Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nichita Stănescu

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Nichita Stănescu

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i țip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
și crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de din Epica magna (1978)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Trenul cu fantome

Umbra mea
o rană în lumina lunii
se plimbă în noapte,
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
și ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură de piatră.
Privește cruciș liniile ferate,
în ambele părți
și adoarme încremenit
cu un giulgiu peste ochi.
Numai frigul se tulbură,
între noapte și zi
și umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinație.
Degeaba- l aștepți
n-o să vină.

poezie de (14 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Umbra cu limbă de os

Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caută-mi mamă umbra (amprenta energetică)

- Mamă, umbra fetei tale, pe deplin
Stă și-acum ascunsă vederii în grădini
Caută-mi mamă umbra de-altădată, de copil
Pe iarbă, între tufele de iasomie și de crini!

Mamă, umbra mea poate să mai fie
Ascunsă tainic ca un scump odor
Pe cărarea ce vine și duce către vie
Caută-mă mamă când ți-este tare dor!

Amintește-ți mamă cât ești pe Pământ
De tine tânără, să vadă cerul ce-ai zidit
Cum presărai mereu mireasma unui gând,
Vise pentru viitor și candela aprinsă infinit!

De-auzi de mine acum că sunt sfâșiată
De propria-mi eroare, să nu crezi!
Căci am iubirea în care sunt drapată
Și-n mine joacă mereu lumini, nu vezi?.

Mă visează măicuță cum te visez și eu
În nopți cu lună plină, după zile-ntunecate
Învăluită în lumină pură și în curcubeu
Mai caută-mă mamă și prin vise spulberate!

- Mamă, umbra fetei tale, pe deplin
Stă și-acum ascunsă vederii în grădini
Caută-mi mamă umbra de-altădată, de copil
Pe iarbă, între tufele de iasomie și de crini!

poezie de din Joc Tainic (2008)
Adăugat de Alina Teodora MusatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Nichita Stănescu

Emoție de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Emoție de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 13 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Este disponibilă și traducerea în italiană.
Traian Abruda

Umbra unui salcâm

cu crengile răsucite de vântul
ce face legea în Isola d'Istria
mătură plaja cu frunzele ei
de umbră fenomenal înfrunzită
tot mai ferme de azi
până ieri e un secol de când umbra unui salcâm
umbra salcâmului tânăr
vai, dar atât
de bătrân se răsucește în vânt nu clipește
vai, dar atât
de mult se răsucește încât
sarea de mare din aer scrâșnește

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Renunțare

In gradina moartă
Am sărit aseară, peste zidul mort -
Pasul meu, încet, se oprea în loc, -
Conștient de soartă, de durere orb,
In gradina moartă
A sosit un mort.

Se uita-n gradina moartă
Luna albă, moartă -
Plumb - corpul meu căzu
Pe banca de piatră.

Se-auzea de-afară
Viața proletară -
Numai umbra mea dupa zidul mort,
- Pentru totdeauna, mai plângea in noapte...
In gradina moartă
A sosit un mort.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Mai stai un ecou

mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip

te așteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de pași
neumblată de scarabei

mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj

te priveam
prin ocheanul unei corăbii
prin prisma unei piramide
te strigam într-o limbă barbară
nescrisă demult

mai stai o umbră de obelisc
mai stai un muson
o legănare de catarg
un soare cu dinți
un amurg de om

te strigam într-o limbă uitată
care străbătea cândva continente
și vechiul ocean

mai stai o urmă de cearcăn

țipam primitiv dintr-o piatră
dintr-o cenușă
din inima unui șarpe
într-o limbă necunoscută pe care
nu o mai înțelegeam nici eu

mai stai un destin

te strigam ca un descreierat
înjunghiat de dor
într-o limbă moartă demult
în iluzia unui țărm

mai stai un blestem
mai stai un adio
un ecou

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-și rotește ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă și subțire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas așa, ținând în mână
șaua și hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate și pentru că nu mi-e sete,
pentru că aș vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezește
și-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu știu
și nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
și e dulce căldura și e un timp și e o liniște
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu
cuvânt
Cuvintele sunt umbra de aur în conștiință a materiei.

definiție celebră de
Adăugat de Peter GluckSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Zăgan
Stănescu, Nichita
Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiție aforistică de din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ion Luca Caragiale

O carte de citire bună, în vârstă fragedă, este poate una dintre împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieții unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărți căzute la vreme în mâinile unui copil, tot așa precum umbra multor stejari seculari se datorește întâmplătoarei căderi a unei ghinde pe pământ prielnic.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.
Nichita Stănescu

Limba română este dumnezeiesc de frumoasă.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

De dragoste

Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
și scrâșnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Nichita Stănescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Stil frumos înseamnă formă frumoasă. Forma frumoasă, fie a unui sentiment, fie a unui gând.

în Aforisme și cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai cine stă la umbra unui copac pe care l-a plantat cu mult timp în urmă, și l-a îngrijit cu sârguință, numai acela știe ce înseamnă să te odihnești la umbra unui copac.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Scridon

Femeie frumoasă

Zâmbet minunat,
privire duioasă,
atingere lină,
femeie frumoasă.

Buze fierbinți,
piele mătasă,
chip fascinant,
femeie frumoasă.

Tandre mângâieri,
vorbă aleasă,
suav sărut,
femeie frumoasă.

poezie de din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

La tine am venit

Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îți simt respirația în ceafa mea
Îți simț tremurul glasului

Îți simt pași -n umbra mea
Esti lumina mea în ceață
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe față speranță

Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca și o undă

Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău

Soarele coboara spre asfințit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârșit
Nu mă caută la tine am venit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Strigăt de moarte. Strigăt de naștere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrențe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc și mă-ngân simultan într-un strigăt de naștere, de agonie.

în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook