Trei îngeri

Trei îngeri zboară peste străzi
Cântând la câte-un corn de-argint
În rochii verzi şi cu aripe
Din ziua de Crăciun venind
Cea mai sălbatică pisică din Montana trece
Şi-o doamnă în oranj, strălucitoare
O furgonetă U-Haul, un camion fără roţi
Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare
Câinii şi porumbeii zboară-mprejur
Trece un om în piept cu o stea
Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă
Nimeni nu se-opreşte să-i întrebe ceva
Camionul brutăriei se-opreşte la colţ
Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă
Şoferul se uită după un chip
În lumea asta concretă şi vastă
Îngerii cântă din corn toată ziua
Pământul trece pe lângă ei ca o arcă
Dar ascultă cineva muzica lor
Cineva măcar încearcă?

poezie de Bob Dylan
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

Din zăpadă, o zambilă
S-a-nălţat înspre lumină,
Timid, din zăpada rece
Aşteptând iarna să plece.

Trei narcise-au înflorit
Şi-o lalea a răsărit,
Lângă ea şi-un ghiocel
Alb, sfios şi mititel.

Lângă gardul de nuiele,
Azi, răsar florile mele
Ce, din vară, le-am sădit
Pentru cineva iubit.

Ca în orice primavară,
Este ziua mamei, iară -
E o mare sărbătoare
Doar cu zâmbete şi soare.

Anotimpul ăsta ştie
Şi-a livrat în florărie
Cele mai frumoase flori
Şi grămezi de mâţişori!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odeletă

În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scrie trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestimate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...

Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorba cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc niciuna,
Din ţara asta minunată
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, - fiindcă nu-i
În lume nimeni să-nţeleagă
simbolul Trioletului!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odeletă (În cinstea ta)

În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...

Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Policita

Un cântec trece pe lângă alt cântec,
Nimeni nu-l aude, o cetate trece pe lângă umbra ei,
Distanţele bătute cu ouă, frunze pe frunte,
Ziua seamănă cu un arbuz,
Forme strâmbe de străzi, vieţi evocate de clanţă,
O barză căzu în cuvânt,
Seara e o legumă, ochiul calului este violet,
Glasul devine strident ca o vioară,
Litera ezită, şovăim, şovăim, apoi mergem spre alte ţărmuri.

După o boală grea, sănătatea sau moartea sunt singurele soluţii
Să bei cidru din clepsidră.
Nu te teme de nimic, finalul este acelaşi.
După o viaţă de scris, premiul Nobel este o bagatelă.
O excursie cu diavolul nu strică nimănui, dar nu continua relaţia.
Am învăţat arta absurdului de la indivizii insipizi şi din seriale.
Calul nu avea nevastă, de ce, întrebă copilul.
Şeful era fost miliţian şi avea acasă un tramvai.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estompare

În ziua aceea nimeni nu se grăbea
degetele de piatră ale femeii de lut
amestecau în neştire cafeaua sălcie
fără s-o zăresc mă gândeam la primăvara jilavă de-afară
cineva scrisese pe geam cu carioca albastră
"nu mă deschideţi - sunt instabil"
soare invers răsărind
peste pământul cu rădăcinile-n vânt

niciodată n-am ştiut dacă sunt cu adevărat un tub
e adevărat - şuieră vântul prin mine
e adevărat - trece hrana prin mine
e adevărat - se scurge viaţa prin mine
şi totuşi ceva mă astupă
- coroziunea viselor putrezind -

în ziua aceea nu formasem corect codul
mi se topiseră amprentele
irisul ochiului devenise oblic
şi accesul la stele îmi fusese brusc interzis
nimeni nu-şi mai amintea de mine

adio, adie vântul printre rădăcini
foşnesc rădăcinile albe
sub soarele negru, murdar de pământ
luciditate a lucidităţii
estompare a culorilor neinventate

în ziua aceea foarte mulţi oameni
încercau să-şi atârne singurătatea de mine
mi se frângea inima de căderea lor
stârnind inele în piscina de mercur

ce dezolant
să vezi cu ochii tăi, să înţelegi
că nici măcar stelele nu sunt fixe
ca să poţi agăţa de ele o idee
- de la gol la preaplin
şi-apoi la sufocare
nici măcar o zbatere de gene -

în ziua aceea îmi venea să-i strâng la piept
pe toţi nebunii lumii
să sorb în mine sfârtecarea pe care le-o provocase
vederea Adevărului

stăteam pe scaunul bunicii şi jumuleam îngeri opăriţi
ce uşurare
ce iluminare mi-ar fi acum adevărata nebunie
mă gândeam
în jurul scaunului pene şi fulgi băltind
reuşisem să nimicesc graţia

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Cu-o furie-nfiorătoare şi-un nesaţ de om nebun
trece vântul printre scânduri,
trece ca ieşit din tun.
Nimeni nu se uită-n urmă, pelicanii ies din rânduri,
vântul geme şi trozneşte ca un bivol în tabun.

Apele îşi ies din matcă, vremea se burzuluieşte,
trece vântul printre muguri,
lumea-ntreagă se trezeşte.
Cerul scuipă foc şi pară, norii fug în tăvăluguri,
Ţine-mă de mână, Doamne, lângă mine te opreşte!

Lângă mine însă, Doamne, numai ploaia se propteşte,
mâna-mi cată în zadar,
Tu nu eşti, nimeni nu este...
Cred că nu eşti necesar,
dar te chem dintr-o-amintire care încă te slujeşte.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc în dilataţie

Pentru că în noaptea asta m-am rupt în două
Să pot veghea lângă mine
Ca lângă paharul cu whisky cuburile de gheaţă
Fiindcă pe zi ce trece mă plac mai puţin
Fiindcă pe zi ce trece mă las tot mai jos
Ca roua, pe frunza de brustur.

Voi rămâne în aşteptare
Cu anonimatul şi datoriile neplătite
Până când cei din jur vor înţelege
De ce mă clatin.

...

Hai,
Ridicăte-n curbă!
Dilată pereţii de care mintea mea se izbeşte
Căci uite,
Vis-à-vis cineva încearcă să râdă
Iar în parchetul odăii încolţeşte
O floare...

Am deschis uşa fiindcă băteai cu pumnii
Te-am lăsat să pleci,
Fiindcă odaia avea ferestre
Chiar şi-n podea!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele trec una după alta. Dacă ar trece din trei în trei, viaţa ar fi mai uşor de suportat.

aforism de Mihail Mataringa (27 septembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca vânturi reci pe culuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
să ne iubim după cortine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută
din franje false de amor
căzute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou
din karma unui vis luată
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua fără dată

Cum trece ziua fără rost
prin acele de ceas stricate,
iar clipele, venind anost,
vorbesc întruna de păcate.
N-am înţeles deloc ce vor
din sfada lor ameţitoare,
trecând nestăvilite-n zbor
ca umbre reci pe trotuare.

Le auzeam, fără să vreau,
şoptind necontenit haine
că n-aş dori deloc să stau
să ne iubim după cortine.
Şi mă durea disputa lor,
rupând tăcerea absolută,
din franje false de amor
căzute-n umbra nevăzută.

Dar fără veste se-auzeau
bătăi cifrate dinspre uşă
iar acele de ceas săreau
de pe cadranul fără tuşă.
Ştiam că ai venit din nou
din karma unui vis luată
să mă alinţi cu un ecou
în seara zilei fără dată.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul stângaci

încearcă să se sustragă din lumea
măsluită de cei mari şi pricepuţi
alege un colţ de rai pentru refugiu
se culcă pe-o ureche scăpând
hăţurile din mână fără griji
cât va sta nu ştie în adăpostul
anti-lume şi îşi varsă ultima lacrimă
pentru tot ce trece pe lângă viaţa lui
atârnă pe pleoape lenea tânărului
care şi-a realizat culcuşul călduţ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei culori

Străine pofte ne-au răpit
Când via dulce, când ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept să smulgă Tricolorul.
Fusese vremea mult prea cruntă,
Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,
Că azi ne strângem şi la nuntă
Şi la botez cu Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori şi-o singură vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!

Atât de minunat scânteie,
De crezi că de pe bolţi albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Şi l-a dat românimii noastre.
E cald sub el ca sub o rană
Ce-a chinuit Mântuitorul,
E cald în Ţara cea Ştefană,
Ne încălzeşte Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori si-o singura vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima poetului

inima poetului vibrează ca un clopot
şi e frumoasă ca o ie de sărbătoare
şi dragostea e fără de hotar în inima lui
nu ştiu cine tot face
experimente păgubitoare
cu inima poetului?
mai are cineva timp de el
să-i înţeleagă marile drame
născute din biruinţa sinelui
asupra anotimpurilor trecătoare?
marile drame născute din rotirile inverse
ale iubirilor şi ale pământului?
mai află cineva timp să-l privească
când trece împleticindu-se ca o nălucă?
ce nedumeriri mai are poetul?
-mă întreb eu-
de parcă n-ar trece în fiecare dimineaţă
pe lângă tăiuşul coasei ascunsă
în tufa de roze sălbatice sau
în landurile mov de lavandă mistică
doar eu îi sunt lui rană adâncă
şi mirare şi ultima mare stâncă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea pe care o vezi

Lumea pe care o vezi e doar un film în mintea ta.
Pietrele nu o văd.
Binecuvântează şi stai jos.
Uită şi iartă.
Fii întreaga zi blând cu toată lumea
şi vei realiza că eşti deja
în rai chiar în acest moment.
Asta e toată povestea.
Acesta este mesajul.
Nimeni nu-l înţelege,
nimeni nu ascultă, toţi aleargă
în jur ca nişte găini cu gâtul tăiat.
Eu voi încerca să te învăţ, dar va fi
în zadar; de-aceea
voi sfârşi într-o căsuţă
rugându-mă şi trăind
împăcat, cântând
lângă soba mea cu lemne
în timp ce fac clătite.

poezie clasică de Jack Kerouac, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii cântă în gheare de vultur

Credeţi că omul o să devină mai bun
După ce ne trece virusul ăsta nouă nebun
Şi-o să cântăm pe la balcoane iar
Cântecul sufletului auzit atât de rar

Precum ai vedea raza unui quasar
Venind spre tine să-ţi releveze senin
Că nimeni pe aici nu e rege pe spin
Înfipt ieri aproapelui cu chip de zar

Rotit după interese de omul avar
Copilului-nfometat sfâsiat de vultur
Pentru o nestemată ori pentru aur
Ce acum fără valoare nouă ne par

Cântând din suflet pentru a fii-n viaţă
În funia acestui virus ce ne învaţă
Că suntem atârnaţi precum o paiaţă
În mâna avarilor care ne înhaţă:

Păduri, soare, aer, apa şi focul
Să ne trăim ca robi antici sorocul
Decameronic în zale inchizitoare
Ca un copil dus de vultur între gheare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!