Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Șaizeci de secunde

Secunda zero-iată Abea de m-am născut!
Pe lungul drum al vieții mă aflu la-nceput
Nu știu a zice "mamă" și nu privesc la stele
Sunt alții care poartă de grijă vieții mele.

Secunda trei - mă strădui a scrie și-a citi
Și-alerg prin curte rațe și curci cu alți copii.
De-s programat din ceruri optzeci de ani s-apuc
Am patru ani acuma și mult o s-o mai duc.

Mustața-i încă mică, dar timpul trece, trece
La treișpe ani ș-o țâră sunt la secunda zece.
Cu încă cinci secunde ce-s transformate-n ani
Când ceasul bate sfertul am douăzeci de ani.

Și cum la vârsta asta prin toate vesel treci
Îmi pare că minutul nu se va scurge-n veci!
Nu mai privesc la ceasuri-oricum nu am deloc -
A mea e toată lumea și-n toate am noroc.

Când, după multă vreme și doar așa-ntr-o doară
Pe ceas mi-arunc privirea, văd limba cum coboară
Îmi intră-parcă-n ciudă-prin piele și prin oase
Și nu se mai oprește decât la cifra șase!

Și asta doar o clipă ce iată, s-a și dus!
Apoi, cu multă râvnă o ia din nou în sus!
Oricum, mai este vreme și încă-mi este bine
Deși se-ndreaptă-n grabă șaizeci de ani spre mine!

Până să bag de seamă cum vine "chestiunea"
Hop! Limba-i la trei-sferturi și-ncepe slăbiciunea!
Îmi intră frigu-n oase și parcă mult mai greu
Ca altădată umblu - și-i zloată mai mereu.

Iar rațele ce-odată le alergam prin curte
Acuma stau pe varză - iar mesele-s mai scurte!
Atent să nu alunec, fac pasul tot mai mic
Și capăt tot mai tare alură de bunic!

- Mai ții tu minte oare, de unde ai plecat?
De la secunda "zero" - o clipă unicat!
Big-Bang-ului de-atuncea, Big-Crunch să-i corespundă
Acum când ceasul bate și ultima secundă!

Trecut-au anii tineri, pierduți printre castani
Săgeata-i chiar la țintă - căci ai optzeci de ani!
Optzeci de ani și Stixul stă gata să-ți inunde
O viață comprimată în șaizeci de secunde!

poezie de
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde ești
Știu veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Împlinind șaizeci de ani

Între treizeci și patruzeci de ani
Omul este afectat de cele Cinci Slăbiciuni;*
Între șaptezeci și optzeci el este prada a o sută de afecțiuni.
Dar de la cincizeci și până la șaizeci de ani
Este scutit de toate bolile,
Calmă și împăcat㠖 inima se bucură de-un binemeritat răgaz.

Am lăsat în urmă Desfrâul și Lăcomia;
Am terminat cu Profitul și cu Mândria;
Încă-s ferit de beteșuguri și de șubrezenie,
Și-s încă departe de vârsta decrepitudinii.

Mai am putere-n membre pentru a traversa râuri și munți;
În inima și-n mintea mea este îndeajuns spirit
Pentru a asculta muzica viorilor și-a flautelor;
În timpul liber delectez cu câteva pahare de vin nou.
Beat, rememorez vechi poezii și cânt în gura mare.

Mēng-tē mi-a cerut un poem și, iată, acum eu îl încurajez
nu se plângă are șaizeci de ani,
A venit "Timpul urechilor ascultătoare."*


* Cele cinci slăbiciuni: desfrâul, lăcomia, mândria, mânia și atașamentul față de lucruri.
* Prietenul și leatul lui Bai Juyi
* Confucius a spus până la șaizeci de ani, "urechile l-au ascultat", de aceea această vârsta mai este numită "timpul urechilor ascultătoare."*

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pot porni din nou la drum

Azi nu mai mă doare nimica.
Inima îmi bate tica-tica.
Simt că sunt sănătos tun.
Pot porni din nou la drum.
Drumul vieții este lung.
Eu sunt gata să-l parcurg.
Tu, suflete, însoțești?
Mai vrei călătorești?
Dacă da, vino cu mine
-împlinim ce-am început.
Să trecem prin astă lume
optzeci de ani și mai mult.

