Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal... patriar...hal

Există castul bestial,
Adică bestia în alb...
Preafericitul nostru dalb,
Patriarhatul imoral!

E cel cu totul aurit
Topind şi morţilor inele...
Bărbaţi, femei, încă-n obiele,
Ce-şi pleacă lui capul, smerit.

E poli... trucul, plin de truc,
Ce joacă poli patrafir...
Un securist mai abitir
Ca frunza de stejar... De nuc.

E orto... doxa impostoare,
Adică, se erijează în cap...
S-adune averi cât nici nu-ncap
În catedrale încăpătoare...

... Ce-ar vrea, pe banii mei, ai tăi
Şi apoi să spună "E de la mă-sa!"?
Cum şi Merţanele-s carosa...
La Preaperfidul, vechi vulpoi.

N-are nimic din sfiiciune,
Lui Dumnezeu nu-i portavoce.
E animalul hâd, feroce
Se hrănind din înşelăciune.

E sfidător şi întinde mână
Să i se pupe, să primească...
Că le el haina preoţească
E să-ţi ia sângele din vână.

El, este şef de atâtea moaşte,
De apa chioară din butoaie.
La proşti, e aducător de ploaie...
Iar de nu-i dai, nu te cunoaşte!

E plaga neagră de întreg neam,
Ce-l vrea ţinut în neghiobie.
E cramagiu cu vin de vie
Şi şef turist... de-al lui Adam.

E şi de Mall proprietar,
Căci cu el toţi o lasă moale.
E-autorizat să vândă ţoale,
Icoane, lumânări... El doar!

Şi-a luat păduri, mii de hectare,
Conace, vrea oraşe întregi
Şi-ţi dă el loc să stai, s-alegi
La cimitir... Că-i căutare!

Nu-i numai o nouă relicvă,
Ieşită de-o hazna fetidă...
Este precum la pom omidă,
Ce din crez roade... o goală tigvă.

N-are nimic din duh, iubire.
El, Luciferul, doar urăşte...
Ne-ar vrea şi iadul să ni-l căşte
El, Tartor la intrat, ieşire...

Se vrea la ţara mea pedeapsă...
Blagoslovitul îl refuză
Către popor, cu minte obtuză,
Ce şi-l slăveşte... să-l slujească!

Şi-a luat şi aer de tiran,
El să ne spună cum să fim,
Cum să trăim, ce să citim...
Să fim mai troglodiţi, aman.

Dar îl blestem şi lui să-i fie,
Aşa cum mie îmi doreşte
Şi, Dumnezeu să-l facă peşte...
Cu abis de-ocean... împărăţie!

Pedeapsa mea... la Preacurvie!!!

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronos

Puţin mai vreau, încă puţin,
Sau mult, mereu mai mult, mai mult
Şi eu ce fac: doar plec, sau vin,
De cine trebuie s-ascult?

Ce ceas voi vrea ca să consult,
Ce să citesc pe-al lui cadran:
Să calculez că timpu-i scurt,
Măsura lui să-mi pese... neam?

Să steie-aş vrea! Şi-n astă clipă,
Multiple vieţi să retrăiesc.
De dragoste făcând risipă,
Celor ce-i ştiu, să dăruiesc.

Atâta vreau. Şi-acum porneşte
Tu, Cronos, cu al tău tic-tac...
Pe "Inter-net", primesc o veste
De-un rendez-vous, într-un iatac.

Voi merge deci, ultima dată...
Dar doar atunci când voi vrea eu.
Aşteaptă-mă, "frumoasă" fată,
Să obosesc şi sunt al tău!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară în ipostaze

Dragostea de pământ de ţară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ţi ţine hang cât simbioza-i nepătrunsă
Şi-un neştiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Şi duce trup pe alt tărâm, minţind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-şi spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum puşca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Şi, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-şi răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc şi mamei adoptive, ce primitoare creşte pui,
De-i mic, ori mare şi-l adoptă şi-i face leagăn, fără lanţ,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orişicui
Şi-şi pune cald sân la bătaie şi pat, culcuş... în loc de şanţ.

E ţara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i creşti în palmă
Şi gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet şi mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naşte, nu poate sânge să destrame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Şi de-alţi de-ai mei sădiţi, ce ştiu doar a iubi
Şi va ploua cu norii de-un zbor, de ţarăfil...

Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

God bless you

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate,
Dorinţe mult visate şi amintiri de basm
Ce-ar merita popor pedepsit în marasm...
Să ne fiţi veşnic viu, iubită Majestate!

