Închipuirea arderii

în îngustimea drumului ales curge noaptea între parapeţi
de sunt albastre sau galbene stelele
nu vor să se cunoască
poeţii le inventează culoarea şi forma
altceva să se vadă sau mai mult

în faţă străluceşte luna
în spate se întinde umbra cruce imensă cărată până în zori
rămâne nostalgia astrelor
în închipuirea arderii veşnice în ceruri
lumea fără riduri pe faţă
mereu tânără râzătoare îmbrăcată în catifea şi mătase
pentru ardere totală de la naştere
visători au fost lăsaţi prea puţini

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, lumea e mult mai tânără, mai aproape de primele ei dimineţi. Îşi poate relua mereu întrebările.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii albastre

aspiraţii se dilată pe sfera albastră
gânduri cristalizate le transpun poeme
zori prietenoşi pătrund pe fereastră
la radio se-anunţă minunată vreme.

mi-am aţintit privirea spre zbor
corpul vibrează ca struna de vioară
aş vrea să am şi eu aripi de condor
să plutesc pe ceruri din zori până-n seară.

mă bucur de avânturi de libertate
pot să-mi imaginez farmecul vieţii
sentimente se desfată în seninătate
cuprind şi noaptea albastre reflecţii.

anotimpuri mă seduc prin vastă claritate
poeţii visători ştiu să-mi ofere lecţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi poeţii

Lăsaţi poeţii-n lumea lor
De soare şi iubire plină,
Lăsaţi-i să ne dea lumină
Şi să ne vindece de dor.

Lăsaţi poeţii să viseze,
Nu-i mai opriţi din al lor zbor,
Că şi-aşa, prea devreme mor,
Viaţa n-o să mai rimeze!

Deşi, ei nu cer ajutor,
Când cad, ades, pradă minciunii,
Pe ei îi dor rănile lumii,
Lăsaţi poeţii-n lumea lor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceruri de mătase

Ascultă cum curge luna
peste obrajii mei
îmbujoraţi de aşteptarea ta.

Ascultă cu timpul împietreşte
în pupilele moarte
de dor, de aşteptare.

Ascultă cum gutuile ard,
candelabre pentru cer,
sunt gândurile noastre.

Ascultă cum Dumnezeu suflă
sentimente ce se încurcă,
dansând în ceruri de mătase.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu fiecare an, în spate se închide o uşă...
Între două surâsuri,
deschide-ţi larg toate cămările inimii,
apasă pe clanţă,
şi, măreaţă,
prietene drag,
ţi se va deschide o altă uşă...
Orologiul de la primărie va anunţa orele, minutele, secundele,
poate secolele,
noi să închinăm, la oră fixă, cupa ce vom avea-o în faţă,
pentru un an nou, cu bucurie şi speranţă,
în iubirea de sine şi de aproapele.

An Nou cu bine şi frumos!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

poeţii
sunt trişti

în van îi mângâiaţi
pe mâinile străvezii
care se agaţă de stilou
ca de singurul colac
de salvare
a existenţei lor
la fel de iluzorii
ca şi bunăstarea
voastră

poeţii
sunt trişti

şi singuri
cu foaia de hârtie
în faţă
ca o poliţă de asigurare
pentru riscul
de a înnebuni

trădaţi neîmpăcaţi
neştiuţi
proscrişi învinşi
nealinaţi
uitaţi minţiţi
umiliţi

aşadar

lăsaţi poeţii
să facă
ce ştiu ei mai bine
să moară
pe limba lor

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai o ruină, căci prea puţini muncesc...
Vai, sunt atâţia oameni cu mintea-nceţoşată
Ce dorm ca nişte balegi pe plaiul strămoşesc

Tot aşteptând să vină de-afară o salvare
Sau poate chiar din ceruri un dar dumnezeiesc.
Tu, Românie dragă, din ţară-nfloritoare,
Ajuns-ai o ruină, nimic nu-i nefiresc.

Tu, Românie dragă, cu plaiuri carpatine,
Ajuns-ai vai de tine, atâţia lenevesc
Şi vor ca toată lumea s-o ducă foarte bine,
Dar ei nu fac nimica, doar fură sau cerşesc.

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate;
Pe cei ce-s prinşi, din milă, tot hoţii i-au iertat
Sau proştii ce le-acordă prin vot imunitate,
Lăsându-i să mai fure, c-aşa le-a fost lor dat.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai de ruşine, vezi?, alţii ne privesc...
Din toată Europa, noi suntem neagra pată
Adesea confundată cu neamul ţigănesc.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Erai cândva grânar, erai un Eminescu,
Acuma vei rămâne pe veci prostituată
Căci te-au vândut doi peşti ce se termină-n "escu".

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate,
Iar cei care nu fură, se văicăresc pe Net;
Tu, Românie dragă, prea plină de păcate,
La ce mai ai nevoie de încă un poet?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Luna

Soarele e domnul zilei,
Îi zâmbeşte-n zori zambilei,
Străluceşte şi-ncălzeşte
Şi la viaţă ne trezeşte.

Luna e regina nopţii,
Şi nu doar la echinopţii;
Când pe boltă, noaptea, trece,
Străluceşte, dar e rece.

Luna palid străluceşte,
Dar lumina-i ne vrăjeşte;
Chiar de-i rece, negreşit
Ea ne-ndeamnă la iubit.

poezie de George Budoi din Soarele şi Luna în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruire

Din zori şi până seara
mă numesc dimineaţă.
Noaptea numele meu
e luceafăr
pieptănat de
viile făcli
ale nopţii albastre.
Soarele îmi soarbe
roua din suflet
toată ziua până-n
pragul amurgului
pentru ca luna
să mi-o dăruie mereu.

poezie de Violanda Georgescu din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postum

Eram prea plin de NOI şi era bine
Şi asta o numeam frumos - DESTIN...
Şi ne iubeam, da, da şi nu puţin,
Iar zările ne-au stat, aşa, senine

Şi mierea ne ungea pe fiecare
Şi soare-aveam mereu la semafor...
Chiar nici un vagabond smintit de nor
N-avea să ne trimită vreo urare.

Dar... gheara necurată a împuns
Căci ea, iubirea-i face rană vie
Şi chiar de pare-a fi o nebunie,
Adânc în inimi calde a pătruns.

Tăcerea ne strâmba pe la fereastră,
Apoi, deodată, parcă mii de draci
Strigau în mintea ta că nu mă placi
Şi viaţa ne-ncepea a fi sihastră.

Nu mai era o binecuvântare
Nici ziua ce-ncepea fără de zori,
Nici noaptea ce-şi pierduse-acei fiori
Ce-au fost neîntreruptă sărbătoare.

Chiar nu mai ştiu ce-a fost... nici nu a fost
Acel CEVA menit să ne dezlege;
Azi, un plebeu mai e cel ce-a fost rege
Şi-ntreg pământul astăzi mi-e anost.

Dar cerul străluceşte mai departe
Şi stelele clipesc la fel de vii...
Eu, Doamne, sunt acelaşi cum mă ştii
Şi Tu iubeşti mereu, fără de moarte.

De mine-atât de singur sunt acum
Şi clipele se-nşiră descărnate,
Iar crucea eu mi-o duc încet în spate
Şi-atât de fericit voi fi... postum!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lucruri stâncoase ce nu se clatină, adevărată este clipa-lumină ce moare după ce străluceşte intens.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia a fost oprită în aer şi detaliile lăsate în spate pentru a mă determina să caut argumente în interiorul meu.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara rulantă

una urcă alta coboară
pereche alunecă
între sus şi jos
greu să-ţi ţii echilibrul
câte chipuri sunt pe treptele de plumb
câte mâini de zăpadă caută
balustradele ce se deplasează cu aceeaşi viteză
oh dacă scara se rupe sau numai o treaptă
spre ieşire
cei din spate îi văd pe cei din faţă
şi tălpile încălţărilor pieptănate de podea
se despart în triunghi
şi alţii tot vin cu scări fixe
ascunse sub aripile lor
pictate cu pene de aur
de păsări care fug de moarte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceasul să apară luna

aici un deal este o înaltă şcoală
cum într-un cuvânt o literă finală

învelită într-un norişor de ceaţă,
luna-şi potrivea, zâmbind, trei măşti pe faţă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ieşit să vadă luna

ce face luna şi luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
şi a trotuarelor din faţa blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
şi citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea

ieşise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puţ cu vipere
decât să recunoască măcar faţă de sine
că iubeşte actriţa aia nebună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără poeţi

e cel mai vesel oraş
aici e o singură lume
una în care viaţa chiar se trăieşte
nu năvălesc demoni şi nici muze inventate
e linişte când e linişte

nici o ardere a cuvintelor nu e necesară
pentru că poeţii au fost închişi în canalele
de la marginea oraşului
numai în nopţile cu lună se mai aude câte un lătrat subţire
dar şi atunci sunt păsări ce cântă
iar oamenii îşi dorm liniştiţi visele

prin oraşul fără poeţi
curge râul de cerneală
şi locuitorii îi gustă albastrul
de la răsărit până la apus

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!