Mi se pare uneori că în loc să trăim laolaltă, ne vom întinde doar bine și multumiți unul lângă altul, ca să murim. Dar, orice s-ar întâmpla, va fi în apropierea ta.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate de Franz Kafka despre viață sau citate despre moarte
Citate similare
Trăim puțin
Trăim puțin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi și peste noi,
În rădăcini ne ducem și-n poeme
Și parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puțin. Și nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Și parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârșit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puțin. Și doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puțin și nu avem ce face
Și zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace
Deși puțin, hai să trăim frumos!
poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre viscol
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre pace
- poezii despre naștere
Ce vom face în aceste zile de primăvară care se și apropie cu repeziciune? Astăzi dimineață cerul era cenușiu, dar dacă ne vom duce acum la fereastră, vom fi surprinși și ne vom sprijini obrazul de cremonă.
Franz Kafka în Aruncând o privire distrată pe fereastră
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre zile, citate despre timp, citate de Franz Kafka despre timp, citate despre primăvară, citate despre prezent, citate de Franz Kafka despre prezent sau citate despre dimineață
Încă de când am vorbit într-o seară în Viena în treacăt despre asta, am avut sentimentul că noi căutăm pe cineva pe care-l cunoaștem bine, căruia îi ducem mult lipsa și pe care-l strigăm de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun răspuns; și cum ar fi putut răspunde cineva care nu era acolo, cât vedeai cu ochii de jur împrejur? Puține lucruri sunt sigure, dar unul din ele este acela că nu vom trăi niciodată împreună, în aceeași casă, trup lângă trup, la aceeași masă, niciodată, nici măcar în același oraș.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vorbire
- citate despre superlative
- citate despre seară
- citate despre promisiuni
- citate despre oraș
- citate despre ochi
- citate despre frumusețe
- citate despre cunoaștere
Nu pierdeți timpul căutând obstacole; s-ar putea să nu existe.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre obstacole sau citate despre existență
Chemare
De vii lângă mine, n-o să-ți pară rău.
Vom fi împreună, la bine, la rău.
Unul pentru altul, mereu vom lupta,
Pradă dușmăniei, nu ne vom lăsa.
De vei înțelege să fim amândoi,
În pustiu e răul, binele cu noi.
poezie de Dumitru Delcă (3 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău, citate de Dumitru Delcă despre bine și rău, poezii despre dușmănie sau citate de Dumitru Delcă despre dușmănie
Cerul își întinde aripile
Se sprijină unul pe celălalt.
E ca și cum n-ar exista altă lume.
Ei își șoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou și din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.
poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre secrete, poezii despre realitate, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre castele sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dăruie-mi aripa
Dăruie-mi aripa
să oprim risipa
viselor căzute în noroi,
unul lângă altul
explorând înaltul
vom spăla păcatele din noi.
Numai împreună
vom lua arvună
stolurilor albe de dorințe
și vom crește-n glastra
inimii, albastra,
crinii așteptatei biruințe.
Dăruie-mi aripa...
Răstigni-vom clipa
pe o arsă amforă de lut,
unul lângă altul
dăltuind bazaltul
nemuririi noastre în sărut.
Numai împreună
rătăciți pe lună
vom căuta neizvorâte ape
și vom crește-n glastra
inimii, sihastra
floare a iubirii de aproape...
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre lut, poezii despre inimă, poezii despre flori, poezii despre dorințe sau poezii despre crini
Această viață pare insuportabilă, o alta intangibilă.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inghitație
... măi, e vrunu' printre animali
ce stă p-aicea-n poetrini
și s-ar voi-ntre gheniali;
nu d-ăi reali, mai... submarini!...
... să ne iubim, nu sexual,
așa-n simțiri cu vorbe plânse;
doar ne votând perpetual
unul pe altu', în hore strânse?!...
... să fim superbi la orice râgă
și să ne dăm unul la altul;
când traghedie falșă, hâdă,
când în iextazu ală, înaltu'!?!...
... c-așa să face un notoriu
băgat în seamă, fără vină;
crezând că orice sanatoriu
are-nțelepți... p-orice bășină!..
... votându-ne-ntr-o veselie
vom fi și noi aleși de ghenii,
pă bune, sau pe bășcălie,
că lumea-i oarbă, cu veghenii!...
... și așa vom fi și noi păeți
citiți și comentați, la normă;
vânzând în loc de flori, scaieți...
cât mai antum, pân' n-o fi p-ormă!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sex, poezii despre plâns, poezii despre notorietate, poezii despre nevinovăție sau poezii despre lectură
Tata își face griji pentru mine. Dragostea ia, uneori, și chipul violenței...
Franz Kafka în Scrisoarea către tată
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre tată, citate despre iubire sau citate de Franz Kafka despre iubire
Și vom fi împreună cinci sau șase ore, prea puțin pentru a ne vorbi, dar suficient pentru a ne ține de mână și a ne privi în ochi.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Franz Kafka despre vorbire sau citate despre ore
- Kafka, Franz
- Kafka este poetul care a dat cea mai pură expresie secolului XX.
definiție de Elias Canetti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie sau citate despre Franz Kafka
În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea. În loc de o mie de versuri, mai bine numai unul, dar care-arată Frumosul. În loc de-o mie de cântări, mai bine una, dar care-mprăștie doar bucurie.
citat celebru din Buddha
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre versuri, citate despre pace, citate de Buddha despre pace, citate despre cuvinte, citate de Buddha despre cuvinte, citate despre bucurie sau citate de Buddha despre bucurie
Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce știu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu.
citat celebru din Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare
Între nebunie și platitudine
Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea,
Îmi reproșează că soției mele eu îi spun nevastă,
Ce multă-nțelepciune are, e nebun, dar sufletul
Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun,
Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon,
Unul e academician în largi papuci, altul profesor
La catedra plictiselii, altul se crede mare actor,
Dar cine nu se crede? Trăim cu toții din iluzii și aluzii
La ce nu vom putea să fim nicicând,
Mai rău este când mai încerci să urci un munte
Care încet, încet se tot scufundă în adânc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre soție, poezii despre căsătorie, poezii despre suflet, poezii despre rouă, poezii despre profesori, poezii despre munți sau poezii despre educație
Orice ființă, cât de neînsemnată ar fi, constituie centrul unui cerc trasat în jurul ei.
Franz Kafka în Jurnal
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea copilăriei mele și a fraților mei este importantă doar în măsura în care s-ar putea întâmpla în orice familie din America. S-a întâmplat și se va mai întâmpla.
citat din Earl Eisenhower
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre familie, citate despre copilărie, citate despre Statele Unite ale Americii sau citate despre America
A crede în progres nu înseamnă să crezi că a avut loc un progres.
citat clasic din Franz Kafka
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii ar fugi unul de altul dacă s-ar vedea unul pe altul în lumina maximei sincerități.
citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină
Victorii Negre
În orice zi, la orice pas,
murim puțin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.
Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu știm ce viermi profunzi ne rod.
În viața ca un rumen rod
stă miezul morții, viermuit...
Ca niște fluvii clocotim,
înspumegați, triumfători
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viața, ci murim.
Cu pieptu-n platoșă-ncleștat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.
Aprindem frunți de heruvim,
și moartea coace-n umbra loc.
Murim când fremătăm de zbor,
când mângâiem un crin, murim.
Și-n dragostea ca un șuvoi
când ne sfințim și vis și lut,
cu fiecare sfânt sărut
mai cade-un strop de moarte-n noi.
Se duc furtunile și vin
ori fierb revoltele în glas,
în orice zi, în orice ceas,
murim mai mult, murim puțin...
Dar noi, în inimi, dac-am strâns
izbânda unei zile vii,
zâmbim c-am mai învins o zi,
în loc să izbucnim în plâns.
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre zbor, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre viermi sau poezii despre victorie