poezie de (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Cercel

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieții, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înțeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii și prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd și-acum, ce vis frumos! la patru anișori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agățat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, și-apoi bucate,
De-aveam impresia știe ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puțintel, făcând "cei șapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învățăcel, și "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, și cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe știe chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin școală, eu boboc, știind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la șaișpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, și cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optușpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci și cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povață, se întampla îi ceream,
Știind atât de multe-n viață, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, și nu eram într-o ureche...
Așa pe-atuncea o vedeam, bătrână și de modă veche...

Dar iată că la șaizeci și... mulți dintre voi nu vă dați seama
Cam cât de mult eu mi-aș dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu școala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
o admir ca la-nceput când mă țineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puțin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aș asculta-o că mi-e mamă și mai ales la vârsta mea,
ce pățeșteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Și-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama

Ce dulce ești când porți maramă!
Ești chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ți sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu ești cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În fața ta adânc -nchin,
Și-ți aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuță bună,
În tot locul -nsoțește.
Și veghind sub clar de lună,
El de rele păzește.

Acuma, când intru-n viață
Tu luminezi mereu.
Îmi dai o bună povață
Ca să luminez și eu.

Mamă,
Îți urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viață multă, multă sănătate!
Fericire și noroc în toate!

poezie de (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Când treci de optzeci de ani

Când treci de optzeci de ani
simți cum pleacă sufletul.
Încet, încet și an de an
se scurtează umbletul.
Nu mai mergi la horă-n sat,
nunta nu mai e de tine.
Ai sufletul apăsat
de bătrânețea ce vine.
Gândul la copii te duce,
cu amintiri te hrănești.
Răzimat între uluce
către ceruri, lung privești.
Picioarele ți se-înmoaie,
cazi. Rămâi fără de zile.
-Ce faci acolo, tataie?
strigă un copil la tine.
Sus, la bunul Dumnezeu
sufletul s-a înălțat.
Dacă nu ai fost ateu,
de păcat vei fi iertat.

poezie de (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cu viața m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viața m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deși timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut și de viață m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ținem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viața, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărți. Eu plec, ea rămână,
Bucurii a împărți, cu copiii mei de mână.

poezie de (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Melancolie

Privesc la tine prin ochelari fumurii
Ca la o eclipsă totală de soare
Acoperită ești de regrete târzii
Câți ani au trecut-nici tu nu mai știi
Câți ani au rămas- e-un semn de-ntrebare

Cu umbra odată alerg și mă mir
Că noapte-i afară deși e-n amiază
Prin aer se simte miros de vampir
Abea de mai pot cu greu să respir
Pe-o bancă în parc doi tineri oftează.

Pe-un vers melancolic alunec și eu
Ca sania pe derdeluș, la vale
Priveam la eclipse cândva, prin liceu
Dar anii se-adună, se-adună mereu
Și-n urmă rămân doar regretele tale.

poezie de
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din țara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelația Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaștem noi; s'ar putea însă întâmpla fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute și mii de ani lumină. Acum vă puteți face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găsește la 44 ani lumină.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mulți ani, în sărbătoare

Azi, în plină sărbătoare,
Toți trandafirii albi îi dăruiesc,
Scumpei mele învățătoare.
Din suflet îi mulțumesc.

Eu sunt doar o mică floare
În frumoasa ei grădină.
Dumneaei un mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

E dulce și-i minunată!
E cea mai frumoasă fată!
Cu multă dragoste -nvață
Cum să mă descurc în viață.

Mă-nclin adânc în fața ei,
Și-i adresez cu mult temei,
Urarea de viață lungă,
Nouăzeci de ani s-ajungă!
În viață multă sănătate,
Fericire și noroc în toate!
La mulți ani, în sărbătoare,
Draga mea învățătoare!

poezie pentru copii de (30 iunie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Labiș

Sunt douăzeci de ani...

Sunt douăzeci de ani și încă unul...
N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții:
ții un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.

E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.

Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Și cerul se întunecă-n frumos
Însângerat și vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu cât cocoșul e mai bătrân, cu atât vrea puicuțe mai tinere. Dovadă cunoscutul scriitor italian Alberto Moravia, care la 34 de ani s-a căsătorit cu o femeie cu doar 5 ani mai tânără ca el, la 55 de ani a divorțat pentru a trăi cu o tânără care avea cu 29 de ani mai puțin, iar la 77 de ani, cu 4 ani înainte de a muri, s-a însurat cu o puicuță care era cu 45 ani mai tânără ca el.

în Femeia de la A la Z în Aforisme (2013)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Sunt ani la mijloc

Sunt ani la mijloc și încă mulți vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari și mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei lasă a petrece
Și cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilărește,
Se stinge-atunci o viață de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.

sonet de (1884)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Sfârșit de an

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Așa erau și când eram puștan.

Cum cenușii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Știi, câteodată, aș vrea dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomenești -- dar încă s-o trăiești,
Căci lumea noastră lunecă-n neștire,
Către genune... Tot mai triste vești.

De pretutindeni, vin ne despoaie
De-orice speranță -- deși, nu le ascult,
Și atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ți dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an și an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Și-am dat cu banul: vreau te iubesc.

Să-ți spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulți și frumoși ani"?!
Nu, o să-ți spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulți ani!

Să știi, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină și începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Așa erau și când eram puștan.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani și vârste

Cineva din mine, caruia nu i-a ramas straina nici o suferinta
Are, de când ma stiu, sapte mii de ani.

Cineva din mine, care nu se lasa corupt de glorii desarte
Are, cu tot mai multa îndaratnicie, saptesprezece ani.

Iar vârstele obisnuite ale vietii omenesti
Nu îmi ating în nici un fel esenta.

Am avut toata viata sapte mii de ani,
Dar trecând prin ispitele si ticalosia lumii,

Iconoclast si tot mai plin de revolta,
Am sa mor de saptesprezece ani.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De zeci de ani parcă așteptați
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alții deocamdată,
Pe care nu-i jeliți.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu și mai câțiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic fața din țărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorții,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De parcă așteptați asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliți
Vă împuținați voi înșivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibrația clopotelor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au trecut mai bine de 12 ani de când mă străduiesc îmi dezvolt personalitatea, pentru că pe măsură ce îmi dezvolt diverse trăsături, viața mea devine mai bogată și orizontul mi se extinde. Ferestre și uși care nu știam există mi se deschid acum larg și nu e nici un secret că am ales acum mai bine de 10 ani să împărtășesc cu toți cei care vor pășească alături de mine toate aceste experiențe și învățăminte prin blogul personalitate alfa. Uneori privesc detașat și cu zâmbet cum fiecare om trece prin propriul filtru ceea ce eu transmit. Unii cred "alfa" este masculul dominant care îi bate pe restul. Apoi le explic că și femeile sunt alfa, și nu prin forța fizică. Apoi vin alții și spun alfa e despre cum să fii important, fii șef, să ai succes și să fii un lider. Eu le spun poate fi și asta. Dacă alegi însă în același timp fii alfa poate însemna alegi propria cale în viață pentru că ai învățat îți asculți vocea interioară. Asta e frumos în acest concept de personalitate alfa. E orice vrei tu să fie și e orice ai tu nevoie fie pentru tine la un moment dat. E o oază uriașă de potențial din care orice om poate bea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt la spital, secția de terapie intensivă. Inima mea de douăzeci și patru de ani uneori freamătă, alteori "bate cu pulsul unei femei care are optzeci de ani", cuvintele doctorului de gardă.

începutul de la Anamneza de (2015)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când fac suta, îi aștept

Am purtat timpul cu mine
Aproape optzeci de ani.
Lumea spune c-arăt bine
Și-mi urează "la mulți ani".

Cu stimă și cu respect
Le urez și eu de bine.
Când fac suta, îi aștept
Să petreacă lângă mine.

Urarea îmi dă speranță
Să pot crede-n viitor,
mai am timp pentru viață,
vor în preajma lor.

De-acum îi înștiințez
Că atunci o să-i cinstesc.
viață lungă le urez,
Din suflet le mulțumesc.

poezie de (27 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook