spre tine
e ca o chemare in braţele ispitei
e ca o mângâiere ce parcă o simt
dar luna-şi plimbă stelele şi te duce iar în umbră,

mă chinuie foamea unei vieţi netrăite
ce zace în mine şi tot creşte acum
mai mult ca oricând te vreau lângă mine
să-mi cunoşti lumea ce nu mai pot s-o ascund
ajunge o şoaptă, un pas mai aproape
doar atât ca la tine s-ajung.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hachiko sau povestea unui câine

I
Întâiul an de când i-a despărţit,
Destinul tragic, pentru totdeauna,
Lângă mormântul celui ce-a murit,
Veghează noaptea, Hachiko, şi luna.

II
Al doilea an, urmatu-i-a la fel,
Tot asteptând, umil, de azi pe mâine,
Mai slab şi amărât, sărman de el,
Se arăta a fi, stingherul câine.

III
Al treilea an, nimic nu s-a schimbat,
Doar oamenii să uite începură
Pe-acel ce-i fu stăpân preaadorat
Şi îl tratase cândva cu căldură.

IV
Iar anu-al patrulea n-aduse nou,
Decât albiri în blana-i jerpelită,
Şi ca răspuns, lugubrul său ecou,
Durererii ce-şi urla, nestăvilită.

V
E anu-al cincilea, mergând trudit,
Îşi face ziua rondul pe la gară,
Acolo, în trecut s-au întâlnit,
Dar în deşert mai speră, stând afară.

VI
Trecură şase ani. –Mai poţi, mai poţi,
Prietene, să rabzi prin frig şi zloată,
Îi strigă un bătrîn, tu nu socoţi?
Aşa îţi vei petrece viaţa toata?

VII
În anu-al şaptelea, tot nesmintit,
Sub cruce, Hachiko, prezent, de strajă,
E parcă mai bâtrân şi-ncărunţit
Bolnav, nevrând mai mult decat o coajă.

VIII
Încă un an, al optulea la rând,
Chemări lansând sub bolta înstelată,
O umbră se târăşte, tremurând,
Şi-i lungă, slabă, tainică, ciudată.

IX
Din anu-al noulea, o iarnă grea,
Porneşte-omătul aprig ca să cearnă,
Si potopind bătrânul câine, vrea
În giulgiu alb, odihna să-i aştearnă.

X
Sunt zece ani; pe-un loc, in cimitir,
Se mai înalţă încă-o mica cruce,
Nu mai vghează umbra nopţi în şir,
Iar flori vreodată nimeni nu-i aduce.

poezie de Ionel Adrian Gugea (3 aprilie 2014)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcată-n noaptea ultimului dor

Te iubesc prin iarnă, alb, sfâşietor,
îmbrăcată-n noaptea ultimului dor.
Dormi cu mine-n pleoape ultima tăcere
până însăşi viaţa, moartea ne-o va cere.

Te iubesc cuminte-n, albul, din cuvinte,
până heruvimi-mi vor doini veşminte.
Unde straniul sorţii nu-mi vrea poezia
dar mă vrea femeie-n, toată blasfemia.

Te iubesc rotund, fără cum şi dacă,
plină-i de amar, inima săracă.
Mă declar învinsa-ţi nea îndrăgostită
iartă-mi nămeţirea-n, inima-ţi firidă.

Te iubesc în taina marilor iubiri
unde omul simplu-şi dăruie rostiri.
Unde necuprinsu-şi varsă energia,
viscolind sub piele toată agonia.

Te iubesc cu iarnă, cetină şi şoapte
ca-ntr-o epopee, fără doar şi poate.
Fac poteci de slove ca s-ajung la tine,
gustă-mi confidenţa unor dalbe rime.

Te iubesc cu viaţă, moarte şi abis
te iubesc albastru-n, ultimul tău vis.
Dă-mi cuvântu-n două, cât e alb în fire.
Mâine-o să mai ningă... doar a despărţire.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abator

Albise totul! Caii albi mestecau iarbă albă
fluturi albi devorau varză albă
călăii albi sugrumau flori albe
cireşe albe, moarte albă, pământ alb
marea albă...
Curcubeul
alb
spre alb
spre foarte alb...
Cineva de un dinte alb şi-a muşcat buza albă.
Şi-a curs un copil roşu
cu un strigăt roşu.
Şi Dumnezeu era incolor
incolor
iar greierii roz vindeau culori
pe sub mânâ
în spate la abator.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară

Am obosit numărând zilele de iarnă,
am obosit în nopţile impenetrabile
căutând fără rost silogismele uitate
printre ceaţa albă a drumurilor senile.

Toate par azi învelite în lumină nouă,
urletul lupilor a devenit o simfonie
pentru aducerea stropilor de rouă
pe un ghiocel alb plin de melancolie.

Îmbrăţişat de o umbră mă trezesc,
o orgă parcă desfrunzeşte amintiri,
stelele renasc şi fără ceaţă ne citesc
versul cald de primăvară din priviri.

Arborii sterpi îşi alungă singurătatea,
nasc freamătul mugurilor pe ramuri,
chiar şi furtunile îşi scad intensitatea
când totul e o iubire adusă pe valuri.

Aştept ieburile mângâiate de vânt
o lumină pe lăstari, atâta am vrut,
dar doi îndrăgostiţi îi văd trecând
vestind azi primăvara cu un sărut.

poezie de Constantin Rusu (martie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem în vis

Adorm iar uşor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aştept ca să vină.

Renasc în visare şi somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Şi iată că dorm şi totu-i pustiu
Doar lângă tine aş vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopţile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculţi, pluteşti anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Şi du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt şoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Şi în orice vis se naşte-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Şi-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine fiinţă, a te visa încep…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fluture de-o zi...!

E dimineaţă...
Încă pe trandafiri
Mai sunt boabe de rouă.
Zbor...
Culeg nectarul vorbelor
Şi vouă...
Vă dăruiesc iubiri!

E ora nouă
Şi aripile mi le-ntind spre cer...
Iubesc...
Ce mister!

La prânz,
Sunt învăluit în flori de migdale...
- Ah! Ce petale!

Nu-mi rupeţi aripile la ora două...
Mi-e dor!
Şi...
Vreau să zbor...
Sunt fluture.
Călător...

Pe la chindie,
Poate iubita o să ştie
Cumva...
Undeva...
De dragostea mea.

Când întunericul mă va cuprinde,
Cineva mă va vinde...
Poate pe treizeci de arginţi...
- Iubita mea,
Să nu mă minţi...
În palma sufletului tău,
Sunt EU.
Să nu-mi faci rău,
Eu sunt al tău.

Sunt fluture de-o zi...
Aşa va fi...
Poate-oi trăi
Mai mult de-o zi
ŞI IARĂŞI VOI IUBI!

poezie de Coman Vasile (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec orele

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, - şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândurile iar ne mint

Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint
Că ne iubim, deşi presimt,
O despărţire cum se cerne.

Că nu pot fi toate eterne,
Prea dureros doar eu o simt.
Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint.

Că inima poate discerne
Când doar dezamăgiri resimt,
Cum aş putea să mai consimt
La nişte simple baliverne.

Nu vezi? Tăcerea se aşterne...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!