A voastră nestemată

Sub clapele lui Chopin torturam zgomote lumeşti
pluteam în armoniile lor nocturne
din cărbune plăsmuiam chipuri eterne
şi le reproşam că nu sunt vii sau dumnezeieşti

apoi le distrugeam dintr-o nebunie de ocară
de parc-ar decide zeii traiul astrelor
am greşit; sunt doar un clopot din Turnul orelor
de care timpul nici nu ţine cont deseară

e vremea să pier, scumpii mei, renasc într-o altă mătase
poveste, emoţie, ori lacrimă – nu m-am decis,
oricum, voi renaşte în gândul vostru prezis
iar voi mă veţi zămisli din nebunii încă tot frumoase

de va simţi divinul durerea nechemată
să n-aveţi temeri ori stări aiuritoare, maladive
purtaţi-vă asemenea filozofilor, sleiţi de motive
şi nu uitaţi să lăsaţi în urmă-a voastră nestemată!...

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A voastră nestemată

Sub clapele lui Chopin torturam zgomote lumeşti
pluteam în armoniile lor nocturne
din cărbune plăsmuiam chipuri eterne
şi le reproşam că nu sunt vii sau dumnezeieşti

apoi le distrugeam dintr-o nebunie de ocară
de parc-ar decide zeii traiul astrelor
am greşit; sunt doar un clopot din Turnul orelor
de care timpul nici nu ţine cont deseară

e vremea să pier, scumpii mei, renasc într-o altă mătase
poveste, emoţie, ori lacrimă – nu m-am decis,
oricum, voi renaşte în gândul vostru prezis
iar voi mă veţi zămisli din nebunii încă tot frumoase

de va simţi divinul durerea nechemată
să n-aveţi temeri ori stări aiuritoare, maladive
purtaţi-vă asemenea filozofilor, sleiţi de motive
şi nu uitaţi să lăsaţi în urmă-a voastră nestemată!...

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Bineînţeles că are tot ce-i trebuie pentru a arăta ca un urs adevărat, doar aşa arată un urs, nu?! Dar acesta-i unul inofensiv, v-am mai spus...
Lucian: Nick, animalele au, în general, un comporatament imprevizibil; niciodată nu poţi să ştii la ce să te aştepţi din partea lor, mai ales în asemenea situaţii.
Nick: Chestia asta o fi valabilă acolo, la voi, pe Terra. Aici, aceste animale au un comportament foarte, foarte previzibil; adică, mai exact, sunt absolut inofensive! De câte ori să vă tot repet ca să mă înţelegeţi? Vă rog să vă puneţi imediat armele la locul lor, înainte de a face vreo prostie! N-am ştiut că aveţi arme la voi sau că intenţionaţi să le folosiţi. Dacă ştiam, nu vă mai aduceam aici, în pădure. Însă eu am avut multă încredere în voi, dar se pare că am greşit. Vă comportaţi cum nici nu mi-aş fi închipuit că aţi fi capabili. Dar e timpul să aveţi şi voi încredere în mine şi vă asigur că nu veţi greşi. Vă rog din nou, puneţi-vă armele la locul lor cât mai repede, altfel mă voi supăra rău de tot! Demonstraţi-mi că n-am greşit în privinţa voastră!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul omului de vânzare

Veniţi, voi care aveţi bani,
voi cei mari şi puternici,
Sunt de vânzare,
Din creştet până-n tălpi sunt de vânzare,
Deznădejdea din suflet,
foamea din oase mă fac să mă vând ieftin,
Sunt gata la orice josnicie,
Cumpăraţi-mă şi am să fiu a voastră.

Cu tot ce-i al meu, cu sufletul
şi trupul am să fiu a voastră,
Iar voi veţi putea face cu mine orice:
Mă veţi putea face să mint, să jur strâmb, să dau foc.
Să mă fac prietenă cu duşmanii voştri
şi să le torn în băutură otravă.
Eu nici n-am să crâcnesc,
Am să fiu a voastră,
Pe viaţă şi pe moarte am să fiu a voastră.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut spre-a fi pământ

M-am născut spre-a fi pământul
Peste care, în surdină,
Voi călcaţi... Cu toate astea
Nu m-aţi smuls din rădăcină.

Insipidă-mi este fiinţa!
Un cockteil din cioburi, care
S-au unit în nefiinţa
Permanent risipitoare.

Paşii voştri îmi sfărâmă
Numai setea... Ce adâncă
E prăpastia tăcerii!
Trupu-i adâncit în stâncă...

Leg cu funii de lumină
Lumea voastră de a mea...
Oropsiţi de ne-odihnă
Veşnic mă veţi căuta.

Eu va voi pătrunde-n suflet
Ca un clopot de cuvinte,
Voi pierduţi şi reumatici,
Nu mă veţi mai ţine minte...

Fi-voi doar o amintire -
Praf de stele-n lumea mea.
Voi veţi plânge -umbre stranii,
Fiindcă nu mă veţi avea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vă va fi dor...

Cândva veţi întreba de mine şi de va fi într-un târziu,
Să nu fiţi trişti, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am să fiu,
Şi din mormânt, sau din eter, nici eu nu ştiu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere şi voi pleca prin voi din moarte..!

O să mă regăsiţi mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsaţi să zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea-i neprihănită poezie

Am prins glas, onorabili trubaduri,
daţi de veste regilor, prinţeselor, episcopilor, slujitorilor
şi cui mai pofteşte semeţia voastră
Vă voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie
iar voi sunteţi îndrituiţi
s-o ştudiruiţi cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a vă împărtăşi înţelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul "a fi",
conştienţi că numai şi numai moartea
e menită să conjuge existenţa
sau celor convinşi că valorile incerte
şi mirodeniile lumeşti asigură trecerea peste Aheron.
Antrenaţi-vă deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l priveşte
îmbrăţişaţi iscoada, fredonaţi premise
şi dansaţi cu etica
concepeţi ideologii îndeplinirii rostului
şi-apoi minunaţi-vă de armonia efectelor apărute cascadă,
şi curcubeie, şi eclipse, şi prunci jucându-se grămadă –
toţi un zâmbet pe chip şi-o lumină,
căci ei sunt viitorul, mirajul ce urmează să vină
Pe mine îngropaţi-mă-n Calele
şi vă voi trimite un înger mai tăcut decât mine.

Din volumul de poezii "Cu tine capăt glas", de Roberto Kuzmanovic.

poezie de Roberto Kuzmanovic (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călău, ascuns în sfânt

Sunt ca un scelerat, de mi-atacaţi popor, ţară
Şi încep să vă blestem să pieriţi în infern!
Apoi mă îndârjesc, devin abil, mai ferm
Şi, voi sfârşi sfârşindu-vă... Că mor numai ca fiară!

Sunt disperat de ce-am, lăsat, de-ai mei strămoşi
Şi-ncep să vă cunosc, să pot să vă ţin minte!
Apoi vă înjur de mamă, chiar rece de-i... fierbinte
Şi, vă voi linşa-n drum... Glod, derbedei jegoşi!

Sunt eu Iisus-ul vostru, dar nu cel răstignit,
Vă voi fi Crucea voastră şi Dumnezeul vostru!
Răstigniţi toţi pe oişti, zăbale-n guri, căpăstru
Vă va fi laţ de gât... Eu, vă voi fi sfârşit!

Sunt un din piaţa-n ger... Poporul! Cel cinstit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul vostru

Gândind la tot ce ne-a fost dat să fie
În viaţa asta plină de răscruci,
Noi parte am avut numai de cruci,
Iar nu de pace şi de bucurie...

Un glas însă ne mustră suveran:
"Oricât de mult şi greu aţi suferit,
paharul meu voi încă n-aţi golit!"
Aşa grăi al vostru Căpitan...

Din harul său voi m-aţi împărtăşit
La bătrâneţe, cu atâta soare...
Şi din iubirea lui, voi m-aţi iubit

În ceasuri de alean şi disperare...
De-o fi să ies cândva din închisoare
Nu voi uita de fapta voastră mare!...

poezie de Klaus Haushofer, traducere de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă suntem numai o poveste

Să nu lăsaţi trei bumbi suavi, de floare,
La inima iubirii descheiaţi,
Să nu uitaţi, strivit, ori la picioare,
Un vis, un plâns, un dor sau un oftat!

Să nu uitaţi, în prag de fericire,
O viaţă, o dorinţă, o idee,
Să nu uitaţi cuvântul "amintire",
Şi nici sublimul, zăvorât sub cheie!

Să nu uitaţi veşmântul alb, subţire,
Prea sfâşiat de îndoieli latente,
Păstraţi o ie de nemărginire,
În care dorm iubirile prezente!

În marea inimii, atât de-adâncă,
Să căutaţi neincetat, comori,
Aşa cum albul val, loveşte-o stâncă
S-o exploraţi, de cât mai multe ori!

Să nu uitaţi, în flori, să vă-nveliţi,
Şi-n iarbă crudă cu miros de glie,
Şi nu uitaţi nicicând să vă iubiţi,
C-un strop de cer, apus şi poezie!

