cadre

stelele sunt din… os, galaxii schelet
luna-i rotula unui arhanghel

văd cu dinţii
mi-e teamă că nu-i de ajuns
privesc glezna

cadrele se suprapun
sunt, deci, şi eu din os – făină cosmică
…………………..

munţi goi
aici uneori un petic alb
zăpezi sărace şi vânt bătrân
pe unul din piscuri am ajuns, nu
pe cel mai înalt…

mi-am pus deoparte cartilagii
în perspectiva altei vieţi – ecoul:
«şi dacă-i abisul şi nu-i ce crezi?!»
Nu poate fi
văd cu dinţii stelele, cu fruntea
chiar le ating – de nu mai stau
în genunchi… e piscul, sigur
acestor cadre moi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşenii au o altitudine mai înaltă, ei văd Polara ceva mai sus decât o văd bucureştenii şi stelele lor circumpolare sunt deci mai numeroase; în schimb, spre sud, sunt câteva stele pe cari ei nu le văd, sau pe cari le văd prea aproape de orizont.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din perspectiva noastră, stelele sunt gigantice candele incandescente... Din perspectiva stelelor, Pământul abia dacă mai există...

Mihail Mataringa (23 iulie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă, cuvânt sfânt,
Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ,
Din gândul meu la tine sus,
Altar imi fac, dar nu-i de ajuns!

În amintirea noptilor albite,
Când prunc fiind, tu mă vegheai duios,
Şi pentru toate clipele-ţi jertfite,
Eu iţi aduc al meu prinos,
Dar nu-i de ajuns!

Cu calda ta iubire am crescut,
Iar anii peste mine au trecut,
Ca dulcea adiere a unui vânt,
Şi daca astăzi sunt ce sunt,
Recunoştinţă-ţi datorez, măicuţa mea de sus.
Dar nu-i de ajuns!

Nimic în astă lume nu e de ajuns,
Pentru atâtea lacrimi ce s-au plâns,
Şi nu e drept ca viaţa Mamei să fie trecătoare,
Ci Doamne, trebuia s-o laşi nemuritoare!

poezie de Gheorghe Alionte (14 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele din clasa I sunt cele mai strălucitoare, cele din clasa a VI-a cele cari abia se văd cu ochii liberi. Avem astfel: stele de mărimea 1, de mărimea 2, de mărimea 3 etc. Dar şi stelele ce se văd cu instrumente optice, tot în asemenea mărimi sunt împărţite, aşa că avem stele de mărimea 7, 8, 9 etc, până la mărimea 17 – ultimele stele ce se pot observa cu ajutorul aparatelor fotografice adaptate la lunetele cele mai mari.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria stomatologiei geriatrice

Trecutul îndepărtat:
Nu-i frumoasă, da-i bătrână
Baba cu dinţii de lână

Trecutul apropiat:
Uneori e greu să-ţi vezi părinţii
Că-n pahare le clănţăne dinţii

Prezentul:
Azi cu toţii-şi fac implant
Să-şi ia şi dinţii în neant

poezie satirică de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi eu ce crezi că sunt?! Uită-te la mine! Ce ţi se pare că aş fi? Vreo cârpă numai bună de şters pe jos? N-am oare un servici'? Sunt cumva şomer? Cum crezi că am ajuns aici, dacă nu trudind, ostenind; pe merit!? Nu mi s-a oferit nimic pe tavă! Am muncit mult pentru ceea ce sunt acum! De acord, poate că nu cu braţele, ci cu mintea, dar tot muncă se cheamă şi asta! Am ajuns aici, în acest fotoliu, numai cu sudoarea frunţii mele; nu din mila altora!

replică din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC SPRE STELELE DIN CER ÎN NOPŢI SENINE - Rubaiat-
Privesc spre stelele din cer în nopţi senine,
Să văd cum ard miliarde de destine
În sacrul foc din universuri paralele,
Ca existenţa s-o-nţeleg cum se cuvine.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zi în zi

Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?

Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papillons

Vezi, uneori tristeţea acestor clipe şterse
Nu-i stih s-o poată-ncinge, nici trup s-o poată lua,
Din manuscrisul nopţii stă toată să se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe şi s-ar da...

Tu eşti tristeţea mare, eşti dragostea mea pură,
Singurătate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieţii amiezile se fură
Şi eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu...

La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mă caută, la ce mă mai găsesc...?
Mi-e drag în tine trupul cum dragă mi-e şi floarea
Acestor mâini deşarte în care mă privesc...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara noastră, cele mai frumoase nopţi sunt cele de toamnă; aerul e curat şi liniştit, iar stelele se văd lămurit, chiar şi cele mai mici. Bine-nţeles că avem şi unele toamne urâte, dar de cele mai multe ori sunt frumoase şi dacă Luna (care poate fi iubită de poeţi, dar nu şi de astronomi) nu întunecă stelele cu lumina ei, nopţile sunt admirabile pentru observaţiuni. În septembrie, seara, stelele verii sunt înspre apus, cele mai multe; altele sunt încă de-asupra capului, sau spre sud, ca: Lebăda, Lira, Vulturul şi celelale; spre răsărit însă şi spre sud-est vedem noi constelaţii.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală

Mărturisesc aici, ca pentru prima oară:
ursite prefăcute, parşive, în cosaşe
ce iarba gândului dintâi sublim doboară
îmi lasă câmpiile de doruri iar golaşe...

Mi-e foarte foame, deşi mâncat mai sunt
de ancestralii cari ce-mi rod din vise.
Cutremurele sorţii scot din mine unt
cum scot ocnaşii sarea - Când iarăşi mi se

îndoaie şira spitalele surâd, mă văd client,
aşa văd ele smerenia, omul răpus de om
ce-n mine încă leacul triumfă aparent,
de mila literei orfane şi-a unui crunt atom.

Mi-e foarte sete, deşi sunt înecat.
De păr mă ţine clipa cu capu-n jos sub ape
ce clocotesc în hohot de-o ciudă fără hat
cum crucea mea şi cerul dau siluit să-ngroape...

aceşti bicisnici demoni ce-n neiubire zac.
Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală -
mi-e foarte vie moartea - ce vine oricui de hac
şi nimeni nu-i să-mi zică: hai, Lazăre, te scoală!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchere

Sub brazda de rouă cuprinsă
Stă lumânarea-n gând aprinsă,
Stau stelele şirag în cer
Cu dinţii înfipţi în mister.

În rugăciuni stau pe pământ
Biserici cu turle în vânt,
Le dau ocol, cu gând umil,
Curate inimi de copil.

Îngenunchez o piatra sfântă
În lumea care nu cuvântă,
Sunt fagure nelimitat
De limba luminii gustat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-e şi cu dentiştii... nu-i de ajuns că îţi scot dinţii, îţi mai iau şi pielea de pe tine!

aforism de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinţii uitării

Când ploile nu mai au nume,
Umbrelele n-au nici un rost
Iubesc, urăsc şi nu pot spune
Ce am simţit când tu n-ai fost.
Din mintea mea nu ai plecat,
Ţi-am construit chiar şi un palat,
Din marmură sânge şi flori,
Sa simţi şi tu uneori,
Dinţii uitării...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!