Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Există situații tensionate potrivite chiar și pentru cel mai calm om din lume, gata să-i stoarcă și ultima fărâmă de răutate pe care habar nu avea că o are. Se îngăduie astfel, cioplirea caracterelor prin cele mai dureroase etape, dar mai ales debarasarea urgentă de slăbiciuni dăunătoare, chiar dacă ele sunt cățelul, cartea, ideea sau chiar propriul copil. Atitudinea se desăvîrșește însă, numai prin liber arbitru. Într-o așa ecuație existențială, toți participanții sunt chemați la ceva, împreună sau separat. Suntem datori să nu acționăm sub impuls, iar dacă nu se poate, să chemăm ajutorul ceresc. Acesta e întâiul manifest al liberului arbitru, urmate de altele și tot așa, cu fiecare inspirație și nechibzuință a noastră.

în Rupte din Seu, Viața toată-i un sincron (2016)
Adăugat de TchobanskySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie mai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul e prea valoros ca să se murdărească de intrigile aceluiași sistem care îl disprețuiește, încă de pe vremea Imperiului Roman. Chiar dacă sistemul sau o parte din el este reprezentat de președinte, politicieni, o profesoară mai vulgară sau chiar părinții și cam oricine trece prin drum și caută muște din tine. Dar ar fi nedemn și foarte inuman, chiar profund anti-creștin și ființial, te răzvrătești și să urli, de fiecare dată când ești amenințat. Dar nu ni s-a spus oare asta, înainte venim pe lume? Cred s-a cam uitat!

în Rupte din Seu (2016)
Adăugat de TchobanskySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Bălăceanu-Stolnici

Nu cred avem predestinare, pentru simplu motiv că dacă am avea predestinare. A crede în predestinare este opacitate, înseamnă că nu-ți mai iei răspunderea actelor tale, fiindcă nu mai ești tu implicat. Ori întreaga noastră morală, și întreaga teologie este bazată pe ideea liberului arbitru. Liberul arbitru înseamnă nepredestinare.

în interviu
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
lege
Legea este un amestec iscusit de uzanțe care sunt benefice pentru societate, și care ar fi putut fi urmate chiar dacă nici o lege nu ar fi existat, și altele care sunt în avantajul unei minorități conducătoare, dar dăunătoare pentru masele de oameni, și le pot fi impuse numai prin teroare.

definiție de în Cuvintele unui rebel
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mutual Aid: A Factor of Evolution Paperback" de Peter Kropotkin este disponibilă pentru comandă online la 40.99 lei.
Immanuel Kant

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia rațiunii pure practice, adică a libertății, și această autonomie este însăși condiția formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia volițiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiție a posibilității acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependența de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinație, și voința nu-și dă ea însăși legea, ci numai preceptul pentru supunerea rațională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conține în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligație, ci este ea însăși contrară principiului unei rațiuni pure practice, prin aceasta contrară deci și simțământului moral, chiar dacă acțiunea care provine din el ar fi conformă legii.

în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 56.36 lei.

Când redefinești standardele, oamenii încep te disprețuiască, fiecare crezând era cel mai bun, sau toți unindu-se împotriva ideilor tale. E un confort al obișnuinței chiar și într-un grup, ca oamenii să se uniformizeze pe principiul inhibiției, mai degrabă decât anime și să construiască, pe principiul diferențelor, chiar și ele accentuate.

în Rupte din Seu (2016)
Adăugat de TchobanskySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fascinația protestului este căldura și comuniunea umană, așa cum rareori ne e dat să o simțim, într-o viață. Este manifestul apartenenței noastre la a fi OM, în mulțime. Dar cea mai frumoasă formă de protest rămâne arta- arta de a transpune în scris emoția umană în astfel de momente, chiar dacă ea nu are nicio legătură cu politica, de la un nivel încolo. Și stările resimțite în protest care te cuprind, nu mai au nicio legătură cu politica, de la un punct încolo. Când răzvrătirea și protestul devin artă, poezie și creație, ele deja s-au estompat foarte tare... chiar dacă sublim, rămân tot o formă de protest, sau în orice caz, o eschivă de la o anume existență.

în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de TchobanskySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul este cel mai inteligent dintre animale și mâinile sunt instrumentele cele mai potrivite pentru un animal inteligent. Ele sunt un instrument așa cum este lira pentru muzician... Fiecare suflet are, prin chiar esența sa, anumite facilități.

în Despre utilitatea părților corpului
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Habar n-au Puterea stă de vorbă numai cu Puterea. Că simt nevoia să se întâlnească din când în când, bea și să ia masa împreună, asiste la marile petreceri, girându-le astfel cu prestigiul lor, întrețină iluzia lumea luxului și a strălucirii e accesibilă tuturor celor care au destul curaj pentru a nu renunța; evite războaie atunci când ele nu sunt profitabile, încurajeze agresivitatea între țări sau companii atunci când simt că așa ar obține mai multă putere și mai mulți bani; să se prefacă fericiți, chiar dacă sunt prizonierii propriului succes; facă tot posibilul să-și mărească bogăția și influența, chiar dacă sunt deja enorme: fiindcă orgoliul Superclasei este concureze cu sine și să vadă cine ajunge în vârful vârfului. A înțeles , orice ar crede lumea, puterea înseamnă sclavia cea mai neagră. Când ajungi aici, nu mai vrei ieși. Totdeauna există un pisc de cucerit. Totdeauna există un concurent de învins sau de depășit.

în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.
Yasunari Kawabata

Un copil drept precum cedrii ar fi minunat, dar așa ceva nu există, și chiar dacă ar exista, la un moment dat tot ar da de greu. Eu cred important e ca pomul crească, chiar dacă se îndoaie sau se pleacă...

în Vechiul oraș imperial
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Old Capital Paperback" de Yasunari Kawabata este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 43.46 lei.
Cornelia Georgescu

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrățișat și l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De față cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu știu de ce. Și am reacționat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine cred într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înțeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, -mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Și v-am promis solemn, vouă și-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prostește și am de gând -mi țin cuvântul dat, așa că, gata! Rămân indiferent la orice; numai interesează! Nimic! Sau așa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu știu în ce măsură reușesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adeseori, când spunem "Te iubesc!", ne focalizăm mai ales pe ideea de "te," adică a acelui care iubește și mai puțin pe calitatea iubirii care este oferită. Acest lucru se petrece întrucât suntem captivi în ideea de sine. Gândim avem un sine. Dar nu există așa ceva precum un sine individual, separat. O floare este alcătuită numai din elemente "neflorale", cum ar fi clorofila, lumina soarelui și apa. Dacă am îndepărta elementele neflorale ale florii, floare nu ar mai exista. O floare nu poate ființa numai prin ea singură. O floare poate fi numai interexistența noastră, a tuturor... Ființele umane sunt la fel. Nu putem exista numai prin noi înșine. Putem numai să interexistăm. Sunt alcătuit numai din elemente de nesine, precum pământul, soarele, părinții și strămoșii mei. Într-o relație, poți vedea natura interexistenței dintre tine și cealaltă persoană, poți vedea suferința sa este propria ta suferință și că fericirea ta este propria sa fericire. Din această perspectivă, vorbești și acționezi diferit. Acest lucru în sine poate alina atât de multă suferință.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "True Love" de Thich Nhat Hanh este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -41.94- 27.26 lei.

În țara noastră, cele mai frumoase nopți sunt cele de toamnă; aerul e curat și liniștit, iar stelele se văd lămurit, chiar și cele mai mici. Bine-nțeles avem și unele toamne urâte, dar de cele mai multe ori sunt frumoase și dacă Luna (care poate fi iubită de poeți, dar nu și de astronomi) nu întunecă stelele cu lumina ei, nopțile sunt admirabile pentru observațiuni. În septembrie, seara, stelele verii sunt înspre apus, cele mai multe; altele sunt încă de-asupra capului, sau spre sud, ca: Lebăda, Lira, Vulturul și celelale; spre răsărit însă și spre sud-est vedem noi constelații.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hermann Hesse

Tot astfel a trebuit gândesc și despre părinții mei. Ei spun eu sunt copilul lor și că aș fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înțelege. Și ceea ce este esențial la mine și poate fi tocmai esența sufletului meu, ei consideră că e neimportant și atribuie acest ceva tinereții sau toanelor mele. Și cu toate acestea țin la mine și mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul și ochii și chiar și mintea drept moștenire, dar nu și sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om

în Knulp
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
cumpărăturiCartea "Jocul cu margele de sticla" de Hermann Hesse este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -42.00- 20.99 lei.