Să nu uitaţi nimic din tot ce este,
În viaţă suntem numai o poveste!

poezie de Camelia Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mocăniţa, în drum spre neant

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar şti,
sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală
goală şi al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristeţea e a mea, voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia greţoasă, neînţeles nicicum,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc să alimentez prin staţia de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu adevărul
cine sunt eu?
un sociopat care nu se plânge că n-a aflat totul din nimic...
Într-o vreme veneam aici la curtat Luna de pe cer, cu praf de stele.
Tu habar n-ai ce strălucea apoi
fericită.
Acum ştii că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau pe nicăieri,
la mare într-o cabană ieftină,
abandonat absurd şi complet zilei de ieri,
sub astre doar nisip.
Un mov pur de bun augur se aşterne-n depărtare
desenez curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cereşti din empireu; plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt, cum vrea, cum ştie, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează sufletului meu.
Acuma port în inimă un simbol sfânt, ştiind că-n serile apuse, te făceam fericită
cuvântul liber, aiurea apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mocăniţa, în drum spre neant

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate,
vagoane goale şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece,
totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume,
despre care unii vorbesc de parc-ar şti,
sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală
goală şi al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristeţea e a mea,
voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri.
Vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare
voi dansa cu monotonia greţoasă, neînţeles nicicum,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
Nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el,
ar fi lipsă de respect;
opresc să alimentez prin staţia de vise,
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu tot adevărul
cine-s eu?
un sociopat care nu se plânge că n-a aflat totul din nimic...
Într-o vreme, veneam aici la curtat Luna de pe cer,
cu praf de stele.
Tu habar n-ai ce strălucea apoi.
Acum ştii că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau pe nicăieri,
la mare, într-o cabană ieftină,
uitat absurd şi complet zilei de ieri,
sub astre doar nisip, poeme-n zare îi cântam.
Un mov pur de bun augur se aşterne-n depărtare,
creionez curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cereşti din empireu;
plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt,
cum vrea, cum ştie, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează şi-l adie sufletului meu.
Port în inimă un simbol sfânt,
ştiind că-n serile apuse, o făceam fericită.
Cuvântul liber, sunt la apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis

Eu nu ştiu, de tine, ce faci ori de eşti
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri şi-n gânduri lumeşti.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie şi-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu paşi ca un susur de şoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieţii izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Şi nu ştiu, de tine, ce faci ori de-mi eşti
Aceeaşi din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste poveşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabenilor

Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr' de noroc.

Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.

Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.

El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.

Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.

Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.

poezie clasică de Alexei Mateevici (1917)
Adăugat de Arina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

Abia, abia, târâş, târâş,
Printre frunziş privesc chiorâş,
Se prind în joc prin dulce cânt
Şi sâsâind fantasme sunt
Şi leacul câş.
Iar prin aer, limbi de clopot
Se încurcă într-un ropot,
Toată-n jurul ei natura
Nu îşi stăpâneşte gura,
Lasă şopot:
Târâtoare, târâtoare,
Fără izmă, nici culoare,
Zămislite într-o scoarţă,
Colţi crăpaţi de cotoroanţă,
Sburătoare;
Lăsaţi somnul, lăsaţi ceaţa,
Luaţi fiinţei dimineaţa,
Stâlciţi vorba, spurcaţi hrana,
Zvârliţi duhuri în dihana,
Spaimă-i viaţa;
Cu puterea în privire,
Cu ştiinţa la strivire,
Cu norocu-n poala mumei
E necazu-n faţa lumei
La ivire.
Voi fantasme, voi stăpâne,
Voi din slovele păgâne,
N-aveţi milă pentru soartă,
Predicaţi în limba moartă,
Scursă-n vâne;
Cloacă de afurisite,
Vânturaţi nestingherite,
Smulse din obrazul lumii,
Rumeniţi la trup străbunii,
Încreţite.
Sunt aievea, nu sunt basme,
Şi se-neacă-n dulci miasme,
Încă mai răsună-n stâncă
Cu acelaşi glas de brâncă
Sunt fantasme!

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 septembrie 2010)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Copii frumoşi, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i străbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâţia ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i aşa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

Când veţi vedea că nu mai sunt în locul
În care mă clădeaţi voi tot mereu
Veţi şti, mai mari, că-mi port în mine focul
Şi mă topesc după un plan al meu.

Că Omul de zăpadă e-o poveste
Ce din păcate are un sfârşit,
Ca orice basm, dispare fără veste
Când timpul vieţii noastre-a-mbătrânit.

Veţi şti, de-asemeni, că am fost aparte
Şi că m-aţi plămădit din fulg ceresc,
Că frigul lumii îl simţeam ca moarte,
Plângând prin râsul vostru pământesc.

Eu plec acum, cât încă mai e iarnă,
Prin încălziri globale mă disip,
Las viaţa voastră-ntreagă să discearnă
Trecutelor zăpezi frumosul chip.

Mă voi gândi la voi întotdeauna,
Vă voi vedea-n paltoane şi galoşi
Şi voi simţi cum mi-aşezaţi cu mâna
Bulgări pe trup şi-am să v-aud voioşi.

Când veţi fi mari şi trişti şi singuri poate,
Când veţi uita frumosul nostru joc,
Din liniştea zăpezilor trădate
Vă voi aduce-n vis semn de noroc.

Iar de nu veţi avea nici somn în noapte
Şi un opaiţ va lumina la geam,
Eu, Omul de zăpadă şi de lapte,
Am să vă ning precum când ne jucam.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!