Pentru ce-a fost frumos, odată, libertate,
Ne-a îmbogăţit un neam pe frunte c-o coroană,
Aş vrea şi glas să-mi schimb; cu înaltul de-o soprană
Să strig din răsputeri... Trăiască Majestate!

Pentru iubita-mi ţară, a mea imensitate,
Ce ştiu cât o iubiţi mai sincer ca oricine
Să fie iar mândrie, să-i fie din nou bine...
God bess you, from my heart... La mulţi ani, Majestate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea basmului cel hâd

A fost, odată ca-n poveşti, ce-acuma-s basm "murdar-curat"
În ţara ce dintre iluştrii ajunsă-i rău dintr-un Regat,
O schimonositeală... strâmbă, un pleonasm de hidos rău
Dintr-un tărâm de Feţi-Frumoşi aleşi acum doar "nătărău"
Să ţină în buiestru' un neam, nu prin ce-i pisc de înălţime,
Căci "grota" e vândută "tron", "popor" e numai o "mulţime"
Şi-n două Camere-n Palate nu stau cei bravi de ştiinţă culmi,
Stau tolăniţi ne-aleşi de nimeni -din vechi stejari tari- molâii ulmi
Ce îşi vând "şarm", probat prostie, că proştii nu lipsesc deloc,
E-un glod întreg legat la ochi, cu ceara un timpan, glas ioc,
Sau doar ce-ar avea să spună ei, sunt doar minciuni răstălmăcite
Venite din auz confuz, din ochi închişi, minţi încâlcite
S-asculte de-un "chilot" imens, ordura veşnic repetentă
De şcoală nedusă la "cap", rămas hoţie incipientă
-Ce-o pune-n practică pe-o ţară- un retardat mintal scârnav
Ce împroşcă cuvânt nobil pus de "senator", făcându-l sclav
Sieşi inept de ADN, o spurcăciune recesată
Ce umple jilţul cu izmana-i cu siguranţă necurată,
Căci doar din spurcăciuni grăieşte, zicând că el ar fi popor
-Un biet neghiob ajuns nu'ş cum să aibă rol de vorbitor-
În cârdăşie c-un alt hoţ din altă "Cameră" celebră,
Zicându-şi "deputat", el şef, socotit nu'ş prin ce algebră
Din morţi, că ei l-ar fi ales de curvă sadică de neam,
Un paţachin, obială neagră din nespălat, iţar viclean
Ce se dă alb şi e tot zoaie scurse prin nări cu muci de creier,
Se vantând că doar el ne ştie cântul de ţară, imn de greier
Ce l-ar fi scris înspre-a cerşi să-şi umple haita, neam de traistă
Şi Patria s-o ia moşie, crezând-o tot c-a lui nevastă,
-Ce-ar tot schimba-o ca pe-o curvă- că tot alege mai cur-vite
C-al său fârtat, slip XXX... XXL, scrotumuri strivite...
Două tristeţi-caricaturi care-şi bat joc, horă sinistră,
În Patria ajunsă rău din plai de basm, o "basma" tristă,
Că din netrebnici lung e-alai, fetidul e-o scursură-n urmă
De împuţiciuni de minţi golite, de hoţi, pungaşi cu toţii o turmă,
Ajunsă fruntea... dintr-un anus, ce-n loc să arunce ce-i deject,
S-a pus să-şi spună c-ar fi "cap", 'nălţând prostia în erect,
Ducând un străbunit popor -din ce-ar fi fost pe veci sortit-
Să fie coadă-n continent, de lume să se vrea stârpit...

Ajuns-a, o Patrie de sânge -ce a înroşit pământ, erou-
Doar o paloare fadă surdă, un zid la nou, doar un ecou
Ce întoarce fără raţiune o împotrivire la progres
Ducând atâtea milioane într-un puhoi de-un neales...
Doi sceleraţi schizofrenetici ce ştiu că zoaie-i dedesubt
Şi zoaia şi ea se complace, iubeşte furtul şi corupt...
Aşa se închide plai de basm, adică "basm" ajuns real
Şi tot ce s-o-ntâmpla de-acum va fi un veşnic infern... al
Minciunii, hâd iresponsabil, laşul ascuns ce nu vrea luptă,
Doar toţi cât pot fura mai mult, c-aşa-i în Ţara ce n-ascultă,
Remorcă la străini, să-i ceară să fie-un reciproc respect...
În naţiunea degradată de doi mârşavi de intelect!

Să-i arză focul de bandiţi, cu sinonime, dialect,
Să moară de-azi în tată-n fiu, pân-o rămâne vreun "deştept",
Că-i rău, că-i şi sus un molâu, ales de-o ţară-n vârf... NEDREPT!!!

E doar povestea vorbii-n fond, un basm monden, cel hâd... ABJECT!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh ţară...

Ce păcat că mă trag, azi, din ţara ruşinii
Şi-i păcat reciproc, că şi ea m-a pierdut...
Şi-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!

Şi-a mânjit plai de vis, de ambiţii deşerte
-Jucând rol de-un popor, ce-şi pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moţ... Atotprovocatoare!

Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viaţă, conştiinţă, ruşine, credinţă...
Şi mă plâng, că n-am cui, ca şi alţii înfrânt,
De-o izbelişte sumbră... În vid de conştiinţă.

Unde-mi sunt şi părinţii, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simţ, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aş dori să reînviu... Frumuseţea splendorii!

Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Şi nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinţi, s-o redau la nepot...
Sunt român gând şi sânge... Pentr-o eternitate!

Deci îmi iartă, tu ţară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel şi-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă ţară

Într-o ţară oarecare, trăia un bătrân deştept
Şi tot în ţara aceia şi un vultur înţelept.
Nimeni nu ştia de vultur când şi de unde-a venit,
Era veşnic precum timpul, fără-nceput ori sfârşit.
Bătrânul merse-ntr-o seară la vultur spre-al cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aş vrea să te rog ceva
Ştiu că eşti preaînţelpt. Doar tu mă poţi ajuta.
Aş vrea să găsesc ţara cea mai fumoasă oriunde s-o afla
şi-aş străbate lumea-ntreagă doar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare - i-a spus vulturul grăbit.
Şi-au zburat, zburat prin lume unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor-lin vedea batrânul locuri ce păreau din vis.
- Te opreşte! striga tare- acesta-i locul precis!
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat,
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea ţară.
Asta-i cea mai furmoasă ţară din câte-am văzut
Caci aici, pe-această stâncă, într-o vară m-am născut.

poezie de Dorina Stoica din Izvorul îndpărtat (decembrie 2011)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbufnire

Vă uitaţi zilnic ca şi mine spre infern,
Vă vedeţi singuri c-aţi ales minţitul tern
Înfăşurat cu fular alb pe gât de stârvuri
Ce vă înşeală, vă tot fură, vând în târguri!?

Vă îngroziţi de măcelarii "doctori" ciocli
Ce vă omoară mame, fii şi ca şi popii
Se întreţin "nevinovaţi" în găşti scârnave
Doar să vă-ngroape; sunteţi piedici vii, bolnave!?

V-au transformat în delatori, turme de oi
Ce se tot tund până la zero, proşti puhoi
Ce staţi la cozi să vă plătiţi dări aberante
Lor cu palat, "popor" ce-şi zic, de averi tentante!

V-au făcut "stat", plini de poliţii, bodyguarzi,
Nu să v-ajute, să vă ardă, foc, bastarzi
Că nu de-ai lor sunteţi, că cinstea-i o prostie
Şi nu vă pot avea de sfat pentru hoţie!

Nu vedeţi, orbi, cum Premier de-un fund de ţară
Plânge de dor pe-un infractor că-l vrea "afară",
În loc poporul să-l slujească, el cel furat,
Să-şi "strângă inima"; că-i condamnat nevinovat?

Chiar de-s plecat mi-e iris lacrimi pe ecrane
Pierzându-mi timp, că-s în zadar, Marin, Ioane;
Chiar dacă spun să vă luaţi soarta-n mâini muncite,
Să fiţi pe străzi strigând "vrem alţii, minţi citite!"!

Ah, ce-aş mai sta să împărtăşesc cum văd eu ţara,
Dar nu citiţi, sau şi mai rău întindeţi gheara
Să-mi sugrumaţi glas pur ce strigă, vă vrea bine...
Că "ştiţi voi tot, n-aveţi nevoie de alţi ca mine!"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaş

Întâmplător nefortunat,
Verigă dintr-un lanţ de-avere
În care tot el dă şi cere
Cu risc de-a fi expediat...

... E-umanul, tuturor egal,
Ce îşi plăteşte loc de... spaţiu
Ce nu-i va fi pe veci un saţiu
Şi pierde tot ce dă, pe val.

E-n veşnică demenajare
De suflet şi de bunuri, rele,
Purtându-le, uşoare, grele,
Sperând, cu timp, în relaxare.

Munceşte-n fiecare loc
Să-i dea paleta personală,
Să-l facă cuib sau loc de gală
Şi-i veşnic cu puţin noroc...

... Nu pentru cinste, doar de banii
Ce curg în buzunare pline
La cei cu moşteniri divine
Sau ce-au furat bătrâni... Golanii!

O sadică mentalitate
Ne-i proprie, popor damnat;
Să ne minţim, cum case-am luat
Şi-acum pretindem echitate.

E-o ţară de proprietari
Ajunşi, crezând că sunt stăpânii
Nu de pereţi de humă, brunii...
De inimi sunt torţionari.

Pe cel ajuns să stea pe drum,
Vor fiecare rob să-l aibă;
Calici, pasionaţi să-l "ardă",
Să-l "facă" sclav de ţarnă, scrum.

Stupiditate de infami
Pe-un scris, pe-o foaie de tipar;
Pe suflet vrea proprietar...
Sărmane slugi de-averi şi bani.

O lecţie se vrea chezaş;
Că ce e azi proprietate
Poţi pierde prin fatalitate...
Şi-o recâştigi drept chiriaş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar, total ex... temporal

Dacă tot ştiu ce-i bine şi-mi vreau mie
Şi tot eu fac ce-mi sunt nevoi şi datorie,
De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face,
Şi să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?!

Şi de-l aleg, de prost, sau din prostie
Şi apoi mă-nşeală, c-are Stat şi Primărie,
Că-s ale lui, din mă-sa şi din cinste...
De ce-l accept rânjind, cu balele prelinse?...

... Că-l văd făcându-şi laba pe ciolan
-Un altul şi altul, ros din nou, din an în an-
Se îngroşând pe munca mea şi-a mea idee...
Se pretinzând că el mi-e poarta... şi-are cheie?!

Chiar că-s nebun, nu-i nimeni să mă lege,
Că-mi pun în spate un parazit să-mi facă lege,
Să stau cu capu-n jos, să tac chitic...
Că vorba-i el, doar el şi-s eu... nimic...

... Bun doar odată, păcălici la patru ani,
Să-i fac din nou un credit, pentru bani,
Să-l pun pe-un scaun, fără cap; în loc, ştampilă!?...
C-ar fi al meu şi eu al lui... Îl am de pilă?!?...

... De ros de unghii scrijelite-n multă trudă,
Piliri de dinţi să-nghit neamestec, îs paparudă
Îndobitocită, nulă, oarbă, mândră tare;
C-aleg eu cioclul, democrat de înmormântare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel de urgenţă în ţara fără răspunsuri

Semnal de dăruire din cap de teritoriu
De la sfârşit de corp în irecuperabil,
Ce-şi vrea, măcar în parte, reînviat, capabil
Să fie iar o şansă de-o viaţă-n probatoriu.

Şi spirite au născut să sprijine speranţe
Şi înaripând, eroi prozaici de slujbaşi
Cu suflet cât o ţară, breslaşii enoriaşi
Ce împart ce ştiu mai bine, cum un rapsod romanţe...

... Se urcă-n nori de ceaţă bărbaţi, în număr şase
Şi-şi iau ca să-i păzească, cum pe Iisus, fecioară,
O fată, un discipol, ce-n vis nu întâia oară
Se vrea să fie leac... şi-a patriei se dase.

Sunt zbor cu toţii, gând în hainele subţiri,
Înghesuiţi în trupul de pasăre îngheţată...
Metal tăind abis în negura crispată
Se încreţind pe aripi broboane în poleiri...

... Şi-i tot mai greu periplul, iar blândul strunitor
Se pune în zălog să nu îşi piardă semeni
Şi-şi lasă proprii sorţi, se dăruind asemeni
Cum un Icar se-arzând, să nu cedeze zbor.

Îi rupe pisc de brazi pe culmea împădurită
Şi acele de cetini şi împunsături de frig,
Dar nu se pierd cu firea, cei şapte... iar eu strig,
În locul lor, că-s rău şi au inima rănită!

Stau cu ochii vizi de lacrimi, că nu-i văd pe pierduţi,
Dar mor cât timp îmi trece şi recele a înnoptat,
Iar bravii singuratici aşteaptă neaşteptat
S-ajungă, să-i ajute... eroii frânţi, căzuţi.

Din marele popor, cu încoronate tiare,
Nimeni nu are habar în ţara cu mioare...
Stau doar la caldul foc, să vadă de se moare
Şi mor de timp şi frig; Icar şi fata-n floare.

Doar sufletul, se pare, ajunge vindecări,
Că atât popor dă ramul, să poarte fruct, sămânţă;
El singur care ştie bocit şi râs Săpânţă,
Dar stă cu coasa în mână şi va cosi trădări...

În genunchi mă închin la o fată şi bravi aviatori!

Închinăciune fără margini pentru Aura Ion, Adrian Iovan şi medicii eternităţii unui popor frânt.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!