Un scop al lui Dumnezeu este acela ca noi putem avea scopuri. Haideți, încercăm, împreună, rezolvăm acest puzzle minunat, numit "viață", pentru că nu avem cum să nu reușim, dacă acționăm prin Iubire pentru Tot Ceea Ce Este. Până la urmă, chiar dacă mergem din eșec în eșec, vom simți și gustul satisfacției, poate chiar mai puternic, iar atunci vom înțelege sensul existenței noastre este ne bucurăm de Ceea Ce Suntem Noi Cu Adevărat. Venim din Iubire, trăim în Iubire, ne întoarcem în Iubire. Suntem Iubire.

în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Energizantul spiritual
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
Cornelia Georgescu

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbești, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar și ceea ce ți-am povestit eu depre el, să-i mărturisești totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el afle toate acestea de la tine, nu din alte surse și nu știu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca te ajute, dar va și reuși acest lucru. Nu știu de ce am această convingere, totuși, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot -ți promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am încerc vorbesc cu el despre toate acestea. Nu știu însă dacă voi și reuși, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat mă atrage, totuși, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre așa ceva. Mi-e foarte greu și numai să-l privesc, dar să-i mai și spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui și te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbești.
Lia: Dar unde altundeva mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu și el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu știu dacă vreodată voi putea, nu știu dacă voi reuși să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puțin, încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Și nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, așa ar fi corect. El este blând, bun, calm și înțelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înțelege și sigur te va ajuta, pentru că te iubește, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu știu sigur, poate, deci nu pot -ți promit nimic. Dar dacă, așa cum spui tu, mă iubește, de ce nu ia el însuși inițiativa, de ce nu încearcă el primul -mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred , în mod normal, el ar trebui fie cel care să pornească o astfel de discuție.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viața fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viața frumoasă
Chiar și cu o vorbă duioasă

Și-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar și când e rău,
Ea știe mereu cum trebuie facă
Să-i fie bărbatului viața dragă.

Femeia-n viața fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu și niciodată nu se stinge,
numai caldură și nu frige.

Ea îl iubește zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Și chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înțelegi,
O simți, dar este greu să o atingi.

Și inima e greu ca să i-o frângi
Pentru niciodată nu se dă bătută
Pentru femeia în fiece zi luptă
Chiar și atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândește diferit față de bărbat
Și duce la sfârșit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău prețuite
Pentru insuși cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Și peste tot bărbatul dorește s-o ia
Pentru ea are grijă de el
Și îl păzește de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Și face din el un învingător
Chiar și atunci când e pe locul doi.

Nu poți cunoaște o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca și cum ar treubui zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca cunoaștem un ideal necunoscut,
Ca cunoști măcar puțin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viața unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Așa trebuie mereu le iubim
Să le stimăm și să le prețuim.

Și chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Așa e stilul lor de a ne spune
ceva noi am făcut greșit

Sau poate puțin noi le-am iubit
Și vor le iubim puțin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Și ele sunt ceea ce ne-am dorit
Și nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca le putem iubi
Și le arătăm tot ce simțim.

Femeia iubește-o zi de zi,
În brațe mereu trebuie s-o ții,
Că daca ea va obosi
Viața frumoasă noi nu vom mai simți.

Și de aceea trebuie știm
Cum le-alinăm, cum le prețuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Există câțiva oameni, foarte puțini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poți identifica după faptul ei sunt acolo când tu ești cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire și compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi te șteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă. Oricare ar fi, identifică-i și pune-ți poza lor la vedere ca să nu uiți ai comite cel mai mare păcat îți bați joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi și atunci. Natura umană are câteva contradicții. Una din ele este îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În muzică, la fel ca și în matematică, nu e loc de relativitate, decât prin raportare la infinit. Dacă înlocuim infinitul acesta cu noțiunea de Dumnezeu, pe care să o raportăm la posibilitatea imaginației noastre, putem spune chiar foarte exact că o muzică poate fi bună și alta proastă- tocmai prin această raportare la un soi de bine pe care-l face spiritului- atât Dumnezeu cât și muzica aceea care se apropie foarte tare de direcția aceea. Așadar, zgomotul dăunează întotdeauna, în special cel dat de materiale sintetice, și chiar dacă are un ritmi aparte, muzica house este la fel de dăunătoare spiritului precum zgomotul făcut de niște scule care cad pe o tablă.

în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de TchobanskySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre Lia, domnișoara consilier, nici nu mai știa ce creadă. Oare chiar era rea, sau doar așa dorea ea lase impresia? Știa doar că o iubește, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales față de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simțea pentru ea. Și atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile așa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puțin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toți acești ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, față de el? El spera da. Și avea toate șansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook